Volumul „Jurnal intermitent” rememorează două perioade distincte (anii 1945-1947 şi 1964-1984) trăite de Pericle Martinescu într-o Românie strivită sub ideologia regimului comunist.
 


Autorul comentează, prin prisma emoţiilor şi trăirilor sale interioare, evenimente, oameni sau cărţi, textele sale situându-se undeva la graniţa dintre document şi literatură. Textul citat mai jos a fost scris în 1980 şi îi face un portret nu tocmai flatant prozatorului Gala Galaction, cu al cărui destin Pericle Martinescu se identifică, într-o oarecare măsură.
 

„Volumul al treilea din Jurnalul lui Gala Galaction (cuprinzând perioada 1945-1955, până la paralizia lui), mi se pare mai puţin «senzaţional» decât celelalte două precedente, dar mai tulburător prin felul cum autorul urmăreşte şi consemnează fenomenul senilităţii treptate. E ceva tragic în sfârşitul bătrânului preot, care a fost un corsar al vieţii. Dar ceea ce m-a afectat mai mult a fost să constat că şi eu am aceeaşi structură sufletească si intelectuală ca a Iui, şi mă tem să nu am un sfârşit asemănător sau identic. (El a fost ultimii şase ani din viaţă complet paralizat!) Cu toate că am păcate (sufleteşti, politice, religioase) mai puţine ca el, structura psiho-fizică mă înclină să-mi prevăd un final similar. Numai o minune mă poate salva de la acest supliciu. Dar tocmai fiindcă nu mă simt împovărat de prea mari păcate, îmi permit să sper că voi avea parte de un sfârşit clement. Fiindcă am crezut totdeauna într-o justiţie imanentă, de ale cărei verdicte nu m-am temut niciodată.
 
Cazul - fiindcă e un «caz» - Gala Galaction m-a intrigat totdeauna, iar acum, după lectura Jurnalului său, mă obsedează puternic. Acest haiduc în sutană de popă a fost o individualitate umană ieşită din comun. Nimeni, niciodată, nu putea fi sigur dacă trebuie să privească în el un aventurier (sau un amator de aventuri, galante în primul rând), ori un slujitor devorat al altarului. Eu, unul l-am suspectat mereu de falsificarea vocaţiilor. Felul cum alerga după treburile lumeşti, scăpărările pătrunzătoare ale ochilor, cordialitatea pe care o arăta tuturor celor ce-i apăreau în cale, şi, mai presus de toate, barba lui imensă, albă, de patriarh  biblic, toate acestea ascundeau un temperament (şi chiar un caracter) ce nu se potrivea cu cele bisericeşti, deşi el făcea totdeauna paradă de religiozitate, de misticism. (Paradoxal, îmi spuneam adesea că e un bigot.) De altfel, înfăţişarea şi comportamentele lui erau un travesti, dincolo de care se mişca adevăratul individ, Gala Galaction era forma pioasă ce-l acoperea pe Grigore Pişculescu, omul cu cizme de mujic şi cu picioarele bine fixate pe pământ. Încerca să-l imite şi să-l reediteze pe Tolstoi. Dar numai în aparenţă. Se zice că regele Ferdinand spunea despre Iorga, cel plin de toane: «Supărarea lui e totdeauna mai scurtă decât barba». Despre Gala Galaction se putea spune că făţărnicia lui era mai mare decât barba sa.

 

DESCARCĂ GRATUIT VOLUMUL ÎN FORMAT PDF!

 

Poate mă înşel, dar iată că nu sunt singurul care gândesc aşa. El însuşi, printre ultimele rânduri aşternute pe hârtie (în 1955) ataca tocmai această chestiune, când îşi făcea «bilanţul» vieţii: «În 1910 am început să aliez teologia cu literatura, spre confuziunea şi uimirea multor suflete, unele naive, altele prefăcute (subl mea). Sunt 45 de ani de când scriu şi iscălesc Gala Galaction. Mă cunoaşte o lume întreagă. Mulţi mă admiră; mulţi clatină din cap...»
 

Camuflat în dosul bărbii, menite „să amăgească lumea”

 
Jurnalul său nu mai îngăduie nici un dubiu asupra structurii lui morale. Chiar dacă era sincer în credinţa lui, ea venea în contradicţie cu acţiunile sale. Căci, vorba românului: nu se poate să fii şi cu sufletul în rai, şi cu ... aia în ... aia. Or, Gala Galaction exact asta a făcut toată viaţa. Jurnalul (care poate fi considerat una dintre cele mai îndrăzneţe confesiuni din literatura universală a genului) nu demonstrează altceva.
 
Dar lecţia pe care ne-o dă el este penibilă. La început eroic - pe plan moral - omul a devenit patetic pe parcursul existenţei, pentru ca în final să cadă în tragic şi lamentabil. André Gide (contemporanul şi colateralul lui Gala Galaction în materie de «jurnal intim», căci amândoi au acoperit aceeaşi epocă şi au fost confruntaţi, în mare parte, de aceleaşi probleme) a rămas integru, grav şi lucid până în ultima clipă. La francez apelezi întotdeauna cu încredere şi folos; lectura Jurnalului galactionesc e pasionantă, dar îţi lasă în suflet un sentiment de neîncredere şi compasiune, iar la sfârşit chiar milă pentru ambiguitatea morală şi ideologică a autorului.
 
Dintre cei trei prieteni din tinereţe care au mers împreună multă vreme e greu de făcut o alegere. Arghezi a avut o existenţă ermetică, el definindu-se doar prin ceea ce a scris; Cocea s-a exhibat în lume, complăcându-se în postura de satir, a cărui legendă o întreţinea; Gala Galaction îl urma pe cel de-al doilea, camulfându-se sub vorbe evlavioase, şi-l cultiva pe cel dintâi plasat în dosul unei bărbi menită să amăgească lumea.
 
S-ar putea scrie un volum întreg despre acest subiect, care ar fi nu numai de istorie literară, ci şi de moralităţi şi moravuri omeneşti.”

 
#citeşte mai departe în „Jurnal intermitent”, de Pericle Martinescu
#„Jurnal intermitent”
#Autor Pericle Martinescu
 
Dacă în urmă cu 122 ani pionierul culturii româneşti în Dobrogea, Petru Vulcan, inaugura prima bibliotecă publică la Constanţa, pe 23 noiembrie 2017, printr-o onorantă coincidenţă, cotidianul ZIUA de Constanţa, conştient de rolul său pe tărâmul cultural dobrogean, a inaugurat prima BIBLIOTECĂ DIGITALĂ - Fondul Documentar „Dobrogea de ieri şi de azi“. 
 
DREPTURI DE AUTOR
 
a) Toate informaţiile publicate pe site de către ZIUA de Constanţa (incluzând, dar fără a se limita la, articole, informaţii, fotografii, fişiere audio, bannere publicitare) sunt protejate de dispoziţiile legale incidente: Legea nr. 8/1996 privind dreptul de autor şi drepturile conexe, Legea nr. 84/1998 privind mărcile şi indicaţiile geografice şi Legea nr. 129/1992 privind protecţia desenelor şi modelelor), titulari ai drepturilor protejate de lege fiind ZIUA de Constanţa sau, după caz, furnizorii săi de informaţii.
 
b) Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, decompilarea, distribuirea, publicarea, afişarea, modificarea, crearea de componente sau produse sau servicii complete derivate, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului site-ului, cu excepţia afişării pe ecranul unui computer personal şi imprimarea sau descărcarea, în scop personal şi necomercial în lipsa unui acord scris din partea ZIUA de Constanţa.

Sursa foto: captură YouTube/Arhivă TVR
 
Citeşte şi:
 

#DobrogeaDigitală - „Jurnal intermitent”, de Pericle Martinescu: Tumultuoasa vizită a mareşalului Tito la Bucureşti

#DobrogeaDigitală - „Jurnal intermitent”, de Pericle Martinescu: Pericle Martinescu, angajat să scrie o biografie romanţată a prim-ministrului Petru Groza

 #DobrogeaDigitală - „Jurnal intermitent”, de Pericle Martinescu: Moartea suspectă a lui Marin Preda

#DobrogeaDigitală - „Jurnal intermitent”, de Pericle Martinescu: Agapă printre artiştii Operei. Petru Groza, aşa cum puţini l-au cunoscut

#DobrogeaDigitală - „7 ani cât 70. Pagini de jurnal (1948-1954)”, de Pericle Martinescu: În volumele epurate de comunişti ni se prezintă „un popor compus din escroci, semidocţi şi tot felul de lichele”

#DobrogeaDigitală - „7 ani cât 70. Pagini de jurnal (1948-1954)”, de Pericle Martinescu: Modificarea ortografiei limbii române, susţinută de „filologii” improvizaţi

#DobrogeaDigitală - „Confesiune patetică. Pagini de jurnal intim (1936-1939). Vulcanul iubirii”, de Pericle Martinescu: Anton Holban, „suflet torturat” de amoruri răvăşitoare