#citeșteDobrogea Distribuția apei în orașele Constanța și Medgidia

• Distribuția apei în două dintre cele mai importante orașe dobrogene se realiza la începutul secolului trecut, prin intermediul unor conducte de distribuție, iar în locurile mărginașe prin intermediul sacalelor.

Orice cetățean putea să adreseze primarului o cerere de racordare, în care trebuia să menționeze adresa și diametrul conductei la care urma să se branșeze imobilul. Cererea era adresată primarului localității. Existau regulamente special întocmite care să permită o mai bună gestionare a situației.  

Primarul înainta cererea inginerului care răspundea de serviciul tehnic și care întocmea devizul lucrării. Instalatorul autorizat de primărie urma să execute lucrările pe proprietatea în cauză. Lucrările de luare de apă din conducta publică erau atent monitorizate și controlate de reprezentanții primăriei. Se monta un apometru pentru a contoriza consumul. Aceste lucrări nu puteau fi realizate decât de concesionarul primăriei.

În interiorul proprietății se puteau executa lucrări cu instalatori autorizași de primărie. Fiecare locuință era racordată o singură dată. Conductele folosite erau de plumb și de fontă având diametrul cuprins între 25 cm - 150 cm. Legăturiele de plumb erau cositorite în interior. Conductele erau supuse unei presiuni de 2 atmosfere sau mai mari de această valoare,  pentru conductele cu diametru mai mare.

Apometrele erau instalate în subsol pentru a fi ferite de îngheț și într-o cutie de lemn pentru a fi ferit de praf și impurități. Dacă imobilul nu avea subsol, atunci se realiza un cămin zidit și acoperit cu un capac, în imediata apropiere a curții. Se instala și un robinet de descărcare automatică, pentru a se putea goli instalația din proprietatea privată sau publică.

Dimensiunea și numărul apometrului se va fixa de către inginerul șef al serviciului tehnic din cadrul Primăriei Constanța sau al Primăriei Medgidia, indicânduse presiunea apei și diametrul conductei utilizate. Toate robinetele erau cu închidere lentă.

Abonații urmau să plătească volumul de apă consumat, dar nu mai mic de 5 m³ lunar. Prețul m³ era de 40 de bani. Agenții primăriei urmăreau cu atenție consumul. Încasările se fădeau lunar. Dacă consumul era cifrat sub valoare de 5 m³, se încasa suma de 2 lei. Cei rău platnici erau debranșați de la rețeaua de apă publică. Termenul de plată a chitanței era de o săptămână. Nu se acceptau întârzieri mai mari.

În situația în care nu se putea asigura aprovizionarea cu apă din rețeaua publică atunci apa era vândută la gheretă cu 50 de bani metrul cub. În fiecare gheretă din orașe era instalat un vânzător al comunei care distribuia apa atât pentru sacale cât și pentru particularii care aveau propriile vase pentru transportul apei.

Vânzătorul avea un tabel cu sacagii care vindeau apă în comune. Fiecare saca era identificată printr-un număr. Sacagii făceau cerere adresată primăriei pentru a fi luați în evidență și pentru a li se măsura dimensiunea sacalei.

Sacagiul va achita prețul apei și va umple rezervorul sacalei. Chitanța ce provenea din carnetul a souche va fi prezentată la orice control. Dacă erau încălcate regulile, se aplicau contravenții, atrăgând totodată interdicția de a mai cumpăra apă. 

Sumele încasate erau administrate de primărie prin intermediul Casierului Comunal. Sacagii strigau pe străzi pentru a vinde apa și pentru a obține un profit necesar traiului familiilor și a nuterțului animalului de tracțiune pe care îl foloseau. La Medgidia sacagii și-au desfășurat activitatea până în anul 1950. Prețurile practicate de aceștia erau afișate la vedere. Odată cu instaurarea regimului comunist se vor rrealiza lucrări edilitare care au avut în vedere și extinderea rețelei de apă curentă pentru locuitori.

Putem conchide prin a spune că în comunele urbane aflate la începutul secolului trecut, preocuparea autorităților locale era aceea de a asigura apă curentă locuitorilor. În cazul în care nu se putea realiza acest lucru, atunci distribuția apei se realiza prin intermediul unor sacagii, considerați adevărați „distribuitori ai vieții“. Modernizarea orașelor dobrogene va aduce pe lângă apă curentă, canalizare și curent electric, produs de uzinele electrice.
 
Bibliografie selectivă:
S.J.A.N.C. , Fond Primăria Constanța dosar 26/1903
S.J.A.N.C., Fond Primăria Medgidia, dosar 34/1924
***Constanța, Mărturii documentare, Volumul I, Editura Ex Ponto, Constanța, 2012
Adrian Ilie, Medgidia. Istoria orașului din 1918 până în prezent, Editura Ex Ponto, Constanța, 2012

Despre Adrian Ilie:
Licențiat și masterat în istorie - Universitatea „Ovidius” Constanța, șef de promoție.
Doctor în istorie și cursuri postuniversitare - Universitatea din București.
Director adjunct Colegiul Național Militar „Alexandru Ioan Cuza" Constanța (2020)/ Școala Gimnazială „Constantin Brâncuși” Medgidia (2017-2019).
Metodist, responsabil Cerc pedagogic și membru în Consiliul Consultativ (ISJ Constanța).
Autor al mai multor lucrări și studii despre Medgidia și Dobrogea.
Autor al unor studii și cărți de metodică și management.
Membru în Comisia Națională de Istorie din cadrul M.E.N.
Membru al Societății de Științe Istorice din România.
Membru al Asociației Culturale „Mehmet Niyazi” Medgidia.
Membru în grupurile de lucru pentru realizarea programelor școlare pentru gimnaziu în cadrul M.E.N. (Istorie /Istoria minorității turce în România).
Membru în Comisia monumentelor istorice Medgidia.
Realizator emisiune istorică - REPERE ISTORICE - Alpha Media TV (2013-2018).
Premii obținute pentru activitatea publicistică.
Premiul „Virgil Coman“ pe anul 2017, conferit de Societatea de Științe Istorice din România.
 
Citește și:
#citeșteDobrogea Școala de pescari și vânători din Constanța