#CiteșteDobrogea Străzile Constanței. Denumiri de-a lungul timpului (XXIV). Italienii și preocupările lor în orașul pontic

În orașul de la malul mării străzile au purtat denumiri diverse de-a lungul timpului. Unele dintre acestea și-au păstrat denumirile chiar și în zilele noastre, iar altele au purtat alte denumiri, unele legate și de existența regimului politic din perioada respectivă sau de personalitatea agreată de regimul respectiv.

Scopul nostru este de a readuce în prim plan strălucirea vremurilor de altădată și farmecul acelor perioade, pentru a nu uita trecutul orașului de la malul mării.
 
Vă propun o temă interesantă referitoare la prezența italienilor în Dobrogea și în special în orașul de la malul mării.
Începând cu secolul al XIX-lea, italienii s-au stabilit în centrul și sudul Dobrogei, la Medgidia, Cernavodă, precum și în orașul pontic. Au ales să locuiască în zonele urbane.  Prezența italienilor în oraşul de la Marea Neagrǎ era anterioarǎ anului 1878, în special datorită preocupărilor lor comerciale. În 1876 existau la Constanța consulate sau viceconsulate ale Marii Britanii, Franței, Austro-Ungariei, Italiei, Prusiei, Spaniei, Suediei, Norvegiei, Greciei. În 1878 reprezentantul Consulatului Italian la Constanța era diplomatul Agostino Dogliotti. Prezența numeroaselor reprezentanțe diplomatice în oraşul-port la Marea Neagrǎ dovedea interesul comercial sporit al zonei. Printre companiile navale se aflau Compania navalǎ din Trieste şi Compania italianǎ Florio&Rubattino, care îşi aveau sediile în Piața Italianǎ ( în zona Pieței Ovidiu). Din 1879 pânǎ în 1896, populația Constanței se dublase de la 5.204 locuitori la 10.419. Între aceştia se aflau şi 109 italieni stabiliți în oraş. În 1900 populația Constanței era de 12.725, potrivit lui M. D. Ionescu-Dobrogeanu, iar la finele lui 1905 de 15.777, dintre care 217 italieni, respectiv 1,37% din populația oraşului. În 1916, numǎrul italienilor era de 518 de persoane. În 1911, la Constanţa erau prezenţi fraţii Giacamato, care comercializau bǎuturi spirtoase şi cereale, în sediul firmei lor din strada Tomis nr. 15.



Muncitorii italieni au participat la construcțiile de modernizare ale portului Constanța în 1908, la stația de petrol, în atelierele de lǎcǎtuşerie precum și în alte domenii de activitate.
Din datele statistice reiese faptul căîn anul 1880 erau 18 italieni, în anul 1881 erau 23, iar în anul 1882 erau 52 de italieni în Constanța. Este vorba de capi de familie, deci numărul total al italienilor din oraşul Constanţa, la acea dată, era mult mai mare. Situația lui Francesco Pillepich, de profesie zidar, catolic originar din Fiume, ce avea la 1887, când locuia în Constanţa pe strada Mangaliei nr. 8, cetăţenie austriacă. Cei doi fii ai săi, născuţi aici în 1887 şi 1890, Ernesto şi Giuseppe, aveau să lucreze ca strungari în metal. Numărul italienilor stabiliţi la Constanţa creşte constant, dar lent, în deceniile următoare: 11 veniţi între 1881-1890, 17 între 1891-1900, 10 între 1901-1910, apoi urcă la 50 în perioada 1911-1920 şi 22 între anii 1921-1925.

Printre comercianții de vază ai orașului erau cerealiștii V.P. Murellis, cu sediul în strada Franceză și Ștefan Mercato, cu sediul în strada Costache Negri, Comerciantul C. Barbieri se ocupa cu vânzarea produselor de lux precum articole de croitorie, modă, aduse din țara de origine, ce își avea sediul pe strada Carol. Frații Giacamato vindeau pe strada Mircea, coloniale și produse spirtoase. Unul dintre frați, Teodoridi Giacamato avea proprietăți pe strada Costache Negri. Paolo Milliaresi avea în Piața Independenței,o brutărie, iar Filipo Canaudari avea un depozit de lemne pe strada Concordiei.
Inginerul N. Vergotti a întocmit planul orașului Constanța în 1896, dovedind o viziune de dezvoltare a acestuia.






Desalermo Nico avea o agenție de vapoare ocupându-se de import – export, având  sediul în strada D.A.Sturdza, iar Gattorno &Comp. avea sediul pe strada Remus Opreanu.



Modesto Gino Ferrarini a scris în cartea sa "Istorioare din viața etnicilor italieni în România" că aceștia sunt urmașii unor constructori, specialiști în construcții de tunele, viaducte, ba chiar și cioplitori de piatră, veniți din Belluno.
Italienii erau agricultori, grădinari și viticultori pot fi întâlniți și azi în Dobrogea. O veche și importantă colonie din Dobrogea, a fost cea de la Cataloi, cu oameni harnici, friulani de origine, care pe la 1888 au luat în arendă de la guvernul român peste opt mii de hectare de teren de pădure, le-au desțelenit și le-au cultivat cu viță de vie și cereale.Aceștia au alcătuit una din cele mai unite și stabile comunități din zonă.
Au fost buni constructori și meseriași și în mare parte s-au ocupat de construcții. În unele localități aveau fabrici de ciment. În anul 1918, diplomatul italian Agostino Dogliotti era reprezentantul Consulatului Italian la Constanța, dovadă a interesului pentru activitățile comerciale foarte prospere ale zonei.În anul 1916 numărul italienilor va crește la 518.
 

Fiind buni constructori, muncitorii italieni au luat parte la lucrările de modernizare din Portul Constanța, în 1908, la stația de petrol, în atelierele de lăcătușerie, dar și în alte sectoare importante ale vieții economice și industriale în dezvoltare în vechiul oraș de la malul Mării Negre
 În anul 1934 se stabilea în Constanţa, Fabiani Girolamo, care anterior locuise în Cernavodă. La Constanța avea să înveţe meserie în atelierul de frizerie din strada Mihai Viteazul, condus de Arachel Balian, pentru ca în anul 1939 să poată solicita cartea de lucrător, la Camera de muncă din Constanţa. În același an, se stabilea la Constanţa, Giusepe Del Angelo, fiu al lui Basilio Del Angelo, el însuşi supus italian, spre a lucra ca vânzător la „Bazarul ieftin” condus de Gheorghe Baciu, plecând din Ploiești.
Alți meșteri italieni au fost tocilarul Pietro Negro, al cărui atelier a fost preluat din anul  1939, de Angelo Del Negro, venit din Craiova, ce învăţase meseria la Bucureşti, din 1934, în atelierul unui meşter conaţional, Umberto Madotto. Ulterior, din anul 1950, patron al atelierului rămas sub aceiaşi cunoscută firmă, a fost  Celeste Marsegalia.
Încă din anul 1928 „Tăbăcăria Românească” o firmă veche din oraşul nostru, avea angajaţi pe Marius Piella şi Vittorio Isoardi (chimişti de tăbăcărie), iar Giuseppe Tribuzio ca vălţuitor.  Antonio Ruta, „supus italian, de profesie cioplitor în piatră”, solicita în 1943 preschimbarea calificării sale în cea de sculptor în piatră.

La Constanţa erau câteva firme comerciale cu proprietari sau salariaţi italieni, ca de exemplu Agenţia de vapoare „Solari brothers” a fraţilor Luigi şi Edilio Solari, la 1879-1880. În anul 1936, avea 5 angajați. O altă agenţie maritimă, numită „Gatorno” S.A.R., era condusă de Mario Fasce, supus italian, alături de care lucra şi Ricardo Interdonato. Un caz aparte îl reprezenta „Rizeria românească” societate anonima română pentru prelucrarea orezului, cu sediul în Constanţa, şoseaua Cerealelor, nr. 45. Pentru lucrările de instalare a utilajelor au sosit din Italia trei specialişti, al căror termen de rămânere în ţară s-a prelungit, ei fiind angajaţi de fabrică, al cărei administrator delegat şi reprezentant al capitalului străin, era Ferari Giovani. Ca morari specialişti în prelucrarea orezului au lucrat, până în cursul anului 1934, italienii Pietro Scietti şi Giovanni Andrea Rovati. Un alt italian, Carmelo Caramana, lucra în anul 1935 ca mecanic la aceeaşi rizerie. La o firmă concurentă, Rizeria „Constanţa”, lucra în anul 1934 maistrul rizier specialist, Verceloni Antonio.
Pregătirea italienilor se realiza în școala special înființată în perioada interbelică,  şcoală ce avea 6 clase cu 141 de elevi, iar orele de curs se predau fie în română, fie în italină. Printre profesori îi putem aminti pe Ernesto şi Ida Morelli, Ana Falli, Lucia Santangelo şi Giusepina Bonolis, folosind metoda Montessori. La acea vreme, fiecare şcoală avea eroul său, un patron spiritual, care servea ca exemplu pentru copii. La Constanța pe o placă de marmură fixată pe zidul Casei d’Italia, ce se construise în anii '30,se amintea de maiorul Pirazino Guido din regimentul 139 infanterie italian. Şcoala a purtat numele regelui, Vittorio Emanuelle. La încheirea cursurilor de limba italiană, în primăvara anului 1935, se organiza o şezătoare publică la sala Tranulis, închinată culturii italiene. În noiembrie 1942 director al şcolii era profesorul Ferrara Ferdinando, iar la cursuri veneau atât copii italieni cât şi albanezi, mai cu seamă după integrarea Albaniei în cadrul statului lui Mussolini.
 În anul 1946 se forma la Constanța, o secţie a Uniunii Democratice a Patrioţilor Italieni din România, din conducerea căreia făceau parte: Ernesto Trevisan, ca secretar, Mauro Prezioso, casier, apoi Stefano Bassi, Salvatore Brana, Giorgio Zapponi şi Angelo Del Negro, pe care l-am mai întâlnit în abordarea noastră.
Putem conchide prin a spune că italienii aveau preocupări diverse, erau interesați de construcții, de activități comerciale și își îndreptau privirea către mare, deținând vapoare cu care aduceau diferite mărfuri.
 
 
Bibliografie selectivă:
SJANC, fond Primăria Constanța, dosar 48/1896-1897
***Tezaurul documentar dobrogean, Direcția Generală a Arhivelor Statului, București,1988
***Albumul dobrogean pe anul 1911. Constanta si Tulcea, 1911
Petre Covacef, Onomastica străzilor din Constanța, Editura Ex Ponto, Constanța, 2010
Th. Ionescu, Constanța și Tekirghiolul, Ghid ilustrat, 1924
Marin Ionescu Dobrogianu, Dobrogia în pragul veacului al XX-lea, Atelierele grafice Socecu, Bucureşti, 1904
Lt. Athanasie Napoleon, Dobrogea şi Gurile Dunării din punctele de vedere fisic, militar şi politic-administrativ (text şi hartă), Bucuresci, Stabilimentul Grafic IV Socecu, 1896
 
Despre Adrian Ilie:
Licențiat și masterat în istorie - Universitatea „Ovidius” Constanța, șef de promoție.
Doctor în istorie și cursuri post universitare - Universitatea din București.
Director din anul 2020 al Colegiului Național Militar „Alexandru Ioan Cuza" Constanța/ Școala Gimnazială „Constantin Brâncuși” Medgidia (2017-2019).
Metodist, responsabil Cerc pedagogic și membru în Consiliul Consultativ (ISJ Constanța).
Autor al mai multor lucrări și studii despre Medgidia și Dobrogea.
Autor al unor studii și cărți de metodică și management.
Membru în Comisia Națională de Istorie din cadrul M.E.N.
Membru al Societății de Științe Istorice din România.
Membru al Asociației Culturale „Mehmet Niyazi” Medgidia.
Membru în grupurile de lucru pentru realizarea programelor școlare pentru gimnaziu în cadrul M.E.N. (Istorie /Istoria minorității turce în România).
Membru în Comisia monumentelor istorice Medgidia.
Realizator emisiune istorică - REPERE ISTORICE - Alpha Media TV (2013-2018).
Premii obținute pentru activitatea publicistică.
Premiul „Virgil Coman" pe anul 2017, conferit de Societatea de Științe Istorice din România.
 
Citește și:
#citeșteDobrogea Străzile Constanței. Denumiri de-a lungul timpului (XXIII). Negustori musulmani și afacerile lor