#DobrogeaDigitală Alianţele matrimoniale ale Casei Regale a României i-au atras Reginei Maria titulatura de „Soacra Balcanilor“

„Aveam 17 ani când am plecat spre tine. Eram tânără şi ignorantă, şi foarte mândră de ţara mea natală. Dar te binecuvântez, iubită Românie, ţara bucuriei şi a durerii mele, minunată patrie care locuieşti în inima mea”.

Este declarația de dragoste pentru țara care o adopta în anul 1893. Regina Maria a fost principesă de coroană și a doua regină a României, în calitate de soție a Principelui de Coroană, devenit ulterior Regele Ferdinand I al României. A fost mama Regelui Carol al II-lea.



În lucrarea „Familia regală a României și meleagurile călărășene”, autorii – Constantin Tudor și Nicolae Țiripan – alocă un generos capitol celei supranumite „Regina soldaților” și „mama răniților”.


„Regina Maria a României, născută Marie Alexandra Victoria, din Casa de Saxa-Coburg și Gotha, a văzut lumina zilei la 29 octombrie 1875 în castelul Eastwell Park din Kent - Anglia și a fost inițial Principesă de Edinburg. A fost fiica ducelui Alfred de Saxa-Coburg și Gotha, cel de al doilea fiu al Reginei Victoria. Mama sa a fost Marea Ducesă Maria Alexandrovna, unica fiică a Țarului Alexandru al II-lea al Rusiei. În consecință, Prințesa Maria este nepoata Regelui Edward al VII-lea și verișoara primară a Țarului Nicolae al II-lea și a Regelui George al V-lea. Missy va fi numele de alint al răsfăţatei prinţese, ce va creşte alături de un frate şi încă trei surori.


La 11 ani ajunge cu familia în Malta. Într-un rai mediteraneean, unde oamenii aveau feţe şi nu măşti, şi când zâmbeau o făceau de fericire, Missy se va despărţi pe nesimţite de vârsta inocenţei şi va trece graţios spre adolescenţă. Se vorbea deja despre ea ca despre cea mai frumoasă prinţesă a Europei.

În Malta trăieşte prima poveste de iubire cu vărul ei, George. Va trece, dezamăgită, pe lângă o căsătorie din dragoste, rară la vremea aceea, şi pe lângă palatul Buckingham, ca reşedinţă permanentă.

În 1891, cu complicitatea ducesei de Edinburgh și a lui Wilhelm al II-lea, împăratul Germaniei, Maria îl cunoaște pe Ferdinand de Hohenzollern, urmașul la tronul României. Primele întâlniri se soldează cu eșecuri, deoarece prințul moștenitor Ferdinand era extrem de timid.

În primăvara anului 1892 ducesa de Edinburgh organizează la Munchen o petrecere, unde evident Ferdinand era invitat. Plimbat peste tot cu Missy, împins de la spate de ducesă și de împăratul Germaniei, Ferdinand se hotărăște să îi ceară mâna tinerei prințese britanice.

În mai 1892, este celebrată la Posdam, logodna Mariei cu Ferdinand, la care va fi un absent de marcă, tatăl logodnicei, care astfel își manifesta dezacordul față de această uniune.În 1893, Missy va ajunge în noua ei ţară ca mireasă a unui bărbat cu 10 ani mai mare, ce suferea din dragoste pentru o altă femeie, poeta Elena Văcărescu.

Ani mulţi după, regina Maria va scrie cu tristeţe: «Nu erau timpurile pentru ca cineva ca mine să-și poată face singură alegerea». Şi nu era vorba de ţara de adopţie, pentru că ei îi va face o minunată declaraţie de dragoste.

Pe care şi-ar fi dorit, cu siguranţă, să i-o poată face şi Regelui ei: «Aveam 17 ani când am plecat spre tine. Eram tânără şi ignorantă, şi foarte mândră de ţara mea natală. Dar te binecuvântez, iubită Românie, ţara bucuriei şi a durerii mele, minunată patrie care locuieşti în inima mea».

Maria devine regină în 1914. Unită prin legături de sânge cu Anglia şi Rusia şi convinsă că Anglia nu va fi învinsă niciodată, a susţinut necesitatea alierii României cu Antanta, în vederea recuperării provinciilor româneşti aflate sub stăpânire austro-ungară. Rolul său de sfătuitor al Regelui Ferdinand a atârnat greu în decizia acestuia de a intra în război împotriva patriei sale de origine, iar Regina a pledat cauza României în corespondenţa cu verii ei primari, Regele George al V-lea al Marii Britanii şi Țarul Nicolae al II-lea al Rusiei.

A fost supranumită de popor «Mama răniţilor» și «Regina soldat», pentru atitudinea ei de bravură din timpul Primului Război Mondial, când, alături de doamnele de la curte, a lucrat direct pe front, în spitale de campanie, sau a coordonat activitatea unei fundaţii de caritate.

Regina Maria a călătorit la Paris în timpul Conferinței de Pace și s-a instalat cu fiicele sale, extrem de frumoase, la Hotelul Crillon, în Place de la Concorde. Primul ministru francez Clemenceau, un fost ofițer de armată cu maniere impecabile și cu o înclinație spre femei frumoase, a prezentat Reginei omagiile sale, care l-a primit în toată splendoarea sa.

Frumusețea ei era dublată de o inteligență ieșită din comun. Ea a pledat pentru cauza românilor, reamintindu-le aliaților occidentali enormul sacrificiu al Armatei Române. Serviciul adus României de Regina Maria a fost crucial, deși puțin înțeles. Când negociatorul șef al delegației românești, primul ministru Brătianu, a început să piardă teren, Regele a rugat-o pe Regină să intervină, iar aceasta a plecat într-o misiune neoficială la Paris și la Londra.

Talentul Reginei Maria în politica externă nu a fost folosit însă numai la reprezentarea ţării, ci şi în încercarea consolidării statutului de putere regională al României, prin facilitarea construirii unei reţele de alianţe dinastice: Principele Moştenitor Carol s-a căsătorit cu Principesa Elena a Greciei, Principesa Elisabeta s-a măritat cu Regele George al II-lea al Greciei, Principesa Maria, cu Regele Alexandru I al Iugoslaviei, iar Principesa Ileana, cu Arhiducele Anton al Austriei (după ce se încercase căsătoria ei cu ţarul Boris al III-lea al Bulgariei și cu moştenitorul Tronului Spaniei). Regina şi-a dorit şi o căsătorie a Principelui Nicolae cu fiica Regelui Italiei, dar proiectul nu s-a realizat.

În urma acestor alianţe matrimoniale ale Casei Regale a României, Regina Maria a fost supranumită „Soacra Balcanilor“. Regina s-a confruntat însă şi cu soarta tragică a rudelor ei din dinastiile rusă, austriacă şi germană, care şi-au pierdut tronurile, statele şi uneori chiar vieţile.

În 1924 a construit Palatul de la Balcic, într-un peisaj superb, și a făcut din acesta un loc de întâlnire pentru artiștii epocii. Un castel alb cu minaret şi cu loc de rugăciune creştină. O colină de pe care grădinile coboară în şase terase spre mare, revărsând culori şi parfumuri în calea ei. Un colţ de Eden la mii de kilometri de parcurile englezeşti. Un cuib de linişte pe care şi l-a dorit, cu limbă de moarte, loc de odihnă eternă pentru inima ei.

Ca să poată păzi hotarul sudic al României Mari cu contururile neschimbate. Despre opera ei de la Balcic, regina avea să scrie: «…am avut ca o simţire că locul acesta ori mă aşteptase de totdeauna pe mine, ori că eu trăisem totdeauna în aşteptarea lui. Nu mi se pare că aş fi venit aici pentru întâia oară».

Regina Maria a trăit 11 ani după soţul ei. Sunt cunoscute anumite infidelităţi conjugale ale preafrumoasei englezoaice, ignorată de un soţ ce încă mai suferea după Elena Văcărescu şi ce se întreţinea cu ţigănci focoase. Temperamentală, Maria, după ce născuse doi copii şi Nando (apelativul cu care ea îşi alinta soţul) s-a îmbolnăvit de febră tifoidă, s-a îndrăgostit de locotenentul Zizi Cantacuzino din suita princiară.

Aventura i-a fost cunoscută şi de Ferdinand, care de altfel îi va tolera Reginei toate idilele extraconjugale. Apoi a venit pasiunea pentru «prinţul alb» Barbu Știrbey, administratorul general al Domeniilor Coroanei. Se presupune că acesta din urmă este tatăl ultimilor doi copii (Ileana şi Mircea). De notorietate publică a fost şi idila cu Joe Boyle, colonel canadian de la Crucea Roşie, care în 1917 luase locul primului favorit, Barbu Știrbey.

După o viaţă de adânci trăiri, şi bune şi rele, regina şi-a simţit inima sfărâmată pe 18 iulie 1938, când, la numai 63 de ani, închidea ochii pentru totdeauna în prea iubitul ei castel Pelişor.

Chiar dacă nu s-au avut bine niciodată, Regele Carol al II-le i-a organizat mamei sale o înmormântare fastuoasă. Regina Maria a României Mari, a avut o ultimă dorinţă, trupul să-i fie înmormântat la mănăstirea Curtea de Argeş, iar inima la reşedinţa de la Balcic.

După dorinţa ei inima i-a fost învelită în vată formolizată, aşezată într-o casetă de argint în greutate de 561 de grame (decorată cu 307 pietre preţioase) înfăşurată de proprii ei fii (Carol şi Nicolae) în drapelele României şi Angliei şi depusă în Capela Ortodoxă Stella Maris, din grădina minunată a palatului de la Balcic, pe litoralul Mării Negre, din Cadrilater. După ce Cadrilaterul a fost cedat Bulgariei, inima a fost adusă de principesa Ileana la Castelul Bran, loc ales în mare secret.

Mai târziu, directorul castelului a găsit inima Reginei ascunsă în stâncă și protejată de un grilaj metalic. În 1970 caseta a fost dusă la Muzeul Naţional de Istorie din Bucureşti. Pe 3 noiembrie 2015, conform dorinței Regelui Mihai, caseta cu inima Reginei Maria a fost dusă la Pelișor, fiind depusă în Salonul de Aur al Castelului, acolo unde inima Reginei Maria a bătut pentru ultima dată.


Citește și:

#Dobrogeadigitală – „Analele Dobrogei”, anul IX, vol. II, 1928: Dobrogea altui secol. Regina Maria și principele Nicolae, în vacanță la „Cuibul singuratic”