#DobrogeaDigitală Ion (Jean) Dinu, „un exemplar rar între puţinele minţi de înaltă cultură din Dobrogea”

• Pe 26 decembrie 1890, se năștea teologul și avocatul dobrogean Ion (Jean) Dinu

 
Ion Dinu s-a născut la Oltina, județul Constanța, pe 26 decembrie 1890.
 
După absolvirea Seminarul teologic din Bucureşti, a urmat cursurile Facultății de Teologie și apoi ale Facultății de Drept din Iași, pe care a absolvit-o după Primul Război Mondial.
 


În anul 1919, Ion Dinu înfiinţează, la Adamclisi, Gimnaziul mixt Traian, prima instituţie de învăţământ secundar rural de după război.
 
Va frecventa cursurile de vară ale Universităţii din Dyjon – Franţa, obținând licenţa în studii istorice şi literare. Ulterior va obține și titlul de doctor în teologie la Universitatea din Cernăuţi.
 
Ultima parte a vieții sale a stat sub umbra persecuției regimului comunist.

Teologul și avocatul Ion Dinu a ajuns să fie recunoscut și pe plan național, prin activitatea pe care a dedicat-o promovării Peșterii din pădurea de la Ion Corvin, județul Constanța, unde, potrivit tradiției locale, a locuit și propovăduit Sfântul Apostol Andrei.

Colaborator apropiat al episcopilor de Constanța, Jean Dinu a semnat mai multe articole în revista eparhială „Tomis”. Onorându-i personalitatea complexă, dedicarea și activitatea culturală și socială, revista i-a dedicat un portret semnificativ, articolul (cu titlul „O personalitate teologică locală”) fiind publicat în „Tomisul – Foaia oficială a eparhiei de Constanța”, nr. 9, anul XVI, septembrie 1939.
 

„Dl. Dr. Ion Dinu, modestul avocat de la Adamclisi, e un exemplar rar între puţinele minţi de înaltă cultură, câte posedă Dobrogea. (...) O altă curiositate, ce o posedă e că îşi trece timpul cu lucruri mici, articole de gazetă, cu adânc fond, lucrări obişnuite, mici, pe când îl socotim capabil de opere mari şi monumentale, cum este nevoie pentru cultura noastră teologică. Este colaboratorul de toată valoarea al revistei noastre şi din articolele publicate, se cunoaşte fondul ce posedă. Un distins personaj de la centrul nostru bisericesc îşi arăta regretul, că nu-l cunoaşte şi n'are posibilitatea să-l vadă. Cântăreţ la biserica din satul unde locuieşte, leafa o dă pentru înfrumuseţarea sfântului locaş. De la înfiinţarea actualelor corporaţii, e consilier al secţiei culturale a Eparhiei şi ilustrează acest loc.
  
În o parte retrasă a satului, cu linişte de câmp, vizitând locuinţa D-lui Dinu, nu-ţi face impresia că eşti într'o gospodărie, ci într'o instituţie de antichităţi şi de înaltă cultură universală. Chiar construcţia casei, măruntă, lumină puţină, ca în muzeele unde se urmăreşte a influenţa lumina asupra delicatelor lumini, ce formează obiectul de artă. D-lui posedă un muzeu bibliotecă, nu o simplă bibliotecă, cum putem avea fiecare din noi. (...) Are peste 500 de obiecte de artă veche, în special religioasă, cele mai multe de origină locală, dar te miri de unde le-a putut culege, chiar când un muzeu regional nu le posedă. (...)


În prima sală cum intri are muzeul şi biblioteca, iar în a doua lucruri şi obiecte numai de altar. Socoţi că e o biserică a cultului său, aşa cum şi-a imaginat-o şi acum o trăieşte. Biblioteca în mai mult de zece dulapuri mari şi etajere, posedă opere rare şi de multă valoare, mai ales pentru teologie. (...) Orice carte vei deschide şi nu din cele ce avem fiecare din noi, ci voluminoase şi rari, e subliniată cu diferite culori şi adnotată, foi îndoite, semne puse. (...)

Un prieten al D-lui, care e mai des în anturaj şi asemenea teolog şi cu fond, spunea cum au făcut o prinsoare, că va nimeri noaptea pe întunerec orice carte din bibliotecă, ceea ce s'a întâmplat, câştigând pariul. Are un muzeu-bibliotecă, ce ar putea interesa mult regiunea dobrogeană şi mai ales cultura teologică”.