Dobrogea în anii 1938-1939 (I). Orașul Balcic și primarul său ardelean

În anul 1919, prin unirile succesive cu Patria Mamă, a luat ființă România Mare, un stat care avea la acea vreme o populație de 14.669.841 de locuitori. În următoarele două decenii, noul stat a cunoscut o continuă dezvoltare, atât economică, cât și demografică. Așa se face că în anul 1938, populația ajunsese la 19.535.398 de locuitori, cu aproape cinci milioane mai mult decât fusese la sfârșitul Primului Război Mondial.


Dobrogea făcea parte din așa-numitul Vechiul Regat, dar nu mai era nici ea provincia care se unise cu țara la 1878. Din 1913, Dobrogea avea în componență patru județe, Constanța, Tulcea, Durostor și Caliacra, ultimele două parte a Dobrogei de Sud, cunoscută si sub numele de Cadrilater.
La sfârșitul anilor 30, populația Dobrogei era de 815.475 locuitori, dintre care 253.093 locuiau în județul Constanța și 184.038 în județul Tulcea. Durostor avea la rândul său 211.433 locuitori iar Caliacra 166.911.


Reședința județului Caliacra era orașul Bazargic, cel care în comunism s-a numit Tolbuhin și care astăzi se numește Dobrici, capitală a provinciei bulgărești cu același nume.
Perla județului nu este însă Bazargicul, ci Balcik, un pitoresc târg situat pe țărmul Coastei de Argint. Acest Balcik sălbatic se va dezvolta foarte mult în perioada interbelică, mai ales după ce reușeste să câștige inima Reginei Maria a României. Aceasta și-a construit aici între anii 1925-1929 Castelul care astăzi îi poartă numele și pe care ea îl numea Cuibul Liniștit sau Singuratic (Tenha Yuva).
Regina Maria a deținut Castelul până la moartea sa, survenită pe 18 iulie 1938 la Pelișor, Sinaia. Potrivit ultimei sale dorințe, inima i-a fost păstrată la Balcic într-o raclă din capela castelului, Stella Maris. După ce, în 1940, România a pierdut Cadrilaterul, inima Reginei a fost adusă la Bran.


Regina Maria și-a adus o mare contribuție la dezvoltarea Balcicului românesc din anii 30. Orășelul a atras elita artiștilor români și numeroase personalități din alte domenii și a devenit o mare atracție turistică, mai ales în sezonul estival. Implicit, urbea a început să se dezvolte din punct de vedere economic iar în anul 1938 avea, oficial, 6436 de locuitori dar și numeroși alți rezidenți ce își ridicaseră aici case de vacanță.


Bogații din capitală nu aveau răbdare pentru a parcurge distanța dintre București și Balcic cu trenul sau cu automobilul așa că s-a intensificat transportul aerian. Existau astfel de linii de transport pe rutele București – Constanța – Balcic – București sau București – Călărași – Bazargic – Balcic și retur.


În anul 1938, în luna februarie, la conducerea Balcicului este numit un primar interimar. Numele său era Teodor Nicolau (născut Nicolae Toader), un fost militar de carieră ajuns general în rezervă. Era de origine din județul Alba, din satul Bodești, comuna Secătura. La 16 ani (în anul 1895), după ce terminase liceul din Blaj, se urcase pe clădirea instituției și arborase drapelul României, în condițiile în care Transilvania se afla sub stăpânire austro-ungară. Fapta aceasta a atras atenția autorităților și pentru a scăpa de temniță băiatul fusese obligat să fugă, peste munți în România. Devenise apoi copil de trupă la jandarmeria Predeal, apoi ofițer și combatant al Forțelor Armate Române în Războiul Balcanic (1913) și în Primul Război Mondial. Vom reveni cu detalii asupra biografiei sale în materiale ulterioare.


Acest ofițer de carieră a fost numit în februarie 38 primar al orașului Balcic, din Cadrilater. Se impunea numirea unui om cinstit și riguros, care trebuia să pună capăt speculei ilicite și neregulilor practicate de numeroși comercianți din Dobrogea.


Generalul Teodor Nicolau își intră imediat în atribuțiuni, principala sa grijă fiind crearea unui climat normal pentru desfășurarea în bune condiții a sezonului estival 1938. Emite mai multe ordonanțe și impune regulamente stricte.


Dăm drept exemplu Ordonanța Primăriei Balcic, nr. 2683 din data de 22 iunie 1938. Aceasta stabilește prețurile maximale (la alimente, mese la restaurant, camere de închiriat) ce urmau a fi practicate în noul sezon estival, când erau așteptați să sosească mii de vilegiaturiști. Regulamentul face însă referire și la articolele obișnuite de consumație, pe care le cumpărau și băștinașii urbei.


Se impune ca prețul unei pâini albe, din făină de calitatea 0 să nu depășească 9 lei, la o cantitate de 900 de grame. În acelaști timp, o pâine neagră, din făină de grâu, nu trebuia să coste mai mult de 8 lei (la o cantitate de 1 kilogram).
În regulament se prevede:

„Fiecare pâine va avea lipit înainte de coacere timbrul primăriei. Se admite o toleranță de 30 de grame. Agenții poliției și cei ai primăriei sunt obligați a cântări zilnic pâinea și să verifice timbrul. Brutarilor care pun la vânzare pâine necoaptă li se va confisca această pâine”.

În sezonul estival mulți proprietari de magazine alimentare obișnuiau să crească prețurile. Regulamentul primăriei vine și stabilește prețurile maximale pentru fiecare produs important. Astfel, carnea de miel nu putea costa mai mult de 26 de lei kilogramul, cea de oaie 25 de lei kg iar cea de mânzat și vițel, mai mult de 30 de lei.. Carnea de vacă, de calitatea I, se vindea la maxim 28 de lei kg iar cea de porc, la 30 de lei. Un litru de lapte de vacă nu putea depăși 6 lei, în timp ce un kilogram de brânză valora maximum 28 de lei.


Regulamentul impune prețurile maximale și la restaurantele tot mai numeroase din oraș, fie acestea de categoria I sau a II-a: supă fără carne (8 lei categ. I, 6 lei categ.II), supă cu carne (10 lei, respectiv 8 lei), ciorbă de pește (14, 12 lei), ciorbă de carne (12, 10 lei), borș de pește (16 categ.I, 14 categ.II), mâncare cu carne de vacă (14,12 lei), mâncare de pește – guvizi, stavrizi (12 lei la ambele categorii), friptură de pasăre (jumătate de pui) – 25 lei categ.I, 20 de lei categ. II, un sfert de pui (14,12 lei), friptură de porc la grătar (18,16 lei), pește la grătar și rasol din nisetru, cegă sau șalău (30 categ.I, 25 categ.II), brânză albă de Brăila (8, 6 lei), cașcaval (10, 8), cașcaval pane (14, 12 lei) cafea mare (8,6 lei), prăjitură servită la cofetărie – maxim 8 lei la ambele categorii, înghețată servită la restaurant (8, 6 lei).


Regulamentul din iunie impune și aplicarea unui program strict în sezonul estival:

„Cu începere de la afișarea prezentei ordonanțe și până la finalul sezonului vor rămâne deschise de la ora 5 dimineața și până seara la ora 9, măcelăriile, zarzavagheriile, lăptăriile. Măcelăriile și zarzavagheriile se închid între 1și 3 p.m iar lăptăriile sunt deschise toată ziua. Frizeriile sunt deschise între 9 și 13 și între 3 și 10 p.m. Prăvăliile sunt deschise între 6 și 13, și între 15 și 20). Duminicile și de sărbătorile legale, zarzavagieriile, măcelăriile, brutăriile și băcăniile vor fi deschise doar până la 10 dimineața. Lăptăriile vor fi deschise toată ziua”.

Mergem mai departe, la prețurile camerelor de închiriat. Se impune prin regulament ca o cameră cu două paturi, la clasa I, să nu coste mai mult de 150 de lei pe zi, în timp ce o cameră cu un pat, cls I, să fie de maxim 100 de lei pe zi. La clasa a doua, o cameră cu doua paturi are ca preț maximal 100 de lei pe zi iar una cu un pat, 80 de lei.
Existau și vile și hoteluri de clasa a III-a iar aici prețul pentru o cameră nu trebuia să fie mai mare de 60 de lei pe zi.
Turiștii puteau închiria camere și pentru toată luna petrecută la Balcic. În acest caz, la o cameră de lux prețul maximal era de 4000-5000 de lei, la cls. I – 3000, la cls. II – 2000 iar la cls.III – 1000 de lei pe lună.


Se stipulează de asemenea:

„Toți proprietarii de camere mobilate, cei de hoteluri și de restaurante, comercianții – cu toții sunt obligați să afișeze prețurile pe un carton înrămat în hoteluri, case sau prăvălii, în locuri vizibile. Dacă domnilor sezoniști li se vor cere prețuri mai mari decât cele arătate prin prezenta ordonanță, ei sunt rugați a se adresa poliției pentru satisfacere, iar în caz de nesatisfacere, primăriei. Constatarea contravețiilor la prezenta ordonanță se va face de primărie, de agenții de control ai acesteia, de organele polițienești. Toate amenzile trec în folosul primăriei”...

(Va urma)


Bibliografie
Dobrogea în arhivele românești 1597 - 1989
Anuarul Statistic al României 1937-1938
Samson I. Bota – Generalul Teodor Nicolau, File din viața unui militar, Albă Iulia 2016


Despre Cristian Cealera

Născut la data de 16 iulie 1974, în Techirghiol, Cristian Cealera a urmat cursurile Școlilor Gen.12 şi 25 şi a absolvit Liceul „Decebal“, din Constanta, promoţia 1992. A urmat cursurile Facultăţii de Drept „Nicolae Titulescu“ din Bucuresti şi este licenţiat în Criminalistică. După absolvirea facultăţii, a urmat stagiul militar, apoi a activat trei ani ca jurist la o societate comercială din Mangalia. În anul 2001 a intrat în presă şi timp de 15 ani a lucrat la diverse ziare, inclusiv la ZIUA de Constanţa, acoperind diverse domenii - de la Eveniment, la Social, Cultură şi Sport. A fost angajat la două televiziuni, iar la una dintre acestea, în calitate de producător şi scenarist, a realizat 19 filme documentare despre siturile arheologice din Dobrogea. Continuă şi astăzi realizarea de filme documentare şi publică materiale de promovare a istoriei şi culturii dobrogene.
Are un master în Antropologie şi Istorie Europeană, absolvit la Universitatea „Ovidius“ din Constanţa, Facultatea de Istorie. În prezent, este doctorand al Facultăţii de Istorie din cadrul Universităţii „Alexandru Ioan Cuza“, din Iaşi. Este autorul seriei de trei volume „Poveştile Mării Negre“ şi al romanului istoric „La marginea Imperiului - Origini“, cărţi publicate în perioada 2014-2018.


Citește și:

Dobrogea în anul 1925 (VI). Constanța și comercianții săi