#DobrogeaDigitală - „Armeni de seamă din România”, de Simion Tavitian Levon Kalustian - cel mai de seamă publicist al epocii interbelice

Era un bibliofil pasionat, valoroasa lui colecție de cărți rare fiind prădată de slujbașii securității, în timpul detenției, scrie Simion Tavitian. După eliberare, după ani de izolare și tăcere, are loc un senzațional debut în istoriografia literară: neprețuitele volume care purtau un titlu modest: „Simple note", scrise de L. Kalustian după eliberarea din închisoare și scoase câțiva ani la rând, la Editura «Eminescu», în care face elogiul cărții și al creatorilor ei, atrăgându-ne atenția asupra unor fapte de cultură.

Era tăcut și discret, plin de farmec. Un mare bibliofil, bibliograf, colecționar de artă, pasionat de muzică. A avut mai mult ca oricine conștiința profesiei de gazetar, pe care n-a obosit cultivând-o și respectând-o, profesie căreia i-a rămas fidel până la moarte.

Din prea plinul respectului pe care comunitatea armeană îl poartă acestui demn reprezentant, publicistul Simion Tavitian îi acordă un amplu spațiu în primul volum al triadei „Armeni de seamă din România”.

 

„«În ce mă privește, aparțin unei generații care a crescut în cultul istoriei, iar neamul acesta - dincolo de toate invaziile și de toate asupririle, de toate viscolirile și cumpenele destinului care ne-au încercat de-a lungul secolelor- are o conștiință a istoriei, aș zice, în biologia sa, care nu s-a sleit și nu s-a alterat, transmisă din buni și străbuni, pe care o găsim nepieritoare în cântecele de leagăn poporane, în doinele și baladele anonime de pe toate pământurile noastre, ca să ne dea o geografie a spiritualității și a etnicității lui și mai apoi în toată literatura cultă de dinaintea lui Eminescu, la Eminescu și de după Eminescu. pe care așa de superb l-a definit Nicolae Iorga: expresia integrală a sufletului românesc» - scria Leon Kalustian.
Kalustian Levon s-a născut la Focșani în anul 1908. Considerat unul dintre cei mai de seamă publiciști români ai epocii interbelice, membru al Uniunii Scriitorilor din România, a debutat în 1926 la ziarul «Cuvântul».
Articolele lui au apărut în numeroase publicații dintre cele două războaie sub pseudonimul; Democrit, Elka, Kalvincar (Cu Ion Vinea i N. Caradino la «Facla» ). Al. Reodoru, Vladimir.
A fost colaborator prolific la ziarele Adevărul», «Curentul», «Cuvântul»,
Dimineaţa», «Facla>>, «Lumea Românească». Condeiul lui a demascat politicianismul de paradă și antidemocraţia. Crezul lui de ziarist democrat, pentru care a pătimit în mod nedrept, a fost mărturisit încă din anul 1935, în «Facla», răspunzându-și întrebării: «De ce scriu?».

 

DESCARCĂ GRATUIT CARTEA ÎN FORMAT PDF

 

Cât de actual! Crezul unui jurnalist de-acum opt decenii

«Scrisul, după părerea mea, se impune ca un corolar inexorabil al unei emoții, indiferent dacă se imprimă psihic sau cerebral, al unui șoc care naște uneori observația, care poate determina alteori ideea, care poate face să se ivească câteodată inspirația. Așa cred că s-a scris dintotdeauna, de la vremea penei de gâscă, până la timpurile de azi ... Ce-aș putea eu să fac în fața inechităților sociale, în fața contrastului dintre două lumi, una de sătui și alta de flămânzi, una de privilegiați și alta obidită și împilată, cu existența sortită să se consume în cenușiul anonim al fâșiilor larvare, sau în fața acceselor tricolore în numele cărora se sparg capetele în Cișmigiu la niște bătrâni neputincioși, ce pot face eu. În fața urii de rasă pe care orice cap sănătos o repudiază, sau cum pot privi impasibil la deșucherile politicii instructive puse la cale de guvernanți și ocrotită de ei, ce pot face în fața nedreptăților de tot felul, a calomniei ticăloase, a ațâțărilor fără noimă, a legalității concediate, a spiritului de justiție absent, sau când mă lovesc de arhierei fără credință, de moraliști fără morală, de tâlhari servind lecții de onestitate, pe prostituați care blamează prostituția, de inconsecvenți anatemizând cinic inconsecvența, ori când văd jurăminte călcate și făgăduieli publice uitate, te întrebi iarăși: pot să nu scriu? Poate trece un mânuitor de condei - un sensibil și un receptiv deci - fără să se înduioșeze pe lângă o dramă, fără să-și țipe revolta, pe lângă nedreptate, fără să dărâme de pe soclu un fals apostol, fără să dea în vileag rătăcirile, vidul din mirajul superstiţiilor, fetișurilor, erosurile și poate să nu pălmuiască el ipocrizia, duplicitatea, poltroneriile și să nu flageleze cu gârbaciul slovei epiderma care nu știe roși? Hotărât, este cu neputință. Astfel, scrisul îmi pare ca o necesitate psihologică și-o trebuință de a mă elibera pe mine însumi de tristeți, de mâhniri și de revolte, ca să pot găzdui altele. Dar în cazul meu special, mai e ceva: sunt ateu. Și probabil fiindcă fiecare din noi are nevoie de un reazim interior, mi-am făcut din scris o mistică și unica mea religie».
Acestui crez, pentru care a plătit cu ani grei de temniță comunistă, a rămas fidel până în ultima clipă a vietii sale.

Leon Kalustian a fost un prieten apropiat al unor mari personalități
ale vieții politice românești, care prețuiau și țineau, de multe ori, la părerile și sfaturile lui. Unii dintre ei, în memoriile lor, publicate după 1990, evocă figura lui Kalustian. Printre aceștia se numără Al. Vaida Voievod, Argentoianu, Annand Călinescu, Grigore Iunian, Virgil Madgearu și mulți alții care îl considerau prieten intim.

Odată cu instalarea dictaturii carliste, apoi antonesciene și comuniste, a preferat să joace un rol de culise, un rol foarte important, de care au profitat prietenii lui, mai ales cei de stânga. S-a retras din activitatea publicistică, fără ca prezența să-i fie mai puțin simțită.

A suferit rigorile mai multor cenzuri neacceptând o cât de măruntă concesie. A fost întemnițat de două ori, câte cinci ani, la Jilava și Gherla
S-a stins din viață în decembrie 1989. Când i s-a adus la cunoștință că regimul comunist a căzut, a șoptit cu ușurare: «Trebuia să vină și spășeala asta". L. Kalustian a rostit aceste ultime cuvinte fără nici un gând de răzbunare, doar cu satisfacția invincibilității ideilor pentru care și-a dăruit, cu altruism și demnitate, viața”.

#citește mai departe în „Armeni de seamă din România”
#„Armeni de seamă din România”
#Autor Simion Tavitian


Dacă în urmă cu 122 ani pionierul culturii românești în Dobrogea, Petru Vulcan, inaugura prima bibliotecă publică la Constanța, pe 23 noiembrie 2017, printr-o onorantă coincidență, cotidianul ZIUA de Constanța, conștient de rolul său pe tărâmul cultural dobrogean, a inaugurat prima BIBLIOTECĂ DIGITALĂ - Fondul Documentar „Dobrogea de ieri și de azi“.


DREPTURI DE AUTOR


a) Toate informațiile publicate pe site de către ZIUA de Constanța (incluzând, dar fără a se limita la, articole, informații, fotografii, fișiere audio, bannere publicitare) sunt protejate de dispozițiile legale incidente: Legea nr. 8/1996 privind dreptul de autor și drepturile conexe, Legea nr. 84/1998 privind mărcile și indicațiile geografice și Legea nr. 129/1992 privind protecția desenelor și modelelor), titulari ai drepturilor protejate de lege fiind ZIUA de Constanța sau, după caz, furnizorii săi de informații.


b) Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, decompilarea, distribuirea, publicarea, afișarea, modificarea, crearea de componente sau produse sau servicii complete derivate, precum și orice modalitate de exploatare a conținutului site-ului, cu excepția afișării pe ecranul unui computer personal și imprimarea sau descărcarea, în scop personal și necomercial în lipsa unui acord scris din partea ZIUA de Constanța.


Citește și:

#DobrogeaDigitală - „Armeni de seamă din România”, de Simion Tavitian: Dr. Iacob Melcon Iacobovici - „omul de bronz” al lumii medicale românești