#citesteDobrogea Ovidiu Dunăreanu - 70. Scriind despre Dobrogea cu inefabilul sentiment al tinereţii fără bătrâneţe şi al vieţii fără de moarte

Despre Ovidiu Dunăreanu se poate scrie doar cu inima, pentru că nu poţi să stai faţă în faţă cu el, să-l asculţi povestindu-ţi câte se întâmplă în lună, în stele şi pe pământ, dar mai ales în Ostrovul său miraculos, şi să nu-l iubeşti. Este dăruit cu harul povestirii cum rar i-a mai fost dat vreunui om să fie. Are miere în vorbe, tril de prigorii în glas şi o privire ale cărei lumini se schimbă neîncetat, fiindcă sunt grele de înţelesuri, de emoţii, de chemări într-o lume fabuloasă, plină de taine şi de uluitoare frumuseţi.





La cei 70 de ani pe care îi sărbătoreşte astăzi, e înalt şi voinic şi duce pe umerii largi splendoarea, istoria şi poveştile fluviului, astfel că oricine îl întâlneşte se minunează şi se tulbură. Dar Ovidiu Dunăreanu reuşeşte mai cu seamă să ne atragă în lumea pe care a închipuit-o la masa de scris şi, aici, să ne cucerească pentru totdeauna. Nici n-ar putea fi altfel, pentru că lumea prozei sale, deşi identificabilă geografic şi temporal, depăşeşte fascinant şi spectaculos graniţele realului, ale posibilului, ale logicii obişnuite, pentru că ne revelează acea parte profundă din inefabilul satului dunărean, unde oamenii nu ţin la o graniţă precisă între real şi fabulos, unde eresurile şi miturile capătă concreteţe şi fiinţa transcende lumile dus-întors cu o lejeritate ineluctabilă. Timpul îşi pierde astfel valenţele obişnuite şi devine nu doar un agent esenţial-dinamic al miracolului, ci şi o platformă mai mult sau mai puţin ospitalieră pentru ca personajele „să trăiască până la capăt“, „cu toată fervoarea sau împotrivirea“, întâmplările prin care le e dat să treacă.


La prima vedere, Ostrovul din proza sa pare să fie centrul lumii; în realitate, satul natal al prozatorului este doar un pretext geografic în ansamblul identitar care se întinde în toată Dobrogea şi mai la vest, de la Călăraşi până la Galaţi, ba chiar şi mai la sud de Dunăre, pe malul ei drept, în Bulgaria. Prozatorul arată prin ceea ce scrie că liantul acestor spaţii, fluviul, îşi pune amprenta pe felul de a fi al oamenilor şi pe viaţa lor, destinele fiind indestructibil legate de acesta.


Prozator reprezentativ al Dobrogei, Ovidiu Dunăreanu a rămas fidel – prin scrierile sale şi prin trăirile elevate – acestui spaţiu dunăreano-pontic, din sevele căruia s-a ivit şi pe care l-a slujit cu dreaptă credinţă, arătând ţării întregi, Balcanilor, omenirii şi Cerului ceea ce are acesta mai autentic şi mai de preţ. În cuvintele scrise negru pe alb, nu oboseşte şi nu se sfieşte să preacânte şi să preaslăvească lumea natală cu iz adânc şi curat de slovă dobrogeană, cu ecouri şi sublimităţi de poveste şi cu o dragoste nemaiîncercată de alţii la o asemenea înaltă intensitate.


În interviurile pe care le-a dat de-a lungul timpului sau în alte declaraţii publice, pledează cu mândrie şi cu o fermitate intelectuală elocventă pentru cauza culturală a Dobrogei, despre care spune că este „un spaţiu al celor temerari, un spaţiu de civilizaţie autentică, de continuitate şi sinteză omenească binecuvântat de Dumnezeu”, „o provincie românească de o frumuseţe geografică greu de definit în cuvinte” (Rodica Lăzărescu, Zigzag printre reviste, 2019).


Ovidiu Dunăreanu este nu doar un creator de cultură, ci şi un mijlocitor între cultura dobrogeană şi cultura naţională prin activitatea de conducător, din 2003, al celei mai importante reviste culturale din partea de sud-est a ţării: revista „Ex Ponto”, al cărei cofondator este. În ceea ce priveşte opera sa literară, iată cărţile publicate (ca autor/coautor) din 1990, când a avut loc debutul său editorial, şi până în prezent: Preludii epice (proză scurtă, 1990), Vânzătorul de enigme (proză scurtă, 1993), Cu bucuria în suflet (proză scurtă, 1995, 2008), Scriitori de la Tomis (dicţionar biobibliografic, 1997), Scriitori de la Tomis (2000), Convorbiri pontice (interviuri, 1998), Corabia de fildeş (antologie a poeţilor uitaţi din Dobrogea, 2000), Întâmplări din anul şarpelui (11 povestiri, 2003 şi 2013), Vaporul de la amiază/ Der Mittagsdampfer (povestiri, bilingv, română/germană, 2004), Concert la patru mâini (proză, 2005), Vitralii (publicistică literară, 2006), Ţara lui Poseidon (antologie din lirica mării, 2009), Istorii ot godinata na zmiiata (povestiri, limba bulgară, 2011), Oglinzile memoriei (publicistică literară, jurnal, 2013), Lumina îndepărtată a fluviului (roman, 2016 şi 2019).


Activitatea sa literară este recompensată cu numeroase şi prestigioase premii, dintre care amintesc: „Premiul naţional Alexandru Odobescu” pentru volumul Cu bucuria în suflet, 1995; Premiul Uniunii Scriitorilor, Filiala Dobrogea, pe anii 1995, 2003, 2005, 2009, 2016; Premiul Special al Salonului Internaţional de Carte – Oradea, 2002; Premiul de Excelenţă pentru proză al Salonului Internaţional de Carte „Ovidius” – Constanţa, 2003; Premiul Revistei „Convorbiri literare” pentru revista „Ex Ponto”, Iaşi, 2004; Ordinul „Meritul Cultural” în grad de cavaler, categoria A, „Literatură”, Bucureşti, 2004; Medalia şi brevetul „Centenarul Uniunii Scriitorilor din România, Bucureşti, 2008; Premiul revistei „Ateneu” pentru proză pe anul 2016.


Aprecierile critice sunt, de asemenea, numeroase, hermeneuţi iluştri ai vremii oprindu-se să se încânte cu cărţile sale şi să scrie despre ele exegeze laudative. Este evidentă bucuria acestora de a se afla în compania unei voci epice puternice, profunde, capabile să surprindă esenţa a tot ceea ce înseamnă lumea dunăreană şi s-o treacă apoi printr-un filtru artistic de mare fineţe: fluviul şi oamenii de la Dunăre, tradiţiile, graiul cu specificităţile sale, obiceiurile, cutumele, eresurile, credinţele, legendele, chiar o anumită tipologie feminină (în proza lui Ovidiu Dunăreanu, femeile sunt, toate, de o frumuseţe răvăşitoare, iar unele dintre ele au trăsături fizice şi morale supraomeneşti) etc. Spicuiesc din noianul de aprecieri critice doar fragmente cuprinse în două istorii literare: Alex. Ștefănescu: Istoria literaturii române contemporane. 1941-2000: „Ovidiu Dunăreanu este un prozator foarte talentat, exersat şi matur. […] un stilist care nu scrie, ci montează cuvintele în frază, asemenea unor pietre preţioase într-un colier. […] Lumea prozei lui Ovidiu Dunăreanu n-are nimic etnografic, este o suprarealitate, obţinută prin transfigurarea radicală a peisajului dobrogean […] El dă o importanţă egală (şi anume maximă) tuturor întâmplărilor din viaţa de fiecare zi a unor oameni simpli, ca şi cum ar face biografia unor zei”; Enache Puiu, Istoria literaturii din Dobrogea: „Densă în realismul ei fantastic, proza lui Ovidiu Dunăreanu este de o remarcabilă forţă evocatoare aplicată ţinutului ostroavelor sud-dunărene. Prin acest topos autorul descoperă şi propune cititorului o lume cuceritoare, aparte, replică a citadinismului, o lume a cărei putere de seducţie se află în caracterul ei frust. În context, e de remarcat că autorul sporeşte greutatea artistică a textelor sale prin utilizarea simbolurilor revelatoare de tulburătoare adevăruri”.


Despre Diana Dobriţa Bîlea


Membră a Filialei Dobrogea a Uniunii Scriitorilor din România, s-a născut la 6 august 1967 în comuna dunăreană Gârliciu, din judeţul Constanţa. În prezent, este redactor la mai multe reviste culturale naţionale şi din 2016 realizează rubrica permanentă Breviar editorial din cadrul prestigioasei revistei Pro Saeculum, ce apare la Focşani sub egida Uniunii Scriitorilor din România. Este eseist, prozator şi critic literar. Este autoare a şase romane: „Iubirea urcă muntele” (2004; 2015); „De ce iubim?” (2012 – publicată în Italia, în limba italiană; tradusă, adaptată şi publicată în România în 2015); „Dragoste şi război” (2016); „Îngerul Linei” (2016); „Omul dintre două lumi” (2017); „Fântână în cer” (2019). De asemenea, este autoarea cărţii de exegeze literare „Impresii de călătorie în lumea cărţilor” (2018), care a primit Premiul Uniunii Scriitorilor din România, Filiala Dobrogea.
 

Citeşte şi:

#citeşteDobrogea Semnificaţii în proza scriitorului Ovidiu Dunăreanu. Autorul împlineşte astăzi 69 de ani. La mulţi ani, maestre!

#citeşteDobrogea Scriitorul dobrogean Ovidiu Dunăreanu, la ceas aniversar