Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
//
18:00 12 12 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

#DobrogeaDigitală - „Arhiva Dobrogei” Tulcea, tărâmul unor descoperiri uimitoare

ro

23 May, 2020 00:00 3197 Marime text


În „Arhiva Dobrogei“, „publicațiune trimestrială” editată de Constantin Moisil și Constantin Brătescu și aflată în Biblioteca Digitală ZIUA de Constanța, regăsim, în vol. II, nr.2 din aprilie-iunie 1919, un text despre descoperirea, la Tulcea, a unui prețios letopiseț referitor la istoria poporului român. Documentul a fost găsit de profesorul Ioan Bogdan, considerat cel mai mare slavist al începutul de secol XX, chiar înainte de trecerea sa în neființă.
 
 

 „Ioan Bogdan, mult regretatul profesor universitar şi cel mar mare slavist al nostru, mort la 1 Iunie 1919, a avut strânse legături ştiinţifice cu Dobrogea.
În cursul neobositelor lui cercetări pentru a descoperi texte slave referitoare la trecutu} poporului nostru, a avut prilejul să găsească la Tulcea manuscrisul celei mai vechi cronice moldoveneşti scrisă în limba slavă, cronică pe care el a numit-o «letopisețul dela Bistrița», fiindcă presupunea că a fost scrisă în mânăstirea Bistriţa, din judeţul Neamţu.    

 

DESCARCĂ GRATUIT REVISTA ÎN FORMAT PDF!  

 

Valoarea acestei cronici pentru istoriografia noastră este nepreţuită, iar faptul că a fost descoperită în Dobrogea a legat sufleteşte pe neîntrecutul savant pe
ntru tot timpul vieţii sale de această parte a ţării. Cât de mare i-a fost durerea când oştile duşmane au ocupat Dobrogea şi când prin tratatul dela Bucureşti ea a rămas în stăpânirea străinului, numai cine îl cunoştea bine, şi-a putut da seama.
Şi dacă atunci când a închis ochii pentru totdeauna, Dobrogea nu reintrase încă cu totul în stăpânirea noastră, el a avut cel puţin mulţumirea să simtă că revenirea ei la ţara mumă nu este decât o chestie de scurt timp.”

 
#citeşte mai departe în Arhiva Dobrogei, vol.II, nr. 2, 1919
#Arhiva Dobrogei
Mai multe numere ale publicației Arhiva Dobrogei puteţi parcurge accesând Biblioteca Digitală. 
 
Dacă în urmă cu 122 ani pionierul culturii româneşti în Dobrogea, Petru Vulcan, inaugura prima bibliotecă publică la Constanţa, pe 23 noiembrie 2017, printr-o onorantă coincidenţă, cotidianul ZIUA de Constanţa, conştient de rolul său pe tărâmul cultural dobrogean, a inaugurat prima BIBLIOTECĂ DIGITALĂ - Fondul Documentar „Dobrogea de ieri şi de azi“
 

DREPTURI DE AUTOR
 
a) Toate informaţiile publicate pe site de către ZIUA de Constanţa (incluzând, dar fără a se limita la, articole, informaţii, fotografii, fişiere audio, bannere publicitare) sunt protejate de dispoziţiile legale incidente: Legea nr. 8/1996 privind dreptul de autor şi drepturile conexe, Legea nr. 84/1998 privind mărcile şi indicaţiile geografice şi Legea nr. 129/1992 privind protecţia desenelor şi modelelor), titulari ai drepturilor protejate de lege fiind ZIUA de Constanţa sau, după caz, furnizorii săi de informaţii.
 
b) Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, decompilarea, distribuirea, publicarea, afişarea, modificarea, crearea de componente sau produse sau servicii complete derivate, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului site-ului, cu excepţia afişării pe ecranul unui computer personal şi imprimarea sau descărcarea, în scop personal şi necomercial în lipsa unui acord scris din partea ZIUA de Constanţa.

 
Sursa foto: Arhiva ZIUA de Constanța

Citește și:

#DobrogeaDigitală - „Arhiva Dobrogei”: Lipsa căilor de comunicație „se resimte dureros”


#citeșteDobrogea După „Marele Război“ - evocări impresionante ale regăsirii provinciei pustiite, din „Arhiva Dobrogei“
 


Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Comentarii








Cele mai recente postari