Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
//
14:06 23 12 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

#DobrogeaDigitală Biblioteca Universitară „Ioan Popișteanu” și-a redefinit munca

ro

18 Nov, 2020 00:00 4702 Marime text

Dintotdeauna, bibliotecile au fost spații cu o fascinație aparte. Mirosul pregnant de hârtie, rafturile ticsite cu volume care îmbătrânesc demn, foșnetul discret al paginilor, oamenii adânciți în citit, custozii cu gesturi competente și măsurate, timpul care pare să aibă răbdare, toate acestea sunt semnele unui nobil mod de a fi, al sapiențialității, al respectului pentru cunoașterea adunată de oameni în secole și arhivată în cărți. În felul lor specific, bibliotecile universitare, mai mari sau mai mici, au ceva în plus, pentru că participă nemediat la dialogul dintre profesori și generațiile de studenți.  Oricum ai merge „la bibliotecă” – sfios că nu știi cum să te porți, țanțoș că ai mai fost, neatent, grăbit să înșfaci un manual sau cu reverență, exersând o vocație – biblioteca este mereu acolo, gata să ajute, să dea răspunsuri, să materializeze bibliografiile în kilograme de cărți.
 

O regândire strategică a rolului instituțional al bibliotecii
Biblioteca Universității „Ovidius” din Constanța poartă, întru cinstire, numele celui care s-a învrednicit să îi adune o zestre frumoasă de cărți, Ioan Popișteanu. Extraordinarul efort întemeietor este dus mai departe, asumat, cu devotament discret, dar neostoit, de cei care îngrijesc azi de bibliotecă. Precum orice instituție de cultură față cu digitalul, expusă la transformările paradigmatice, extrem de rapide, ale începutului de mileniu, Biblioteca Universitară „Ioan Popișteanu” a fost provocată să găsească soluții reale de supraviețuire. Cum să salvezi cărțile, cum să faci să nu se se stingă în tăcere? Cum să îți faci datoria față de generațiile actuale, care s-au născut alfabetizate digital și cer ca informația să fie la un clic distanță? Cum dai tinerilor șansa cunoașterii, a creativității și a inovației – pe limba lor, adică în biți? A fost nevoie de o regândire strategică a rolului instituțional al bibliotecii, care să plece de la recunoașterea uriașului potențial pe care îl tehnologiile în crearea  medii și resurse de învățare. Dar, prin decizii și eforturi deloc mici, Universitatea „Ovidius” din Constanța poate spune, cu mândrie, că „șantierul” a fost deschis.  
Fiind atâtea de făcut în timp comprimat, Biblioteca Universitară „Ioan Popișteanu” și-a redefinit munca. În primul rând, în logica (altfel, discutabilă) că ceea ce nu este pe un ecran nu există, s-au intensificat eforturile de înregistrare catalografică în format digital; pentru împătimiții bibliotecilor, sertarele cu fișe de identificare sunt sacre, dar pentru sporirea substanțială a vizibilității fondului infodocumentar și compatibilizarea cu alte instituții din rețeaua bibliotecilor universitare s-a impus utilizarea unui sistem integrat de bibliotecă.  Biblioteca Universitară „Ioan Popișteanu” utilizează acum Aleph®, alături de multe alte biblioteci academice și instituții de cercetare din rețeaua națională și internațională,  pentru că platforma are o interfață intuitivă, prietenoasă, inteligibilă atât unui utilizator neexperimentat, cât și unui cercetător. Un număr mare din publicațiile bibliotecii se găsește acolo deja și faptul că în unele zile Aleph „merge greu” este semnul că, în aceste vremuri greu încercate, studenții continuă să învețe, că sapă după cărți, că „merg”  la bibliotecă.
Pentru că Biblioteca Universitară „Ioan Popișteanu” are în „fișa postului” sprijinirea activității de educație și cercetare științifică, este și interfața către marii agregatori de cunoaștere. Dacă vrei să ai acces la  platforme științifice cu vizibilitate globală precum Science Direct, SpringerLink și Thompson Reuters - Web of Science, poți merge la Biblioteca Digitală – unde te vor întâmpina, în loc de cărți, șiruri de calculatoare – sau la American Corner; mulți dintre studenții și profesorii din comunitatea ovidiană au și acces mobil, preferând să se teleporteze la bibliotecă prin telefon.
 
Depozitul Digital Instituțional al Universității „Ovidius” din Constanța
 
          O altă fundație pentru clădiri viitoare a fost turnată prin proiectarea și implementarea Depozitului Digital Instituțional al Universității „Ovidius” din Constanța. Beneficiind de sprijinul unui proiect CNFIS din 2018, Depozitul Digital Instituțional al Universității „Ovidius” din Constanța – amplasat pe platforma instituțională CALIOPE – este un instrument de stocare complex, pe care îl au relativ puține universități din România și care scutește comunitatea universitară de multe griji: arhivarea lucrărilor de finalizare a studiilor universitare este fără dată de expirare, într-un spațiu digital imens, randamentul de gestionare este infinit superior, utilizarea informațiilor poate fi monitorizată etc. Gândit robust, pe termen lung, constituit printr-o soluție Open Source „deșteaptă” -  care se numește Invenio, este constituită sub licență MIT, dezvoltată de CERN și utilizată de multe universitățile și institute de cercetare de talie internațională -  Depozitul Digital Instituțional va primi funcții din ce în ce mai complexe; menirea sa este nu doar aceea de agregator de producție științifică proprie, ci și aceea de mediu de învățare. Fiind un bun al comunității universitare, are, din rațiuni de vigilență față de eventualele practice neștiințifice, regim închis.
 
Arc peste timp - digitalizarea fondului de carte veche și rară
          Numele Universității „Ovidius” din Constanța vădește (și) o dimensiune simbolică: universitate este o instituție care își afirmă misiunea de educație și cunoaștere; dacă se numește „Ovidius” înseamnă că se așază sub tutela unui poet universal; atunci când își declară apartenența, se angajează să participe la viața cetății. Datoria de a onora valori spirituale ale umanității, mari autori și opere și, nu în ultimul rând, de a cartografia cultural spațiul național și Dobrogea, au fost în premisa unui alt proiect de digitalizare dezvoltat de Biblioteca Universitară „Ioan Popișteanu”. Acest proiect recent, vizând digitalizarea fondului de carte veche și rară, este un arc peste timp, leagă laolaltă, fără putință de a fi dezlegate, eforturi trecute, prezente și viitoare. Proiectul de digitalizare a fondului de carte veche și rară din Biblioteca Universitară „Ovidius” din Constanța nu ar fi fost posibil fără tenacitatea profesorul universitar Mihai Gârțu, profesionalismul și minuția restaurativă a Asociației Stefadina și sprijinul ziarului Ziua de Constanța. Astăzi putem spune că 120 de cărți din referențialul cultural al țării și al Dobrogei sunt în format digital și sunt la dispoziția cititorilor prin interfața web a Bibliotecii Universitare „Ovidius” din Constanța. Proiectul va fi dus mai departe, în numele aceluiași ideal de salvgardare, din recunoștință pentru hrana pe care ne-o dau cărțile.
 
Despre Alina Buzatu

Este conferențiar universitar doctor în Departamentul de Filologie română, limbi clasice și balcanice, Facultatea de Litere, Universitatea „Ovidius” din Constanța. A publicat trei cărți de autor, cursuri universitare și o serie de articole științifice indexate în baze de date internaționale. Interesele de cercetare merg către teoria literaturii, istoria intelectuală contemporană, mentalitățile comparate, semiotică cognitivă. Între anii 2016 și 2020 a fost directorul Bibliotecii Universitare „Ioan Popișteanu”. Din octombrie 2020 este decanul Facultății de Litere din Universitatea „Ovidius” din Constanța.

 
Citește și:

#Dobrogea Digitală: BCU Cluj, în pas cu vremurile. Acces de la distanță la mii de documente, puse la dispoziția cititorilor

 
 

Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Comentarii








Cele mai recente postari