Istoria unei cărţi din fondul documentar Dobrogea de ieri şi de azi „Cenuşa visărilor noastre“, de Horia Roman (galerie foto)

Providenţă? Întâmplare? Jocul destinului? Omagiind personalitatea constănţeanului Horia Roman la 117 ani de la naştere, prezentăm astăzi cartea sa unicat aflată în fondul documentar „Dobrogea de ieri şi de azi“, biblioteca virtuală a cotidianului Ziua de Constanţa.
 
În certificatul de naştere eliberat de Primăria municipiului Constanţa, este scris că Horia Roman s-a născut la 9 decembrie 1910, ora 12, la casa părinţilor săi din strada Carol 121. „Copilul de sex masculin Ion Radu Horia, fiul lui Ioan N. Roman, de 45 de ani, de profesie avocat, şi al Ceciliei, fără ocupaţie, de 38 de ani. A fost cel mai mic copil al familiei Roman şi singurul băiat.
 
Ursitoarele i-au prezis o carieră jurnalistică, continuând-o pe cea a tatălui, pe care l-a avut de model. La moartea acestuia, în iulie 1931, tânărul Horia scria: „Pierdeam pe camaradul meu de jocuri, din copilărie, pierdeam pe cel mai tânăr, mai drag şi mai înţelegător prieten“. Horia Roman a făcut primii ani de şcoală în Constanţa, la „Mircea“, apoi la Liceul „Sf. Sava“ din Bucureşti, avându-l coleg, printre alţii, pe Eugen Ionescu, după cum arată o fotografie de grup. A absolvit Facultatea de Drept din Bucureşti, deşi nu a profesat niciodată. A lucrat în redacţia ziarelor Adevărul (unde tatăl său fusese prim-redactor) şi Dimineaţa, a scris pentru revistele Stânga şi Cuvântul liber, la care a fost secretar general de redacţie (1932-1936), pentru ca mai apoi, timp de cinci ani (1937-1942), să fie angajat la ziarul Timpul, sub direcţia lui Grigore Gafencu.
 
În paralel, Horia Roman are frecvente colaborări şi în diverse publicaţii dobrogene: Dacia, Dobrogea Jună, Revista dobrogeană. În 1942 este trimis corespondent al Agenţiei naţionale de ştiri RADOR la Roma, iar legaţia României îl acreditează ca ataşat de presă pe lângă Sfântul Scaun. În 1946 se stabileşte definitiv în Italia. Casa Roman din Via Santa Aurelia din Roma, unde a locuit în ultimii săi ani de viaţă, întreţinea o atmosferă românească. În acest spaţiu de intimitate culturală veneau deseori Picasso, Fellini, Andre Malreaux, Eugenio Montale, Eugen Ionesco, Mircea Eliade.
 
A intrat în colimatorul Securităţii la 13 martie 1952, când a fost semnalat ca redactor al Buletinului European, editat de Iosif Constantin Drăgan la Roma. A fost membru al Mişcării Române pentru Unitatea Europei, înfiinţată şi finanţată de acelaşi om de afaceri începând cu 5 noiembrie 1949. Corespondent al postul de radio Europa Liberă la Roma. A încetat din viaţă în 1982, în sanatoriul Sanatrix de la Roma.
În 1968 publică Cenuşa visărilor noastre, subtitrată Amintirile unui ziarist profesionist, în care povesteşte aparent disparat despre tatăl său, despre oamenii de cultură pe care i-a cunoscut, despre sine. Este, după propriile mărturisiri, reproducerea unei causerii ţinute la Salsburg, care făcea parte dintr-un manuscris mai mare. L-a pierdut la aeroportul din München, la întoarcerea din Austria. Textul publicat şi fotografiile s-au salvat printr-o întâmplare, cealaltă parte s-a pierdut. Causeriile lui sunt un adevărat manual de jurnalism presărat cu memorialistică. Lecţii despre deontologie, date inedite despre oameni cunoscuţi şi fapte petrecute în câmpul politicii româneşti, necenzurate şi neprefăcute, ca cele de-acasă.
 
„Scriu mereu, în fiecare zi câte ceva. Din activitatea unui ziarist profesionist, 90 la sută din ceea ce scrie nu se semnează. Semnătura o pui când nu vrei să bagi la apă pe altcineva sau când trebuie să-ţi iei răspunderea unui punct de vedere cu care nu toată redacţia este de acord.
 
Nuvela, romanul, eseul - nu-l privesc pe gazetar. E un rol pe care nu ştie să-l joace sau nu l-ar juca bine. Ziariştii sunt cronicarii de fiecare zi ai epocii lor şi sunt - utili sau inutili - ca florile la butoniera hainei. /…/ Am cunoscut între colegii de redacţie scriitori de mare talent: Jean Bart, Paul Zarifopol, George Călinescu, Şerban Cioculescu, care ştiau când s-a născut, ce-a scris şi cum a gândit Dimitrie Cantemir, dar habar n-aveau cine era subsecretarul de stat la Ministerul Domeniilor. Omul care cumpără gazeta o ia şi ca să afle «întâmplările din Capitală» sau noul mers al trenurilor şi nu numai peregrinările lui Petru Cercel, la Veneţia, acum patru sute de ani. /…/ Definiţia profesională a meseriei noastre o găsise, cred, Alexandru Mavrodi, preşedintele Sindicatului ziariştilor din Bucureşti, sindicat care respinsese, prin vot secret, primirea lui Stelian Popescu, directorul Universului, în rândul profesioniştilor: «Gazetar este acela despre care colegii lui afirmă că este». /…/
 
Toţi ascultăm la radio noutăţile mondiale, dar puţini ştiu câte sacrificii implică o telegramă de două - trei rânduri, expediată de departe, din fundul Africei, în cine ştie ce condiţii, de către trimisul special al cutărui ziar sau agenţii de presă. E cunoscut cazul reporterului american care făcând o anchetă plină de revelaţii senzaţionale în lumea gangsterilor a fost de aceştia pedepsit cu orbirea: i s-a aruncat în ochi un pahar cu vitriol. Dar câţi reporteri nu au murit - şi nu mor - pe fronturile de luptă în căutarea senzaţiilor «din linia întâi», sau pentru o fotografie emoţionantă. /…/ Un ziarist român a zburat peste cerul Odesei - apărată de o puternică artilerie antiaeriană - de dragul unui vers de Eminescu. Voia să-şi înceapă reportajul cu «Oda» în metru antic: «Nu credeam să ’nvăţ a muri vreodată»… Opera ziaristului trăieşte şi moare, ca efemeridele, de dimineaţă până seara. La dispariţia lui definitivă, îi dispare şi numele şi amintirea. Şi totuşi el este - ca şi Dumneavoastră - un poet şi - un visător“.
 
Cartea, aflată în tiraj de buzunar - 99 de exemplare, numerotate, a fost trimisă prietenilor pe care exilul i-a risipit prin toate unghiurile lumii. Ca urmare a gestului său, autorul a primit şaptezeci de scrisori, una mai cordială decât alta, pe care familia le-a transcris în trei caiete şcolare.
 
Din aceste caiete, aflate în posesia dr. Cecilia Roman, fiica autorului, reproducem câteva fragmente pe care le-am selectat la întâmplare: „Scria o revistă din exil (nu prea obişnuită cu laudele): «Paginile de faţă aduc, în aparenţa şi, desigur, voita lor dezordine, întreaga mireasmă a unei ţări care, pentru mulţi dintre noi a intrat în mitologie. Pluteşte peste şi prin ele o uşoară melancolie, chiar când humorul e irezistibil; ca într-o serie de scene antologice. Cetind şi recitind pe nerăsuflate această cărţulie scrisă cu condeiul inimii, eşti şi mai înciudat pe autor care, din scepticism, din lene, dintr-un dispreţ suveran pentru deşertăciunile Ecleziastului, nu sare decât puţin şi rar. Într-un delicios profil iniţial, acesta se prezintă aşa: „Horia Roman trăieşte de aproape trei decenii la Roma. Are o nevastă, o fată, o soacră, doi câini lupi, două broaşte ţestoase, un pisoi şi câteva icoane pe sticlă din Maramureş. De foarte multă vreme s-a hotărât să lase altora mai tineri privilegiul de a crede în himere“.
 
De la München, Mihai Cismărescu îl anunţă, la 14 iulie 1969: „Cum te cunosc, te va surprinde faptul că această carte a dumitale a fost obiect de discuţie, duminică, la un mic cenaclu literar româno-german, pe care îl avem la München de câtva timp. Da, s-a vorbit aproape două ore despre cartea, despre ziaristul şi memorialistul Horia Roman. S-au cetit totodată declaraţiile lui Gafencu şi Marin, reproduse de mata“.
 
Emil Cioran: „Je vous remercie de votre livre dont les evocations sont ne peut plus melancoliques. Les illusions de Marin. „Englejii nu ne vor abandona“ sont d’une inadmisible naivite. Nos compatriotes se croient lucides, mais ne le sont pas en realite. Un peuple sceptique, constamment tante pas le delire. De tous les personnages dont vous parlez, c’est Matei Caragiale qui me paraut le plus interesant et le plus impenetrable.Merci encore de votre libre. Bien cordialement a vous. Emil Cioran“.
 
Mircea Eliade: „Am citit şi recitit cu lacrimi, melancolie şi la răstimpuri absurde, nestăvilite izbucniri în râs - „Cenuşa visărilor noastre“ şi cu acelaşi interes ţi-a cetit cartea şi Christinel. Îţi mulţumim amândoi şi pentru darul ce ni l-ai făcut şi pentru rândurile înflăcărate pe care ni le consacri. Dar vai! Povestea celor peste o sută de volume e numai biografie adevărată. Am publicat vreo 42-43 de cărţi, la care ar mai fi de adăugat, mărinimos, traducerile în 13 limbi. Păcat că ne-ai dat numai 67 de pagini. Păcat iarăşi că ai tipărit numai 99 de exemplare. Vin mereu români din ţară şi ar fi fost interesant să le dăruiesc câte o carte, două. Cred că n-ai uitat prieteni (bunăoară pe Ţuţubei, pe care l-am revăzut în mai, la Buenos Aires). Aş vrea să-ţi dăruiesc şi eu ceva, dar nu ştiu ce. Odată ce ai hotărât mai de mult, în marea ta înţelepciune, că nu mai ceteşti tot ce trece de zece pagini, nu îndrăznesc să-ţi trimit o carte (poate o nuvelă…). Încă o dată mulţumiri şi cele mai sincere felicitări. Vă îmbrăţişăm amândoi pe tus-trei. Mircea Eliade“.
 
Maria Golescu: „Din jarul vervei ascunse sub cenuşa vestită de titlul broşurei trimise, au scăpătat amintirile pe un fundal întunecat. Vă mulţumesc sincer că mi-aţi rezervat un loc în apropierea căminului. Cu cele mai bune gânduri şi salutări familiei prezentată în notiţa biografică. Maria Golescu“».
 
Astăzi, dintr-un anticariat românesc, redacţia cotidianului ZIUA de Constanţa a cumpărat unul dintre aceste 99 de exemplare purtând autograful şi semnătura olografă a lui Horia Roman. Biblioteca Virtuală „Dobrogea de ieri şi de azi“ se întregeşte cu o lucrare originală, rară, un document important despre Constanţa şi despre oamenii ei de altădată.
 
Sursa foto: Fotografiile ne-au fost puse la dispoziţie de fiica lui Horia Roman, dr. Cecilia Roman, acestea făcând parte din arhiva sa personală.

Despre Aurelia Lăpuşan

Aurelia Lăpușan, poetă, prozatoare, publicistă, cadru universitar. Născută la 24 iulie 1948 în Constanţa. Absolventă a Facultăţii de limba şi literatura română - Universitatea Bucureşti. Cursuri postuniversitare de jurnalistică. Doctorat în teoria şi estetica teatrului. Activitate jurnalistică, universitară şi bibliografică. Este autoarea a numeroase volume de poezii, proză, din lista sa de lucrări publicate făcând parte şi 14 monografii dedicate Dobrogei, cele mai multe scrise în coautorat cu Ștefan Lăpușan.
 
Citeşte şi: 

Fondul documentar Dobrogea de ieri si de azi
 
Personalitaţi din Constanţa
 
Portrete. Oameni care au făcut istorie culturală în Dobrogea Valerian Petrescu (galerie foto)

Galerie foto: