Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
19:10 06 09 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Constanța acum 100 de ani Evenimentele unei zile de la malul mării - expoziții artistice, spectacole și… „o sinucidere suspectă“

ro

06 Sep, 2024 17:00 190 Marime text
Capturi din numărul 12 al ziarului „Dacia”. Foto: Arcanum
  • Editorialul „Cugetări de anul nou“ - autorul îndeamnă la reflecție, pace și gânduri pozitive, având o profundă notă religioasă.
  • „Suntem civilați?“ - autorul critică aspru lipsa infrastructurii telecomunicațiilor și nu numai  din țară
  • Din Turcia este anunțată știrea potrivit căreia  se cere „Abrogarea legei contra băuturilor spirtoase“.
  • „O sinucidere suspectă“ – un locuitorul găsit într-un șant din Anadalchioi.
  • „Crima din comuna Regele Ferdinand“.
  • „Moarte suspectă“ – o soție bănuiește că soțul acesteia nu a încetat din viață de moarte naturală, a cerut parchetului realizarea autopsiei.
  • Expoziție artistică de mare valoare a caricaturistului-avocat Bonifaciu I. Roman.
  • „De la orfanii din război“ expune mulțumirile orfanilor din război de la două orfelinatele care au primit donații de la diferite persoane.
  • Inventarul farmaciilor de serviciu.
  • Spectacolele de la malul mării.
 
Numărul 12 de pe anul 1924 al cotidianului dobrogean „Dacia“ ajunge în mâinile constănțenilor pe 17 ianuarie. Parabola din „fruntea“ ziarului atinge unele dintre subiectele știrilor prezenatate în edițiile trecute, precum sistemul de electrificare al orașului. Ne amintim, arc peste timp, de întreruperile sistemului de iluminare stradală din timpul actualei administrații publice locale Chițac. Redăm parabola antemenționată:

„Problemele sunt rezolvate.
Și lipsurile ’nlăturate:
Zăpezile de s’or topi,
Aci-n oraș, apă va fi
Iar când va fi și lună plină,
Constanța va avea lumină“.
 
Editorialul, semnat de Econom E. Nicolaide, este intitulat „Cugetări de anul nou“. Stilul narativ al textului transmite căldură și liniște lectorului, autorul îndemnând la reflecție, pace și gânduri pozitive, având o profundă notă religioasă. „O, sfinte cugetări a acestor bune hotărâri, entuziasmați sufletul meu acum la începutul noului an, întăriți pașii mei în toate orele noului an, pe care mi-se va dărui Părintele Ceresc, pentru a fi la înălțimea ce se impune unui membru al omenirei, al societăței, al națiunei și a familiei sale!“, încheie Nicolaide teza sa.
 
Citește și: Atmosfera, politicienii și administrația orașului Constanța din anul 1924
 
 
Rubrica „Cronica zilei“ prezintă articolul, scris sub pseudonimul Ax. Poni, situația „etichetelor“ puse persoanelor, prin prisma acțiunilor sau a inacțiunilor lor. „Mai bine să-ți iasă ochiul decât numele“, spune autorul în text.
 
Interesant mai este, bunăoară, și materialul lui Alexandru Dratski, intitulat „Suntem civilați?“. Autorul critică aspru lipsa infrastructurii telecomunicațiilor și nu numai  din țară. Spune acesta, în contextul dificil al „punerii în exploatare a cablului submarin ce leagă Constanța de Constantinopol“, că „la ce bun să ne mai ocupăm de telegrafia ori telefonia fără fir, când administrațiile noastre nu’s capabile sa întreție și să organizeze o rețea de cale ferată, poștă și telegraf cu fir?“.
 
Știrile de prin lume
 
Seria de știri externe începe cu „Deaprecierea francului francez“, explicând deaprecierii valutei franțuzești, cauzele și soluția. „Aministia din Grecia“ anunță că Venizelos, șeful guvernului elen de atunci, va supune regentului spre aprobare un decret de amnistie pentru toate delictele politice din ultimul timp. În subsidiar, într-o altă știre „Noul guvern din Grecia a depus jurământul“ se afrimă că Venizelos insistă asupra organizării unui plebiscit pentru a se asigura că se respectă dorința societății elene. Din Turcia este anunțată știrea potrivit căreia  se cere „Abrogarea legei contra băuturilor spirtoase“.
 
Noi tragedii la malul mării
 
Stirile locale fac discuție despre „O sinucidere suspectă“, fiind vorba de locuitorul Ștefan Mitulescu, găsit într-un șant din Anadalchioi. Acesta încercase să se sinucidă cu sodă caustică, din cauză începerii „urmăriri“ sale de parchet. Din fericire, datorită îngrijirilor medicale, acesta a fost salvat. O altă știre locală anunță „Crima din comuna Regele Ferdinand“, astăzi sat cu același nume, din comuna Vâlcov, raionul Ismail, regiunea Odesa, din Ucraina. Aflăm că locuitorul Ivan A. Radu din comuna Regele Ferdinand, aflat în stare de ebrietate, l-a înjunghiat pe Dinu D. Gheorghe, ajungând în stare la spitalul din Tulcea. Știrea „Moarte suspectă“ relatează despre  decesul lui Timoș Neculae din comuna Balabancea, județul Tulcea. Soția sa, bănuind că soțul său nu a încetat din viață de moarte naturală, a cerut parchetului realizarea autopsiei. Suspiciunile sunt că locuitorii Tonea C. Tertiș și Neculae C. Tortiș, din aceeași comună, actualmente dispăruți, l-ar fi omorât pe Timoș Neculae.
 
Citește și: Proiectul „Constanța acum 100 de ani“. Cum își petrecea ziua un constănțean în urmă cu un secol?
 
„O nouă contrabandă“ anunță că pe vaporul „împăratul Traian“ „s-a descoperit un cufăr cu fundul dublu, al pasagerului Aiuet Mustafa din județul Caldecra, comuna Carali ( n.r. – astăzi Krasen, comuna Gheneral-Toșevo, regiunea Dobrici) în care se afla ascunsă o cantitate de mătăsărie“ de contrabanda.
 
Preocupările culturale
 
Preocuparea culturală nu lipsesea în Constanța anului 1924. Aflăm că sub hotel High-life, de pe strada Traian, denumire actuală, s-a deschis o expoziție artistică de mare valoare a caricaturistului-avocat Bonifaciu I. Roman. „Sunt acolo expuse figuri constănțene atât de bine prinse și cu atât humor redate încât nu știi ce să admiri mai mult“, spune autorul știrii.  În plus, pictorul decorativ Kober, cunoscut deja publicului constănțean, expune o serie de pânze de mare valoare.
 
În rubrica „Finanțe-Comerț-Economie“ sunt integrate și date despre piața cerealor, pielăriei, manufacturii, colonialelor, activitatea silozurilor. Tot aici, în subrubrica „Mișcarea portului“ sunt menționate vasule intrate în portul Constanța: „Polo“ ,„Anatolia“, „Asia“, „Constantinopole“, „Kyphissia“, dar și vasele ieșite din portul constănțean: „împăratul Traian“, „Praga“, „Marina“, „Anatolia“, „Ulysses“.
 
Farmaciile de serviciu au fost: farmacia „Engleză“, de pe strada Carol, nr. 45, actualmente bulevardul Tomis și „Ciomu“, de pe str. Carol, nr. 139.
 
Citește și: Povestea integrală a ziarului „Dacia“
 
Rubrica „Informațiuni“ anunță un număr mai restrâns de știri de această dată:
 
  • Greva de la Cluj. Ziariștii unguri de la ziarele din Cluj au declarat grevă, cerând creșterea salariilor.
  • Transfer. Belciugan, șef-ajutor de vamă din localitate, a fost transferat la vama Galați.
  • Emigranți. Au sosit în localitate patru sute de emigranți care au plecat în America cu transatlanticul „Asia“ al companiei „Fabre“.
  • Ordin de chemare. „Toți tinerii contigentului la oficiul prefecturei de poliție, pentru a-și primi ordinele de chemare“.
 
Articolul „De la orfanii din război“ expune mulțumirile, pline de recunoștință, ale orfanilor din război de la orfelinatele „Generalul Dragalina“ din Constanța și „Grănicerul Mușat“ din Anadolchioi care au primit, cu ocazia sărbătorilor, sume de bani și diferite obiecte din partea următorilor: C. R.Frangopol, d. Murmuziadi, Lucia Pavelescu, Fr. Lascovar, A.Damadian, A. Magrin, Carol Reiner, Gr. Stavraca, Banca Generala a țărei românești, Xantopol, Calust Anton, Tatu, Stavru, Frangopol, Gheorghiu, Petrof, Junimica Cerealiștilor, Prezente, Banca Comercială română, Marin Stavraca, Duma, Birnbaum, Târpă, Tanașoca, Sinian, Schenker, Mungiuri, Șerbănescu, Gheoca Lascaridi, Frangopol, Birnbaum Abramovic, Banca populară „Motorul“.
 
Noi spectacole în program
 
Rubrica „Spectacole“ a fost modificată. Astfel că la cinema „Bristol“, aflat în Piața Independenței nr. 6, astăzi Piața Ovidu, a rulat seria II-a din „cel mai frumos film american „Corsarul negru“ și o frumoasă comedie cu Zigoto
 
Citește și: Guvern, politică și administrație în România anului 1924
 
La Cinema Regal (probabil strada Carol 52, astăzi bulevardul Tomis)  a debutat celebrul profesor Melidis. Au avut loc reprezentații de magie, spiritism, sugestie. La finele programului a avut loc „Corabia lui Noe” cu Vanda Melidis în vârstă de 8 ani. Intre pauze Teatru de păpuși. La Elita Cinema, bulevardul Ferdinand, se va prezenta „Anisoaria și îndrăgostiții“, o „dramă familiară în 5 acte“. În final va fi o comedie în două acte. La teatrul cinema „Arena Grand“, bulevardul Ferdinand a fost prezentat celebrul film „Cartea Vieții“ sau „Secretul mortului pentru patrieׅ“. Între pauze, trupa de reviste, sub conducerea lui C. Fotache vor juca „Poate că ți se pare”.
 
Tabloul reclamelor rămâne același ca în ediția trecută.
 
Haideți să reconstituim împreună povestea Constanței de acum 100 de ani!

Dacă aveți poze, scrisori, documente etc. din Constanța anului 1924, le așteptăm pe adresa redacției tomis@ziuact.ro.
 
Despre proiectul „Constanța acum 100 de ani“
 
Dintr-o curiozitate firească, nu de puține ori ne întrebăm cum își petrecea ziua un constănțean în urmă cu un secol. Publicațiile locale ale vremii, ziare, gazete și reviste, stau mărturie să povestească, arc peste timp, despre întâmplările cotidiene de la malul mării. Inspirându-ne dictonul latin „verba volant, scripta manent“ considerăm necesar a reda din izvoarele scrise ale istoriei „cotidiene“ ale locuitorilor de la pontul Euxin.
 
Aceste surse bibliografice oferă mijlocul pentru a reconstitui imaginea Constanței din anul  1924, obiectiv pentru  care cotidianul ZIUA de Constanța demarează proiectul „Constanța acum 100 de ani“. Proiectul propune celor interesați „răsfoirea“ cotidianului „Dacia“ și redarea principalelor evenimente cotidiene ale anului 1924 în edițiile viitoare ale ziarului ZIUA de Constanța.
 
Despre Guvern, politică și administrație în România anului 1924 puteți citi AICI.

Despre atmosfera, politicienii și administrația orașului Constanța din anul 192 puteți citi AICI.

Povestea integrală a ziarului „Dacia“ poate fi citită AICI.
 
Citește și:
 
ZIUA de Constanța lansează proiectul „Constanța acum 100 de ani“.Cum își petrecea ziua un constănțean în urmă cu un secol?

Constanța acum 100 de ani: Ziarul constănțean „Dacia“-început, influențe și sfârșit

Constanța acum 100 de ani: România, după Marele Război - începutul modernizării și al industrializării țării

Constanța acum 100 de ani: Virgil Andronescu  și Vergil Chițac, doi primari liberali la distanță de un secol 
 

Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Comentarii








Cele mai recente postari