Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
//
05:14 19 12 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

#citeșteDobrogea – „Omul care aduce... hazul”, Jean Badea Un deceniu de la dispariția unuia din marii actori constănțeni ai neamului românesc – Jean Constantin (galerie foto + video)

ro

26 May, 2020 00:00 4798 Marime text

În urmă cu zece ani, actorul Jean Constantin s-a stins din viaţă din cauza afecţiunilor cardiace, în apartamentul său din Constanţa, iar vestea a fost făcută publică de către Alexandru Arşinel, un bun prieten al maestrului.
Fix în aceeași zi, dar în anul 1995, înceta din viață un alt mare actor al scenei românești – Ștefan Bănică.

Astăzi, 26 mai, se împlinesc zece ani de la trecerea sa în nefiinţă, moment de aducere aminte a unuia dintre cei mai îndrăgiți actori ai neamului românesc Constantin Cornel Jean, născut pe 21 august 1927, la Techirghiol, judeţul Constanţa, într-o familie multietnică - mama sa era de etnie elenă. A fost căsătorit de trei ori, petrecându-şi ultimii ani din viaţă cu Nina Jean.
Unul dintre cei mai îndrăgiţi şi iubiţi actori români, cunoscut pentru rolurile comice din filme precum „Toate pânzele sus”, seria „Brigada Diverse” sau „Nea Mărin Miliardar”, a lucrat, la început, ca normator într-o fabrică din Constanța, unde a pus bazele unei brigăzi artistice.
Cu prilejul evenimentului din 12 iunie 2018, când cotidianul ZIUA de Constanţa a organizat o sărbătoare a seniorilor teatrului constănţean, memoria maestrului a fost cinstită prin acordarea Medaliei „Jean Ionescu“instituită de organizator, şi placheta #RespectTeatru, conferită de Consiliul Judeţean Constanţa, împreună cu scrisoarea de recunoştinţă a Primăriei Constanţa, care i-au fost înmânate solistului Ionuţ Galani, familia acestuia fiind beneficiara unei donaţii făcute de soţia lui Jean Constantin.
Conştient de valoarea acestui îndrăgit actor, regretatul secretar literar artistic Jean Badea a donat cotidianului ZIUA de Constanţa drepturile de digitalizare a cărții „Omul care aduce... hazul“o biografie emoţionantă, din care vă oferim astăzi un fragment.
 
„Deşi «a răzbit» prin trei căsătorii (cu Mioara Mocanu, mânuitoare de păpuşi din Galati, Nina Ciocea, balerină la Fantasio, şi - din 1980 - cu Nina Petcu, sufleur la Teatrul Naţional din Bucureşti), Jean n-a avut parte de copii. Cine provine, ca el, dintr-o familie numeroasă, ajunge - paradoxal - să împartă cu proprii nepoţi sau cu copiii altora (actori, prieteni şi chiar necunoscuţi) prea plinul unui suflet generos.
Și dacă s-a mai îndrăgostit la «fără frecvență», hălăduind voiniceşte prin superbe grădini din vecini, este o altă poveste. Jean a îndurat intervenţii chirurgicale, a renunţat la ţigară si (partial) la «tării», a suportat hăituiala unui director care ar fi dormit în teatru de dragul institutiei şi ar fi fost în stare să le ceară şi subordonaţilor nebunia asta, a răbdat palmele lui
Caragiu în Procesul alb... , numai «eternului feminin» nu i-a putut rezista. Şi-apoi, nu spunea Eminescu «cui ce-i pasă că mi-eşti drag» (ă)?
...Multe ar fi de povestit, întâmplări vesele şi triste, despre «peregrinările» lui Jean prin diferite locuri şi locuinţe din Constanta (str. Eroilor nr. 3, str. Ion Vodă nr. 71, mansarda barului Pelican, cămăruţa din podul Cazinoului 2, str. Cristea Georgescu nr. 10, blocul Dacia, b-dul Ferdinand nr. 66), despre cele două infarcte miocardice ( din 8 martie 1988 şi 12 decembrie
1997) survenite pe fondul acumulărilor stresante de-a lungul anilor de trudă în teatru, cinema ·şi spectacole «nomade»... , despre farsele şi pehlivăniile dintr-o viată de actor comic, care ar putea constitui materialul unei alte cărţi, de amintiri vesele ...
 

DESCARCĂ GRATUIT CARTEA ÎN FORMAT PDF


În ultimii ani, Jean Constantin a beneficiat de recunoaşterea oficială a meritelor sale: în noiembrie 1988, cel dintâi Premiu Naţional de Revistă acordat de organizatorii Festivalului Naţional al Teatrelor de Revistă, la ediţia a 7-a; la 23 decembrie 1999, titlul de Cetăţean de Onoare conferit de Consiliul municipal Constanta, într-o companie selectă: Gheorghe Hagi (fotbal), Simona Amânar şi Ion Forminte (gimnastică), Zoanei Gheorghiu (artă monumentală)”.
  
O frumoasă rememorare a îndrăgitului actor Jean Constantin poate fi vizionată în emisiunea „Profesioniștii” prezentată de Eugenia Vodă

 
#citește mai departe în „Omul care aduce... hazul“
# „Omul care aduce... hazul“
#Jean Badea
 
Dacă în urmă cu 122 ani pionierul culturii românești în Dobrogea, Petru Vulcan, inaugura prima bibliotecă publică la Constanța, pe 23 noiembrie 2017, printr-o onorantă coincidență, cotidianul ZIUA de Constanța, conștient de rolul său pe tărâmul cultural dobrogean, a inaugurat prima BIBLIOTECĂ DIGITALĂ - Fondul Documentar „Dobrogea de ieri și de azi“.
 
 
DREPTURI DE AUTOR
 
a) Toate informațiile publicate pe site de către ZIUA de Constanța (incluzând, dar fără a se limita la, articole, informații, fotografii, fișiere audio, bannere publicitare) sunt protejate de dispozițiile legale incidente: Legea nr. 8/1996 privind dreptul de autor și drepturile conexe, Legea nr. 84/1998 privind mărcile și indicațiile geografice și Legea nr. 129/1992 privind protecția desenelor și modelelor), titulari ai drepturilor protejate de lege fiind ZIUA de Constanța sau, după caz, furnizorii săi de informații.
 
b) Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, decompilarea, distribuirea, publicarea, afișarea, modificarea, crearea de componente sau produse sau servicii complete derivate, precum și orice modalitate de exploatare a conținutului site-ului, cu excepția afișării pe ecranul unui computer personal și imprimarea sau descărcarea, în scop personal și necomercial în lipsa unui acord scris din partea ZIUA de Constanța.

 
 
 
Citește și:

#citeșteDobrogea 92 de ani de la nașterea lui Jean Constantin, legendă a comediei românești. „Orice rol mic e mare dacă-l fac cu dăruire şi credinţă“ (galerie foto)

Centrul Cultural „Teodor T. Burada“ cinstește memoria maestrului Jean Constantin. Biblioteca Virtuală ZIUA de Constanța vă oferă unicul volum dedicat „Omului care aduce... hazul“

Comemorare Astăzi, Maestrul Jean Constantin ar fi împlinit 90 de ani (galerie foto+video)

In memoriam. Manifestări dedicate memoriei maestrului Jean Constantin la Constanţa
 

Galerie foto:



Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Comentarii








Cele mai recente postari