#citeșteDobrogea Drumul vinului dobrogean. Podgoria Măcin
26 Mar, 2025 17:00
26 Mar, 2025 17:00
26 Mar, 2025 17:00
ZIUA de Constanta
1331
Marime text


- De-a lungul istoriei sale de sute de ani, Dobrogea a fost renumită pentru podgoriile de pe teritoriu său, scăldate în lumina soarelui și mângâiate de briza mării. Solurile argiloase au permis ca strugurii să fie dulci , iar această dulceață să dea tăria și mireasma vinurilor dobrogene.
Istoria Măcinului este una îndelungată, care se pierde în negura vremurilor încă din antichitate. În Evul Mediu, orașul poartă numele de Măcin și joacă un rol important în viața economică și administrativă a Dobrogei.
Crama Vinuri de Macin a fost înființată în anul 2002, având ca principal obiect de activitate producerea vinurilor, îmbutelierea și comercializarea acestora. Această Cramă este membră a Asociației Profesionale Vitivinicole Colinele Dobrogei (membră a ONIV). Încă de la înființare are implementat sistemul de management al siguranței alimentare bazat pe principiile HACCP ( Analiza riscurilor și Punctele Critice de Control).
HACCP este un sistem care se utilizează în industria alimentară, pentru a verifica și a îmbunătăți nivelul de siguranță. Astfel, acesta se bazează pe o serie de principii care sunt aplicate în diverse spații și în cadrul mai multor tipuri de industrii și domenii care operează cu produsele alimentare și care sunt destinate consumatorilor.
Compania deține aproximativ 315 ha de viță de vie, jumătate din suprafață fiind poziționată în zona Cerna, în arealul situat între „Parcul Național Munții Măcinului" și „Rezervația Silvică Dealul Chervant". Cealaltă jumătate se situează pe dealul Carcaliu, într-o zonă protejată. Capacitatea de prelucrare şide stocare a centrului de vinificaţie este de aproximativ 2.300 tone. Vinurile obținute aici se livrează sub formă îmbuteliată sau vrac, atât pentru piața internă, cât și pentru cea externă. Din data de 27 octombrie 2011, Crama Vinuri de Macin este furnizorul oficial al Casei Regale a României.
Crama produce vinuri albe seci sau demiseci, vinuri roșii, vinuri rose, vinuri spumante și băuturi spirtoase. Capacitatea de îmbuteliere este de 250.000 sticle /an. Proprietatea se află într-un acționariat româno-belarus. Cele mai cunoscute branduri de vin sunt: Pelegrin, TresRosae, Curtea Regală, Trei Braţe, Renatus, Moștenirea, Hercinic, La Pește.
Au fost cultivate soiurile de struguri: Aligoté, Fetească Regală, Fetească Albă, Sauvignon Blanc, Muscat Ottonel, Tămâioasă Românească, Riesling Italian, Chardonnay, Merlot, Pinot Noir, Cabernet Sauvignon, Petit Verdot, Shiraz, Fetească Neagră, Viognier, Băbească Neagră, Rkatsiteli.
Sunt produse 14 soiuri de vin, majoritatea fiind destinate exportului. Pe lângă exportul în Belarus (ca urmare a acționariatului dublu), vinurile sunt exportate în Statele Unite ale Americii, Marea Britanie, devenind furnizor al Casei Regale Britanice. Având prețuri accesibile, este consumat și în România, dar aici trebuie să se facă mai multă reclamă, deoarece sunt branduri mult mai cunoscute care sunt preferate de români.

Vinurile emană un parfum de zmeură și de coacăze, datorită solului foarte bun și pretabil unei plantații viticole. Crama are undeva la 100 de angajați care își cunosc foarte bine meseria și încearcă să obțină produse de calitate superioară.

Peisajul este mirific, specific dobrogean. Călătorul poate degusta vinurile cramei, poate servi alimente preparate acolo, se poate plimba cu mașina în zonă, cu ghid oferit de gazde, putând savura întreaga zi frumusețea locurilor și poveștile localnicilor.

Despre Claudia Ilie
Licențiată în Geografie - Universitatea „Babeș-Bolyai“ Cluj-Napoca;
Doctor în geografie și cursuri postuniversitare - Universitatea din Oradea, Universitatea din București;
Profesor titular în cadrul Liceului Teoretic „Nicolae Bălcescu“ Medgidia;
Metodist, responsabil de Cerc pedagogic și membru în Consiliul Consultativ (I.S.J. Constanța);
Autoare a mai multor lucrări și studii despre Medgidia, despre Dobrogea și despre climatologie;
Autoare a unor studii și cărți de metodică și de management;
Participare la simpozioane județene, naționale și internaționale;
Implicarea în scrierea unor proiecte ERASMUS + și mobilitate în state ale UE.
Citește și:
#citeșteDobrogea Drumul vinului dobrogean. Crama Niculițel
Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp
Comentarii