#DobrogeaDigitală - „Arhiva Dobrogei” Constanța, „metropola Pontului Euxin”
11 Aug, 2020 00:00
11 Aug, 2020 00:00
11 Aug, 2020 00:00
ZIUA de Constanta
2690
Marime text
Revista „Arhiva Dobrogei“, vol. II, nr.1 din 1919 („publicațiune trimestrială” editată de Constantin Moisil și Constantin) se deschide cu un text ce evocă urmările dezastruoase ale primului război mondial asupra provinciei dintre Dunăre și Marea Neagră.
Refugiații întorși din bejenie, regăsesc o imagine dezolantă, „ogoarele năpădite de burueni sălbatece, căminurile sparte, mii de orfani rămaşi pe drumuri, averile risipite şi prădate, frigul şi vânturile triste ale mării şuerând peste stepa pustiită printre ruine.”
Dar populația dobrogeană a reușit să înlăture în timp record vicisitudinile create de război. Unirea tuturor românilor într-un singur stat național de 295.000 km2 cu 18,5 milioane de locuitori și stăpânirea unui litoral de 460 km între gura Nistrului și Ecrene au adus Dobrogei o prosperitate deosebită, așa cum ne-a demonstrat-o nivelul dezvoltării sale generale din perioada interbelică.
Se face, de altfel, o prevestire a revirimentului Constanței, „fereastră largă și luminoasă prin care România privește către lume”, insistându-se asupra necesității ca orașul să devină centrul economic și cultural al provinciei.
„După cum în perioada romană anticul Tomis se ridicase la o asemenea strălucire, în cât cu drept cuvânt i s-a zis «metropola Pontului Euxin», tot asemenea şi în timpul nostru Constanţa este predestinată a ajunge unul din cele mai mari şi mai frumoase oraşe ale României nouă. Dela limanul Nistrului şi până la stâncile Caliacrei nu e un loc mai potrivit pentru desvoltarea unui port măritim românesc; nicăeri coasta mării şi hinterlandul nu contribuie în chip mai lesnicios la creşterea şi înflorirea unui alt port decât la Constanța, care rămâne fără de rival.
Fiind singura fereastră largă şi luminoasă prin care România priveşte cu ochi senini spre întinsul apelor pe care plutesc mii de corăbii încărcate cu avuțiile lumii, Constanţa - care şi în România mică creştea ca un făt frumos din basme - cât altul într'o lună, el într'o zi - astăzi având în spate bogăţiile unui teritoriu de două ori mai întins, va ajunge în scurtă vreme să lase în urmă marile porturi dunărene, Galaţii şi Brăila, şi să rivalizeze cu Odesa. Şi nu va fi mândrie mai legitimă pentru orice Român de cât să-i poată zice «metropolă a Mării Negre».
ViitoruI Constanţei, prin urmare, este cel economic. Dar paralel cu această faimă către care fatal se îndreaptă, Constanţa trebuie să devie şi un centru cultural de mâna întâi. Aci trebuie să se concentreze forțele intelectuale ale României transdunărene și de aci trebuie să pornească razele oricărei iniţiative culturale dobrogene. La începuţ prin manifestări mai modeste, mai târziu prin manifestări de aşa natură, încât să facă cinste oricărui centru cultural apusean”.
#citeşte mai departe în Arhiva Dobrogei, vol.II, nr. 1, 1919
#Arhiva Dobrogei
Mai multe numere ale publicației Arhiva Dobrogei puteţi parcurge accesând Biblioteca Digitală.
Dacă în urmă cu 122 ani pionierul culturii româneşti în Dobrogea, Petru Vulcan, inaugura prima bibliotecă publică la Constanţa, pe 23 noiembrie 2017, printr-o onorantă coincidenţă, cotidianul ZIUA de Constanţa, conştient de rolul său pe tărâmul cultural dobrogean, a inaugurat prima BIBLIOTECĂ DIGITALĂ - Fondul Documentar „Dobrogea de ieri şi de azi“.
DREPTURI DE AUTOR
a) Toate informaţiile publicate pe site de către ZIUA de Constanţa (incluzând, dar fără a se limita la, articole, informaţii, fotografii, fişiere audio, bannere publicitare) sunt protejate de dispoziţiile legale incidente: Legea nr. 8/1996 privind dreptul de autor şi drepturile conexe, Legea nr. 84/1998 privind mărcile şi indicaţiile geografice şi Legea nr. 129/1992 privind protecţia desenelor şi modelelor), titulari ai drepturilor protejate de lege fiind ZIUA de Constanţa sau, după caz, furnizorii săi de informaţii.
b) Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, decompilarea, distribuirea, publicarea, afişarea, modificarea, crearea de componente sau produse sau servicii complete derivate, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului site-ului, cu excepţia afişării pe ecranul unui computer personal şi imprimarea sau descărcarea, în scop personal şi necomercial în lipsa unui acord scris din partea ZIUA de Constanţa.
Sursa foto: Arhiva ZIUA de Constanța
Citește și:
#citeșteDobrogea După „Marele Război“ - evocări impresionante ale regăsirii provinciei pustiite, din „Arhiva Dobrogei“
Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp
Comentarii