#DobrogeaDigitală Sfârșitul unui geniu. Trupul său n-a mai fost găsit niciodată

 
Scriitorul dobrogean Pericle Martinescu ne-a lăsat, în jurnalele sale ce acoperă peste jumătate de veac, pagini memorabile de istorie trăită, dar și excelente portrete de scriitori sau artiști pe care i-a admirat și care i-au inspirat creația.

 În volumul său „Figuri în filigran”, descoperim un capitol întreg dedicat genialului compozitor austriac, intitulat „Mozart-eternul copil”. Este vorba de povestea impresionantă a unui creator consumat de muzică, care se stingea la doar 35 de ani, bolnav, sărac și uitat.

Găsindu-și sfârșitul într-o zi de decembrie cu viscol năpraznic, Mozart este părăsit de cei care îl purtau către cimitir, fugiți care încotro să se pună la adăpost de urgia naturii. „Numai doi ciocli, înfruntând vitregia cosmică, luară trupul abandonat şi-l depuseră într-o groapă comună.”

Este motivul pentru care rămășițele pământești ale divinului muzician nu au mai putut fi identificate niciodată.
 

„Viaţa lui Mozart are ceva diafan în ea, este aproape complet lipsită de episoade anecdotice importante şi este atât de legată de creaţia lui, încât nu se poate descrie decât prin comentarea creaţiei.
Departe de orice element epic, viaţa lui Mozart e ca o poezie: nu se poate povesti. Principalele evenimente din viaţa lui sunt creaţiile sale, succesele şi insuccesele, privaţiunile şi momentele de refugiu în reverie, atât de frecvente de obicei. Cu toate acestea, sfârşitul lui capătă proporţii epice de-a dreptul tulburătoare. Copilul acesta etern, care nu este niciodată luat în serios de lumea din jurul lui fiindcă e prea tânăr, prea distrat şi prea confiscat de arta lui, e sortit să cunoască, totuşi, unul dintre cele mai dramatice deznodăminte.
După întoarcerea la Viena şi insuccesul lui Don Juan, existența devine o grea problemă pentru Mozart. Apelează, ca să poată trăi, la Muntele de pietate, unde îşi amanetează argintăria si obiectele de valoare ce-i mai rămăseseră. Trăia, așadar, din împrumuturi. Organismul său fragil şi supus prea multor solicitări suferea cumplit în această perioadă şi-şi apropia sfârşitul văzând cu ochii. Cei ce-l ajutau la cererile lui insistente şi disperate erau doi oameni cu totul deosebiţi: prietenul său Puchberg, de la care se împrumuta regulat cu bani, şi portarul casei, Deiner, care-i aducea de multe ori de mâncare în odaia unde Mozart stătea bolnav şi singur, uitat de ceilalţi oameni.
La începutul lui 1791, Mozart primi într-o zi vizita unui vechi cunoscut al lui, Schikaneder, director de teatru, care se plânse că afacerea îi merge prost şi-l roagă să-l salveze, creând o operă pentru el. Mozart se gândi puţin, apoi acceptă, şi întreaga vară, slăbit şi obosit de boală, lucrează la Flautul fermecat, operă de evaziune, în care se reflectă lupta continuă dintre forţele spiritului şi opoziţiile brutale ale realităţii. Este, se poate spune, cea mai consistentă, prin conţinut şi semnificaţie, operă a lui Mozart, în care el a pus ceva din esenţa trăirilor şi reflecţiilor sale ideatice şi morale.
Cam în acelaşi timp, Mozart se pomeni cu vizita unui personaj enigmatic, un om slăbit la înfăţişare şi cu privirea întunecată, îmbrăcat în doliu, care îi comandă un Requiem. Mozart nu putu să afle nimic despre acest vizitator misterios. Posteritatea l-a cercetat însă şi s-a aflat că era un meloman bizar, a cărui soţie murise de curând; în amintirea ei voia să-i închine un Requiem. Personajul acesta l-a impresionat profund pe Mozart şi imaginea lui l-a urmărit tot timpul compoziţiei. Flautul fermecat se bucura între timp de un succes triumfal. Mozart, fiind însă prea slăbit de boală, se interesa mai puţin de aceste evenimente; abia a putut fi convins să apară într-o seară la pupitru şi să dirijeze una din reprezentaţii.

 

DESCARCĂ GRATUIT CARTEA ÎN FORMAT PDF

Moartea se apropia, şi ceea ce-l preocupa pe el în prezent era Requiemul. Acum nu-l mai scria pentru enigmaticul personaj ce-l comandase, ci pentru el însuşi, pentru propria lui moarte; Spunea într-una din ultimele scrisori: «Nu pot să gonesc din faţa mea imaginea acestui necunoscut.Îl văd neîncetat, mă roagă, mă conjură, mă îndeamnă nerăbdător să lucrez. Eu continuu, căci compoziţia mă oboseşte mai puţin decât repaosul. De altfel, nu mă mai tem de nimic, simt, în starea în care mă găsesc, că îmi va suna ceasul în curând, sunt pe punctul de a sfârşi, am ajuns la capăt, înainte de a mă fi bucurat în totul de talentul meu. Și totuşi viaţa era frumoasă, cariera mea se începuse sub auspicii favorabile! Dar nimeni nu-şi poate schimba destinul. Nimeni nu scapă de voia Providenţei. Vreau să termin cântecul meu funebru, pe care nu trebuie să-l las neîncheiat».
Requiemul a rămas, totuşi, neterminat. Ultimele zile, ultimele gânduri şi ultimele simţăminte ale compozitorului au fost consacrate acestui «cântec funebru», pe care, cum se vede, Mozart şi-l compunea pentru propria lui extincţie.
Sfârşitul se apropia cu paşi repezi. Mozart simţea aceasta, dar nimeni nu bănuia adâncul regret al compozitorului la gândul că Requiemul va rămâne în urma lui, neterminat.

La ora 2 după amiază, ceru să i se aducă manuscrisul spre a face o ultimă repetiţie lângă patul unde se pregătea să-şi dea suflarea. Câţiva invitaţi îşi împărţiră rolurile potrivit glasului fiecăruia, în timp ce bolnavul intona împreună cu ei partea alto-ului. La primele măsuri din Lacrimoso, Mozart fu podidit de lacrimi şi se întrerupse brusc. La acest pasaj se întrerupea şi Requiemul. După ce-şi stăpâni plânsul, ridică mâna deasupra păturii ce-l acoperea, desfăcu degetele-i subţiate de boală, şi începu să dirijeze în aer o orchestră închipuită pe care imaginaţia lui înfierbântată o vedea îndeaievea. Lumina din odaie slăbea încetul cu încetul şi noaptea - ultima lui noapte - se apropia de fereastră. Era în seara de 4 decembrie 1791.
Puţin după miezul nopţii. Mozart îşi închise pentru totdeauna ochii. Era o noapte de magie. Natura întreagă parcă se răzvrătise, pregătindu-se să primească în sânul ei sufletul  aceluia ce trăise numai în melodii, în furtuni de sunete și cântece, în care dragostea de viaţă iradia din fiecare notă muzicală, din fiecare partitură.
A treia zi, 6 decembrie, puţinii prieteni ce asistaseră la stingerea lui, îl conduceau spre capela cimitirului Saint-Marx din Viena. Dar pe drum îi întâmpină un viscol atât de năpraznic, încât lăsară sicriul de izbelişte şi fugi fiecare pe unde putu. Numai doi ciocli, înfruntând vitregia cosmică, luară trupul abandonat şi-l depuseră într-o groapă comună. A doua zi, Joseph Deiner, portarul casei, se duse la cimitir să se intereseze de soarta nefericitului său colaborator· şi prieten, însă cercetările au fost zadarnice. Trupul lui Mozart n-a mai putut fi identificat. El n-a mai fost găsit niciodată. Ca şi cum stihiile dezlănţuite l-ar fi răpit de pe Tărâmul acesta, spre a-l reîncorpora în corul cetelor îngereşti, de unde compozitorul se desprinsese o clipă spre a dărui oamenilor nesfârşite prilejuri de bucurie prin muzica sa veşnic tânără şi mereu încântătoare.”

#citește mai departe în cartea „Figuri în filigran“, de Pericle Martinescu

Dacă în urmă cu 122 ani pionierul culturii românești în Dobrogea, Petru Vulcan, inaugura prima bibliotecă publică la Constanța, pe 23 noiembrie 2017, printr-o onorantă coincidență, cotidianul ZIUA de Constanța, conștient de rolul său pe tărâmul cultural dobrogean, a inaugurat prima BIBLIOTECĂ DIGITALĂ - Fondul Documentar „Dobrogea de ieri și de azi“.

DREPTURI DE AUTOR

a) Toate informațiile publicate pe site de către ZIUA de Constanța (incluzând, dar fără a se limita la, articole, informații, fotografii, fișiere audio, bannere publicitare) sunt protejate de dispozițiile legale incidente: Legea nr. 8/1996 privind dreptul de autor și drepturile conexe, Legea nr. 84/1998 privind mărcile și indicațiile geografice și Legea nr. 129/1992 privind protecția desenelor și modelelor), titulari ai drepturilor protejate de lege fiind ZIUA de Constanța sau, după caz, furnizorii săi de informații.

b) Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, decompilarea, distribuirea, publicarea, afișarea, modificarea, crearea de componente sau produse sau servicii complete derivate, precum și orice modalitate de exploatare a conținutului site-ului, cu excepția afișării pe ecranul unui computer personal și imprimarea sau descărcarea, în scop personal și necomercial în lipsa unui acord scris din partea ZIUA de Constanța.
 
Sursa foto: britannica.com
 
Citește și:

#DobrogeaDigitală - „Uraganul istoriei. Pagini de jurnal intim. Anul 1940”, de Pericle Martinescu Strania înmormântare a lui Nae Ionescu

#DobrogeaDigitală - „Figuri în filigran”: Pericle Martinescu şi Eugen Ionescu - corespondenţă din Paris

#DobrogeaDigitală - „Umbre pe pânza vremii“, de Pericle Martinescu: „George Enescu - frumoasă viaţă, fericit destin!”