#citeșteDobrogea Străzile Constanței. Denumiri de-a lungul timpului (II)

 
O altă denumire pe care o propunem astăzi este strada Libertăței, devenită Costache Negri, iar mai apoi Ecaterina Varga, denumire pe care o regăsim și astăzi. Această stradă a cunoscut prima denumire până în 1912, apoi pe cea de-a doua până în 1950, iar după această dată, ultima denumire, pe care o regăsim și astăzi.
 
Strada se află în apropierea Plajei Modern și are un trecut tumultuos, prin prisma locuitorilor săi și a denumirilor pe care le-a purtat de-a lungul timpului. Se îmbină stiluri arhitecturale diverse, unele clasice, altele moderne.
 
Fiind situată aproape de mare, strada a intrat în atenția oamenilor cu posibilități financiare, precum medici, avocați, funcționari, antreprenori. Pe lângă casele particulare a funcționat și un han care atrăgea clienții ce aveau afaceri în zona portuară.
 


Am vorbit anterior despre comercianți, despre antreprenori. Unul dintre aceștia a fost Zafirios Kiriakou, de origine greacă, care deținea o proprietate pe această stradă, fiind realizată în stil eclectic. Construcția datează din anul 1894 și reprezintă o dovadă a existenței comunității grecești prospere din Constanța.

Au fost construite case după Primul Război Mondial, dar și în perioada interbelică. De exemplu casa cu două etaje a avocatului Vasile Bellu, construită în anul 1926, avându-l arhitect pe H. Goldstein, cunoscut și sub pseudonimul Horia Maicu. La această construcție se folosea betonul armat, fiind una dintre puținele construcții unde se folosește acest procedeu de construcție. Acest arhitect este cunoscut ca fiind un deschizător de drumuri în ceeace privește proiectarea și realizarea unor construcții ce foloseau beton armat, sub forma unor blocuri, pe diferite străzi ale Constanței.
 
Mai este de menționat o casă ce a fost sediul Administrației financiare a Constanței, înainte de prima conflagrație mondială. Clădirea a fost construită în 1905, fiind cumpărată în 1940, iar în 1948 proprietatea a fost naționalizată.

Pe stradă a funcționat așa cum menționam anterior și Hanul Zaid, proprietate a lui Abdul Hagi Zaid, fost consilier comunal, proprietate naționalizată la rândul ei după 1948. Acesta este o construcție tipic balcanică, având influențe turcești, având drept scop găzduirea celor care îi treceau pragul. Hanul avea și curte interioară, unde cel mai probabil se adăposteau bunurile drumeților, de la atelaje și animale, până la bagaje și mărfuri. Proprietarul hanului deținea mai multe proprietăți, printre care mai multe prăvălii către zona peninsulară a Constanței. A fost implicat și în viața politică, fiind consilier comunal apreciat de comunitate.
Acesta apare ca fiind proprietar alături de Feofic Hagi Zaid, cel mai probabil fiind fiul acestuia. Atât tatăl, cât și fiul au în componența numelui lor cuvântul Hagi, ceea ce înseamnă că au avut privilegiul de a merge în pelerinaj (hagialâc) la Mecca, acest lucru datorându-se și situației materiale prospere pe care o aveau.
 
Tot pe strada supusă atenției noastre funcționași hotelul aflat în proprietatea lui Costi Atanasiu.
Tot pe strada aceasta se află și Casa Lascaridis, aflată la intersecția cu strada Vasile Alecsandri. Impresionantă este ușa de la intrare, realizată din fier, care înfățișează un soare imens care răsare peste valurile mării. Proprietatea unui mare comerciant, LascarLascaridis, ce avea un renumit magazin în zona de nord a orașului, unde se găseau toate produsele posibile și imposibile, aduse din Orient sau din Occident, considerat fiind „o Mecca  a modei moderne“.
 
Cârciumi și restaurante aveau în proprietate D.I. Diamandopol, grec la origine, Marcu Goldstein, cel mai probabil evreu, și Costi Atanasiu, de care am pomenit puțin mai sus. O cafenea renumită era cea a lui Mehmet Emin H. Zaid, iar brutăria lui Nicola Petre era foarte căutată, pentru simigerie, braga renumită și fructele proaspete pe gustul clienților.
Pe stradă mai locuiau Vasile Constandinidi, comerciant de origine greacă, Solomon Israil, meseriaș evreu, ce se ocupa cu articole de tinichigerie.


După cum putem observa, pe stradă exista un adevărat amalgam al neamurilor, adică români, greci, evrei, turci și tătari. Comercianții sunt preponderenți, pentru că afacerile le permiteau să locuiască în această zonă exclusivistă a orașului.
Cât despre numele purtate de această stradă, denumirea Libertăței este foarte potrivită pentru mozaicul etnic ce trăia în această zonă, bucurându-se de toate libertățile.
A doua denumire este legată de personalitatea lui Costache Negri, om politic, scriitor și patriot român. A studiat în țară, la Paris și în Italia. A fost inițiat în tainele masoneriei și s-a implicat activ în evenimentele revoluționare pașoptiste. A fost obligat să plece în exil alături de alți revoluționari, în condițiile înfrângerii revoluției din Moldova. A revenit în țară și a fost numit pârcălab de Covurlui, în vremea domnitorului Grigore Alexandru Ghica.
În 1855, a fost trimis ca delegat al domnitorului Grigore Alexandru Ghica la Constantinopol și la Viena pentru a susține Unirea Principatelor Române. În 1856 a făcut parte din Comitetul Unirii, la Iași, iar în 1857 a fost ales deputat și vicepreședinte al Adunării Ad-hoc, convocate prin hotărârea Congresului de Pace de la Paris din 1856, de după Războiul Crimeii. A fost un bun prieten al lui Alexandru Ioan Cuza, pe care l-a susținut permanent pentru a realiza marile reforme. După înlăturarea acestuia din 1866, ca urmare a acțiunilor „monstruoasei coaliții“, se va retrage din viața politică, oarecum îndreptățit. A fost un numismat și un colecționar de tablouri. Nu a întrerupt niciodată legăturile cu Vasile Alecsandri și Mihail Kogălniceanu, doi colaboratori ai lui Alexandru Ioan Cuza, la fel de devotați ca și el.


Cea de-a treia este legată de personalitatea unei femei remarcabile, Ecaterina Varga.
A crescut fără părinți și greutățile au întărit-o. Vorbea maghiara, limbă maternă, germana și româna. Jakab Elek, scriitor maghiar, o descrie astfel: „era femeie de 40 ani, mijlocie, fața îi era roşietică-brună, îşi schimba îmbrăcămintea adeseori, se purta când domneşte, când în haine ţărăneşti, călătorea pe jos şicălăre. Atât de mult o iubeau [moții], încât erau în stare să-şi jertfească şiviaţa pentru apărarea persoanei ei”.


A ajutat comunitățile românești din zona Munților Apuseni care se confruntau cu probleme administrative, dar și cu exploatarea autorităților. A încercat să îi consilieze juridic și să le apere drepturile, fiind foarte apreciată de comunitatea românească. Devenind incomodă pentru autorități a fost arestată de către autorități, prin mijlocirea lui Andrei Șaguna, vicar ortodox al Sibiului, la 5 ianuarie 1847. Moții nu au reușit să o elibereze și a fost întemnițată la Alba Iulia și Aiud. Nu va mai reveni niciodată în Munții Apuseni. A rămas în captivitate timp de 4 ani fără a beneficia de judecată. Nici nu putea fi judecată, pentru că nu existau acuze la adresa ei. Nu făcuse nimic grav. Ajutase românii. Acesta era un lucru grav. Ulterior a primit trei luni de închisoare, fiind eliberată și având domiciliul obligatoriu la Hălmeag, localitatea sa natală. A murit după anul 1852, fiind marcată de perioada detenției. Are un destin asemănător cu cel al lui Avram Iancu. Și acesta a fost un apărător al moților, iar după eliberarea din temniță, nimic nu a mai fost ca înainte, devenind de nerecunoscut. Se pare că Ecaterina Varga l-a inspirat pe „crăișorul munților“ în acțiunile sale patriotice.

Putem conchide prin a spune că cele două personalități marcante ale istoriei naționale rămân în conștiința poporului român pentru faptele lor remarcabile.
 
 
Bibliografie selectivă:

***Albumul dobrogean pe anul 1911. Constanta si Tulcea, 1911
Pericle Martinescu, Costache Negri, București, 1966
Petre Covacef, Onomastica străzilor din Constanța, Editura Ex Ponto, Constanța, 2010
Ion Rusu Abrudeanu, Moții, calvarul unui popor eroic, dar nedreptățit, Editura Cartea Românească, București, 1928
 
Despre Adrian Ilie:

Licențiat și masterat în istorie - Universitatea „ Ovidius” Constanța, șef de promoție.
Doctor în istorie și cursuri postuniversitare - Universitatea din București.
Director din anul 2020 al Colegiul Național Militar „Alexandru Ioan Cuza" Constanța/ Școala Gimnazială „Constantin Brâncuși” Medgidia (2017-2019).
Metodist, responsabil Cerc pedagogic și membru în Consiliul Consultativ (ISJ Constanța).
Autor al mai multor lucrări și studii despre Medgidia și Dobrogea.
Autor al unor studii și cărți de metodică și management.
Membru în Comisia Națională de Istorie din cadrul M.E.N.
Membru al Societății de Științe Istorice din România.
Membru al Asociației Culturale „Mehmet Niyazi” Medgidia.
Membru în grupurile de lucru pentru realizarea programelor școlare pentru gimnaziu în cadrul M.E.N. (Istorie /Istoria minorității turce în România).
Membru în Comisia monumentelor istorice Medgidia.
Realizator emisiune istorică - REPERE ISTORICE - Alpha Media TV (2013-2018).
Premii obținute pentru activitatea publicistică.
Premiul „Virgil Coman" pe anul 2017, conferit de Societatea de Științe Istorice din România.
 
Citește și:
#citeșteDobrogea: Străzile Constanței. Denumiri de-a lungul timpului (I)