#DobrogeaDigitală Ioan Popișteanu – inegalabilul făuritor de visuri

 
Încă nu-mi vine să cred, încă nu mă pot obişnui nici astăzi că trebuie să vorbesc despre vechiul şi statornicul meu prieten Ioan Popişteanu la timpul trecut.
Parcă deunăzi discutam în primitorul lui birou, încărcat de cărţi şi manuscrise rare, despre proiectele şi strategiile pe acel an 2012 ale Editurii „Ex Ponto”, despre participările noastre la Târgurile şi Saloanele de Carte, despre colaborările şi arhitectura viitoare a revistei „Ex Ponto”, al cărui principal membru fondator era.


Parcă mai ieri puneam la cale într-o de toţi acceptată „conspiraţie” colegială la Biblioteca Universităţii „Ovidius”, al cărui director era de o viaţă, cu sprijinul înţeleptei şi delicatei sale soţii Ana, sărbătorirea lui la cei 70 de ani de viaţă şi 44 de ani de activitate profesională. Cu toate că nu-i plăcea să se spună despre el că are „atâţia” ani, a acceptat în cele din urmă să aibă loc acest eveniment.

Şi-mi place să cred că a trăit una dintre cele mai înălţătoare şi emoţionante zile din viaţa sa alături de oamenii apropiaţi lui, de cei care l-au apreciat, respectat şi iubit cu sinceritate şi recunoştinţă, cum alţii, îndatoraţi şi obligaţi de poziţiile pe care le ocupă în Universitate, n-au fost în stare să-şi calce peste orgolii şi vanităţi şi să fie prezenţi lângă el într-un asemenea moment unic din viaţa unui excelent profesionist.

Ioan Popişteanu, om cu un suflet mare şi generos, cu un optimism molipsitor, autorul unor fapte de cultură de amplă şi rezistentă respiraţie, a iubit Dobrogea, în special partea de nord a acesteia, cum puţini au mai făcut-o sau o mai fac. Născut într-un sat mirific din mijlocul pădurilor, la Cârjelari, în apropierea Munţilor Măcinului, încă din adolescenţă a fost impulsionat de dorinţa de a contribui, prin tot ce avea să realizeze ulterior în viaţă, la propăşirea culturală şi spirituală a acestui spaţiu de lumină şi vechime. Iar pentru împlinirea acelei dorinţe, care l-a urmărit ca o obsesie, i s-a dăruit cu ardoare şi mare risipă de energie.

Întâi a fost profesor suplinitor de limba şi literatura română în satul natal, student la biblioteconomie, sportiv de performanţă, apoi – bibliolog, director de bibliotecă, conducător de Asociaţie Sportivă universitară, mai târziu - ctitor de biblioteci şi de biserici, fondator şi director de edituri şi reviste culturale, ferment activ în dezvoltarea învăţământului superior dobrogean, în dezvoltarea sporturilor nautice la Marea Neagră, organizator la Constanţa al unor reuniuni naţionale de bibliologie, al unei suite de saloane internaţionale de carte, greu de egalat, prezenţă remarcabilă în viaţa culturală constănţeană şi la conducerea forurilor naţionale care se ocupă de activitatea bibliotecilor publice şi universitare, autor al unor comunicări, studii, monografii, dicţionare şi lucrări din domeniile istoriei cărţii şi tiparului, bibliofiliei şi personalităţilor dobrogene, susţinător ca nimeni altul, al scriitorilor şi al Filialei „Dobrogea” a Uniunii Scriitorilor din România etc. Luând aminte la toate aceste izbânzi ale sale, realizate cu dezinvoltură şi mărinimie, întotdeauna, mi-a plăcut să-l numesc „Omul-orchestră”.

La cei 70 de ani ai săi, Ioan Popişteanu era în vervă, plin de energie, de proiecte, pe care ţi le împărtăşea cu lux de amănunte de câte ori te întâlneai cu el. Îmi spunea: „Pentru ca să le duc la capăt, aş mai sta încă zece ani, după aceea m-aş retrage.” Văzându-l cât de hotărât este, înclinam să-l cred, fără rezerve.

Dar n-a fost să fie aşa, iar timpul imprevizibil și neiertător, nu a mai avut răbdare cu el. L-a răpit pe demnul și sensibilul meu prieten, făuritorul de visuri Ioan Popișteanu, și l-a dus spre orizonturile fără de întoarcere ale unei lumi mai bune și mai drepte, îndurerându-ne pe toți cei care l-am cunoscut, l-am prețuit și i-am fost aproape.
 
Sursa foto: In Memoriam Ioan Popișteanu – album Ex Libris
 
Despre Ovidiu Dunăreanu:

A publicat ca autor sau coautor, din 1990, când a avut loc debutul său editorial, şi până în prezent: Preludii epice (proză scurtă, 1990), Vânzătorul de enigme (proză scurtă, 1993), Cu bucuria în suflet (proză scurtă, 1995, 2008), Scriitori de la Tomis (dicţionar biobibliografic, 1997), Scriitori de la Tomis (2000), Convorbiri pontice (interviuri, 1998), Corabia de fildeş (antologie a poeţilor uitaţi din Dobrogea, 2000), Întâmplări din anul şarpelui (11 povestiri, 2003 şi 2013), Vaporul de la amiază/ Der Mittagsdampfer (povestiri, bilingv, română/germană, 2004), Concert la patru mâini (proză, 2005), Vitralii (publicistică literară, 2006), Ţara lui Poseidon (antologie din lirica mării, 2009), Istorii ot godinata na zmiiata (povestiri, limba bulgară, 2011), Oglinzile memoriei (publicistică literară, jurnal, 2013), Lumina îndepărtată a fluviului (roman, 2016 şi 2019).
Activitatea sa literară este recompensată cu numeroase şi prestigioase premii, dintre care amintesc: „Premiul naţional Alexandru Odobescu” pentru volumul Cu bucuria în suflet, 1995; Premiul Uniunii Scriitorilor, Filiala Dobrogea, pe anii 1995, 2003, 2005, 2009, 2016; Premiul Special al Salonului Internaţional de Carte – Oradea, 2002; Premiul de Excelenţă pentru proză al Salonului Internaţional de Carte „Ovidius” – Constanţa, 2003; Premiul Revistei „Convorbiri literare” pentru revista „Ex Ponto”, Iaşi, 2004; Ordinul „Meritul Cultural” în grad de cavaler, categoria A, „Literatură”, Bucureşti, 2004; Medalia şi brevetul „Centenarul Uniunii Scriitorilor din România, Bucureşti, 2008; Premiul revistei „Ateneu” pentru proză pe anul 2016.
 
Citește și:

#Dobrogea Digitală: Ioan Popișteanu - un nume durabil în cultura Constănțeană