#Dobrogea Digitală Prof. univ. dr. habil. Liviu Franga - „Revoluția digitală”

Evenimentul se datorează celor care l-au creat și celor care au permis evenimentului să apară, nu degeaba o bună parte din acest pliant oferit de ZIUA de Constanța poartă inscripția In Memoriam Ioan Popișteanu. El a existat și, în egală măsură, suntem aici și pentru că biblioteca care îi poartă astăzi numele duce la împlinire un proiect cu cel care îl omagiem și colaboratorii lui, și dumneavoastră, beneficiar în egală măsură, în munca aceasta extraordinară cu cartea, l-ați dorit să se întâmple și iată că s-a întâmplat.
 
De la biblion la Pergamon
Voi porni un pic de mai departe. Mi-am însemnat gândurile chiar pe hârtie, chiar cu pixul, cum sunt obișnuit și cum îmi place, folosesc în egală măsură calculatorul pentru rapiditate, dar atunci când gândurile trebuie așezate așa cum se cere și cum în anumite cazuri îți cere și sufletul tău parcă mai bine mă simt cu un pix în mână cu un stilou cu un creion, ceva care să mă facă să simt legătura cu hârtia. Iar această hârtie ne dă prilejul astăzi să constatăm că poate fi în egală măsură utilă și dacă o imagine devine o virtualitate. De aceea vă rog să îmi permiteți să dau citire acestor rânduri, pe care le-am pus sub numele „Revoluția Digitală”, și să îmi permiteți, cu răbdarea pe care știu că o aveți, să pornesc undeva mai de departe și să ajung astăzi.
Așa cum știți și știm cu toții, cartea de azi s-a născut în antichitatea greacă sub numele de biblion, cuvânt care desemna inițial numai materialul descris. Adică strămoșul hârtiei. Cea de papirus fabricat din trestie egipteană, pergamentul produs cum îi arată și numele în celebrul oraș din Asia mică Pergamon și fabricat prin prelucrarea unei părți din intestinele ovinelor, în sfârșit tăblița de scris, desigur utilizând diverse esențe de lemn. Cu un singur sens, începând din epoca clasică a limbii grecești, așadar odată cu secolul al V-lea și al IV-lea Î.Chr. Și apoi în timpul uriașei expansiuni culturale reprezentată de secolele III și I Î.Chr. 
Cuvântul biblion a circulat în întreaga antichitate clasică greco-romană concentrat pe ideea de sursa cunoașterii și a răbdării. Necesitatea adunării cărților în formate diferite de la sulul de papirus la tăblițe și în reală măsură la foi de pergament cusute pe o margine comună, termenul specific este latinescul codex, spre a fi cât mai ușor consultată într-un singur loc, loc devenit accesibil pentru publicul cu preocupări intelectuale și pasionat de carte și care nu se mai puteau mulțumi cu achizițiile de ordin personal. Ei bine, această necesitate, de a reuni cât mai multe cărți în diferite formate, a condus în epoca exploziei culturale, reprezentată de secolele pe care le-am menționat IV-I Î.Chr., la apariția, de o importanță cardinală pentru istorie - și nu doar culturală a omenirii -  a bibliotecii.
Termenul, desigur tot grecesc, el bibliotheque (vivliothíki), a desemnat inițial simpla casetă, sau o cutie teke în care erau depozitate sulurile, tăblițele, foile. Reunirea acestor tekai în număr mare conținând nu valori materiale adică bani bijuterii, opere de artă etc., ci valori exclusiv ale spiritului, a condus, inevitabil, la apariția, pentru prima oară în istoria civilizației clasice și a omenirii, a umanității, totodată, a realității culturale de mari proporții, pe care o cunoaștem sub denumirea de bibliotecă, care vine din grecescul biblioteque, aproape simultan Î.Chr. de care am amintit, au apărut în ultima treime a celebrei biblioteci din Alexandria, o concurentă a uneia din cele 7 minuni ale lumii, care a fost farul din același oraș, totul petrecându-se în timpul întemeietorului - regele macedonean Alexandru, supranumit Alexandru cel Mare - și a succesorului acestuia - regele  Ptolemaios Logos și dinastia sa.
Dar în afara bibliotecii din Alexandria, cea de-a doua minune a lumii cărților a fost celebra bibliotecă din Pergamon. În epoca de apogeu a celor două biblioteci, se pare că prima găzduia circa 800.000 de cărți, iar cea de-a doua – 200.000 de cărți. De unde necesitatea pregătirii specialiștilor în custodierea, manevrarea și mai ales inventarierea, clasificarea tezaurului cultural, depozitat și pus la dispoziția savanților, profesorilor și a tuturor iubitorilor de cărți.
 
A doua revoluție după revoluția mecanică
Mileniile au trecut odată cu rostogolirea veacurilor. Timpul nu are niciodată răbdare și oamenii odată cu el. Am ajuns la sfârșitul evului de mijloc, în zona celei mai timpurii modernități, într-una din vetrele culturale ale civilizație universale în Europa, în general, un iubitor al mașinăriilor menite să înlocuiască munca fizică manuală, pe numele său Johannes Gensfleisch, supranumit muntele binelui, Guttenberg, născut în orașul Mainz de pe malul stâng al fluviului Rin și stabilit în anul 1440 în orașul alsacian Strasbourg, inventează o modalitate de înregistrare mecanică a scrisului, tiparul, prin utilizarea unor caractere mobile, intelecto-grafice săpate într-un aliaj metalic aplicat cu regularitate asupra hârtiei. Aceasta nu mai e scrisă de mână, ci imprimată. Mașina, respectiv utilajul, făcând acest lucru inițial dirijat prin perfecționări ulterioare nenumărate, automat, desigur tot controlat. Saltul de la scrisul cu mâna la tipar a fost cea mai importantă revoluție pe care a cunoscut-o omenirea în materie de opere culturale. O evocare a mașinistului german care scoate între 1450 și 1455, de data asta în orașul natal în Mainz, prima capodoperă tipografică, și anume prima ediție tipărită a bibliei, a intrat într-o nouă eră sau galaxie cum a mai fost ea numită metaforic, datorită Guttenberg și s-au rostogolit din nou veacurile, și parcă au zburat.
După fix jumătate de mileniu, deceniile, nu-i așa, contează mai puțin în următoarea perspectivă, în anii și zecile de ani care s-au succedat încheierii celei de-a II-a conflagrații mondiale, așadar după 1950 în continuare spre culoarul către un nou secol al XXI și un nou mileniu, al III-lea, tehnologia de ultimă generație a anilor 80-90 ne va pune în fața unui nou eveniment istoric epocal a cărui importanță va egala performanța mașinistului Johannes Guttenberg. Descoperirea tehnologiei calculatorului, ca suport material al ultimei faze a emulației matematice, a evoluției, și anume informatica.
Începând de atunci, pentru prima dată în istoria omenirii, știința se contopește, se integrează în tehnologie, iar tehnologia devine fața material palpabilă a științei. Pentru carte, în mod special, pentru patrimoniul cultural al umanității, în general, începe după jumătatea ultimului secol din ultimul mileniu încheiat, nu doar o nouă vârstă și o nouă eră, începe o a doua revoluție după revoluția mecanică, datorată geniului laborios Guttenberg - revoluția digitală.
 
Ce înseamnă digitalizare și cum se realizează
În cele ce urmează, făcând trecerea spre cea de-a doua parte a evenimentului și a intervenției mele, și vă mulțumesc celor prezenți aici pentru amabila atenție și solicitudine, voi vorbi, nefiind specialist, ca un simplu utilizator și cunoscător elementar al tehnologiei informației IT și a digitalizării, precum mai ales și ca un admirator dezinteresat al fenomenului de digitalizare. Un fenomen cu extreme, profunde implicații și consecințe din perspectiva culturală în care ne situăm. Pe scurt, ce înseamnă digitalizare și cum se realizează, pe bună seamă, în liniile sale generaliste, această digitalizare, mai cu seamă în domeniul sau în ramura domeniului umanist, filologie, teologie, istorie, filozofie, sociologie.
Digitalizarea presupune o muncă de echipă, echipa este formată din cel puțin un specialist, care corectează și oferă informații de înregistrat și de prezentat, dar mai ales nu poate lipsi, evident, un informatician. Digitalizarea înseamnă, de altfel, prezentare și, după caz, reconstituire. Să luăm exemplul unui istoric specializat în carte veche, pentru o perioadă sau alta, de pildă din secolele XVI-XVIII. Al doilea membru al echipei de digitalizare spuneam să fie cel puțin un informatician, respectiv un programator capabil să construiască o bază de date și să o facă funcțională.
Prin urmare avem de-a face cu un binom asemănător, de pildă, cu cel al unui arhitect proiectant și un inginer constructor. Este foarte important ca fiecare să aibă cunoștințe de ordin general din domeniul celuilalt, pentru a utiliza un limbaj comun. Nu este nevoie pentru specialist în științe umane de cunoștințe ample de programare, ci de cunoștințe suficiente privitoare la funcționarea unei  baze de date. Astfel el trebuie să știe cum funcționează o bază de date și ce anume să ceară programatorului, ca să poată avea imaginea produsului finit. 
La rândul său programatorul trebuie să cunoască trăsăturile imaginii generale ale domeniului - am luat ca exemplu cartea veche, pe anumite intervale de timp, și anume într-o enumerare rapidă tipul de informație, subtipurile, categoriile, subcategoriile, relațiile de ordonare și subordonare, interacțiunile dintre tipuri și subtipuri, lucrate pe subcategorii ș.a.m.d. - astfel încât pe această bază informațională să poată construi structura informatică.
O bază de date reprezintă prin excelență un instrument complet, sistematic ordonat, atât pentru cercetător, cât și pentru cadrele didactice și studenți. Acest instrument de lucru va fi cu atât mai util cu cât va putea fi în permanență actualizat în înregistrări cu înregistrări noi. O bază de date poate fi un punct de pornire al unui proiect care peste 20-30, poate 50 ani de cercetare - și cu acordul generațiilor viitoare - va căpăta dimensiuni foarte mari, în funcție de cantitatea de informație înmagazinată.
Baza de date va fi pusă ulterior la dispoziția beneficiarilor, cadre didactice, studenți etc. Pe seama unei instituții, departamente ale acesteia, institut de cercetare, societăți profesionale etc. Baza de date oferă posibilitățile cele mai largi de căutare selecție, sortare a informațiilor conținute de cărțile digitalizate, oferă de asemenea posibilitatea de a scoate textul pe imprimantă, de a vizualiza fotografii panoramice sau în detaliu prin zoom, de admitere a unor cărți cu indici de căutare identici.
 
Digitalizarea la nivel primar
Această sumară descriere se referă la ceea ce unii specialiști numesc digitalizare la nivel macro, dar există și digitalizare la nivel primar, comparabilă, să spunem, cu păstrarea unei sau unor fotografii, pe o pagină de facebook. Digitalizarea la nivel primar a unui fond de carte înseamnă pur și simplu scanarea unei cărți, salvarea acesteia în format pdf și publicarea ei pe un site – website. Acest lucru este benefic întrucât utilizatorul poate accesa o carte de acasă, fără niciun efort, doar cum spune clișeul „la un click distanță”.
Paginile trebuie date, cum aș spune nostalgic, cu cursorul. Până la urmă tot manual. Poți merge din termen în termen, așa cum citești cartea clasic pe suport de hârtie folosești index-ul, adică indicele de materii aflat la sfârșitul cărții. Dar mai este un diferențiator pe care, din păcate, nu îl putem omite, când citim pe calculator fluxul de electroni al calculatorului, care duce, inevitabil, la apariția sau la mărirea dioptriilor și mai mult periculos la creșterea tensiunii oculare, oricâte ecrane sau paravane de protecție vizuală s-ar interpune. Ce să îi faci, riscurile tehnologiei.
Digitalizarea la nivel primar se face, în concluzie, cu scopul de a ajunge rapid și facil la un rezultat bine determinat și bine precizat, este un proiect foarte util într-un timp foarte scurt. Am ajuns la sfârșitul însemnării mele, înainte de a vă adresa mulțumirile mele pentru atenția acordată aș vrea să subliniez că digitalizarea nu constituie un proces cu stereotipuri repetitive și din aceasta un fapt fastidios. Dimpotrivă, este important ca acela care se ocupă de digitalizare să aibă imaginație și să se folosească de ea. Desigur, nu orice carte se pretează ușor la digitalizare, pe primul loc se situează cele bine structurate, care pot fi opere științifice, opere filozofice, istorice, și de ce nu opere literare, precum și cele aparținând genului narativ, proză, roman, nuvelă, sau versuri epopee, precum și, desigur, cărțile aparținând genului dramatic. Existența unei structuri a operei este esențială.
 
Ideea fundamentală și scopul primordial al digitalizării
Vă voi oferi în final un scurt exemplu. Biblia, să nu uităm, a fost prima realizare de talie mondială în materie de tipografie, capodopera lui Guttenberg, biblia s-a născut spre a fi digitalizată. În cazul ei, conținutul, adică informația, este structurată foarte bine pe cărți, pe capitole, versete și paragrafe. Biblia digitalizată are rubrică de căutare și afișează imediat cuvântul căutat în toate cărțile, în toate capitolele, versetele, este pusă într-o bază de date, acces unde fiecare verset înseamnă o înregistrare. Practic rubrica de căutare nu este altceva decât inițializarea unei interogări, a unei baze de date și prezentarea unui raport în funcție de răspuns. Dacă, de pildă, introducem un cuvânt - de exemplu „faraon” în rubrica de căutare ea ne oferă următorul raport numai pentru cartea genezei. Prima carte din vechiul testament sau facerea, referire la cuvântul respectiv apare în 258 de versete în 18 capitole, iar termenul ca atare „faraon” apare de 73 de ori. Prin urmare, pentru digitalizarea complexă a unei cărți sau fond de carte, informația trebuie să fie bine structurată ori ca atare în cartea sau cărțile respective ori de către specialistul în științele umaniste și socio-umane.
Ideea fundamentală și scopul primordial al digitalizării este de a ajunge rapid la informații și de a face conexiuni cu alte informații. Efortul principal stă în introducerea datelor în bază, care este de preferat să aibă un singur tabel, un cap de tabel simplu. Introducerea datelor se face de către un expert în materie, filolog, lingvist, istoric, ș.a.m.d. care adaptează unor nevoi și cerințe particulare specifice fiecărui domeniu, programul Microsoft Access, astfel adaptarea acestui acces la cerințele diferitelor instituții va naște programe de bibliotecă sau programe pentru muzee. Adaptarea accesului vizează caracteristicile câmpului relația dintre ele, rapoartele adică rezultatul interogărilor, relația dintre baza de date și alte chestiuni externe. Export de date, apariția pe web ș.a.m.d.
Drumul cărții de la tăblițe, de la cartea pe țesătură de in și codexul pe pergament până la cartea tipărită, ei bine, drumul cărții a fost unul lung și întortocheat. Evoluții succesive, locale sau globale, l-au marcat. Cartea fiind produsul cel mai intelectual al omenirii. Drumul ei a culminat cu o revoluție. Revoluția digitală. Suntem încă la începutul ei. Întrezărim greu încheierea care poate nu va fi niciodată sau poate va fi o altă nouă revoluție. Vă mulțumesc.
 
Despre Liviu Franga
Liviu Franga (20 decembrie 1955, București) este un filolog și traducător român contemporan, preocupat de filologia greco-romană. Este profesor doctor la Facultatea de Limbi și Literaturi Străine a Universității din București, Catedra de Filologie Clasică. A fost decan al acestei facultăți.
Este specializat în poetica latină clasică, istoria literaturii latine (căreia i-a consacrat câteva studii) și a civilizației romane dar și în gramatica limbii latine. A tradus din limba franceză, alături de soția sa, lucrarea lui Pierre Grimal, Literatura latină.