Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
15:43 24 11 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

#DobrogeaAcademică Pandemia și economia. Ce va fi după?

ro

22 Sep, 2021 00:00 2272 Marime text


 
  • Dezbatere la Academia Română, pe marginea cărții lui Daniel Dăianu, „Economia și pandemia. Ce urmează?”

Secţia de Ştiinţe Economice, Juridice şi Sociologie din cadrul Academiei Române va organiza vineri o dezbatere pornind de la volumul recent publicat al acad. Daniel Dăianu, „Economia și pandemia. Ce urmează?“

Criza sanitară și economică fără precedent, pagubele produse și problemele refacerii echilibrelor macroeconomice, marile provocări la care sunt supuse nu numai sistemul finanțelor publice și cel bancar, ci și mersul integrării instituționale, politice, precum și însăși democrația liberală – iată doar câteva aspecte pe care autorul le ia în discuție, încercând o analiză și prefigurând eventuale soluții la problemele economice, sociale și politice fundamentale cu care se confruntă lumea actuală.

Dezbaterea intitulată „Pandemia, schimbarea climatică şi societatea“, a avut loc în aer liber, în Parcul Clubului Băncii Naționale a României, și a fost onorată de prezența acad. Ioan-Aurel Pop, preşedintele Academiei Române, acad. Mugur Isărescu, guvernatorul Băncii Naționale și preşedintele Secţiei de știinţe economice, juridice şi sociologie din Academia Română.

Volumul însumând 368 de pagini propune, în cele cinci părți ale sale, umătoarele teme de stringentă actualitate: Economia în vremuri de pandemie; Politica monetară, leul și stabilitatea financiară; Bugetul public și stabilitatea economică; Către ce economie mergem; Drumul spre cunoaștere.
Vor mai participa la dezbatere prof. dr. Bogdan Murgescu, de la Universitatea din Bucureşti, lect. univ. dr. Antonia Colibășanu, de la Școala Națională de Studii Police și Administrative, prof. dr. Luminiţa Chvu, de la Institutul Naţional de Cercetări Economice „Const. C. Kiriţescu”, prof. dr. Valeriu Ioan-Franc, m.c. Academia Română și, bineânțeles, autorul - acad. Daniel Dăianu, profesor univ.dr. la Școala Națională de Studii Police și Administrative.
 
#DobrogeaAcademică, proiect ce conectează comunitatea dobrogeană la nucleul intelectualităţii româneşti



Proiectul #DobrogeaAcademică, asumat de cotidianul ZIUA de Constanţa, are ca obiectiv conectarea comunităţii dobrogene la cel mai înalt for al intelectualităţii româneşti - Academia Română.

Gândit ca un demers editorial bivalent, la care contribuie cele mai importante instituţii de educaţie şi cultură constănţene, prin #DobrogeaAcademică se doreşte, pe de o parte, readucerea în atenţia comunităţii a relaţiei Dobrogei cu Academia Română, din toate timpurile - începând cu Constantin I. Brătescu, iar pe de altă parte - un deziderat mai vechi -, porneşte de la convingerea că vor exista academicieni care vor accepta invitaţia de a conferenţia despre cel mai vechi pământ românesc atestat documentar.

Prin intermediul acestui proiect, ZIUA de Constanţa îşi propune ca dobrogenii să cunoască activitatea acestui nucleu al intelectualităţii româneşti, prin promovarea preocupărilor actuale ale Academiei Române.
 
 
Citește și:
#DobrogeaAcademică Neagoe Basarab, 500 de ani de veșnicie

 

Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Comentarii








Cele mai recente postari