#citeșteDobrogea Sulina, file de poveste (IV) - Scurt istoric al așezării. Războiul Crimeii, moartea căpitanului Parker și distrugerea orașului

 
Zbuciumata istorie a orașului Sulina, în decursul sec. XIX, a fost excelent rezumată, și în mod succint, de către cercetătorul Constantin Ardeleanu:  „Sulina a fost anexată de Rusia în 1829, distrusă de flota britanică în 1854, ocupată de austrieci în 1855, dată Moldovei în 1856, redată otomanilor în 1857, bombardată de ruși în 1877, preluată de români în 1878…”


Ne oprim atenția asupra acelei distrugeri din 1854. Trebuie mai întâi spus că între 1853-1856 se desfășoară Războiul Crimeii, numit de către vestici Războiul Orientului. Beligeranții principali sunt tot Turcia și Rusia, dar de această dată otomanii au aliați puternici, Regatul Unit al Marii Britanii și al Irlandei și Al Doilea Imperiu Francez (cărora li se alăturase și Regatul Sardiniei). Implicarea statelor vestice avea să fie de o importanță capitală, ea ducând la înfrângerea Rusiei și deschizând drumul spre crearea Comisiunii Europene a Dunării.
În primăvara anului 1854, Războiul Crimeii era însă în plină desfășurare. Armatele turco-franco-engleze rămăseseră o perioadă într-o Dobroge răvășită de holeră, având cartier general la Varna și plănuind atacul asupra peninsulei tauride (Taurida - numele dat în antichitate). Cu o populație majoritar grecească, Sulina continua să se afle sub stăpânire rusească, deci era practic teritoriu inamic.

Diplomatul francez Edouard Phillippe Engelhardt (1828-1916) (viitorul reprezentant al Franței în Comisia Europeană a Dunării) ne-a lăsat o mărturie interesantă legată de soarta Sulinei în acești vitregi ani din timpul Războiului Crimeii. Într-o operă publicată în 1870 (vezi sursele bibliografice), el povestește următoarele:
„În 1853, la debutul Războiului din Orient, Soulina nu avea mai mult de 1000-1200 locuitori, majoritatea ionieni, greci și maltezi. Câteva barăci, magazii, simple bordeie ridicate pe plajă ce îi adăposteau pe acești aventurieri… În primăvara anului 1854, o navă de război a apărut la Sulina. Era comandată de fiul amiralului Parker. După ce a armat un tun, tânărul ofițer a debarcat în fața unei vechi redute… A fost împușcat mortal. Englezii s-au răzbunat și au bombardat satul, l-au făcut una cu pământul. După acest eveniment, la Gurile Dunării a fost declarată blocadă, iar exportul de cereale din principate a fost întrerupt până la începutul anului 1855”.

Informațiile de mai sus nu sunt complete și conțin unele erori. Cercetătorii Nicolae C. Ariton și Tudose Tatu au studiat atent incidentul, publicând detalii deosebite în revista „Misterele Dunării” și în lucrarea „Sulina. Atacuri însângerate” (autor T. Tatu). Grație acestor informații, coroborate cu date privind familia Parker și cu date publicate de doi istorici englezi (Duckers și Vanner), putem recompune povestea incidentului, care a culminat cu distrugerea așezării.
În a doua jumătate a lunii iunie, anul 1854, în plin război al Crimeii, o flotă de trei nave, două britanice și una turcească, sunt trimise într-o misiune la Gurile Dunării, având ca obiectiv blocarea vaselor de aprovizionare rusești. Una dintre nave era fregata de lemn HMS Firebrand, botezată inițial HMS Belzebub, dar redenumită înainte de lansarea sa la apă din 1842. În anul 1854, HMS Firebrand se afla sub comanda locotenentului Hyde Parker, în vârstă de 29 de ani, care era și prim comandant al întregii escadre. Acest locotenent era fiul vice-amiralului Hyde Parker al III-lea, șeful Forțelor Navale Britanice (Senior Naval Lord din 1852), care decedase cu doar o lună în urmă (pe 25 mai 1854), din cauze naturale. Tânărul locotenent dorea să devină la fel de celebru precum părintele său. Cea de a doua navă britanică era HMS Vesuvius și era sub comanda ofițerului Richard A. Powell, adjunct la comanda escadrei.
Potrivit surselor engleze, Firebrand și Vesuvius au acționat mai întâi, pe 22 iunie, la 20 mile nord de Sulina unde exista o stație de semnal, aflată sub paza unui detașament de cazaci. Britanicii au distrus mica bază, alungându-i pe inamici.

Britanicii hotărăsc apoi să debarce la Sulina, unde se afla o garnizoană de 60 de soldați ruși și de 25 de voluntari, majoritatea greci și albanezi veniți de la Tulcea. Fregatele nu puteau intra însă până la port din cauza barei și a adâncimii mici a apei.
Apărătorii Sulinei se adăpostiseră într-o redută de pământ și nuiele. Istoricii Ariton și Tatu menționează că, pe 28 iunie, în jurul orei 14.00, mai multe șalupe vin de pe HMS Firebrand și că într-una dintre acestea se afla tânărul Parker. Potrivit acelorași surse, Parker este împușcat mortal, în piept, în timp ce șalupa sa se afla la 15 metri (15 yarzi potrivit sursei Vanner) distanță de uscat. În schimbul de focuri mai este ucis un soldat englez, iar alți câțiva sunt răniți. Multe alte șalupe au părăsit HMS Firebrand pentru a interveni și ei reușesc să îi alunge pe ruși și pe voluntari, care aleg să se ascundă în hățișurile din vecinătate.
Studiind izvoare străine ale vremii, Tatu și Ariton relevă faptul că cel care l-a ucis pe locotenentul Parker a fost liderul voluntarilor veniți de la Tulcea, Aristide Christoveri, un revoluționar grec născut în Mesembria și care lupta împotriva otomanilor.
Vanner scrie că Hyde Parker și oamenii săi acționaseră și cu o noapte înainte, pe 27 iunie, ocazie cu care luaseră mai mulți prizonieri. În acest prim atac, tânărul locotenent fusese atins ușor, la cot, de către un glonț. O zi mai târziu, pe 28 iunie, el decide să atace din nou, pentru că rușii și voluntarii se reîntorseseră la redută și se regrupaseră. Potrivit cercetătorului britanic, Parker a fost împușcat mortal, la puțin timp după ce a strigat „We must storm. Follow me, my men!”

După sângerosul conflict, britanicii vor părăsi, pentru scurt timp, zona. Trupul neînsuflețit al ofițerului este dus la Constantinopole, unde este înmormântat în cimitirul din Pera cu mari onoruri militare și ridicat, post-mortem, la gradul de căpitan.
Forțele britanice revin însă la Sulina pe 13 iulie, iar pe 17 iulie 1854 declanșează un atac nimicitor asupra așezării. Canoniera HMS Spitfire se apropie cât poate de mult de oraș și deschide focul, cu tunuri și rafale de mitralieră (Vanner, Duckers, Tatu, Ariton).
Martor la distrugerea orașului este și Powell, comandantul lui Vesuvius și fostul adjunct al lui Hyde Parker. Acesta va scrie într-un raport că în urma salvelor de tun și a intervenției armate terestre, peste 50 de clădiri, grajduri și magazii au fost incendiate și că Sulina a fost redusă la ruine. Singurele clădiri ce au supraviețuit acestui atac devastator au fost Farul și biserica…
 
(Va urma)
Sursa foto: Dan Șambra
facebook.com/Dan.Sambra.1/ 
facebook.com/Dan.Sambra.2 
 
Bibliografie selectivă
Nicolae C Ariton – Sulina, Hyde Parker, Aristide Christoveri și… carabina Minie, Misterele Dunării, 16 dec.2011.
Nicolae C Ariton – Sulina și englezii cei răi, Misterele Dunării, 23.09.2011,
Tudose Tatu – Sulina – Asalturi însângerate, informații din această carte au fost citate de către NC Ariton, în articolele de mai sus.
Peter Duckers – The Crimean War at Sea: The Naval Campaign against Rusia 1854-1856, 2011.
Andrew Lambert – Parker – A Naval Biographical Dictionary
Antoine Vanner – Crimean War 1854. Actions at the Danube Mouth, articol publicat pe 30 oct. 2015 pe site-ul dawlishchronicle.blogspot.com
Constantin VII Porfirogenetul – De administrando Imperio / Carte de învățătură pentru fiul său Romanos, traducere de Vasile Grecu, Sciptores Byzantini VII, Editura Academiei RSR, București, 1971.
La Commission Europeenne du Danube et son ouvre de 1856 a 1931, Paris, Imprimerie Nationale, 1932.
Edward Benjamin Krehbiel - The European Commision of the Danube 1856-1918, An experiment in International Administration; in Political Science Quarterly, vol.33, nr.1, 1918; published by the Academy of Political Science  p.38-55.
Ed. M. Engelhardt – Les Embouchures die Danube: Et la Commision instituee par le Congres de Paris, în Revue des Deux Mondes, Seconde Periode, vol.88 nr.1, 1 iulie 1870, p.93-117.
Constantin Ardeleanu – The European Commision of the Danube 1856-1948; An experiment in International Administration, Brill Leiden/Boston, Balkan Studies Library vol.27 p.267-306, 2020.
Nicolae Răducu (coord) - 1856-2006, 150 de ani de la înființarea Comisiei Europene a Dunării, proiect Europolis - Sulina Rescue.
Petre Covacef – Cimitirul viu de la Sulina, Editura Ex Ponto, 2003.
Documente turcești privind Istoria României vol III (1791-1812), întocmit de Mustafa A. Mehmed, EdituraAcademiei RSR, 1986.
Constantin Brătescu - Ibn Batutah, un călător străin prin Dobrogea în sec.XIV, în Analele Dobrogei, anul IV, nr.2, aprilie-iunie 1923, p.140.
Călători străini despre Țările Române,vol I; volum îngrijit de Maria Holban, Editura Științifică București, 1968.
Călători străini despre Țările Române,vol II; volum îngrijit de Maria Holban, Editura Științifică București, 1970.
Petru Zaharia - Sulina. Porto-Franc (1870-1939), în revista Peuce - Serie Veche, nr.VIII, p.515-529, Tulcea, 1980.
Ion Calafeteanu - Sulina, în amintirile unui italian, p.67-70, în revista Istro-Pontica nr.2 - Studii și comunicări de istorie a Dobrogei, Actele Sesiunii Naționale de Comunicări Științifice 2011, Tulcea 505 ani de la prima atestare documentară; editori Aurel Daniel Stănică, Cristian Leonard Micu, Muzeul Brăilei, Editura Istros, Brăila, 2014.
Adrian Pohrib - Farurile Comisiei Europene a Dunării,din Delta Dunării și de pe insula Șerpilor, p.71-84, în revista Istro-Pontica nr.2 - Studii și comunicări de istorie a Dobrogei, Actele Sesiunii Naționale de Comunicări Științifice 2011, Tulcea 505 ani de la prima atestare documentară; editori Aurel Daniel Stănică,Cristian Leonard Micu,Muzeul Brăilei, Editura Istros, Brăila, 2014.
Mariana Delia Pohrib - Documente din fondul de Arhivăal Comisiei Europene a Dunării, referitoare la istoricul orașului Sulina, în timpul participării României în Primul Război Mondial, p.85-96, în revista Istro-Pontica nr.2 - Studii și comunicări de istorie a Dobrogei, Editura Istros, Brăila, 2014.
Georgeta Borandă – Porturi dobrogene – Sulina. Scurt istoric; articol apărut în lucrarea “Dobrogea – Repere istorice”, coordonator Mihai Lupu, p.33-37; Editura Europolis.
Nicolae Iorga – Istoria Comerțului Românesc – Epoca Veche; Tipografia Tiparul Românesc, București, 1925.
Kristof Van Assche, Petruța Teampău – Sulina, Sulina / When there’s water, there’s no light: Narrative, Memory, and Autobiography in a Romanian Town; 2008.
Kristof Van Assche, Constantin Iordachi (coord) – The Biopolitics of the Danube Delta: Nature, History, Policies.
Anuarul Dobrogean pe anul 1911 – Orașul Sulina, p.75-76, sursă - material digitizat pe site-ul Bibliotecii Județene IN Roman Constanța.
Gheorghe Comârzan – Monografia Orașului Sulina; informații preluate din diverse postări de pe pagina online a grupului Monografia Orașului Sulina.
Marius Budileanu – Sulina și Comisiunea Europeană a Dunării după Primul Război Mondial.
Auris Luca – Sulina, orașul care îi fascinează pe turiști cu poveștile sale captivante; articol publicat pe  site-ul Discover Dobrogea pe data de 13 iunie 2021.
Anuarul Statistic al României 1925-1926.
Anuarul Statistic al României 1939-1940.
Jean Bart – Europolis, 1933.
Revista Misterele Dunării – Misterele Dunării.wordpress.com.
John Haywood – Northmen: The vikings saga, AD 793-1241; Thomas Dunne Books, 2016.
Cronica Vremurilor ce-au trecut, a doua ediție a așa-numitei Cronici a lui Nestor - Letopisețul Laurențian.
Analele Dobrogei 1928 – Cincizeci de ani de vieață românească, Editura Cultura Națională, 1928.
 
Despre Cristian Cealera
Născut la data de 16 iulie 1974, în Techirghiol, Cristian Cealera a urmat cursurile Școlilor Gen.12 şi 25 şi a absolvit Liceul „Decebal“, din Constanta, promoţia 1992. A urmat cursurile Facultăţii de Drept „Nicolae Titulescu“ din Bucuresti şi este licenţiat în Criminalistică. După absolvirea facultăţii, a urmat stagiul militar, apoi a activat trei ani ca jurist la o societate comercială din Mangalia. În anul 2001 a intrat în presă şi timp de 15 ani a lucrat la diverse ziare, inclusiv la ZIUA de Constanţa, acoperind diverse domenii - de la Eveniment, la Social, Cultură şi Sport. A fost angajat la două televiziuni, iar la una dintre acestea, în calitate de producător şi scenarist, a realizat 19 filme documentare despre siturile arheologice din Dobrogea. Continuă şi astăzi realizarea de filme documentare şi publică materiale de promovare a istoriei şi culturii dobrogene.
Are un master în Antropologie şi Istorie Europeană, absolvit la Universitatea „Ovidius“ din Constanţa, Facultatea de Istorie. În prezent, este doctorand al Facultăţii de Istorie din cadrul Universităţii „Alexandru Ioan Cuza“, din Iaşi. Este autorul seriei de trei volume „Poveştile Mării Negre“ şi al romanului istoric „La marginea Imperiului - Origini“, cărţi publicate în perioada 2014-2018.
 
Citește și:

#citeșteDobrogea Sulina, file de poveste (I). Mai multe motive, o seamă de surse și primele izvoare istorice

#citeșteDobrogea Sulina, file de poveste (II) - Scurt istoric al așezării. Mărturii orientale și occidentale din Evul Mediu

#citeșteDobrogea Sulina, file de poveste (III) - Scurt istoric al așezării. Mărturii din sec. XVIII-XIX și stăpânirea rusească

Dobrogea - file de istorie Dunărea de Jos - partea a II-a. Sulina între 1824 şi 1853 (galerie foto)