#citeșteDobrogea O unitate militară din Hispania și dovezile existenței sale în Dobrogea romană - Ala II Hispanorum et Aravacorum (I) Originea, modul de recrutare și primele dovezi

În urmă cu aproximativ 1800 de ani, actualul teritoriu al Dobrogei se afla sub stăpânire romană și făcea parte din provincia Moesia Inferior, care includea și N-E Bulgariei de astăzi. Pe tărâmul dintre Dunăre și Mare (mai ales după războaiele daco-romane 101-102, 105-106), împărații Romei au adus în sec.II d.H numeroase unități militare, legiuni (V Macedonica, I Italica, XI Claudia), dar și unități auxiliare (de cavalerie - ale și de pedeștri - cohorte), care asigurau protecția acestei regiuni aflată la marginea imperiului. Aceste unități au fost aduse din diverse părți ale imperiului, din regate și regiuni cucerite și au fost compuse, la început, din militari din țara de origine. Ulterior, deși unitățile și-au păstrat numele străine, ele au ajuns să aibă în componență militari recrutați local și regional din zona de acțiune, o variantă mult mai avantajoasă decât aducerea în Moesia Inferior a unor recruți din Hispania, Germania etc.

În articolul de față ne concentrăm atenția asupra unei prezențe inedite, Ala II Hispanorum et Aravacorum, unitatea auxiliară de cavalerie cantonată aici pe o durată de mai bine de un veac, cel mai probabil din ultimii ani ai sec.I d.H. și până în jurul anului 200 d.H (data ultimei mențiuni certe). Dovezile existenței acestei unități militare care își avea sediul la Carsium (Hârșova) sunt numeroase și au fost descoperite în diverse zone ale Dobrogei (Tomis, Histria, Arrubium/Măcin etc). Inscripțiile descoperite pe altare funerare, miliarii (stâlpi de piatră așezați pe marginea drumurilor din 1000 în 1000 de pași romani) găsiți pe limesul danubian și alte izvoare dezvăluie identitățile și poveștile unora dintre soldații din Ala II Hispanorum et Aravacorum și a veteranilor din această unitate, care au ales să rămână în Scythia Minor și să își întemeieze familii, după satisfacerea stagiului militar.

Cât de mult s-a păstrat în structura acestei unități de cavalerie filonul inițial celtiber? De unde erau recrutați noii soldați la jumătatea sec.II d.H., de exemplu, acestea vor fi doar două dintre întrebările la care ne propunem să găsim răspunsuri. Pentru aceasta, vom prezenta în premieră detalii inedite legate de tribul iberic al aravacilor/arevaci, trib originar din provincia romană Hispania Tarraconensis. Aceste detalii au fost obținute în urma unei cercetări efectuate în anul 2018, în Segovia, Meseta Central, Spania (zonă locuită de aravaci/arevaci în antichitate), și a studierii izvoarelor iberice locale și naționale legate de acest trib.



Aravacii au fost un popor celtiber (și nu celtic cum se susținea în prima jumătate a secolului trecut) din provincia Hispania Tarraconensis (Meseta Centrală din Nordul Spaniei de astăzi) și care a dominat regiunea din sec. IV î.H. și până în sec. II d.H. Orașele ce le-au fost atribuite erau Termes, Uxama Argela, Numantia, Clunia, Confluenta, Segontia Lanca și Segovia. Erau aliați și înrudiți cu vacceii din zona Castilia și Leon. Aravacii trăiau pe malul râului Duero în zona Soria - Guadelajara și până la izvoarele lui Tagus, în Estul Segoviei și în SE Burgosului de astăzi.
Numele unității reflectă în acest caz originea etnică inițială a soldaților, la început aceștia fiind doar membri ai aceleiași seminții. În opinia noastră este inedit faptul că o unitate auxiliară romană poartă numele unui mic trib. Spunem asta pentru că, în general, cel puțin în Moesia Inferior, cohortele și alele cantonate aveau ca denumire fie provincia de origine (Gallorum, Lusitanorum etc.), fie numele unui popor trăitor într-o anume provincie (Gaetulorum - geți, Ubiorum - germanici ubi etc.). În acest caz, la constituirea alei hispanice a fost ales numele aravacilor/arevacilor, deși în zonă erau numeroase alte triburi - vaccei, peladoni, titi, lusoni, carpetani, vasconi etc., dar aceștia nu au avut pe timpul dominației romane vreo unitatea auxiliară care să le poarte numele. Există însă și o explicație. Menționați în izvoare latine încă din sec.II î.H., aravacii erau războinici renumiți, iar până la romanizare fuseseră inamici ai Romei și capi ai unor rebeliuni de mare amploare. Cartaginezii Hamilcar,  Hasdrubal și Hannibal Barca au beneficiat de trupe de aravaci în primele două războaie punice purtate contra Romei, în secolul III î.H. Mai târziu, în sec.I î.H, generalul Marcus Antonius a folosit aravaci în campaniile lui, fiind consemnați mii de călăreți celtiberi în războiul său contra parților.

Plinius cel Bătrân susținea că numele de aravaci se traduce ca „cei de pe râul Areva”, râu din nordul Castiliei de astăzi, în timp ce alți scriitori îi numeau „vacceii din Est”, considerând că aravacii sunt ramura răsăriteană a numeroșilor vaccei, de asemenea un trib celtiber din zona Mesetei. Lingvistul și istoricul spaniol Enrique Cabregas Iniesta susține că numele lor nu este celtic, ci celtiber cu componente elene antice (arebacos - așa se pronunță și azi), dar că se traduce ca „cei vrednici de zeu", „cei demni în fața zeului". Zeul suprem în cauză se numește „Ba" sau „Baba", un derivat helenic importat, ce poate fi asimilat lui Zeus.      

Cea mai plauzibilă teorie este cea conform căreia Ala II Aravacorum a fost înființată în vremea împăratului Augustus, a rămas un timp în regiunea natală, poate chiar 20 - 30 de ani, după care a fost transferată în timpul lui Tiberius sau în primii ani de domnie ai lui Claudius. Este foarte posibil ca unitatea să se fi numit inițial doar Ala II Aravacorum, fiind compusă la început numai din etnici aravaci. Ulterior însă, fiind nevoie de tot mai mulți recruți, în componența ei au intrat și membri ai altor triburi hispanice, motiv pentru care a fost redenumită Aravacorum et Hispanorum. După transferarea sa în alte provincii, unitatea a început să își piardă filonul etnic aravac și hispanic, recrutând în general oameni din noile regiuni, din Pannonia, Dacia sau Moesia. Unitatea a staționat la început în provincia în care s-a format, apoi a fost dislocată în Illyricum, unde apare într-o diplomă din 61 p.Chr.. Între anii 61 și 80 d.H.. ala a fost mutată în Pannonia, unde apare în diplome datând din 80, 84 și 85 d.H.

Ala II Aravacorum este menționată pentru prima dată într-o diplomă militară datată pe 17 ianuarie 97 d.Hr. Probabil în intervalul cuprind între 85 și 97, unitatea fusese deplasată în Moesia Inferior, provincie creată sub Domițian. Ea rămâne în provincie mult timp, fiind atestată în diplome militare între 106 și 159/160 și ultima dată într-o inscripție de la Carsium din 200 d.H. Nu există nicio dovadă că unitatea ar fi fost milliaria (de 1000 de oameni) și se opinează că a fost mai degrabă o ala quingenaria (500), tip preferat în sec.I d.H. În acest caz din urmă, forța sa efectivă era, fie de 480 de călăreți împărțiți în 16 turmae, fiecare cu câte 30 de călăreți, fie de maximum 512 călăreți. Evident că, după ce ala părăsește Hispania, structura etnică a unității începe, treptat, să se modifice. Din Hispania ajunge mai întâi în Ilyricum, cel mai probabil în vremea lui Nero, pentru ca apoi să se mute iar. Pe când se afla în Pannonia și înainte de a fi mutată în Moesia, Ala II Aravacorum avea deja un militar nehispanic, pe nume Sueltrius, și care era originar din Gallia Narbonensis, din Sudul Franței de astăzi. Ceva mai târziu, după anul 70 d.H., unitatea îl avea pe un anume Azalus, care era originar din Pannonia Superior.

Nu știm cu exactitate ce trupe auxiliare au participat în 101/102 d.H în lupta de la Tropaeum Traiani (Adamclisi), însă pe altarul ce omagiază pierderile romane sunt nume ale militarilor căzuți, nume ce indică apartenența lor etnică. Se știe astfel că 12 veneau din zona Rinului Inferior, 2 din Lugdunensis, 3 din Hispania și câte unul din Raetia, Noricum, Britania și Africa. Unul dintre hispanici era din Clunia, zonă din arealul aravacilor și vacceilor. Ideea că el ar fi făcut parte din Ala II Aravacorum și că aceasta a participat la celebra bătălie este numai o supoziție, însă nu una total lipsită de bază.

În secolul I d.H., împărații aplică,  simultan, mai multe practici de recrutare, iar acestea au vizat unitățile auxiliare din toate provinciile imperiului, inclusiv Hispania Tarraconensis. Astfel, putem afirma că la Ala II Aravacorum a fost mai întâi o recrutare locală (strict din tribul aravacilor), extinsă apoi la una provincială, regională, pentru ca ulterior, când ala nu se mai afla de mult în zona de origine, să se ajungă la recrutări străine, cu militari din teritoriul în care unitatea ajunsese să fie cantonată. Așa se poate explica faptul că, în timp, Ala II Aravacorum devenită Ala II Aravacorum et Hispanorum, ajunge să aibă în componență doar militari produși din recrutări din afara Hispamiei Tarraconensis. O piatră funerară de la finele sec.I p.Chr., descoperită lângă Utus (Milkovitsa, Bulgaria), îi aparține lui Tiberius Claudius Victor, fost decurion în Ala II Aravacorum, care a servit 30 de ani (25 plus 5). Unii consideră că era hispanic, poate chiar aravac, în timp ce Roxan îl consideră un originar din Moesia, care s-a retras ca veteran în zona din care fusese recrutat. Numele personajului nu indică o posibilă origine a acestuia, dar este cert faptul că, după terminarea serviciului, el s-a stabilit pe un domeniu rural, unde de altfel a fost și descoperită inscripția.
Casă a unității timp de mai bine de un secol, Carsium avea o mare importantă strategică fiind amplasat pe drumul ce făcea legătura între Durostorum și Troesmis, având drum de acces și înspre Est, până la Histria. Lângă tabăra militară s-a dezvoltat o așezare civilă, cu caracter rural, în care s-au stabilit, cu siguranță, o parte dintre veteranii unității. Nu se știe cu exactitate când și în ce circumstanțe a dispărut unitatea din Scythia Minor, ultima sa atestare fiind miliariul din 200 d.H, descoperit lângă Hârșova, și asupra căruia vom reveni. Se presupune că abandonarea s-a produs undeva în prima jumătate a sec.III, știut fiind faptul că mai târziu (sfârșitul sec.III) migratorii huni își aveau o garnizoană la Carsium. Poate că ala a fost retrasă pentru a lupta contra barbarilor sau distrusă în dezastrul de la Abrittus, din 251 p.Chr (când romanii au fost învinși de goți, iar împăratul Decius a fost ucis).

În unitățile romane ce au funcționat în epoca Principatului, în toate provinciile imperiului, se cunosc în jur de 20 de hispanici ce proveneau cu certitudine din orașe ale arealului aravac, din Cauca, Clunia, Nova Augusta, Segontia sau Termes, ei servind atât în trupele auxiliare, cât și în legiuni sau cohortele pretoriene. În ceea ce privește comandanții acestei alae, două diplome militare (din 105 și 111) dezvăluie și numele a doi prefecți ai alei. Primul este L. Fabius Fabullus, prefect menționat în diploma acordată călărețului Atrectus Capitonis și care era germanic originar din Nemetae (civitas Nemetum, astăzi orașul Speyer, Germania). Al doilea prefectus este L. Marcius Sabula, care apare în diploma acordată lui Taurinus Verecundi f., din tribul gallic al Sequanilor.
(Va urma)
         
Bibliografie selectivă
Margaret Roxan - The auxilia of the Roman Army raised in the Iberian Peninsula, vol.1 London University, 1973.
Narciso Sentenach - Los Arevacos, De la Revista de Archivos, Bibliotecas y Museos, Madrid, 1914.
Andrei Aricescu -  Armata în Dobrogea romană, Editura Militară, București, 1997.
Florian Matei-Popescu, The roman army in Moesia Inferior, Conphys Publishing House, București, 2010.
Florian Matei – Popescu, The Roman Auxiliary Units of Moesia, revista Il Mar Nero VIII (2010-2011), Edizioni Quasar Di Severino Tognon, Roma, 2013, p.207-230.
Juan Antonio Cebrian, La aventura de los Romanos en Hispania, La Esfera de los Libros, 2004.
Cheesman G.L., The Auxilia of the Roman Imperial Army, Oxford, Clarendon Press, 1914.
Carmen Alonso Fernandez - Relaciones politicas de la tribu de los arevacos con las tribus vecinas, 1969, p.131-140.
D.J. Knight - The movements of the Auxilia from Augustus to Hadrian, "Zeitschrift fur papyrologie und epigraphic" 85, coord. Rudolph Habelt, Bonn, Germany, 1999, p.189-208.
Alexander W. Meyer - The creation, composition, service and settlement of Roman Auxliary Units Raised on the Iberian Peninsula, Department of Classical Studies, Duke University, 2012.
Jose Manuel Roldan Hervas - Los hispanos en el ejercito romano de epoca republicana, Salamanca 1991
Conor Whately - The legions and auxiliary units in Moesia, The movement and the emplacement of the legions and auxiliary units of the roman army from 29 BC to AD 235, McMaster University - Hamilton, Ontario, USA, september 2005.
ISM I - Inscripțiile din Scythia Minor vol. 1, - Histria și împrejurimile sale; culese, traduse, însoțite de comentarii și indici de Dionisie M Pippidi, Editura Academiei RSR seria a II-a București, 1983.
ISM II - Inscripțiile din Scythia Minor grecești și latine, vol.2, - Tomis și teritoriul său; culese, traduse, însoțite de comentarii de Iorgu Stoian, indici de Al. Suceveanu, Edit. Academiei RSR, seria a II-a, București, 1987.
ISM IV - Inscriptions de Scythia Mineure, volume IV, Tropaeum-Durostorum-Axiopolis, Editura Academiei Române, Editura Basilica, București, 2015.
ISM V - Inscripțiile din Scythia Minor, vol.5, - Capidava- Troesmis - Noviodunum; adunate, traduse, însoțite de comentarii și indici de Emilia Doruțiu-Boilă, Editura Academiei RSR, București, 1980.

Despre Cristian Cealera
Născut la data de 16 iulie 1974, în Techirghiol, Cristian Cealera a urmat cursurile Școlilor Gen.12 şi 25 şi a absolvit Liceul „Decebal“, din Constanta, promoţia 1992. A urmat cursurile Facultăţii de Drept „Nicolae Titulescu“ din Bucuresti şi este licenţiat în Criminalistică. După absolvirea facultăţii, a urmat stagiul militar, apoi a activat trei ani ca jurist la o societate comercială din Mangalia. În anul 2001 a intrat în presă şi timp de 15 ani a lucrat la diverse ziare, inclusiv la ZIUA de Constanţa, acoperind diverse domenii - de la Eveniment, la Social, Cultură şi Sport. A fost angajat la două televiziuni, iar la una dintre acestea, în calitate de producător şi scenarist, a realizat 19 filme documentare despre siturile arheologice din Dobrogea. Continuă şi astăzi realizarea de filme documentare şi publică materiale de promovare a istoriei şi culturii dobrogene.
Are un master în Antropologie şi Istorie Europeană, absolvit la Universitatea „Ovidius“ din Constanţa, Facultatea de Istorie. În prezent, este doctorand al Facultăţii de Istorie din cadrul Universităţii „Alexandru Ioan Cuza“, din Iaşi. Este autorul seriei de trei volume „Poveştile Mării Negre“ şi al romanului istoric „La marginea Imperiului - Origini“, cărţi publicate în perioada 2014-2018.
 

Citește și:

#citeșteDobrogea Inaugurarea liniei ferate Constanța - Cernavodă, în pericol - Procesul DBSR vs Xenos (1860-1863) Răzgândirea armatorului, șicane și o lungă judecată (II)