#Dobrogea143 Meritul dobrogean pentru Alexandru Suceveanu, arheolog (11 martie 1940 - 23 mai 2013) (galerie foto)

 

• Respectând tradiţia, cotidianul ZIUA de Constanţa a acordat cinci distincţii „Meritul Dobrogean“, însoţite de această dată de medalia cu ilustrarea monedei de la Histria, prima monedă atestată pe teritoriul României, prilej pentru a readuce în atenţia publică cinci personalităţi care au binecuvântat, prin munca lor, pământul dobrogean.

 
Anul acesta, cinci personalități importante primesc Meritul Dobrogean: Alexandru Barnea (reputat arheolog 17 februarie 1944  București -  08 mai 2020 București), Alexandru Suceveanu (reputat arheolog 11 martie 1940 București - 23 mai 2013 București), Alexandru Avram (reputat arheolog 16 septembrie 1956 Tulcea - 04 august 2021 Histria), Grigore Sălceanu (poet și dramaturg român 23 aprilie 1901, Galați - 19 iulie 1980, Constanța) și Liliana Lazia (fost director al Bibliotecii Județene „Ioan N. Roman“ din Constanța,  21 iulie 1954 Constanța - 31 martie 2011 Constanța).
 

Alexandru Suceveanu, arheolog (11 martie 1940 – 23 mai 2013)

CITAT: „Alexandru Suceveanu a ales să se odihnească în pământul Histriei, identificându-se pentru totdeauna cu aceasta, având în preajmă monumentele atât de dragi sufletului său“
 
 
Alexandru Suceveanu – „patriarhul“ Histriei
 
 
La Histria, acest sit emblematic al arheologiei românești, cercetările lui Vasile Pârvan și Scarlat Lambrino au fost continuate și amplificate de o altă personalitate a arheologiei dobrogene, care s-a identificat cu cetatea de pe malul lacului Sinoe: Alexandru Suceveanu (11 martie 1940 – 23 mai 2013).



Am avut ocazia de a intra în contact direct, student fiind, cu Puiu Suceveanu. Au fost multe, foarte multe, ocaziile în care, cu farmecul său binecunoscut, am ascultat nenumărate povești transformate în fabule, ce aveau tot timpul una și aceeași morală - nimic nu poate fi realizat, cu adevărat important, dacă nu iubești Histria!
 
Din aceste povești am aflat despre venirea sa la Histria, la începutul studenției la Filologie clasică, împreună cu Emil Condurachi. împănate cu nenumărate glume și cu nelipsitele bancuri, am aflat poveștile despre cum a învățat stratigrafie de la Maria Coja, cu care a lucrat pe Platou, despre prima sa săpătură (o secțiune) pe malul canalului de lângă Pescărie, numită „La păpuși“, datorită atelierului/depozitului de statuete de teracotă descoperit acolo. Au urmat povestirile legate de săpăturile la care a participat la Domus, alături de lorgu Stoian, pentru care a îngrijit ediția și a alcătuit indexul lucrării sale apărute postum, Inscriptiones Schythiae Minoris II. Bineînțeles, ne-a povestit, de nenumărate ori și cu incredibile amănunte, despre săpătura ce i-a fost încredințată în anul 1966, de același Emil Condurachi - monumentul pe care de atunci îl știm cu toții ca Terme II (săpătură publicată în Histria VI, Les thermes romains, lucrare laureată cu premiul „Vasile Pârvan“ al Academiei Române).

Am aflat și despre săpătura începută în anul 1969, împreună cu Constantin Scorpan, în centrul Histriei, cu două secțiuni perpendiculare și pentru care avea să fie acuzat din punct de vedere științific și apoi „expulzat“ în teritoriul histrian, la Fântânele. Peste ani, când a publicat și această săpătură (Fântânele. Contribuții la studiul vieții rurale în Dobrogea romană), am avut ocazia să „verific“ minuția documentației. Lipsa sa de zece ani de pe șantier (1973-1984) a fost compensată de scrierea în anul 1973 a lucrării Viața economică în Dobrogea romană (lucrare de doctorat publicată în anul 1977), precum și de volumul monografic Histria X. La céramique romaine des Ier - IIIe siècles ap .J.-C. (2000).

Au urmat, din anul 1984, reluarea cercetărilor în sectorul central al Histriei, la monumentul pe care s-a încăpățânat tot timpul să îl numească „marea basilică“, cu mult înainte de a deveni Basilica episcopală a cărei cercetare s-a încheiat abia în anul 2002, încununată prin apariția, în anul 2007, a încă unui volum din seria monografică Histria - Histria XIII. La basilique épiscopale.

Dar grija sa obsesivă, și de multe ori unilaterală, față de Histria, avea să se manifeste și în Ghidul - Album Histria (Constanța, 2005), o lucrare pe care și-a dorit-o demult, pentru a închide cercul lucrărilor științifice închinate tuturor monumentelor cercetate de el, cu o lucrare de „popularizare“, o lucrare adresată atât publicului larg, cât și specialiștilor. A rezultat o lucrare, care se vrea utilă turiștilor, cu diferite niveluri de educație și înțelegere - și aceasta convins fiind de faptul că biletul de intrare plătit de fiecare nu reprezenta decât dovada materială și concretă a datoriei pe care arheologii o au față de public.



A fost autor unic a zece volume importante și a colaborat la scrierea altor șase. A semnat peste 120 de articole, studii și recenzii apărute în publicații dintre cele mai prestigioase. Și încă un lucru foarte rar, este printre puținii arheologi care au reușit să își publice integral rezultatele săpăturilor. Cele mai mari și importante monumente pe care le-a cercetat la Histria (Termele și Basilica episcopală), precum și materialele rezultate (ceramica romană timpurie) au făcut obiectul a trei volume din seria monografică Histria.

Din punct de vedere istoric, a elaborat și demonstrat teorii novatoare privind istoria noastră antică. Dintre cele mai importante demersuri enumerăm aici numai câteva: datarea în anul 74 d.Hr., și nu în timpul lui Claudius, cum se credea (și chiar se mai reia din neștiință în unele lucrări), a intrării Dobrogei în provincia Moesia; formularea cel mai bine susținută privind romanizarea, valabilă atât pentru regiunea Dunării de Jos, cât și pentru întreg Imperiul Roman; localizarea în Dobrogea a așezării Argedaua; apărarea litoralului vestic al Mării Negre în epoca romană (cea mai dezbătută și contestată idee inițial, dar care, ulterior, a fost dovedită și arheologic); a făcut importante precizări privind flota romană de la Dunărea de Jos.

Dar principalele sale realizări sunt legate de arheologie: a stabilit pentru prima dată o stratigrafie a epocii romane a cetății Histria, la început criticată, în urma schimbării conducerii Institutului și a celei a cercetărilor de la Histria, din anul 1971. Observațiile și precizările stratigrafice au permis descoperirea celei mai vechi basilici paleocreștine, singura din seria primară de astfel de edificii din Dobrogea, sigur datată. A descoperit basilica episcopală de la Histria, una dintre cele mai mari din zonă și a doua din provincia Scythia ca dimensiuni, după cea încă nepublicată integral de la Tomis, descoperită în februarie 1989. De notat că, în condițiile dramatice de atunci, a făcut parte, împreună cu arhitecta Anișoara Sion și cu Alexandru Barnea, din echipa care a reușit să salveze din acest monument, atât cât se putea în epoca comunistă. De asemenea, a descoperit și întregit corect epigrafic fragmentele din placa mesei de altar recuperate în ruinele basilicii episcopale histriene, placă a cărei inscripție evoca Sfânta Treime.

Datorită calității intervențiilor sale de ordin științific, aportul său în domeniu nu a fost niciodată pus sub semnul întrebării, chiar dacă unele publicații ale sale au cuprins idei și teorii ieșite din tiparele convenționale, care au stârnit dispute aprige în literatura de specialitate. Punctele sale de vedere s-au sprijinit întotdeauna pe cunoașterea în amănunt a fenomenului istoric, bazată pe o vastă cultură istorică și arheologică pe care i-o oferea formația sa de filolog clasic „de școală veche“.

Dispariția sa neașteptată a lăsat gol un loc ce cu greu va putea fi compensat în condițiile contemporane. Modelul oferit tinerilor de profesorul Alexandru Suceveanu este cel al continuatorului și al celui care a contribuit la consolidarea școlii istorico-arheologice de pe șantierul Histria. Aceleași calități le-a dovedit și în poziția sa de profesor asociat la Facultatea de Istorie a Universității București, îndrumând peste două decenii numeroase lucrări de doctorat. La fel, calitățile sale pedagogice au fost dovedite ca profesor la masteratul de istorie veche organizat de Facultatea de Istorie și Științe Sociale a Universității „Ovidius“ din Constanța, în perioada 2003-2008.

Alexandru Suceveanu a ales să se odihnească în pământul Histriei, identificându-se pentru totdeauna cu aceasta, având în preajmă monumentele atât de dragi sufletului său.

Ceea ce ne rămâne de la Alexandru Suceveanu este faptul că a dovedit rigoare metodologică și spirit integrator în analiza multor segmente ale istoriei antice a Dobrogei și a Dunării de Jos, care au fost tratate în cadrul general al istoriei universale, ceea ce a permis o corectă evaluare a evoluției istorice a orașelor ori a satelor romane din Dobrogea.
 
Atașamentul sincer față de problemele arheologiei dobrogene s-a manifestat frecvent și în mod nemijlocit de fiecare dată când obtuzitatea unor factori de decizie locali sau investitori a pus în pericol unele obiective antice reprezentative din vechiul Tomis. Alexandru Suceveanu au fost unii dintre cei care răspundeau prompt la toate solicitările pentru a sprijini cercetarea, salvarea și protejarea lor.

Intervențiile pentru protejarea unor complexe arheologice din zona Băncii Agricole (astăzi Raiffeisen Bank), din curtea Arhiepiscopiei Tomisului, de pe strada Marcus Aurelius, ori din zona Băncii de Investiții - actuala B.R.D. - sunt cunoscute tuturor.

Dar una dintre cele mai importante acțiuni inițiate cu succes în sprijinul unui monument arheologic constănțean a avut loc în primăvara anului 1989, când s-a descoperit marea basilică romano-bizantină, situată între străzile Mircea cel Bătrân, Negru Vodă, Ecaterina Varga și Dragoș Vodă; aflată în pericol iminent de a dispărea înaintea finalizării săpăturilor arheologice, pentru a face loc unui hotel al partidului, basilica (împreună cu resturile amfiteatrului roman mai vechi și cu alte construcții din zonă) a putut fi cercetată corespunzător și conservată o parte importantă a acesteia (reprezentând absida și capătul estic al celor trei nave), grație promptitudinii cu care Alexandru Suceveanu împreună cu Alexandru Barnea au blocat „avântul“ demolator al unora dintre factorii de decizie locali din epoca comunistă.



Ambii au fost timp de decenii membri în Comisia Națională de Arheologie, ai cărei vicepreședinți și președinți au fost de-a lungul unor fructuoase mandate începând dinainte de anul 1989. După anul 1990 au făcut parte din diversele structuri locale și centrale ale Comisiei Naționale a Monumentelor Istorice, ceea ce le-a permis să joace un rol activ în restaurarea, protejarea și conservarea monumentelor dobrogene, pentru care au luptat adesea cu o cerbicie pe care puțini o bănuiau și la care și mai puțini mai sunt dispuși astăzi.

Întotdeauna şi consecvent atent cu timpul său propriu rezervat cercetării, era dispus mereu să-i asculte pe cei care-i cereau sfatul şi chiar să participe la dialoguri extraprofesionale, dovedindu-se întotdeauna un şarmant vorbitor, optimist şi prietenos.
 
Alexandru Suceveanu a făcut parte din generaţia acelor arheologi formaţi în cultul şi prin cunoaşterea limbilor clasice, care dădeau strălucire unei culturi generale pe care, din păcate, numai ceea ce numim „şcoală de tip vechi“ o putea asigura. Dispărut pe neaşteptate, a lăsat în urmă un discret parfum al arheologiei, de o factură din ce în ce mai greu repetabilă. Aşa cum şi-a dorit întotdeauna, este şi va rămâne alături de noi.
 
Dar Histria nu va mai putea fi niciodată aceeaşi, fără Puiu Suceveanu...

Citește și:

#Dobrogea143: La Mulți Ani, Dobrogea! Meritul Dobrogean 2021 - o distincție în amintire

Galerie foto: