Dobrogea 139 de ani Primarul municipiului Constanţa, Decebal Făgădău - „Dobrogea este despre ceea ce simţim!“
24 Nov, 2017 00:00
24 Nov, 2017 00:00
24 Nov, 2017 00:00
ZIUA de Constanta
2626
Marime text
Personalitate:
Decebal Făgădău
Doamnelor şi domnişoarelor, dragi constănţeni născuţi sau deveniţi,În timp ce vorbea domnul primar al oraşului Tulcea, mă întrebam ce este Dobrogea pentru mine. Şi m-am gândit să vă spun aşa, într-o povestioară a la Creangă, că nu ştiu cum sunt alţii, dar eu, când mă gândesc la Dobrogea, simt mirosul mării, simt tăietura vântului, simt curentul Dunării pe la Mahmudia sau pe la Murighiol. Simt, aşa, o strângere de inimă când mă apropii de culmea Pricopanului, de Cheile Dobrogei. Simt dintr-o dată o bogăţie a gustului... a peştelui, a baclavalei, a sarailiei, a piperchilor târgâsite. Simt aroma vinului de Niculiţel, de Ostrov. Simt că mă regăsesc cu Cel de Sus aproape de Peştera Sfântului Andrei, de Dervent, de Celic, de Cocoşu. Simt cum mi se strânge inima ori de câte ori trec pe lângă Dorobanţul lui Saligny, care, mai nou, este luminat. Şi simt cum mi se umple sufletul ori de câte ori, ba cu bacul, ba cu trenul, ba cu maşina, mă întorc acasă în Dobrogea. Am trăit, m-am format, ca fiecare dintre dvs., pe aceste meleaguri şi am încercat să-mi trag seva din ceea ce ne-a dat Cel de Sus, din ceea ce ne-au dat înaintaşii noştri, să învăţ, să cunosc, să descopăr şi să respect toate simbolurile şi toate personalităţile care au trăit aici şi ne-au adus în acest moment.
Cred că este despre ceea ce simţim. Că se oficializează printr-un cântec, că se imaterializează printr-o emoţie atunci când auzi un vers sau dacă te poartă paşii pe lângă statuia lui Ovidiu, Cazino sau prin oraşul celor 7 coline sau pe lângă Geamia „Hunkiar“, atunci cred că eşti cu adevărat dobrogean şi te simţi împlinit pentru că te simţi acasă.
Evident că sunt multe lucruri de făcut pentru că nimic în această Dobroge nu s-a realizat uşor. Sinusoida aceasta a istoriei noastre ne-a adus şi momente bune, şi momente mai puţin bune. Important este că acum 139 de ani ne-a adus împreună pe pământul României. Cred că abia atunci am extins sau s-au extins cei ce trăiau pe aceste meleaguri sentimentul de deplinătate, pentru că s-au reîntâlnit cu marea familie.
Astăzi, Dobrogea şi Constanţa reprezintă mai mult decât modele pe care noi le considerăm ca fiind un început al modelului european. Nu multă lume consideră aşa. Este timpul ca, uniţi, să ne respectăm unii pe ceilalţi şi credinţa profesia, datoria, puterea, dorinţa şi să ne uităm la moştenirea extraordinară pe care o avem.
Constanţa va contribui într-un ritm accelerat la redevenirea Dobrogei, aşa cum a făcut-o în aceşti 139 de ani, în care practic a devenit un oraş polarizator nu al Dobrogei, ci al întregii Românii. Ne găsim rude, ne găsim prieteni, ne găsim colegi de facultate în toate oraşele României. Ba, mai nou, vorbim limbi comune cu Europa. Şi cred că aceasta ar fi direcţia în care noi trebuie să mergem. Aceea de promovare a toleranţei, a respectului reciproc, a respectului faţă de valorile pe care ni le-au lăsat înaintaşii noştri şi să ne uităm cu încredere la fiecare dintre noi. Ţara a făcut un efort extraordinar şi a trimis dascăli, preoţi, oameni din administraţie şi, practic, nu mai există o cicatrice. Suntem români.
Aşa că, într-un moment fericit, într-un moment în care începe pregătirea pentru cea de-a 140-a aniversare a revenirii Dobrogei la patria-mamă, trebuie să profităm de un moment extraordinar, o suprapunere fericită cu Centenarul, o suprapunere şi mai fericită cu apropierea sfintei sărbători a Sfântului Andrei, şi mă bucur că presa a reuşit să ne adune. Pentru că unii mai de voie, alţii mai de nevoie ne-am adunat aici şi cred că moştenirea cea mai importantă este ceea ce rezidă din acea Bibliotecă Virtuală. Că începe să fie iarăşi la modă să-ţi cunoşti trecutul, să-ţi cunoşti identitatea. A fost o modă în care ne-am împrumutat sărbători, dar avem atâtea obiceiuri frumoase noi împreună!
Aşa că propun ca pentru anul viitor să nu sărbătorim Dobrogea pe 14 sau pe 23, această decadă ce ar trebui să fie doar un apogeu, ci fiecare dintre cei din sală să meargă acasă, să meargă la serviciu şi să transmită această energie, ca să sărbătorim Dobrogea în fiecare zi. E atât de mult de muncă, e atât de mult de cunoscut ce ne-au lăsat înaintaşii noştri şi atât de grea povara misiunii de a fi judecaţi peste 140 de ani de cei ce vor veni după noi!
Aşa că pentru mine Dobrogea este ceea ce v-am spus: o împlinire de-o viaţă. La mine se transpune la nivel de simţuri, de memorie, la nivel de educaţie. Sunt convins că la fel şi pentru dvs.
La mulţi ani, dragi dobrogeni născuţi sau deveniţi, la mulţi ani, ZIUA de Constanţa şi felicitări că ne-ai adunat, de voie sau de nevoie, dar bine ai făcut!
Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp
Comentarii