#StrăzidinConstanța - atunci și acum Stațiunea Techirghiol în anii 1960
29 Nov, 2022 00:00
29 Nov, 2022 00:00
29 Nov, 2022 00:00
ZIUA de Constanta
3478
Marime text
- Călătoria noastră continuă cu stațiunea Techirghiol. Pe parcursul celor prezentate până acum am expus exclusiv străzile din orașul Constanța, dar iată că ne îndreptăm și în zona stațiunilor.
Cele peste 300 de pagini ale lucrării „Contanța și împrejurimile ei“, publicată la editura Științifică, invită cititorii la o lectură panoramică inedită prin Constanța anilor 1960, pâmânt milenar, „«agora» tomitană, pe vremea romanilor «forumul», iar în timpul stăpânirii otomane, oborul de cereale“.
Cei trei autori Petrilă Tiberiu, Popescu Demetru și Porumbescu Marin ne poartă cu mai bine de jumătate de secol în atmosfera „celui mai batrîn oraș al patriei noastre“, Constanța. Cunoscători ai urbei, cei trei condeiază fiecare stradă, venind cu observații și descrieri pentru clădirile sau monumentele emblematice, scrise într-o manieră captivantă și ușor de parcurs.
„Constanța - regiunea dintre ape“ este titlul sugestiv ales pentru cel dintâi capitol al cărții, dedicat istoriei orașului, din timpurile legendare, trecând prin epoca romană și stăpânirea turcească, și până în „vremurile noi”. Autorii parcurg fiecare perioadă istorică, lasând necompletată sau alterată perioada începutului de secol XX, evident sub cenzura specifică contextului social-politic din anii 60.
Cel de-al doilea capitol se intitulează „Constanța timpurilor noi“, o călăuză prin Constanța perioadei comuniste de dinainte de anii 60. Așa cum antemenționam, în acest capitol autorii vor trece în revistă mai toate străzile orașului, distribuite în două părți, acoperind cele 15 cartiere ale orașului din acei ani: Orașul Vechi, Incinta portului, Orașul Nou, Ahileia Mihail, Tabacarie, Palazul Mare, Anadolchioi, Mihail Coiciu, Obor, Viile Vechi, Kilometrul 5, Viile Noi, Medeea, Filimon Sirbu, Palas C.F.R.
„La drum pe promotoriile fostei cetăți tomitane“, prima parte a capitolului, ne plimbă prin Piața Independenței, unde este prezentată clădirea Sfatului Popular, actualul Muzeu de Istorie Națională și Arheologie Constanța, pe faleză, cu Cazinoul și statuia lui Mihai Eminescu sau pe bulevardul Stalin, actualul bulevard Tomis.
A doua parte, „Prin orașul care se revarsă peste zidurile tomitane“, duce lectorul de pe bulevardul Republicii, actualul bulevard Ferdinand, până pe bulevardul Lenin, actualul bulevard Mamaia. Printre altele sunt prezentate Hotelul și restaurantul Continental, Piața Unirii, Restaurantul „Modern“, Consiliul regional A.R.L.U.S., Comitetul regional al Crucii Roșii, Redacția ziarului „Dobrogea nouă“.
Tot al doilea capitol mai găzduiește o parte dedicată stațiunilor balneare. Aflăm aici detalii despre stațiunile Mamaia, Agigea, Eforie, Năvodari, Techirghiol și Vasile Roată.
Stațiunea Techirghiol
În ediția de astăzi vom vizita stațiunea Techirghiol, „așezarea care poartă numele lacului cunoscut pentru puterea curativă a apei și a nămolului său“. Una dintre legendele întemeierii locului este cea a lui Techir care poate fi citită în acest articol. Cei trei autori încep descrierea stațiunii cu numeroase detalii geografice, punctând astfel și formarea lacului. Redăm mai jos rândurile alcătuite de aceștia:
„Cu milioane de ani în urmă, pe locul lacului de azi își odihnea apele marea, pe fundul căreia s-au depus o serie de calcare. Pe alocuri, uscatul se ridica, dar cu timpul apele mării se întindeau din nou, acoperind totul. Într-o nouă etapă, pamîntul Dobrogei s-a eliberat de ape. A urmat o perioadă de timp cu climă continentală, perioadă în care apele curgătoare au început să taie văi. O astfel de vale este aceea ocupată azi de luciul lacului Techirghiol; cursul de apă care a deschis această vale se varsă în mare între dîmburile de calcar pe care prind tot mai multă viață stațiunile balneare Eforia și Vasile Roaită.
Treptat vinturile au acoperit calcarul cu un strat de loess (15-25 m). Dar în cuaternar, în urmă unor mișcări ale scoarței pamîntului, marea a invadat valea Techirghiolului, formînd un golf. Curenții de litoral și vinturile au ridicat cu timpul, un prag de nisip, perisipul care a închis treptat golful. Astfel s-a alcătuit lacul, fără comunicație cu marea, alimentat numai de cîteva pîraie formate de precipitațiile care nu depașesc 400 mm anual. În aceste condiții, nivelul lacului ramîne azi cu 1,50 m sub nivelul mării.“
Stațiunea balneoclimaterică Techirghiol este și astăzi bine cunoscută pentru beneficiile terapeutice. Călăuza noastră, lucrarea de față, ne precizează că în anul de referință, 1959, peste 25000 de turiști și-au petrecut aici concediul în cele 78 de vile și sanatorii cu 5000 de paturi.
După preambulul specific, autorii ne introduc în obișnuita vizită prin localitate. Începem din centrul pieței stațiunii unde se putea admira statuia unui ostaș român, „simbol al eroismului poporului român în primul război mondial“. De aici se putea observa cupola vilei „Minerva“, iar în apropiere se afla biserica de lemn adusă de la Rucăr în anul 1930. Din piață se deschidea bulevardul V. Alecsandri, paralel cu faleza lacului spre sud-est.
„În statiune functionează cluburi cu săli de șah, tenis de masă etc.; bibiotecile sînt dotate cu cărți din toate domeniile. Bolnavii audiază conferințe; pentru cei imobili se proiecteaza filme chiar în saloane ; stația de radioficare transmite muzică la cerere; echipe artistice dau periodic spectacole; astfel, timpul de tratament trece în mod placut și instructiv.“
În acei ani aici mai funcționau un sanatoriu de reutomatologie, unul de ginecologie, unul pentru tratamentul bolilor aparatului locomotor, un pavilion pentru băi direct în lac, o policlinică, dar și un sanatoriu pentru copii.
„Stațiunea mai dispune de un mare pavilion pentru băi direct în lac, prevăzut cu cabine de dezbrăcare, platforme pentru ungerea cu nămol, plajă altele. În stațiune mai funcționează 4 instalații cu băi calde, cu zeci de cabine a căror capacitate depășește 1500 băi pe zi. Pentru tratamente complexe, s-a construit o sală de gimnastică medicală și s-au făcut instalații de electroterapie.
O frumoasă realizare este sanatoriul de copii. Acesta funcționeaza permanent. Tratamentul privește recuperarea sechelelor de poliomielită la copii. Tratamentul constă în stimularea și musculaturii deficiente, în special prin băi calde și împachetări cu nămol. În curtea sanatoriului, copiii își petrec timpul liber în bazin sau se joacă pe un balansoar special.“
Va urma.
Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp
Comentarii