Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
//
11:58 23 12 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

#DobrogeaDigitală Două monografii de referință ale profesorului Valentin Ciorbea, de astăzi în Biblioteca digitală ZIUA de Constanța

ro

14 Nov, 2020 00:00 3641 Marime text
  • „Evoluția Dobrogei între 1918 – 1944”
  • „Portul Constanța 1896 – 1996”
 
Remarcabil cercetător multidisciplinar, membru al Academiei Oamenilor de Știinţă din România (AOSR), Valentin Ciorbea s-a dedicat cu pasiune studiului istoriei Dobrogei, dovedind o preocupare constantă pentru depistarea de surse inedite, de lucrări rare, cu mare valoare documentară, pe care le-a introdus în circuitul ştiinţific, scoţându-le la lumină din arhive sau biblioteci.
A publicat, ca autor sau coautor, peste 30 de volume despre devenirea geopolitică, economică, militară şi culturală a acestei provincii. Efortului său de conservare a memoriei timpului trecut peste aceste meleaguri îi datorăm preţioase pagini monografice, între care se numără și cele două monografii - „Evoluția Dobrogei între 1918 – 1944” și „Portul Constanța 1896 – 1996” -pe care cititorii ZIUA de Constanța le pot lectura începând de astăzi în Biblioteca digitală ZIUA de Constanța.
 
Apărută în anul 2008, monografia „Evoluția Dobrogei între 1918 – 1944” a fost reeditată cu prilejul împlinirii a 130 de ani de la unirea Dobrogei cu România (noiembrie 1878 – noiembrie 2008) și este, în opinia academicianului Florin Constantiniu, „încununarea unui remarcabil efort de investigație de mai multe decenii, desfășurat de un autor cu vocație și abnegație: vocația istoricului autentic și abnegația cercetătorului, identificat cu profesia sa. Dl. Profesor Valentin Ciorbea a acumulat o informație impresionantă despre Dobrogea în perioada interbelică și în anii celui de-al Doilea Război Mondial, pe care a valorificat-o în această carte cu ascuțit spirit critic și într-o cuprinzătoare perspectivă istorică. (...) Prin cartea de față, dl. Profesor Valentin Ciorbea aduce o nouă viziune în abordarea istoriei regionale: cercetarea interesată numai de istoria evenimențială cedează locul unei anchete istorice care examinează zona de la geopolitică la cultură”.
De altfel, demersul valoros al prof. Valentin Ciorbea a fost confirmat prin acordarea Premiului „Mihail Kogălniceanu” al Academiei Române.
 
 
Cea de-a doua monografie „Portul Constanța 1896 – 1996” a fost realizată de prof. univ. dr. Valentin CIORBEA, la vremea aceea cadru universitar la Academia Navală „Mircea cel Bătrân”, la împlinirea, pe 16 octombrie 1996, a unui secol de la punerea pietrei fundamentale şi inaugurarea oficială a lucrărilor de construcţie şi modernizare a portului Constanţa, eveniment de importanţă deosebită.
În urmă cu doi ani, același autor publicase lucrarea „Portul Constanța – de la antichitate la mileniul III”, așa încât, de această dată, a revizuit și completat textul, l-a restructurat, a introdus noi subcapitole, a adus informația bibliografică la zi, realizând un nou hronic al portului Constanța.
„Cititorul va cunoaşte evoluţia portului sub aspectul construcţiilor, traficului şi mişcării maritime. Nu s-a omis nici o etapă, nici un eveniment important din activitatea portului în cei o sută de ani de la punerea pietrei fundamentale.
Valoarea lucrării reiese, atât din documentele prezenzate cât şi din ilustraţia mult îmbogăţită cu imagini ce sunt puse pentru prima dată la îndemâna cititorilor”, afirmă ing. Vasile Pistolea.

Citește și:

#citeşteDobrogea Valentin Ciorbea - istoricul născut ardelean, devenit dobrogean prin vocaţie
 

Galerie foto:



Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Comentarii








Cele mai recente postari