#Dobrogea 143 Meritul dobrogean pentru Grigore Sălceanu. Garabet Kűmbetlian - „Un poet nedrept de puţin cunoscut”

„Soţia veghea asupra poetului, care nu-i mai era soţ, ci idol”
Respectând tradiţia, cotidianul ZIUA de Constanţa a acordat cinci distincţii „Meritul Dobrogean“, însoţite de această dată de medalia cu ilustrarea monedei de la Histria, prima monedă atestată pe teritoriul României, prilej pentru a readuce în atenţia publică cinci personalităţi care au binecuvântat, prin munca lor, pământul dobrogean.

Anul acesta, cinci personalități importante au primit Meritul Dobrogean: Alexandru Barnea (reputat arheolog 17 februarie 1944  București -  08 mai 2020 București), Alexandru Suceveanu (reputat arheolog 11 martie 1940 București - 23 mai 2013 București), Alexandru Avram (reputat arheolog 16 septembrie 1956 Tulcea - 04 august 2021 Histria), Grigore Sălceanu (poet și dramaturg român 23 aprilie 1901, Galați - 19 iulie 1980, Constanța) și Liliana Lazia (fost director al Bibliotecii Județene „Ioan N. Roman“ din Constanța,  21 iulie 1954 Constanța - 31 martie 2011 Constanța).
 
Garabet Kűmbetlian, regretatul intelectual român de naționalitate armeană, profesor universitar, inginer în specialitatea mașini termice, cercetător, membru al Asociației Generale a Inginerilor din România (AGIR), al Academiei Oamenilor de Știință din România (AOȘR), al Academiei de Științe Tehnice din România (ASTR) și al altor numeroase asociații din țară și străinătate, a fost elevul lui Grigore Sălceanu, pe când renumitul poet și dramaturg era profesor la Liceul „Mircea cel Bătrân” din Constanța.

„Nu-l putem omagia pe Grigore Sălceanu, decât cu propriile sale versuri finale din tragedia OVIDIUS, versuri puse pe buzele unui get, dar care au valoarea unei veritabile auto-dedicaţii: Și spune tuturora că Tomisul, cetatea, / În care, ani de-a rândul, și-a dus singurătatea, / Se va mândri de-a pururi că falnicul ei zid / A răsunat de paşii poetului Ovid!”, nota Garabet Kűmbetlian în volumul „Amintiri și povestiri”, apărut la Editura Ex Ponto, în anul 2019, în cadrul unui alt proiect cultural inițiat și susținut de ziarul Ziua de Constanța.

Din același volum aflăm că, Grigore Sălceanu s-a născut în anul 1901 la Galaţi. Pe 23 aprilie 2021 s-au împlinit 120 ani de la naşterea sa. Începând cu anul 1922 a urmat studiile la Facultatea de Litere şi Filosofie de la Universitatea din Bucureşti şi apoi la Sorbona. La terminarea studiilor s-a întors în ţară, unde a fost numit profesor de franceză la Liceul „Mircea cel Bătrân” din Constanţa.

„Sălceanu este autorul a numeroase volume de poezii, consemnează Garabet Kűmbetlian, publicate începând cu anii perioadei interbelice, ca: „Fierbea az-noapte marea” (1933), „Nopţi pontice” (1937 și republicată în 1969 în Editura Pentru Literatură, cu o prefaţă semnată de academicianul Șerban Cioculescu, fostul său coleg de facultate), „Furtuna”, (piesă în versuri, 1937), „Fata de împărat” (poem premiat de Academia Română, 1941), „Poemul creaţiunii” (1943), „Pe un ţărm de mare” (piesă în versuri, 1943), „Iluzia” (piesă în versuri, 1944) și „Ovidius” (tragedie în 5 acte, în versuri, 1958). Ulterior urmau să mai apară „Hyperion” (piesă în 5 acte), „În larg” (piesă în 4 acte), „Decebal” (dramă istorică în 5 acte), un volum de traduceri din lirica franceză (Victor Hugo, Lamartine, Leconte de Lisle și Paul Verlaine), precum și un volum de traduceri în limba franceză din poeţi români, cuprinzând: „Luceafărul” lui Mihail Eminescu, Pastelurile lui Vasile Alecsandri, Mioriţa și Meșterul Manole”.

„În anul 1967, Grigore Sălceanu mi-a dat un exemplar din „Ovidius”, cu o dedicaţie care mi-a relevat încă odată spiritul lui de fin observator al sufletului elevului Mi-l amintesc, când la o vârstă destul de înaintată, în zilele de vară, venea împreună cu soţia pe promontoriul plajei „Tataia”, unde își instala fotoliul pliant, așezându-se și privind marea ore întregi, în linişte şi re culegere. Soţia și ea în vârstă, dedicată până la sacrificiu poetului, stătea în tot acest timp în picioare, în spatele fotoliului, sprijinindu-se cu mâinile de spătarul lui și veghind asupra poetului, care nu-i mai era soţ, ci idol. A murit la 19 iulie 1980, la 79 de ani.”

„Grigore Sălceanu – un poet nedrept de puţin cunoscut ”

„Pe Grigore Sălceanu nu-l voi uita nicicând, întrucât peste ani și până în prezent i-am urmat cu sfinţenie un îndemn testamentar, pe care ni l-a împărtășit cu „limbă de moarte” în ultima oră de franceză din liceu și anume de a ne amplasa masa de lucru în așa fel, încât să avem permanent în câmpul nostru vizual un „colţ” de natură cu verdeaţă și flori. Acest îndemn avea la bază marea sa dragoste pentru natură. Ei bine, geografia casei mele mi-a permis, peste ani, să-mi aranjez biroul în conformitate cu sfatul profesorului Grigore Sălceanu. Vara, când ușile dinspre curte ale biroului sunt larg deschise, am în câmpul meu vizual „covorul” de gălbenele al grădinii, peste care tronează o tufă bogată de caprifoi, un trandafir roșu altoit cu flori bogat „bătute” și câteva ramuri de smochin. Și atunci, de fiecare dată, îmi amintesc de sfatul profesorului Grigore Sălceanu și de chipul lui blând și visător. (...) Grigore Sălceanu – un poet nedrept de puţin cunoscut”.