Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
00:23 24 11 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

#DobrogeaDigitală Înapoi la caligrafie!

ro

25 Nov, 2021 00:00 2608 Marime text
  • Recomandarea lui Ion Bănescu către învățătorii și institutorii din Dobrogea de a acorda mai multă atenție problemei caligrafiei în școli
 
Deși banalizată în ultimele decenii și surclasată de tastaturi și litere digitale, importanța scrisului de mână revine, mai nou, în conștiința contemporană, în urma unor studii recente care demonstrează contribuția caligrafiei la dezvoltarea generală a viitorilor adulți.

Dintre toate tipurile de acţiuni învăţate în copilărie, se consideră că actul scrisului de mână este cel mai complex şi mai solicitant. Poziţia degetelor, a palmelor, a încheieturilor, controlul musculaturii fine pentru a ţine stiloul şi pentru a executa mişcări rafinate şi precise, cât şi poziţia întregului corp (spate, gât, picior, mâini, etc.) au nevoie de o sincronizare şi o coordonare minuţioase, dobândite prin mult exercițiu şi prezenţă.



Am zice că exercițiile caligrafice amintesc într-o oarecare măsură de gimnastica qigong și au o influență decisivă asupra sănătății mentale și fizice, dezvoltând musculatura fină a brațelor, stimulând creierul și imaginația, ordonând gândurile, structurând mintea, echilibrând respirația.
 
Iată un articol despre valoarea caligrafiei și necesitatea promovării sale în școală, descoperit în ziarul "Farul Constanţei", IV, nr. 37, din 25 noiembrie 1885.
Recomandările revizorului Ion Bănescu sunt adresate institutorilor și învățătorilor din Dobrogea, acolo unde marele pedagog a lăsat urme marcante, fiind considerat fondatorul învățământului modern din provincie.
 
„Am observat în mai multe școale că învăţământul caligrafiei este foarte defectuos şi chiar vicios şi nu se ţine socoteală nici de regulile higienice nici de cele caligrafice. Se crede în general că metoda nu joacă nici un rol în această ramură de învăţământ şi că dacă copilul e în stare a scrie literile, apoi opera învăţătorului s'a terminat aci.

Din această causă, izvoresce nenumărate şi grave inconveniente şi pentru sănătatea copiilor şi pentru studiul caligrafiei în sine. Diformaţiunea pieptului, deviaţiunea coloanei vertebrale şi miopia sunt urmările neapărate ale nepăsărei sau neştiinţei cu care se propune acest învăţământ.

Atrăgând serioasa D-vs atenţiune asupra acestor funeste resultate, cu onoare sunteţi invitat de a aplica şi păzi cu cea mai mare stricteţă regulile caligrafice deja cunoscute, şi a îndrepta cu osebire controlul D-vs asupra ţinutei corpului copiilor şi a condeiului.

Caietele de caligrafie joacă un rol important în economia unei școale; modul cum sunt ţinute este mai totdeauna un indice sigur despre starea morală a unei clase şi despre disposiţiunile intelectuale a le copiilor. Foi mânjite de cerneală, pagini neterminate sau rupte, dovidesc că elevii sunt leneşi şi că învăţătorul e lipsit de sentimentul vigilenţei şi al datoriei.

Ignorarea regulilor caligrafice şi îndeobşte neobservarea lor, a făcut ca scrisoarea noastră naţională să nu aibă o icoană originală şi proprie a sa, precum se vede aceasta la celelalte popoare culte.

Caietele de caligrafie vor fi în tot-deauna controlate şi corectate individual şi pentru a diştepta şi mai mult emulaţiunea școlarilor, veţi îngriji de a avea un caet-album de onoare, unde vor scrie rând pe rând fiecare elev câte o frasă model de caligrafie.

Alăturatele caiete Nr. 1, 2, 3, ve vor servi de model în învăţământul caligrafic. Aştept ca la prima inspecţiune, se constat că v-aţi pătruns de importanţa celor ce am onore a vă recomanda.

Primiţi, vă rog, asigurarea consideraţiunei mele.
Revisor scolar,
  1. BĂNESCU”
 
#citeşte mai departe în „Mărturii de epocă privind istoria Dobrogei“ 
#„Mărturii de epocă privind istoria Dobrogei (1878-1947) Vol. I (1878-1916)“
#Autor Stoica Lascu

Dacă în urmă cu 123 ani pionierul culturii româneşti în Dobrogea, Petru Vulcan, inaugura prima bibliotecă publică la Constanţa, pe 23 noiembrie 2017, printr-o onorantă coincidenţă, cotidianul ZIUA de Constanţa, conştient de rolul său pe tărâmul cultural dobrogean, a inaugurat prima BIBLIOTECĂ DIGITALĂ - Fondul Documentar „Dobrogea de ieri şi de azi“. 

DREPTURI DE AUTOR
 
a) Toate informaţiile publicate pe site de către ZIUA de Constanţa (incluzând, dar fără a se limita la, articole, informaţii, fotografii, fişiere audio, bannere publicitare) sunt protejate de dispoziţiile legale incidente: Legea nr. 8/1996 privind dreptul de autor şi drepturile conexe, Legea nr. 84/1998 privind mărcile şi indicaţiile geografice şi Legea nr. 129/1992 privind protecţia desenelor şi modelelor), titulari ai drepturilor protejate de lege fiind ZIUA de Constanţa sau, după caz, furnizorii săi de informaţii.
 
b) Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, decompilarea, distribuirea, publicarea, afişarea, modificarea, crearea de componente sau produse sau servicii complete derivate, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului site-ului, cu excepţia afişării pe ecranul unui computer personal şi imprimarea sau descărcarea, în scop personal şi necomercial în lipsa unui acord scris din partea ZIUA de Constanţa.

Sursa foto: arhiva ZIUA de Constanța
 
Citește și

#DobrogeaDigitală: „Cu înţelepciune, cu muncă şi constanţă, lucruri mari se pot face”

Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Comentarii








Cele mai recente postari