Virgil Andriescu, la ceas aniversar. În 84 de ani de viață, cinci decenii pe scenă sau pe platourile de filmare

A dat tuturor rolurilor sale o anume prestanță. A impus un anume standard. A făcut parte din distribuția a nenumărate filme, a jucat pe scena mai multor teatre. A cucerit de fiecare dată prin naturalețe, prin distincţie, prin căldura interpretării sale.

Actor de teatru, film și televiziune, Virgil Andriescu urma să fie omagiat cu Premiul Gopo pentru Întreaga Carieră la cea de-a 14-a ediție a Galei Premiilor Gopo, care din păcate a fost amânată.
„Incredibila memorie a teatrului constănţean“, evenimentul organizat de cotidianul ZIUA de Constanţa pe 12 iunie 2018, în foaierul Teatrului Naţional de Operă şi Balet „Oleg Danovski“, a reuşit performanţa de a aduna laolaltă nume celebre ale scenei constănţene, maestrul Virgil Andriescu numărându-se printre cei omagiați.
În cele peste cinci decenii de activitate, Virgil Andriescu a interpretat zeci de roluri apreciate și a colaborat cu regizori consacrați precum Andrei Blaier, Mircea Veroiu, Sergiu Nicolaescu și Nae Caranfil.

Născut pe 26 aprilie 1936 la Botoșani, Virgil Andriescu a absolvit Institutul de Artă Teatrală şi Cinematografică „I.L.Caragiale” (promoţia 1963, clasa Alexandru Finţi).
Imediat după absolvire a fost angajat la Teatrul Tineretului din Piatra Neamţ, iar din 1965 la Teatrul de Dramă din Constanţa.
De-a lungul carierei sale, Virgil Andriescu a fost director al teatrelor „Ovidius” din Constanța și „Odeon” din București. A interpretat o largă paletă de roluri în zeci de spectacole de dramă și comedie, pe mai multe scene din România, printre cele mai importante fiind Cain, din „Jocul vieții și al morții în deșertul de cenușă” de Horia Lovinescu și Macbeth din piesa omonimă de Shakespeare.

În cinema a debutat în 1968, în coproducția româno-maghiară, regizată de Károly Makk, „Frumoasele vacanțe”/ „Bolondos vakáció”, acumulând în palmares, de-a lungul carierei, peste 30 de roluri din care șase principale în filme artistice de lungmetraj, și alte peste 30 de roluri din care șapte principale în filme de televiziune. Filmografia lui Virgil Andriescu cuprinde titluri precum „Labirintul” (Șerban Creangă, 1980), „Orele unsprezece” (Lucian Bratu, 1985), „Luminile din larg” (Stelian Stativa, 1986), „Umbrele soarelui” (Mircea Veroiu, 1986), „Privește înainte cu mânie” (Nicolae Mărgineanu, 1993) și „Punctul zero” (Sergiu Nicolaescu, 1996), dar și colaborări cu regizori precum Andrei Blaier („Fapt divers”, „Bătălia din umbră”, „Vacanța cea mare”, „Divorț… din dragoste”), Lucian Pintilie („Balanța”), Dan Pița („Pas în doi”) și Nae Caranfil („E pericoloso sporgersi”).


Cel mai drag episod, pe care l-a povestit ori de câte ori a fost intervievat este cel legat de întâlnirea providențială cu actrița Agatha Nicolau.
„Până să intru la actorie, m-am dus la Construcții Instalații, unde am căzut cu succes. Un prieten, Făcăianu îl chema, care intrase la Belle Arte la Nicolae Grigorescu, îmi zice: «De ce nu te-ai duce să dai la Teatru?», și m-am dus și m-am înscris la Teatru. Mai erau zece zile până la concurs, și a venit domnul profesor Cojar și m-a întrebat: «Dumneata ce faci? Poftim pe scenă și spune-ne ce ai pregătit». «Domnule, nu am pregătit nimic.» «Ia ieși afară, la revedere!». După mine a ieșit o puștoaică și a zis «nene, te învăț eu să spui poezii», acum este una dintre marile noastre actrițe, Agata Nicolau. M-a dus la Biblioteca Națională și mi-a găsit ea trei poezii, «Timpul», «Vulpea și masca» de Esop și ceva de Alecsandri. Din 24 am intrat al 24-lea. Am intrat în Institut la clasa profesorului A. Pop Marțian. Strigă catalogul și întreabă cine e Andriescu Virgil. «Eu, domn' profesor». «Dragă, ați avut notă nu știu care dumneata și încă unu, și eu am înclinat pentru dumneata, pentru că mi s-a părut că ești mai prezentabil.»''

A revenit pe scena teatrului Odeon în 2006: „Eu nu am mai jucat teatru din 2000. Am fost pentru o perioada de trei ani directorul Teatrului Ovidiu din Constanța și apoi nu am mai jucat teatru absolut deloc. Am făcut câteva seriale de film pentru televiziune, dar teatru nu am mai jucat. Mi-era și foarte dor de scenă, mi-era și frică. Cel mai tare mi-era frică să nu mă lase memoria, că nu o să mai pot rezistă publicului, care te și admira, dar te și pedepsește dacă greșești”.


Citește și:

#citeşteDobrogea La mulţi ani, maestre Virgil Andriescu! Omagiu pentru o viaţă dedicată scenei (galerie foto)