#DobrogeaDigitală Grigore Moisil, de vorbă cu copiii

 
„A fost odată... Grigore Moisil” face parte dintr-o serie mai lungă de volume memorialistice, scrise de Viorica Moisil, văduva marelui matematician român, care a ținut să lase posterității o imagine cât mai completă a tot ceea ce a însemnat personalitatea uriașă a ilustrului savant, academician, profesor și spirit veșnic scormonitor.



Dintre preocupările sale preferate, am remarcat plăcerea lui de a se amesteca printre copii, de a sta de vorbă cu ei și a le răspunde întrebărilor lor „serioase”, de a le împărtăși din frumusețea și utilitatea matematicii.
„Îi iubea pe acești copii”, scrie autoarea. „Socotea întrebãrile lor mult mai judicioase decât ale multor oameni mari, închistați în vechile lor concepții și incapabili de adaptare. Rãspunzând la întrebări — acesta era sistemul sãu de a conferenția celor mici — le da adevărate lecții de matematicã și umanism. Și ori de câte ori nu putea răspunde la o întrebare, spunea simplu, cu simplitatea omului care știe foarte multe dar care știe cã nu poate ști tot: Nu pot rãspunde. În asta nu mã pricep.”
Iată mai jos un articol semnat de Grigore Moisil în revista „Contemporanul” din 17 martie 1972, în care savantul surprinde tocmai această bucurie de a fi în preajma celor mici.
 
 „Mărturisesc că în ultima vreme vorbesc din ce în ce mai mult cu copiii. Îmi place seriozitatea lor. Sunt plictisit de copilăriile bătrânilor. De fapt, meseria de profesor e aceea de a preschimba timiditatea copilăriei în înfumurarea adolescenților, deznădejdea celor maturi în optimismul bătrânilor. Toate patru atât de necesare unei societăți bine organizate. Cum am mai spus, în ultimii ani vorbesc cu copiii. Sunt singurii care se interesează cu adevărat de calculatoare. Mă simt uneori ca Phileas Fog al Bucureștilor din 1972. Și-mi place să fiu întrebat de copii. Și-mi place, cum am spus, să nu-i păcălesc. De ce ați ales matematica? mă întreabă copiii. Pot eu să-i mint? Îți minți superiorii, îți minți femeia iubită, dar să minți copiii? De ce am ales matematica? Fiindcă mi-a plăcut. Și poți face și puțină istorie. Orice îndeletnicire e folositoare, și cea de clovn, și cea de cântăreț de muzică ușoară, și cea de matematician. Și citești în ochii copiilor pentru care stima egală pentru diferite ocupații pare ceva de la sine înțeles (evident, există preferințe), mirări: cum, când erai copil, nu era la fel? Istoria este știința cea mai grea de explicat. Cum, Grecii, când au atacat Troia, n-aveau tancuri? De ce să întrebuințeze un cal de lemn și nu parașutiști? Cum, când erai mata student nu se făceau nici teoria categoriilor, nici varietățile diferențiale, nici teoria plasticității, nici logica matematică? Dar discuțiile cu copiii sunt mult mai serioase decât felul cum le povestim când vorbim cu oamenii maturi. O problemă grea, lung de explicat, e cea a rolului matematicii ca știință cu aplicații. Aici problema e mai ușor de explicat copiilor decât oamenilor maturi. E ceva care separă pe copii de cei care nu mai sunt: aceasta e ideea de joc: pentru un copil, ca pentru un matematician, jocul e o treabă serioasă. Eu n-am răspuns niciodată la întrebarea: „este matematica un joc de șah?“. Dar mi-ar trebui prea multă vreme ca să explic de ce pentru mine matematica nu e doar un joc de șah. Copiii însă ar accepta să facă matematica așa, cum s-ar juca „de-a v-ați ascunselea“. Și e bine. Dacă n-am avea astfel de copii în 1972, n-am avea mari matematicieni în anul 2000; nici ingineri în 2032. Și țara noastră ar redeveni o țară eminamente agricolă. Ceea ce, atunci, ar însemna: o țară în care nu-și găsesc de lucru decât o mie de oameni. Iată de ce vorbesc serios cu copiii care se joacă de-a puia-gaia: pentru a pregăti tehnica viitorului. Bineînțeles, pe mine mă întreabă de calculatoare. Nu știu de ce copiii mă întreabă pe mine de calculatoare. Sunt atâția oameni care azi se cred foarte pricepuți în calculatoare. Sunt chiar mulți care sunt pricepuți. De ce mă-ntreabă copiii pe mine? Poate fiindcă îmi place să vorbesc cu ei? Și despre folosirea matematicilor se interesează copiii. Și le spun: dacă vreți să ajungeți istorici, învățați matematică. Și le spun de ce. Și dacă vreți să ajungeți medici, învățați matematică. Și le spun ce. Și dacă vreți să ajungeți pictori, sculptori, muzicanți, critici literari. Și le spun de ce. Și copiii înțeleg. Nu mă-ntreabă nici unul: dar dacă vreau să devin economist? De ce nu mă-ntreabă? Fiindcă știe și tata. Nici dacă vreau să devin inginer? Știa și bunicul, știa și Napoleon. Și nu mă-ntreabă nici unul: eu vreau să ajung medic (jurist, istoric) fără să învăț matematica. Cum să fac? De ce nu-mi pun această întrebare? Fiindcă de la început eu le spun: îmi puteți pune orice întrebare, dar eu nu răspund decât la întrebările la care știu răspunde. (Contemporanul, 17 Martie 1972. De vorbă cu copiii)”
 
#citește mai departe în „A fost odată... Grigore Moisil”
#autor: Viorica Moisil
 
Dacă în urmă cu 123 ani pionierul culturii românești în Dobrogea, Petru Vulcan, inaugura prima bibliotecă publică la Constanța, pe 23 noiembrie 2017, printr-o onorantă coincidență, cotidianul ZIUA de Constanța, conștient de rolul său pe tărâmul cultural dobrogean, a inaugurat prima BIBLIOTECĂ DIGITALĂ - Fondul Documentar „Dobrogea de ieri și de azi“.
 
DREPTURI DE AUTOR
 
a) Toate informațiile publicate pe site de către ZIUA de Constanța (incluzând, dar fără a se limita la, articole, informații, fotografii, fișiere audio, bannere publicitare) sunt protejate de dispozițiile legale incidente: Legea nr. 8/1996 privind dreptul de autor și drepturile conexe, Legea nr. 84/1998 privind mărcile și indicațiile geografice și Legea nr. 129/1992 privind protecția desenelor și modelelor), titulari ai drepturilor protejate de lege fiind ZIUA de Constanța sau, după caz, furnizorii săi de informații.
 
b) Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, decompilarea, distribuirea, publicarea, afișarea, modificarea, crearea de componente sau produse sau servicii complete derivate, precum și orice modalitate de exploatare a conținutului site-ului, cu excepția afișării pe ecranul unui computer personal și imprimarea sau descărcarea, în scop personal și necomercial în lipsa unui acord scris din partea ZIUA de Constanța.

Sursa foto:ilustrație din volumul „A fost odată… Grigore Moisil”, de Viorica Moisil

Citește și:

#DobrogeaDigitală: Astronomia ne-a deslușit „mersul complicat al naturii”, în armonia ei simplă, dar ascunsă

#DobrogeaDigitală: „Surghiunul” în Dobrogea și spiritul de frondă al Moisililor
 
#DobrogeaDigitală: „Cu toții purtăm regretul câte unei cărți, pe care n-am citit-o”