#DobrogeaDigitală Mangalia în anul 1879 - „De trei ori a fost arsă şi jefuită“

 

 
 
În luna februarie a anului 1879 apare una dintre cele mai vechi mărturii asupra stării Dobrogei, scrisă de baronul Willem D. Hogguer, un nobil francez, care a călătorit aici, chemat de „afaceri de serviciu”.
 
Scrisă într-un număr restrâns de pagini, mai exact 57, lucrarea se prezintă sub forma unui „jurnal de călătorie“, cu informații adunate sub titlul „Informațiuni asupra Dobrogei”. Însemnările baronului proiectează o imagine asupra provinciei unde francezul a fost nevoit să zăbovească, din pricina unei ierni neobişnuit de aspre și care a dus la întreruperea tuturor căilor de comunicaţie, după cum se arată în prefața cărții.
 


Importanța lucrării decurge, printre altele, din faptul că impresiile baronul d’Hogguer despre provincia pontică fac parte din izvoarele care alcătuiesc o opinie contrară altor autori – opinie culeasă, ce-i drept, din relatările altor călători contemporani cu baronul d’Hogguer - care afirmaseră că ţinutul ar fi peste măsură de insalubru. Este adevărat - afirmă baronul - că unele zone sunt afectate de friguri, favorizate de existenţa bălţilor şi a necunoaşterii de către locuitori a celor mai elementare reguli de igienă.
 
Willem D. Hogguer a vizitat Chiustenge (Constanța), Tulcea, Măcinul, Sulina, Medgidia (cu poziția sa importantă, sub raport comercial, agricol și strategic), districtul Babadag, „partea cea mai bogată, mai sănătoasă și mai interesantă din toată Dobrogea”. Și-a notat detalii despre păduri, saline, cariere, culturile de cereale, comerțul cu grâne, „lânuri” sau pește. Și-a îngăduit chiar să adauge sfaturi și sugestii despre îmbunătățirile care s-ar putea aduce economiei acestei provincii, sesizând potențialul său insuficient exploatat. Lucrarea este completată cu anexe prezentând tabele cu structura populației, prețuri practicate pe piața Tulcei sau produsele exportate din Chiustenge.
 
Seria de articole pe care le vom prezenta în edițiile următoare are rolul de a expune încă o opinie despre Dobrogea anului 1879. În câteva ediții precedente (vezi Citește și) au fost prezentate și alte impresii, astfel că lectorul își poate forma, în urma parcurgerii acestor opinii contrare în unele privințe, o imagine de ansamblu a Dobrogei din acele vremuri.
 
Prima parte a lucrării este dedicată „Considerațiunilor Generale“, în cadrul căreia sunt prezentate: stărea sanitară a Dobrogei, pădurile, bălțile, salinele Dobrogei. În ceea ce privește „Starea Sanitară a Dobrogei“, autorul prezintă în linii mari constatările sale, arătând locurile din teritoriu care păreau a fi mai mult decât insalubre, dar precizând că generalizarea creată de contemporanii săi în această privință ar fi exagerată căci „după opinia mai multor medici locuind de mai mulți ani în Dobrogea, resultă ca reputația de insalubritate ce o are este foarte exagerată“. Acestă secțiune am redat-o integral în edițiile trecute.
 
Tot în primul capitol al lucrării mai sunt regăsite informații privind pădurile, bălțile, salinele, carierele Dobrogei. Astfel că, cu ajutorul datelor colectate și prezentate de baronul d’Hogguer, dar și cu alte opinii prezentate (vezi Citește și), ne putem crea o imagine a Dobrogei, cu referire la domeniile antemenționate, de la sfârșitul secolului XIX. 
 
În cel de-al doilea capitol, intitulat „Cultura Generală“, autorul expune, în două rubrici distincte, „Grânele“ și „Lânurile“. Prima parte prezintă soiurile agricole cultivate pe pământul dobrogean. Trece în revistă date despre locurile fertile pentru cultivare, diferitele soiuri și cantitățile produse. Baronul spune că „nu există isul maşinelor agricole“, țăranii folosind mijloace primitive de cultivare. Amintește și de producția de vin, care este însă „de o calitate de tot proastă“.
 
Rubrica intitulată „Lânurile“ este dedicată prezentării producției de lână din Dobrogea. Datele colectate de autor sunt de interes, cu precădere pentru cei din domeniu, interesați de parcursul istoric agricol al Dobrogei. Sunt așezate în pagină informații despre tipurile de lână, prețuri, dar și cantitățile produse.
 
Cel de-al treilea capitol aduce în discuția „Populațiunea“ și „Comerciul“ localității Tulcea. Descrierea este îndestulătoare, în sensul în care autorul reușește să atingă toate punctele de interes pentru a putea completa, alături și de alte opinii, după cum am mai punctat, imaginea orașului Tulcea de la acea vreme.
 
Prima parte „Populațiunea“ include numărul locuitorilor tulceni, arătând evoluția de la anul 1864 la 1879, dar și alte detalii captivante. Autorul precizează că nu poate avea numărul exact, căci nu au fost transmise date despre locuitorii din spațiul reintegrat Dobrogei în anul 1878.
 
Trecem, așadar, la cea de-a doua rubrică  „Comerciul“, căruia autorul îi acordă o atenție aparte, dovadă spațiul larg dedicat acestor informații și multitudinea de date adunate. În prima partea a textului sunt prezentate intrările și ieșirile din portul Tulcea, produsele, prețurile, profitul, cantitățile. Trebuie subliniate observațiile pertinente ale baronului, el amintinând încă o dată de condițiile desuete de producție.
 
Rubrica este structurată sub forma unor paragrafe dedicate unei anumite teme. A doua parte prezintă: brânzeturile, peștele și icrele, cafeaua, tutunul, untdelemnul etc. comercializate sau produse în Tulcea la acea vreme.
 
Capitolul patru expune „micul oraș“ Măcin, al cărui poveste istorică impresionantă rămâne și astăzi neîndeajuns de știută și neabordată de autor în această rubrică. Sunt prezentate câteva informații generale, apoi, rând pe rând, sunt detaliate următoarele teme: producția, tutunul, vitele, pădurile etc. Este apreciată cultura viei, a tutunului și criticată pădurea din împrejurimi, care, spune baronul, „ca mai pretutindenea în Dobrogea, a fost devastată şi n-a fost exploatată de 20 de ani“.
 
Fiecare localitate este prezentată într-un capitol distinct, așa cum menționam mai sus. Bunăoară, localității Sulina îi este dedicată capitolul cinci, iar Babadagului capitolul următor.
 
După prezentarea Sulinei, urmează cea a localității Babadag, „partea cea mai bogată, cea mai sănătoasă şi cea mai interesantă din toată Dobrogea“.
 
După cum este lesne de înțeles, baronul așează Babadagul, deși un „mic oraș“, în fruntea „bogățiilor“ Dobrogei. Orașul destul de dezvoltat, potrivit informațiilor prezentate de autor, dotat cu școli, biserici, comerț, administrație locală implicată, este denumit Baba Dag, ceea ce se traduce, din turcă, în „Muntele Tatălui“, sugerându-l pe Sari Saltuk Baba, cel care a venit, în aprox. secolul XIII d.H., pe aceste meleaguri pentru a răspândi credința musulmană.
 
Cel de-al șaptelea capitol, cel mai generos d.p.d.v. al numărului de pagini, este dedicat provinciei Chiustenge (Constanța). Potrivit împărțirii teritoriale de atunci, provincia Chiustenge comporta trei „districte“, anume: Chiustenge, Mangalia, Hârșova. Populația întregii provincii nu depășea 4000 de locuitori, potrivit baronului, fapt obișnuit pentru majoritatea localităților de la portul Mării Negre. Asemenea situației actuale, populația era „extrem de eterogenă“, fiind alcătuită din greci, turci, tătari, români, armeni etc.
 
Orașul Chiustenge este prezentat în trei părți: considerațiuni generale, comerțul și „viitorul probabil al orașului Chiustenge“. Începem discuția cu considerațiunile generale. Rubrica dedicată comerțului nu va face subiectului unui articol din această serie, deoarece datele prezentate sunt anevoios de lecturat și interpretat. Astfel că într-o ediție viitoare urmează a fi prezentat „viitorul probabil al orașului Chiustenge“.
 
În ceea ce privește expunerea generală a orașului, autorul atinge punctele de inters, axându-se pe port, urmând, în final, scurta observație a baronului Willem D. Hogguer despre „viitorul probabil al orașului Chiutenge“ care vizează structura și dotările portului. Istoria validează presupunerile baronului, căci în anii ce au urmat portul a căpătat o asemenea importanță.
 
Capitolul opt creionează prezentarea orașului Mangalia, așa cum l-a observat baronul Hogguer în timpul vizitei sale de la finalul secolului XIX. Willem D. Hogguer amintește despre importanța locului în timpul genovezilor, decăderea de mai apoi și situația din 1879, despre care spune că este deplorabilă. Insistă asupra potențialului imens al orașului, care ar putea fi exploatat eficient, dacă guvernul ar interveni.
 
Textul de mai jos, ușor modificat din punct de vedere semantic pentru o lecturare mai accesilă, reprezintă rândurile scrise de d’Hogguer despre  Mangalia în anul 1879:
 
„În timpul Genovesilor, oraşul Mangalia avea o mare importanță comercială.
 
Populatia ei se urca atunci la 30.000 locuitori.
 
Portul său mare şi bine construit, se învoia foarte bine cu corăbiile de mică greutate a acelor timpuri.
 
În ultimii ani ai regimului turcesc, poporatiunea Mangaliei nu se compunea de cât de aproape 2000 suflete, mai toti agricultori şi un prea mic număr de comercianți.
 
Cu toate că portul cel vechi al Genovesilor a dispărut mai cu totul, putinele ruine ce au rămas servă pînă astăzi drept refugiu corăbiilor de mică încărcătură.
 
De s'ar putea curăți nisipul ce de secoli s'a introdus în  port, și dacă cu puțina cheltuială s'ar rezidi digul peste temeliile celu vechi, care se văd când apele sunt mici, vechiul port s'ar putea restabili precum a fost; cu toate astea însă nu prea ar fi de mare folos pentru comerciul Dobrogei.
 
Calamitatile ultimului răsboi a redus Mangalia la o grămadă de ruine; de trei ori a fost arsă şi jefuită de Başibuzuci si de Circasient, si popalatia fugi ca grămada.
 
De abia la venirea Ruşilor începură a se întoarce câteva familii; și astăzi se poate evalua la aproape 1600 suflete.
 
Oraşul Mangalia este situat la extremitatea capului Tuzla şi, ca şi Chiustengea, este expus vânturilor sud-vest, sud-est si sud.
 
Dealurile ce o înconjoară apără oraşul şi portul de vânturile Nordului. Aproape de Mangalia se află un lac frumos de o adâncime de 30 picioare englese și de o circonferentă de 5 la 6 mile.
 
Acest lac bogat în pescuit este un isvor de avutie pentru oraşul şi satele districtulu. Aproape 50 de sate, mai toate Tătărești, fac parte din acest district. Miseria îi este mare, căci răsboiul l'a ruinat; și este de mare importanţă că guvernul român să nu zabovească a împărți locuitorilor semințele trebuincioase şi chiar puţine vite, spre a se putea ridica populatia din marea lor miserie și a'şi reincepe munca lor agricolă, ceea ce doresc cu atât foc.
 
La o mică depărtare de Mangalia, se află un puternic isvor de ape cu pucioasă, despre care se spune minuni şi care ar fi bine de a se analisa.
 
Districtul este foarte despădurit, cu toate că pământul ar fi priincios oricărui fel de plantație.
 
In şi cânepă s'ar putea cultiva în locurile umede, precum şi dudi etc. În fine totul este de făcut pentru agricultorul inteliginte si ar dobândi resultate escelente; însă guvernul trebui să ajute şi să protege pe coloniști.
Va urma.
 
Descarcă gratuit lucrarea „Informațiuni asupra Dobrogei“ de Willem D. Hogguer din Biblioteca Virtuală ZIUA de Constanța

 
Sursă foto cu rol ilustrativ: ZIUA de Constanța

Citește și:
#DobrogeaDigitală: Chiustenge în anul 1879 - „Nu va putea să întârzie a dobândi o importanţă reală pentru navigatie şi comerciu“ (II) 
#DobrogeaDigitală: O călătorie în timp - orașul Constanța în urmă cu 130 de ani (I). Necesitatea unei reconstituiri istorice
#citeşteDobrogea: O călătorie în timp. Orașul Constanța în urmă cu 130 de ani (II). Statuia, Delavrancea, plajele și primarii
#citeșteDobrogea: O călătorie în timp. Orașul Constanța în urmă cu 130 de ani (III). Sala de Cură, edificii și străzi
Cum arăta Constanţa în perioada 1880-1895?: Populaţia, vechile străzi şi clădirile publice (I) (galerie foto)
#citeșteDobrogea: Populația Dobrogei și veniturile obținute în 1879
#citeşteDobrogea TOMI - CONSTANŢA monografie (1931). Capitolul III. Stăpânirea turcească. Kustendje: Starea economică a Constanţei în ajunul războiului din 1877
#citeșteDobrogea: Dobrogea după 1877, văzută prin ochii contemporanilor