Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
09:56 22 11 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

#DobrogeaDigitală Portretul lui Alexandru Davila - „Este, în viaţa noastră teatrală şi literară, un adevărat şi curios mozaic“

ro

25 Mar, 2022 00:00 3512 Marime text
 
 
  • Alexandru Davila, fiul cel mare al savantului Carol Davila, s-a născut pe 12 februarie 1862 și s-a stins din viață pe 19 octombrie 1929. S-a remarcat cu precădere în literatură, dar și în politică.
  • O scurtă vreme a activat în Dobrogea, în anul 1888 fiind numit subprefect de Tulcea. 

Lucrarea „50 figuri contimporane“ prezintă o colecție de portrete realizate de pictorul și graficianul Iosif Iser, pe marginea cărora adnotează Petre Locusteanu, jurnalist, dramaturg, umorist și fost actor la teatrul din Craiova.
 
Volumul, publicat în 1913, schițează chipul fizic și moral al celor mai impregnante figuri de la început de secol XX. Îi regăsim descriși, atât din condei cât și din pensulă, pe Regele Carol I, Carmen Sylva, Al. Davila, Galaction, Ovid Densușianu, Nottara, Coșbuc, I. G. Duca, Vlahuță, Take Ionescu, Macedonsky, Delavrancea, Victor Eftimiu, Sadoveanu, Minulescu sau Caragiale, și mulți alții.
 


Așa cum era și firesc, cartea începe cu portretul Regelui Carol I descris astfel „cu ochii săi autoritari, majestoşi, liniştiţ […]  părul nins, despărţit în două, cu cochetărie de strămoş care vrea să placă posterităţii…“. Urmează descrierea Reginei Elisabeta a României,  „mama răniţilor şi totdeodată cea mai rănită mamă...“.

Seria de portrete continua cu Ion I. C. Brătianu ( n. 1864 - d. 1927), cel care a jucat un rol de primă importanță în Marea Unire din 1918 și în viața politică din România modernă.
 
Urmează portretul ilustrului dramaturg, poet, prozator și lingvist Alexandru Davila, fiu al savantului doctor Carol Davila. S-a remarcat atât în domeniul literar cât și în cel politic. O scurtă vreme a activat în Dobrogea, la Tulcea, în anul 1888 fiind numit subprefect de Tulcea. Ca poet și prozator a scris o serie de opere pe care le-a integrat în trei volume, sub titlul „Din torsul zilelor“. Din palmaresul său mai amintim trilogia intitulată „Mirciada“. Aproape un deceniu (1905-1914) a fost director al Teatrului Național din București. S-a afirmat ca teoretician al teatrului, fiind autorul unor articole numite generic „O scrisoare către actorul X“, serie care a însumat 33 de părți.
 
Textul de factură profundă, pe care îl redăm mai jos, impresionează prin cumulul de detalii, reușind să creeze o imagine clară a personalității Alexandru Davila, ilustrată și prin pictura pe care o găsiți în galeria foto.
 
„D. Davila este, în viaţa noastră teatrală şi literară, un adevărat şi curios mozaic. O inteligenţă vie, scăpărătoare, care are puterea să strângă în jurul ei şi să stăpânească un contrast uimitor de culori ce nu se «asortează», de tonuri ce se contrazic, de simţiri ce se dezmint reciproc. Delicat şi brutal, prea amabil şi prea nervos, gentilom şi cârcotaş, poet de talent şi... talent lipsit de orice poezie, om de muncă şi om de lume, iată atâtea extremităţi, cari se topesc, fără să se contopească, în temperamentul acestui om de mare temperament.
 
O extraordinară voinţă, care n-a vrut însă, în timp de aproape o jumătate de veac, decât să... nu vrea nimic. Şi a izbutit. O tinereţe care nu se mai isprăveşte. Trupul său înalt, subţire, svelt, mlădios în eleganţe, veşnic sburdalnic, neastâmpărat, mereu parcă de douăzeci de ani, mi-aduce aminte un cais, ce l-am văzut odată sau l-am visat, care când întâiele suliţi ale gerului de iarnă ucideau în fire până şi cele din urmă stăruinţi de viaţă, el înflorea a doua oară, ca o mişcătoare afirmare a dorului lui de veşnică primăvară.
 
Ochi mici, sfredelitori de deşteptăciune, neliniştitori de pătrundere, în lumina cărora se oglindeşte albastrul spălăcit al cerului de zi; sprâncene ridicate la extremităţi, ca două aripi mari călare pe-un nas vulturesc şi deschise într’un avânt de formidabilă înălţare: un vultur care mereu, par’că, vrea să se repeadă spre tăriile al căror reflex îl poartă în ochi şi care mereu preferă să-şi stăpânească nobila pornire într’o banală dar elegantă reverenţă de salon.
 
Intre un sbor de vultur neînfăptuit şi un spiritual compliment de fante care iubeşte fără să fie îndrăgostit, s’a fărămiţat viaţa acestui talent, în care dorm atâtea energii negative şi care poartă în ochi un fermecător orizont îndepărtat pe care cine ştie dacă aripile, ce par'că stau mereu deschise ca să sboare, vor mai putea să-l cucerească.“
 


Galerie foto:



Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Comentarii








Cele mai recente postari