#citeșteDobrogea Dobrogea înainte de 1878 (II) - Românii și așezările românești

În 1870, la vârsta de 64 de ani, cărturarul, pedagogul și teologul Nicolae-Nifon Bălășescu trecea Dunărea pe la Galați și ajungea în Dobrogea aflată la acea vreme sub stăpânire otomană. Călugărul-preot, fost revoluționar pașoptist, era mânat de dorința de a-i cunoaște pe acești frați români, aflați sub "stăpânirea turcului".
A  mers cu vaporul până la Isaccea, apoi a debarcat și a ajuns în cele din urmă la Mânăstirea Cocoșu, "monastire românească nou făcută de vreo 45 de ani de ciobani din Transilvania, de care-s foarte mulți, sate întregi, veniți și așezați pe aci, cu oile și alte vite ale lor prin câmpiile Dobrogei".
 
Nifon Bălășescu a rămas 32 de zile la Cocoșu și a avut ocazia de a vizita toate satele românești din vecinătate. Niciuna dintre aceste așezări nu avea o școală, astfel că pedagogului român i-a venit ideea de a înființa el aceste lăcașuri de educare. El chiar le-a propus călugărilor de la Cocoșu să înființeze o astfel de școală în incinta mânăstirii lor, dar aceștia (mare parte dintre ei analfabeți) s-au revoltat și l-au refuzat, nevrând ca o astfel de școală "să le tulbure liniștea".
 
În anii următori, în urma unei bune colaborări cu autoritățile otomane, și mai ales ca urmare a prieteniei sale cu guvernatorul Ismail Bey, mutesarif al sangeacului Tulcea (albanez sau probabil, chiar român din Albania), Bălășescu reușește să deschidă în Dobrogea 21 de școli.
 
Ne întoarcem însă la comunitățile în sânul cărora el va deschide aceste unități de învățământ. În scrierile sale, pedagogul prezintă fiecare sat românesc și numărul de familii ce locuiesc aici (atunci când acest lucru este posibil).
 
Astfel, aflăm care era situația în districtul Tulcea. În orașul reședință, unde își avea sediul și Ismail Bey, locuiau 450 de familii de români. Nalbant era locuit de români dar și de bulgari, Cataloi era format din români, nemți și bulgari iar Sabagia (Sabangia) era un sat mare, locuit doar de români. Hagi Gyolul (azi Agighiol) era sat românesc pe raza căruia trăiau și câteva familii de bulgari iar Sari Gyolu (Sari Ghiol) era "satu bunu, numai cu mocani". În orășelul Mahmudia trăiau împreună români, turci și bulgari. Români se găseau în număr mare și la "Bestibeia" (Beștepe), Letea Nouă, Parcheș, Frecăței, Somova etc.
 
În districtul Isaccea erau, de asemenea, foarte mulți români, adunați în comunități unite și puternice. În orașul reședință locuiau 158 de familii, în timp ce la Niculițel trăiau 160 de familii de români. Nifon Bălășescu mai enumeră: "Safirchioiu-175 familii de români, Meidanchioi (azi Valea Teilor) - 18 familii, Monastirea și satul Taița - 60 de familii, "bogata monastire Cocoșiu - 44 de călugări, numai români ardeleni".
 
Districtul "Baba-dah" (Babadag) avea și el numeroase comunități românești. 1000 de familii de români trăiau chiar în marele oraș întemeiat de Sari Saltuk Baba și turcii săi selgiucizi în sec.XIII. "Visternea"(Visterna) era "satu mare, curatu românescu", Zibilicu (Zebil) "satu mare, numai români", Satu Nou - 148 de familii românești, "Anisatia, Zevercea turcească, Nalbantu".
 
În districtul Măcin erau 259 de familii românești în orașul de reședință,150 de familii la Greci, 120 la Turcoaia, 130 la Fântâna Nedelei, 110 familii la "Picineaga" (azi Peceneaga de Tulcea), 95 de familii la "Sijila" (Jijila), 90 de familii la "Arzanclau" (Azaclau, azi IC Brătianu), 86 de familii la "Pissica" (azi Grindu), 80 de familii la Garvăn, 260 la Văcăreni, 180 la Luncavița și 50 de familii la Rachieru.
 
Comunități românești importante se găseau însă și în afara județului Tulcea. În districtul Medgidia situația se prezenta astfel: 85 de familii de români locuiau în orașul reședință, 150 de familii la Seimenii Mari, 110 familii la Seimenii Mici, 77 de familii la "Pohatzkoiulu" (Bogazchioi - Satul de la vărsare, azi Cernavoda), la Cocârleni (Cochirleni), 68 de familii. În fine, aici trebuie evidențiat și "Rassovata" (azi Rasova), "satu mare de 300 de familii române".
 
În districtul Hârșova se găseau 150 de familii de români în reședință, 136 de familii la Groapa Ciobanului, 120 la Gârliciu, 306 familii la Dăieni, 88 la Ostrov (azi Ostrov de Tulcea) și Topalu - 220 de familii.
 
Pe raza provinciei funcționa și districtul Silistra. Astfel, în orașul Silistra locuiau 230 de familii de români, la "Vlahchioi" (azi sat Vlahi, comuna Aliman) - 85 de familii, la "Alirmanu" (Aliman) - 120 de familii de români, 78 la Cuzgun (azi Ion Corvin), 86 de familii la Beilic (azi Viile), 60 de familii la Mârleanu (Dunăreni), 54 la Oltina, 73 la Parachioi (Băneasa), 120 la Coslugea, 126 la Pârjoaia (azi Izvoarele), Turtucaia - 560 de familii, Rusciuk - 150 de familii etc. Am lăsat la urmă Ostrovul, despre care Bălășescu scria că este "satu mare cu 3 preoți și 300 de familii de români"
(Va urma)
 
Sursa foto: http://old.primariatulcea.ro/povestile-tulcei-capitolul-6
 
Bibliografie
 
Nifon Bălășescu - "Românii din Turcia", material publicat în "Cărțile Săteanului Român", Cursul III, Cartea a II-a, Anul 1878
 
Daniela Stan - "Începuturile culturii în Dobrogea - Nifon Bălășescu", material publicat pe 21 septembrie 2017 pe site-ul tomisulortodox.ro
 
Nicolae C. Ariton - "Secretul lui Nifon Bălășescu", material publicatpe 12 ianuarie 2012 pe site-ul mistereledunarii.ordpress.com
 
Nicolae C. Ariton - "Tulcea la 1870. Povestea adevărată a lui Nifon Bălășescu,Ismail Bey și Charles Hartley", Tulcea, 2012
 
Desa Stanca - "Nicolae Bălășescu și românii din Dobrogea în secolul al XIX-lea", articol publicat în Revista Română de Istorie a Cărții, An VI, nr.6/2009
 
Emanuel Tavală - "Nicolae-Nifon Bălășescu - între "călugărul chirovag" și "luceafărul rătăcitor", Editura Universității Lucian Blaga, Sibiu, 2012
 
Despre Cristian Cealera
 
Născut la data de 16 iulie 1974, în Techirghiol, Cristian Cealera a urmat cursurile Școlilor Gen.12 şi 25 şi a absolvit Liceul „Decebal“, din Constanta, promoţia 1992. A urmat cursurile Facultăţii de Drept „Nicolae Titulescu“ din Bucuresti şi este licenţiat în Criminalistică. După absolvirea facultăţii, a urmat stagiul militar, apoi a activat trei ani ca jurist la o societate comercială din Mangalia. În anul 2001 a intrat în presă şi timp de 15 ani a lucrat la diverse ziare, inclusiv la ZIUA de Constanţa, acoperind diverse domenii - de la Eveniment, la Social, Cultură şi Sport. A fost angajat la două televiziuni, iar la una dintre acestea, în calitate de producător şi scenarist, a realizat 19 filme documentare despre siturile arheologice din Dobrogea. Continuă şi astăzi realizarea de filme documentare şi publică materiale de promovare a istoriei şi culturii dobrogene.
Are un master în Antropologie şi Istorie Europeană, absolvit la Universitatea „Ovidius“ din Constanţa, Facultatea de Istorie. În prezent, este doctorand al Facultăţii de Istorie din cadrul Universităţii „Alexandru Ioan Cuza“, din Iaşi. Este autorul seriei de trei volume „Poveştile Mării Negre“ şi al romanului istoric „La marginea Imperiului - Origini“, cărţi publicate în perioada 2014-2018.
 
Citește și:

#citeșteDobrogea: Dobrogea înainte de 1878 (I) - Nifon Bălășescu și "românii din Turcia"