#citeșteDobrogea Nisipari - Karatai, o așezare în mijlocul stepei dobrogene

     
Așezarea ocupă toată regiunea din stânga văii Kara-Su acoperită de dealul Hagi Cabul, până la valea Ciobanului, la 9 km est de Medgidia.    Bordeiele erau grupate în jurul unor fântâni, de unde odinioară se scotea apă cu burduful  Populația era formată în majoritate din tătari.
 

 
De altfel, una din principalele ocupații ale locuitorilor din Dobrogea, dar în special ale tătarilor, a fost creșterea cailor, atât de necesari Imperiului Otoman, lucru ce a fost menționat și de călătorul François de Pavie, în anul 1595, cu prilejul călătoriei sale.
 
Ca dovadă a practicării acestei ocupații sunt și toponimele din Dobrogea, precum Karatai (Mânzul Negru), aflat în hinterlandul așezării Karasu.        Pe harta lui Gerardus Valk, datată în anul 1678, este consemnată la mijlocul lacului Kara-su, așezarea Nizzowitz, care după părerea noastră ar putea fi identificată ca fiind Nisipari. Hector de Béarn, ce a călătorit în anul 1828 prin Dobrogea, trecea și prin localitatea Karatai.
 
Aleșii locali după reintegrarea provinciei în cadrul statului român, erau Celeboian Septar, Becmambet Ali, Giafar Abi, Celebi Curt Seid și Ahmed Ali, numiți fiind Seid Hagi Suiun și Osman Efendi Vela, iar primar era Giafar Abi. După cum se poate observa, toți aleșii aveau origine tătară, datorită faptului că așezarea era locuită în marea ei majoritate de tătari.
 
În anul 1880, la Karatai existau 145 de familii de tătari indigeni, dintre care au emigrat 14 și au rămas 130 de familii. Aici existau trei geamii pentru populația musulmană ce era majoritară.
 
Hagi Memet, cu o cadână, doi băieți și o fată, împreună cu o familie formată din doi copii și o cadână, din comuna Karatai, au emigrat în Turcia în 1881, iar proprietățile lor reveneau statului român. Tot în același an, se stabileau în localitate coloniștii străini Abdul Agi Ismail, Seferșci Chengi Ali și Mula Calit, de profesie agricultori.
  
Gheorghe Golea, mare proprietar al Dobrogei, solicita la 5 martie 1882, un loc pentru construcția unei case în așezarea Karatai, primar fiind Giafer Ali.  Vatra satului cu islazul era de 205,8 ha, plantația avea 171 de ha, pământul pentru școală – 10 ha, iar pământul de cultură pentru geamie era de 10 ha.
   
Pământul cuvenit fraților Hagi Leiciu și Vasile Țoncu, însuma 1.596 donumuri (146,72 de ha). În același an se construia și localul primăriei, comuna având la  buget un venit de 4.185 lei, la cheltuieli – 1.874 lei, înregistrându-se un excedent de 2.311 lei. Contribuabilii erau în număr de 89. Se poate observa faptul că proprietarul Gheorghe Golea, într-un interval de șapte ani (1882-1889), a reușit să intre în posesia unor extinse suprafețe agricole, totalizând 90 de ha.
 
În anul 1889, 10 persoane erau împroprietărite cu suprafețe între 4 - 100 ha., iar 8 au fost împroprietărite cu suprafețe între 80-100 ha. Dintre marii proprietari funciari: Abdulcherim Ahmet – 40 ha., Seid Effendi – 38 ha., Benli Abdulah – 41 ha., Omer Celebi – 38 ha, Gheorghe Golea – 90 ha, Ion Russu – 80 ha, Petre  Dumitrof – 90 ha, Costea Dumitrof – 90 ha, Nicolae Ilia – 100 ha.
 
Peste un an, trăiau în localitate 644 de suflete, din care 354 erau bărbați, iar 290 femei. Știau carte 58 dintre aceștia. Structura etnică era formată din 593 tătari, 7 bulgari și 44 români. Dintre aceștia 174 erau agricultori, 3 meseriași, un industriaș, doi comercianți, 7 aveau profesii libere, iar 5 erau servitori.
În anul 1904, localitatea avea 583 de suflete, din care 20 români, 549 tătari, 12 germani și 2 unguri, care locuiau în 152 de case. Biserică și școală nu existau în comună, dar funcționau trei geamii, pe lângă care își desfășura activitatea o școală mahomedană.
  
Învățătorul Gheorghe Cârnu din Nazarcea, a primit concediu două luni, în 1910, datorită unor probleme personale de sănătate. Misiunea medicului de plasă era aceea de a cerceta bolile contagiase. Agentul sanitar era Ion Enăchescu, apoi se va transfera ca moașă Măndica Sulică, din Tortoman, la Karatai.
 
În 1911, primar al localității era Abibula Hagi Seferșa, secretar era Victor Olărescu, hoge era Sepkar Hagi Akai, iar comercianți erau Diamandi Valaori și Șucri Arif. În anul 1918, populația așezării Karatai era de 623 de locuitori, din care 14 erau bulgari, 165 turci, 55 români, un german, iar 3 au fost înregistrați ca fiind de alte etnii.
 
Localitatea Nisipari a fost o importantă localitate a Dobrogei, fiind locuită de tătari, iar mai apoi și de români, bulgari, unguri, germani ș.a Ocupațiile principale erau creșterea animalelor și cultivarea pământului, dar existau și alte ocupații precum comerțul și morăritul.
 
Surse bibliografice:
 
A.N.I.C., fond M.A.I.D.A., dosar nr. 68/1881; dosar nr. 4/1882; dosar nr. 100/1882-1889
A.N.I.C.,  fond D.G.S., dosar nr. 1564/1890
S.J.A.N.C., fond Inspectoratul Cadastral Constanța, dosar nr. 100/1882-1889; dosar nr. 146/1882-1889
Tudor Mateescu, Creșterea cailor în Dobrogea în timpul stăpânirii otomane, în Peuce, VI, 1977
Panait I. Panait, Aristide Ștefănescu, Valea Carasu în cartografia medievală, în Pontica, XVII, 1984
 I.C.Băcilă, Stampe și hărți privitoare la trecutul Dobrogei, în Analele Dobrogei, II, 1928 https://www.ziuaconstanta.ro/fondul-documentar-dobrogea-de-ieri-si-de-azi/articol/analele-dobrogei-anul-9-volumul-ii-1928-1934.html
M.Vlădescu – Olt, Constituția Dobrogei, București, 1908
M.D. Ionescu, Dobrogia în pragul veacului XX, București, 1904 https://www.ziuaconstanta.ro/fondul-documentar-dobrogea-de-ieri-si-de-azi/articol/dobrogia-in-pragul-veacului-al-xx-lea-de-m-d-ionescu-389.html
„Farul Constanței”, I, nr. 16, din 24 august 1880 și nr. 17, din 31 august 1880.
„Cărticica săteanului dobrogean”, I, nr. 2, din 15 septembrie 1910.
Adrian Ilie, Valea Kara-su în perioada secolelor XIV-XIX. Monografie istorică, Editura Succed Publishing, Medgidia, 2008.
 
Surse foto: Marin Ionescu Dobrogianu, Valea Carasu, Buletinul Societății Regale de Geografie, t.XXXVIII, 1916-1918, București, 1919, și S.J.A.N.C., Fond Inspectoratul Cadastral Constanța, Dosar 146/1882-1889
 
Despre Adrian Ilie
 
Licențiat și masterat în istorie - Universitatea „ Ovidius” Constanța, șef de promoție.
Doctor în istorie și cursuri postuniversitare - Universitatea din București.
Profesor - Colegiul Național Militar „Alexandru Ioan Cuza" Constanța/ Școala Gimnazială „Constantin Brâncuși” Medgidia.
Director adj. - Școala Gimnazială „Constantin Brâncuși” Medgidia (2017-2019).
Metodist, responsabil Cerc pedagogic și membru în Consiliul Consultativ (ISJ Constanța).
Autor al mai multor lucrări și studii despre Medgidia și Dobrogea.
Autor al unor studii și cărți de metodică și management.
Membru în Comisia Națională de Istorie din cadrul M.E.N.
Membru al Societății de Științe Istorice din România.
Membru al Asociației Culturale „Mehmet Niyazi” Medgidia.
Membru în grupurile de lucru pentru realizarea programelor școlare pentru gimnaziu în cadrul M.E.N. (Istorie /Istoria minorității turce în România).
Membru în Comisia monumentelor istorice Medgidia.
Realizator emisiune istorică - REPERE ISTORICE - Alpha Media TV (2013-2018).
Premii obținute pentru activitatea publicistică.
Premiul „Virgil Coman" pe anul 2017, conferit de Societatea de Științe Istorice din România.
 
Citeşte şi: 
 
#citeșteDobrogea: Familia Neacșu și investițiile făcute în Medgidia (galerie foto)

 

Galerie foto: