#citeșteDobrogea Dobrogea și dobrogenii în 1918

Anul 1918 a reprezentat sfârșitul unei epoci istorice, marcate de o serie de transformări ale societății, de impunerea unor regimuri politice autoritare și de conflicte zonale care au premers Marelui Război.

România a reușit în anul 1918 să își desăvârșească unitatea națională prin alipirea de trupul  țării a unor teritorii aflate sub dominație străină timp de câteva veacuri. Unirea acestor teritorii s-a realizat cu sacrificii pe câmpurile de luptă, prin combatanții răniți și dispăruți.
La Congresul de pace de la Paris desfășurat în perioada 1919-1920, marile puteri au recunoscut formarea noului stat, un stat de mărime medie, cu o populație diversă, un adevărat mozaic etnic.

În Dobrogea, ocupanții bulgari au lichidat fabrica de ciment de la Cernavodă, instalațiile fiind vândute societății Granitoid din Bulgaria.
Medgidia și Mangalia au fost devastate de ocupanți, dar și de luptele desfășurate în această perioadă. Casele locuitorilor din județul Tulcea au fost devastate de ocupanții bulgari, pastrând âncă trează amintirea celui de-al doilea război balcanic pe care îl piersuseră în fața noastră și a aliaților României. Fondul forestier al zonei dobrogene a fost puternic afectat, mari cantități de material lemnos, în special stejar, luând drumul Bulgariei.



Așezămintele religioase nu au scăpat acestei urgii a ocupanților, preoții fiind alungați, iar enoriașii izgoniți și loviți. Preotul catolic Ladenbürger îi relata superiorului său, care își nota în jurnal că orașul Constanța a avut mult de suferit de pe urma jafurilor și stricăciunilor făcute de ocupanții bulgari.

Ocupanții nu au iertat nici muzeele aflate la Constanța, Adamclisi, Ulmetum. Prețioasele depozite de antichități, în special ale Constanței fuseseră jefuite de ocupanți sau pur și simplu distruse. Acest lucru îl nemulțumea profund pe feldmareșalul Mackensen, care avea o altă atitudine față de locuitorii Dobrogei și față de elementele culturale ale zonei.

Satele nu au scăpat nici ele acestei urgii declanșate de ocupanți. Sate întregi au fost arse din temelii, oamenii au plecat în bejenie și au așteptat momentul încheierii războiului pentru a se putea întoarce la vetrele lor. Nu se mulțumeau doar cu distrugerea construcțiilor civile sau ale administrației locale, furia se revăra uneori și asupra lăcașelor de cult, care erau de rit creștin-ortodox.

În însemnările lor oamenii de cultură ai vremii amintesc de aceste distrugeri. Unul din cei care s-a aplecat asupra acestei probleme a fost renumitul politician Ioan N. Roman, fost primar al Megidiei, consilier local al Constanței, primar al Constanței și parlamentar român, considerat de marele istoric român Nicolae Iorga, un adevărat "patriarh al Dobrogei".

Acesta surprindea distrugerile la care fuseseră supuse localitățile dobrogene, în care peste 4000 de case fuseseră devastate, jefuite și incendiate de ocupanți.
Provincia a înregistrat în anul 1918 un regres din punct de vedere al practicării agriculturii și al creșterii animalelor. Seceta din acel an a amplificat aceste probleme, care nemulțumeau ocupanții de slaba implicare a populației și de recoltele slabe obținute. Populația nu dorea să se implice în activități agricole, pentru că producția era destinată ocupanților, iar rechizițiile forțate privind animalele, au împuținat numărul acestor animale de tracțiune. Rechiziția făcută de germani în privința grânelor, a fost de 75% din întreaga producție și așa slabă, care a nemulțumit profund populația.

La toate aceste atrocități se adaugă una și mai mare, revărsată asupra populației feminine, supusă la fel și fel de abuzuri și siluiri, soldate cu sinucideri, probleme psihice și refuzul de a mai ieși în societate. Copiii sugari au fost smulși de la pieptul mamelor lor și uciși sub privirile îngrozite ale acestora. Soții acestora au fost la rândul lor batjocoriți de brutalii ocupanți.

Rechizițiile făcute de la populația civilă au avut în vedere: animale de tracțiune, atât de necesare frontului, dar și pentru hrana soldaților, atelaje, mijloace de transport, îmbrăcăminte, încălțăminte, tricotaje, motoare folosite în atelierele mici, ce urmau a fi folosite pentru a meșteri sau a repara în spatele frontului, unelte, obiecte de lemn și de fierărie.

La toate aceste abuzuri se adăugau obligațiile în muncă la care erau supuși localnicii și taxele pe care urmau să le achite administrației nou instalate în provincie.

În urma tratatului de pace de la București din 24 aprilie 1918, Dobrogea urma a fi administrată de Puterile Centrale. Bulgaria anexa Durostorum și Caliacra (Cadrilater), precum și partea de sud a județului Constanța. Bulgaria era nemulțumită de ceea ce obținuse, iar după semnarea protocolului de la Berlin din 25 septembrie 1918, Dobrogea revenea în întregime Bulgariei. Nu peste multe zile, la 29 septembrie 1918, Bulgaria semna actul capitulării în fața ofensivei venită din sud a Puterilor Antantei.

Trupele bulgare urmau să se retragă dincolo de frontiera stabilită în anul 1913, în cadrul tratatului de pace de la București.
La 24 noiembrie 1918 două batalioane s-au stabilit la Medgidia și la Cernavodă.  Autoritățile se confruntau cu o acută lipsă de alimente. Trupele aliate au introdus un regim restrictiv, închizând anumite localuri publice, instituții de învățământ, iar adunările publice au fost interzise de teama organizării unor acțiuni subversive. Cenzura presei a fost instituită de noii stăpâni ai provinciei, până la restabilirea totală a ordinii.

Putem conchide prin a spune că anul 1918 a reprezentat un an deosebit de dificil pentru populația provinciei care s-a confruntat cu lipsuri, abuzuri ale armatelor inamice și ale administrației străine instaurate temporar în Dobrogea.  Locuitorii săi așteptau venirea unor vremuri mult mai bune, care să permită refacerea economică și creșterea nivelului de trai al locuitorilor.
 
Bibliografie selectivă

SJANC, fond Fabrica de ciment Cernavodă, dosar 33/1918
SJANC fond Primăria Constanța, dosar 64/1919
SJANC, fond Primăria Constanța, dosar 36/1919
 C.Ionescu Dobrogianu, Invazia barbară din 1917-1918 în județul Tulcea, în "Arhiva Dobrogei",  vol.II, 1919
Farul, nr.3, 3 mai 1919
Valentin Ciorbea, Evoluția Dobrogei între anii 1918-1944, Editura Ex Ponto, Constanța, 2005
Adrian Ilie, Medgidia 100 de ani de istorie (1918-2018). Oameni, locuri, fapte. Trecut şi prezent. Documente şi fotografii, Editura Ex Ponto, Constanța, 2018
 

Despre Adrian Ilie:
Licențiat și masterat în istorie - Universitatea „ Ovidius” Constanța, șef de promoție.
Doctor în istorie și cursuri postuniversitare - Universitatea din București.
Director adjunct Colegiul Național Militar „Alexandru Ioan Cuza" Constanța (2020)/ Școala Gimnazială „Constantin Brâncuși” Medgidia (2017-2019).
Metodist, responsabil Cerc pedagogic și membru în Consiliul Consultativ (ISJ Constanța).
Autor al mai multor lucrări și studii despre Medgidia și Dobrogea.
Autor al unor studii și cărți de metodică și management.
Membru în Comisia Națională de Istorie din cadrul M.E.N.
Membru al Societății de Științe Istorice din România.
Membru al Asociației Culturale „Mehmet Niyazi” Medgidia.
Membru în grupurile de lucru pentru realizarea programelor școlare pentru gimnaziu în cadrul M.E.N. (Istorie /Istoria minorității turce în România).
Membru în Comisia monumentelor istorice Medgidia.
Realizator emisiune istorică - REPERE ISTORICE - Alpha Media TV (2013-2018).
Premii obținute pentru activitatea publicistică.
Premiul „Virgil Coman" pe anul 2017, conferit de Societatea de Științe Istorice din România.

 Citește și:

#citeșteDobrogea Distribuția apei în orașele Constanța și Medgidia