#citeşteDobrogea Inedită epistolă a memorialistului constănţean Horia Roman. 109 ani de la naştere

Despre autorul cărţii „Cenuşa visărilor noastre...” (apărută în anul 1969), Horia Roman, unele surse îl menţionează ca fiind născut în ziua de 19 decembrie 1910 când, de fapt, s-a născut în ziua de 9 decembrie 1910, dată menţionată în certificatul de naştere, precum şi în autobiografia publicată în cartea sa de evocări.
 
De altfel, într-un articol intitulat „Constanţa de odinioară 105 ani de la naşterea lui Horia Roman. Un destin românesc la poalele Vaticanului”, conf. univ. dr. Aurelia Lăpuşan aduce următoarele clarificări: „În certificatul de naştere eliberat de Primăria municipiului Constanţa scrie că s-a născut, la 9 decembrie 1910, ora 12, la casa părinţilor săi din strada Carol 121, copilul de sex masculin Ion Radu Horia, fiul lui Ioan N. Roman, de 45 de ani, de profesie avocat, şi al Ceciliei, fără ocupaţie, de 38 de ani. A fost cel mai mic copil al familiei Roman şi singurul băiat. Ursitoarele i-au prezis o carieră jurnalistică, continuând-o pe cea a tatălui, pe care l-a avut ca model”.
 
Cât priveşte anul morţii, iarăşi întâlnim o inexactitate, nu e 1983, ci 23 decembrie 1982, Roma. Data este consemnată în actul de deces, precum şi în necrotextul publicat de Monica Lovinescu în revista „Limite“, din luna decembrie 1982.
 
În finalul articolului intitulat „Restituiri: Corijări şi întregiri la biografia lui Horia Roman”, istoricul literar Nicolae Scurtu publică o epistolă inedită, aflată în arhiva lui Petre Smărăndescu (n. 1912, Bucureşti), destinatarul acesteia, transcrisă după o copie fidelă existentă în Muzeul Colegiului „Sfântul Sava” din Bucureşti.
 
[Roma, 5 mai 1966]
 

„Dragul meu Smărăndescu,
 
Am primit cordiala ta scrisoare, atât de emoţionantă, după trecerea celor patru decenii de când nu ne-am mai văzut.
S-au răsturnat între timp imperii, idoli şi tradiţii, prefaceri zguduitoare la care am asistat cu resemnări, cu rebeliuni sau entuziasme, fiecare pe locurile unde ne-au azvârlit destinele vieţii.
Chinezii au o zicală: „fereşte-mă, Doamne, să trăiesc în vremuri interesante“. Generaţia noastră tot de asemenea vremuri a avut parte.
Pe tine, ca şi pe toţi tovarăşii de... suferinţă din orele de matematici, de latină şi fizică de la bătrâna noastră şcoală, pe tine şi pe nici unul nu v-am uitat nici o clipă în acest răstimp.
Am străbătut, cu amintirea voastră, anii buni şi anii răi pe care mi i-a oferit viaţa în ultimul sfert de secol, departe de ţară.
 
M-am însurat, în 1943, cu o italiancă frumoasă şi blondă, la Roma. Speram, între altele, să învăţ de la ea italieneşte. Rezultatul a fost că a învăţat ea româneşte de la mine şi mi-a făcut şi o fetiţă, azi studentă la medicină în anul V, deci concurentă în meseria ta.
 
Ţi-am trimis salutări, câteva reproduceri ale unei vechi fotografii de la Sfântul Sava, din 2 februarie 1925, unde eşti tu. O copie ţi-o trimit, în anexă, în această scrisoare.
N-am altă fotografie. Dar îţi trimit atâtea fotografii câţi colegi am fost.
Cum vezi nu am uitat nici numele, nici prenumele fiecăruia din colegi. Pe mine m-am plasat, la coadă, aşa cum eram, de fapt, la studii.
 
Mă salvă numai „zecele“ de la Română pe care mi-l dădea neuitatul profesor şi marele critic literar Pompiliu Constantinescu.
Acest „10 purta un echilibru în dezastrele...“ contabile ce-mi aduceau celelalte materii. Mai ales matematica unde numai înţeleapta comprehensiune a bunului profesor Traian Pop m-a ajutat să trec hopul.
 
În aceste condiţii, cum vezi, nu sunt deloc un exemplu ilustru de şcolar. Dar tot ce ştiu despre cultura şi istoria ţării noastre, şi uneori constat că ştiu câte ceva, am învăţat la „Sfântul Sava“, de la marii, bunii şi înţelepţii noştri dascăli.
Îmi spui să vin la Bucureşti, la serbare. Acum nu e cu putinţă. Dar inima mea va fi printre voi la 25 mai 1966.
 
Mă voi apropia, prin umbra castanilor, de treptele de piatră ale intrării principale, salutând bustul sever al lui August Treboniu Laurian.
Apoi îmi voi potoli setea cu apa rece a micii fântâni poligonale de lângă chioşcul miniatural, cu pituşti şi salamuri unde mă bucuram de... credite nelimitate. Voi fi, deci, la câţiva paşi de voi, visând la... promovare.
Dar cine să ne mai promoveze acum, la vârsta de aproape 60 de ani, când coboară peste albul părului nostru sau al lipsei noastre de păr, o ploaie măruntă de iluzii şi vise pierdute?
Eugen Ionescu îmi spunea nu de mult, la Paris, că noi datorăm totul şcolii de la „Sfântul Sava“.
Cred că are dreptate. Cu diferenţa că el şi-a plătit datoria în plin.
Eu voi rămâne totdeauna dator acestor ziduri glorioase în care a răsunat, şi mai răsună şi azi, profetică, vocea lui Gheorghe Lazăr.
Te îmbrăţişez cu drag şi nostalgie pe tine şi pe toţi cei ce-au mai rămas.
 
Al tău, al vostru,
Bébé Horia Roman”

 
Despre Nicolae Scurtu:
Istoric literar, bibliolog, jurnalist, Nicolae Scurtu s-a născut pe 4 februarie 1951, la Văratec, Agapia, judeţul Neamţ). Este fiul Anei (n. Manolache) şi al lui Dumitru Scurtu, ţărani agricultori. Este elev al Liceului Teoretic „Ştefan cel Mare” din Târgu-Neamţ, urmează Facultatea de Filologie din Bucureşti, unde are prilejul să asculte prelegerile universitarilor Al. Piru, Nicolae Manolescu, Eugen Simion, Grigore Brâncuş, Matilda Marioţeanu Caragiu şi Valeria Guţu Romalo. A debutat în anul 1973 în revista „Orizont” din Timişoara cu un articol de istorie literară. De la finalizarea studiilor universitare şi până acum a funcţionat la câteva catedre de literatură română din Capitală. În prezent este profesor la Colegiul Naţional „Gheorghe Lazăr” din Bucureşti. A colaborat cu note, articole, studii şi cercetări literare la revistele: „Ateneu”, „Tomis”, „Orizont”, „Luceafărul”, „România literară”, „Revista Arhivelor”, „Manuscriptum”, „Cronica”, „Convorbiri literare”, „Conta”, „Revista de istorie şi teorie literară”, „Litere”, „Impact literar”, „Nord literar”, „Cetatea Rodnei”, „Viaţa Româ­nească”, „Meandre”, „Cafeneaua Literară”, „Luceafăr nou” şi altele. Remarcabilă este rubrica „Firide basarabene” din revista „Litere” în care reînvie documentar chipuri de intelectuali basarabeni. Membru al Societăţii Scriitorilor Târgovişteni (2008), membru al Uniunii Scriitorilor din România (2010). A cercetat numeroase biblioteci şi arhive publice şi particulare, depistând, adnotând şi publicând un însemnat număr de documente de istorie literară şi istorie culturală. Cărţile de documente literare şi de istorie literară s-au bucurat de o receptare critică atentă şi corectă. S-au pronunţat asupra lor: Şerban Cioculescu, Al. Rosetti, Al. Piru, Nicolae Manolescu, Mircea Popa, Teodor Vârgolici, Ion Cristoiu, Constantin Sorescu, Artur Silvestri, Gabriel Dimisianu, Dan Stanca, Ion Simuţ, Dumitru Micu, Nicolae Florescu, Săluc Horvat, Cornel Moraru, Călin Vlasie, Constantin Cubleşan, Marcel Duţă, Stancu Ilin, Gheorghe Grigurcu şi alţii. Este citat, pozitiv, în toate operele fundamentale ale istoriografiei literare naţionale. Distins cu premii ale Societăţii Scriitorilor Târgovişteni: Premiul „Alexandru Ciorănescu” pentru restituiri – „Cercetări literare I. Scriitori dâmboviţeni” (2008) şi Premiul „Vladimir Streinu” pentru istorie literară –  „Cercetări literare. Scriitori dâmboviţeni” (2009).
 
Citeşte şi:
 
Istoria unei cărţi din fondul documentar Dobrogea de ieri şi de azi: „Cenuşa visărilor noastre“, de Horia Roman (galerie foto)

Constanţa de odinioară 105 ani de la naşterea lui Horia Roman. Un destin românesc la poalele Vaticanului (galerie foto)

Evocări. 12 iulie 1931 - 12 iulie 2016: La mormântul lui I.N. Roman (galerie foto)