Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
//
18:03 22 12 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

#citeșteDobrogea Personalități dobrogene marcante în domeniul militar - Ahmet Nurmambet, Nicolae Papp, Ioan Pascu

ro

25 Aug, 2021 00:00 2461 Marime text

  • Volumul II are 168 de pagini și face parte dintr-o serie de patru astfel de cărți.
Publicat în anul 2005 de editura Ex Ponto, „Dicționarul de personalități dobrogene“, Volumul II, este o adevărată comoară. Autorii acestui volum, dr. Constanța Călinescu, dr. Liliana Lazia, Ioan Popișteanu, Ion Faiter, Adriana Gheorghiu și Vanghele Culicea, au reușit să portretizeze, așa cum precizează și numele cărții, o serie de personalități din regiune, marcante în diferite domenii. Coordonat de Biblioteca Județeană „Ioan N. Roman“ și Biblioteca Universității „Ovidius“ Constanța, volumul II prezintă dobrogenii care s-au făcut remarcați în politică, administrație publică, armată sau justiție.
 
Într-un interviu acordat cotidianului ZIUA de Constanța în 2017, una dintre autoarele cărții, dr. Constanța Călinescu, preciza:
 
„Nu pot spune că «Dicţionarul» este un demers exhaustiv. Este întemeiat însă pe o curajoasă reflecţie culturală, pe ideea acordării distincţiilor de neuitare faţă de oameni celebri, unii deschizători de drumuri în ştiinţa românească, ataşaţi de ţinutul pontic, cu rodnică activitate practică şi publicistică“.
 
În acest caz se află și următorii militari:


Ahmet Nurmambet

 
S-a născut în 1893, în orașul Constanța, județul Constanța și a murit pe 24 noiembrie 1953. Fiul lui Murat şi Halime.
 
A urmat cursurile Şcolii cu limba de predare turcă din Constanţa. În anul şcolar 1900-1901 a fost elev la Gimnaziul militar din laşi. A continuat studiile la Liceul militar din laşi, absolvindu-l în 1909, cu gradul de sublocotenent de cavalerie.
 
A participat activ pe frontul Primului Război Mondial în rândurile armatei române, luând parte la luptele de la Oituz şi Mărăşeşti în cadrul Regimentului 12 Roşiori, care, după reorganizarea armatei române pe principii moderne, a devenit Regimentul 40 artilerie din cadrul Diviziei 9 „Mărăşeşti" cu garnizoana inițială la Constanța, apoi în Bazargic.
 
Aici se căsătoreşte şi va avea doi copii: o fată, Cadriye, care avea să devină prima femeie avocat din rândul tătarilor, şi un băiat, Genghiz, viitor inginer. La cedarea Cadrilaterului, în toamna anului 1940, Regimentul 40 artilerie, din care face parte Ahmet Nurmambet, devenit între timp căpitan, îşi stabileşte garnizoana la Constanța, apoi la Medgidia. Este numit comandant, funcție deținută până în 1946. A fost decorat cu diverse ordine şi medalii. Moare la Constanța.
 

Nicolae Papp

 
S-a născut pe 7 iunie 1898, în Constanța. Nu se cunosc date despre deces. Absolvent al Şcolii de ofițeri de artilerie, Bucureşti, 1917, apoi a urmat cursurile Şcolii superioare naționale de aeronautică. În anul 1929, inginer diplomat la Paris.
 
Și-a început cariera în 1917, ca ofițer de artilerie, iar din 1929 a fost preşedinte al Comisiei de recepție a tehnicii militare, Paris. A ajuns, în 1937, şeful Serviciului aeronautic din Comandamentul Forțelor Aeriene și apoi, în 1938, director al IAR - Braşov. Continuă ca director coordonator al Construcțiilor aeronautice din Ministerul Aerului şi Marinei, apoi ca secretar general la Subsecretariatul de Stat al Aerului din Ministerul Aerului şi Marinei, între1940 și 1944.
 
Se remarcă și printr-o prodigioasă carieră didactică drept conferențiar suplinitor la Secția de aviație şi armament din Şcoala politehnică Bucureşti, unde a predat cursul de motoare de aviație, 1935-1942; conferențiar la Facultatea de electromecanică, Secția aviație, Institutul Politehnic Bucureşti, 1942-1947.
 
Comandorul Nicolae Papp a avut contribuții deosebite în organizarea producției de avioane şi motoare de avion, precum şi în înzestrarea cu tehnică de aviație a armatei.
 

Ioan Pascu

 
S-a născut pe 6 august 1920, în oraşul Constanța, și a decedat pe 29 august 1944, în comuna Scăioşi, județul Prahova.
 
După terminarea studiilor secundare, a urmat Şcoala militară de ofițeri activi de artilerie antiaeriană (1 septembrie 1941 - 1 iulie 1943). A fost avansat sublocotenent şi numit comandant de secție în bateria 77 din Regimentul 9 artilerie antiaeriană. Unitatea era destinată să asigure protecția aeriană a zonei petrolifere de pe Valea Prahovei.
 
În zilele insurecției de la 23 August 1944 a acționat într-o zonă de la nord de Ploieşti, remarcându-se prin curaj şi vitejie în dezarmarea unor formațiuni hitleriste. Pe data de 29 august 1944, în acțiunile de lângă comuna Scăioşi, a intervenit personal în luptă, cu arma şi grenada, provocând pierderi însemnate inamicului, capturând treizeci autovehicule şi alte materiale de război. Ofițerul a căzut eroic în timpul luptelor.
 
A fost decorat, post-mortem, cu ordinul „Coroana României", cl. a V-a cu spade.
 
Sursă foto: ZIUA de Constanța

Sursă de documentare: „Dicționarul de personalități dobrogene“ Volumul II de dr. Constanța Călinescu, dr. Liliana Lazia, Ioan Popișteanu, Ion Faiter, Adriana Gheorghiu și Vanghele Culicea
 
Citește și:
 
Personalități dobrogene marcante în domeniul juridic - Radu Roșculeț, Ștefan Stoenescu, I.C. Theodorescu-Valahu

Personalități dobrogene marcante în domeniul militar - Ioan Murgescu, Ghenge Musuret, Nicolae Negru

Personalități dobrogene marcante în domeniul militar – Stan Linte, Ichim Macarie, Maximilian C. Manolescu

 

Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Comentarii








Cele mai recente postari