#Dobrogea143 Meritul dobrogean pentru Alexandru Barnea, arheolog (17 februarie 1944 - 7 mai 2020)

 

Anul acesta, cinci personalități importante primesc Meritul Dobrogean: Alexandru Barnea (reputat arheolog 17 februarie 1944  București -  08 mai 2020 București), Alexandru Suceveanu (reputat arheolog 11 martie 1940 București - 23 mai 2013 București), Alexandru Avram (reputat arheolog 16 septembrie 1956 Tulcea - 04 august 2021 Histria), Grigore Sălceanu (poet și dramaturg român 23 aprilie 1901, Galați - 19 iulie 1980, Constanța) și Liliana Lazia (fost director al Bibliotecii Județene „Ioan N. Roman“ din Constanța,  21 iulie 1954 Constanța - 31 martie 2011 Constanța).


 
Alexandru Barnea, arheolog (17 februarie 1944 - 7 mai 2020)

CITAT: „Dobrogea a fost pentru Alexandru o patrie, cunoscându-i istoria și monumentele. Mereu spunea că din antichitate Dunărea nu a despărțit, ci a unit, orașele antice mari de pe un mal având mereu corespondente pe malul opus“
 
„Tat tvam asi“
 
De-a lungul vieții am fost în case în care totul părea ordonat, în care nu existau lucruri „inutile“, în care locul principal îl ocupa un ecran mare negru, oricând gata să se coloreze strident, să îți dea falsa impresie că ești invitat la un spectacol, la o dezbatere. Case în care nu poți desluși nimic despre sufletul proprietarului. Totul curat și rece. Poate doar o plantă hrănită artificial sau o fereastră bine plasată fac legătura cu naturalul. În alte case însă vezi lucruri vechi, poze cu oameni pe care nu ți-i poți imagina tineri, cărți puse pe categorii și preferințe, sertare care păstrează scrisori scrise de mână în plicuri frumos timbrate, felicitări trimise cândva prin poștă. Aici ni se dezvăluie sufletul locatarului, iubirile și preferințele lui. Putem spune că aici este un început de arheologie.

Într-o astfel de casă a trăit Alexandru Barnea. De la mama sa, Adela, a moștenit un trup mic, interiorizare, prețuirea pentru fiecare lucru care amintea de o persoană dragă sau de vreun eveniment deosebit. De la tată, Ion, ochii mari, modestia, talentul pentru învățarea limbilor străine și iuțeala în a prinde greșeala, duplicitatea, impostura. Nu reacționa niciodată violent, judecățile se consumau în interior, până când ajungea mereu la înțelegerea omului și a slăbiciunilor sale.

S-a născut la București în 1944, la 17 februarie, în plin război. Curând aveau să intre rușii în țară și odată cu ei, sărăcia. Alimentele se găseau greu, la fel lemnele pentru încălzit. S-au introdus cartelele pentru hrană și îmbrăcăminte. Părinții aveau locuri de muncă, dar începea persecuția politică pe de o parte, iar pe de alta, îndoctrinarea. Conducerea fiecărei instituții era dublată de una rusească. Pe șoptite se afla că încă un cunoscut a ajuns „la Canal“, loc de unde nu se știe dacă se va mai întoarce. Avea 9 ani în 1953 când intuiția copilului surprinde ridicolul falsei despărțiri de „tătucul Stalin“, izbucnind în râs, iar mama ascunzându-i fața să nu fie cumva judecat de călătorii din tramvai. Anii ᾽50 îl găsesc pe Alexandru în cursul primar. Din caietele păstrate, reiese conștiinciozitatea cu care se pregătea la toate materiile, dar mai ales la minunea care este legea de aur a unei limbi, gramatica. Atmosfera generală putea face ca limba rusă, impusă spre studiu, să fie o materie nesuferită, dar profesori de excepție au știut să o facă plăcută, utilitatea ei arătându-se mult mai târziu, ca bază pentru alte limbi de origine slavă.

Din cursul primar Alexandru ajunge la Dinogetia, unde tatăl său participa la săpături. Poate este cazul aici să îl facem pe cititor să știe câte ceva și despre Ion Barnea (1913-2004). Fiu de țăran înstărit, după 8 ani de studiu absolvă Seminarul din Râmnicu Vâlcea, având o serioasă bază nu numai de teologie, ci și de gramatică a limbilor latină, greacă, franceză și germană. După Facultatea de Teologie, Ion Barnea pleacă pentru studii și doctorat la Atena.

Stăpânind limba greacă, sub conducerea marelui profesor Gh. Sotiriou, obține titlul de doctor cu teza despre Altarul paleocreștin, dar își însușește și primele noțiuni de arheologie. Întors în 1940 la București, obține unul din cele două posturi de bibliotecar la Academia Română, în urma examenului care consta în traducerea în cât mai multe limbi cunoscute a unor versuri din Coșbuc. Ion Barnea a tradus în cele patru limbi amintite mai sus. În 1946 îl găsim angajat la Muzeul de Antichități, care din 1956 devine Institutul de Arheologie. Era o perioadă în care Academia deținea fonduri substanțiale folosite în special pentru a se căuta de preferință dovezi ale prezenței slavilor pe teritoriul României. Deplasările erau de câte patru-cinci luni pe an și se aduna mult material ce demonstra romanizarea si creștinarea Dobrogei.

Așa a început copilul Alexandru să cunoască arheologia. Să vadă că epocile se pot distinge în pământ prin straturi, că obiectele găsite trebuiesc curățate, marcate cu locul și adâncimea aflării lor, urmând apoi a fi restaurate, desenate, catalogate pentru publicații. Că valoarea nu o dă numai materialul din care este făurit, ci mai ales din ceea ce poate comunica arheologului. O monedă sau o ștampilă pe un fragment de toartă poate spune când era locuită zona, cu cine sau cu ce produs se făcea comerț. Nu în ultimul rând a învățat să întocmească statele de plată și mai ales să știe să se comporte cu colegii și muncitorii. Alexandru îl vedea pe tatăl său vara plin de praf, iar din toamnă până în primăvară, citind și scriind la biroul de acasă.

Suntem în 1958. Alexandru Barnea este înscris la liceul Dimitrie Cantemir, din apropierea casei. Acei patru ani s-au întipărit în sufletul lui cu o dragoste mare pentru profesorii despre care povestea mereu și totodată pentru câțiva colegi cu care a păstrat legătura toată viața. Aici a început studiul limbii latine. Tatăl, știind din propria experiență valoarea culturii clasice și în același timp văzându-i plăcerea studiului, l-a sfătuit să se înscrie la Facultatea de Limbi Romanice, Clasice și Orientale. Aici audiază cursurile unor profesori de renume despre care va vorbi de câte ori se va fi ivit ocazia, public sau în particular. Amintea și despre cursul de sanscrită care, mai mult decât legături etimologice, i-au deschis orizontul spre filosofia exprimată în acea limbă. De multe ori, când eram nemulțumită de mine și mă plângeam prietenului și soțului meu, el făcea să mă accept spunându-mi mereu: tat tvam asi. Adică?, întrebam eu. Așa ești tu! Cu alte cuvinte, acceptă-te, acesta îți este datul. Așa îi înțelegea pe toți.

În 1968 a fost admis în Institutul de Arheologie, în urma unui concurs. În secția de Arheologie Clasică mai erau cu aceeași pregătire Petre Alexandrescu și Alexandru Suceveanu, iar pentru cei mai în vârstă, limbile clasice fuseseră materie de bază în școlile absolvite. Ca și astăzi în România, arheologia practică se învăța numai pe șantier, alături de specialiști, ca într-un fel de breaslă. Așa a început să lucreze pe diverse șantiere, ajungând în cele din urmă în colectivul condus de Ion Barnea. Această apropiere, dublată de relația de rudenie, l-a făcut pe tată mai responsabil de calitatea muncii fiului, dar și pe acesta față de răspunderea părintelui.

În 1969 apare prima sa contribuție științifică legată de trei altare descoperite la Adamclisi, dintre care unul, în grecește, este dedicat zeului Ombrimos, tradus de el „Ploiosul“, nume care părea o binecuvântare păgână asupra unui om născut în zodia Vărsător. De atunci căuta să fie în fiecare an prezent la Adamclisi de 20 Iulie, de ziua Sfântului Ilie, ca să îi împace pe cei doi și să primească ocrotirea aducătorilor de ploaie. Binecuvântarea a venit în același an 1969 când, dintr-un mal a apărut un vas de lut acoperit cu un capac, ce conținea 1548 de monede de argint. Cu ajutorul regretatului Bucur Mitrea, a intrat și în domeniul numismaticii, învățând să identifice, după cataloage, efigiile împăraților, astfel datându-se cu precizie tezaurul. În 1979 colectivul de cercetători și arhitecți publică primul volum din seria monografică Tropaeum Traiani, referitor la Cetate, coordonator fiind Ion Barnea. Volumul avea să primească premiul Academiei pentru acel an.

Din 1975 am devenit soția lui Alexandru Barnea. Am locuit împreună cu seniorii familiei 17 ani, am văzut cum s-a păstrat în firea lui Ion Barnea ordinea însușită în cei 8 ani de internat la Seminar. Dar uimirea a venit atunci când l-am văzut la Dinogetia, în ultima zi de șantier, cu câtă grijă păstra cazarmamentul de mult ieșit din inventar, cum își nota totul pentru a avea repere pentru anul următor. Alexandru făcea la fel, mai târziu intrând în sarcina lui nu numai bunurile lăsate, ci și materialele pentru eventualele reparații.

În 1985, Dinogetia îi face și ea o surpriză lui Alexandru Barnea: pe o bucată de piatră apar câteva cuvinte latinești, suficiente pentru ca cercetătorul să deducă din ele rangul de municipiu, neștiut până atunci, al orașului Noviodunum, Isaccea de azi.

Dobrogea a fost pentru Alexandru o patrie, cunoscându-i istoria și monumentele. Mereu spunea că din antichitate Dunărea nu a despărțit, ci a unit, orașele antice mari de pe un mal având mereu corespondente pe malul opus. A încercat și cred că a și reușit ca unora dintre studenții veniți în practica-școală, să le aprindă dragostea pentru antichitate, să le arate că așa cum un obiect plin de pământ poate fi un document, și arheologul asudat și plin de praf poate fi cercetătorul erudit participând la congrese internaționale.

Cea mai apropiată colaboratoare a lui Alexandru Barnea este Adriana Panaite, cea care îi va și continua munca de cercetare. De-a lungul timpului, contactele cu colegii din Constanța au dezvoltat adevărate prietenii. Începând cu Adrian Rădulescu, cel care a condus Muzeul într-o vreme dificilă politic, continuând cu Zizi și Petre Covacef, Maria Bărbulescu, Livia Buzoianu, Gheorghe Papuc, Mihai Irimia, Mihai Bucovală... Doamne, câți au plecat dintre ei!

Cu mare plăcere povestea Alexandru Barnea o întâmplare care a fost un succes personal. Era în 1989. Împreună cu Alexandru Suceveanu și arhitecta Anișoara Sion sunt chemați de urgență la Constanța pentru că la excavația pentru fundația viitorului hotel al Partidului au apărut niște ruine. Era vorba de catedrala mitropoliei Tomisului. Salvarea monumentului implica schimbarea proiectului și întârzierea construirii. Au urmat schimburi de cereri și respingeri până când lui Alexandru îi vine ideea de a merge în audiență. Atunci aduce argumentul suprem spunând că tezaurul de la Ermitaj descoperit în secolul al XIX-lea în sudul Ucrainei aparținuse exact „locului de întâlnire al tomitanilor“, care era clădirea în ruină. Alexandru reținuse că Ion Barnea tocmai scrisese despre tezaurul liturgic jefuit de barbari în secolul al VII-lea care provenea din locul pe care acum se află hotelul Ibis.

Din 1971 lucrez ca desenator artistic la Institutul de Arheologie. Desenul era necesar pentru că el reda ceea ce fotografia nu putea sau deforma. Folosesc verbele la trecut pentru că acum tehnologia înlătură aceste inconveniente, programele de desen îi fac pe autorii articolelor să își aranjeze planșele după voie. Am avut privilegiul să cunosc oameni deosebiți, de la elevi ai marelui Vasile Pârvan, la oameni cu funcții modeste, fiecare cu povestea lui. Cu Alexandru Suceveanu și familia lui am fost în relație de prietenie. Greii ani ᾽80 au trecut mai ușor cu hazul bancurilor spuse de el, când nu mai conta frigul din birou și nici goana după alimente. Una din marile noastre bucurii a fost apariția în 1988, în condiții grafice jalnice, a volumului La Dobroudja Romaine, care detalia lucrările de doctorat ale celor doi cercetători, Alexandru Suceveanu și Alexandru Barnea.

Tot prin anii ᾽80 a apărut în Institut un tânăr înalt, cu o educație aleasă despre care se spunea că este foarte bine pregătit. Era Alexandru Avram, ascensiunea căruia am urmărit-o cu interes și prețuire, atât pentru știință, cât și pentru amabilitatea cu care își oferea ajutorul. Institutul și mai ales Secția de arheologie clasică va recupera cu greu pierderile evocate acum.

Din 1992 mulți cercetători primesc invitația de a se alătura corpului didactic al facultăților. Astfel cariera lui Alexandru Barnea capătă încă o direcție, aceea pedagogică. La început conferențiar, apoi profesor, ține cursuri de epigrafie greacă și latină, surse literare creștine și păgâne, istoria Romei etc. Între 1996-2004 deține două mandate de decan, perioadă în care obligațiile oficiale îi scot în evidență cultura enciclopedică și abilitatea de a trece cu ușurință de la una la alta din cele opt limbi vorbite.

În 1999 a sosit în România Papa Ioan Paul al II-lea. Alexandru Barnea urma să îi prezinte expoziția de la Palatul Cotroceni, care cuprindea dovezi ale creștinismului din primul mileniu de pe teritoriul României. Cu minute înaintea aterizării Papei, Alexandru, aflat într-un taxi, este înștiințat că pe coperta catalogului s-a pus imaginea unui monument păgân. Imediat cere să fie înlocuită cu imaginea criptei de la Niculițel, care adăpostise relicvele martirilor Zotikos, Attalos, Kamasis, Philippos. Primele vorbe auzite la radioul taxiului rostite de Papa au fost numele celor patru martiri de la Niculițel. Întâlnirea lor a avut loc pe 8 mai, data la care sper că de data asta Papa l-a întâmpinat pe Alexandru...

Cu sănătatea șubrezită, dar mereu zâmbind amabil, în vara lui 2019 primește la Adamclisi vizita doamnei Cynthia Conti, directoarea Columnei lui Traian de la Roma și a soțului acesteia, dl. Giangiacomo Martines. Veniseră să vadă urmele împăratului și eventual să găsească similitudini între cele două monumente. La puțină vreme după plecarea lor, Alexandru a primit un splendid corpus cu desenele detaliate ale întregii Columne, cel cu nr. 591 din 900 de exemplare. A fost pentru el ca un mesaj peste timp, iar pentru mine o confirmare când, mașina lui, o Dacia fără pretenții, a ajuns, după plecarea lui, în Spania, locul de unde a venit și împăratul Traian. Speranța că moartea trupului nu înseamnă și moartea spiritului, ne face să ne jucăm cu datele, să facem mici legături, dar toate își pierd semnificația atunci când alături nu rămân decât lucrurile pe care le-a purtat, cărțile pe care le-a citit, paginile pe care le-a scris, și undeva departe, filmul celor 47 de ani de... mare prietenie...


Citește și:

#Dobrogea143: La Mulți Ani, Dobrogea! Meritul Dobrogean 2021 - o distincție în amintire