#DobrogeaDigitală „De ce aș face un cuib de ură din inima mea?”

Obiceiul răpirii nevestelor datează din vremuri imemoriale, atât la creștini, cât și la musulmani, fiind pomenit inclusiv de cronicari în scrierile lor. Reminiscențe ale vechilor cutume se regăsesc și azi, în obiceiul de nuntă în care mireasa este furată și „răscumpărată”  de mirele care trebuie să negocieze cu așa-zișii răpitori.




O întâmplare de acest gen este descrisă de cronicarul Ion Neculce și îl are ca erou pe domnitorul Gheorghe Ștefan, care a condus Moldova între anii 1653 și 1658. Cronicarul spune că, înainte de a lua domnia, acesta a pus ochii pe jupânița Safta, o tânără frumoasă de neam bun, dar foarte săracă. Viitorul domnitor a urmărit-o și a furat-o din trăsura cu care călătorea, în ciuda opoziției acesteia. În cele din urmă, totul s-a încheiat cu bine, iar răpitorul s-a căsătorit cu boieroaica, transformând-o în prima doamnă a Țării Moldovei.

Un text pe aceeași tematică, semnat de D. Stoicescu, am regăsit în Analele Dobrogei, anul V și VI, din 1924/1925. Autorul relatează un episod în care este martor al încercării unui bărbat de a-și oficializa căsătoria cu Nurie, o tânără musulmancă, furată împotriva voinței sale.

Cuplul vine la hatip („predicator”), pentru a cere binecuvântarea, dar opoziția fetei și discursul său plin de înțelepciune îl convinge pe hatip efendi să respingă cererea de legalizare a căsătoriei.
 

„Eram la hatipul lbraim.
 În grădina bogată în caişi, meri şi iarbă verde din faţa casei, ascunsă de privirile oamenilor uliţei prin ziduri nalte de piatră şi lut, ne aşezasem pe covoare şi beam cafea, fumam şi discutam.
Cu un hatip inteligent şi umblat prin lume ca Hagi lbraim, câte nu se pot discuta? Buzele lui atinseseră piatra sfântă dela Meca şi ochii lui văzuseră ruinele-minuni dela Teba!

Despre Meca nu-i plăcea să vorbească unui ghiaur ca mine, dar despre Egipt aduse vorba. Spunea că are de-acolo nişte pene de struţ-frumuseţe şi regreta că soţia sa nu le poate purta.

- Credinţa, obiceiul ... zise hatipul mângâindu-şi barba resemnat.
- Orice-aţi spune voi mahomedanii, un lucru rămâne adevărat: Coranul a fost aspru cu femeile ... insinuez eu.
- Aspru? Da, ca şi natura! Acolo vorbeşte sfăpânul neînduplecat şi etern al lumii, care are grijă mai cu seamă de cei ce se vor naşte şi înaintea căruia noi, cei de azi, suntem ca pulberea trecutului. El vrea un cuib liniştit pentru cei ce vin! ... sfârşi hatipul serios.

Rămaserăm un moment tăcuți, - nici nu se putea altfel : tăcerea e singurul ecou ce-l lasă vocea adevărurilor mari. Dar cum nu venisem la Hagi lbraim să mă convertesc, reluai glumeţ:

- Cum rămâne cu ruga lui Hafis, pe care-l admiri: «Alah, de vrei să ne dai un sernn al puterei şi milei, - dă porunci, femeile s'arunce feregeaua!» Nu-i aşa că Orientul e nemulţumit? În această rugă nu strigă însăşi natura?
- Astea sunt glume, - ruga se tălmăceşte aşa : «Alah, dă-ne minte şi nouă şi femeilor, ca să nu mai fie nevoe de feregea!» spuse Hagi lbraim cu haz.

Cineva ne întrerupse convorbirea deschizând portiţa grădinei. Doi tineri mahomedani intrară, un flăcău şi o fată, palizi şi tăcuţi. Fata se descoperi înqrăzneaţă, dar rămase pe loc câţiva paşi de noi. Tânărul înaintă spre hatip, îşi făcu temeneaua şi-i spuse scurt, ca într'un fel de raport :

- Am răpit fata asta şi voiu să o iau în căsătorie!
Hatipul, parcă obicinuit cu asemenea lucruri, surâse binevoitor şi-l întrebă de vechili-baba - marturi. lntrebarea hatipului lăsă pe tânăr cam încurcat.

(La căsătoriile mahomedane se cer vechili-baba, reprezentanţii părinţilor fetei şi tânărului, cari dau consimţământul şi mărturie pentru publicitatea actului.)

 

  DESCARCĂ GRATUIT REVISTA ÎN FORMAT PDF

 

Când Hagi Ibraim deschise ochii mari şi întrebători asupra fetei, aceasta rosti cu tărie :
- Nu pot să iau pe acest tălhar!

La această isbucnire neaşteptată pentru mine, hatipul mă privi cu un surâs semnificativ, ca şi cum mi-ar fi spus: «Să vezi cum are să zică: da !»

El începu cu ton blând o predică părintească în care preamăria pe bărbat ca pe elementul superior al acestei lumi. Că numai prin bărbat, femeea se apropie de Alah ; că femeea singură, pe lume, e ca o floare rătăcită într'o pustie de nisip; că femeea e datoare să fie a unui bărbat, pe care să-l urmeze Ia casa lui şi să-l ţie, prin bucuriile căminului, legat de ea ...

Fata nu răspunse nimic, dar două şiruri de lacrimi răspundeau cu prisos că acea predică nu-i împacă inima.
Hagi Ibraim nu disperă. Incepu să-l laude pe flăcău: tinereţe, iubire, muncă, belşug, neamuri de cinste...

- Destul, efendi, isbucni iar fata, nu pot să fiu a acestui tălhar. El m'a răpit fără voie mamei, dar şi fără voia mea.

A venit înarmat cu pistoale şi iatagan, m'a smuls din casă cu tovarăşii lui lovind pe mama, ca şi cum ar fi furat o pungă cu bani. A voit apoi să mă aibă ameninţându-mă cu iataganul. lată de aci mi-e părul smuls...

Fata îşi plecă capul şi arătă o şuviţă de păr încurcată, rătăcită ca o streină în frumoasa coroană a capului, care se răsvrătise vie, protestând odată cu stăpâna contra acestui sacrilegiu.

- A, numai atât te opreşte să zici «da»? reluă Hagi lbraim cu volubilitate. Să ştii, Nurie, că şi mama ta şi vecina şi multe din femeile pe care le cunoşti, la timpul lor au fost şi ele răpite şi asta nu a fost piedică la fericirea lor. Este pe lumea asta un prag peste care o femee trece purtată pe sus, - atât şi nimic alt.

- Dacă aş fi un cal, câine, o vietate pe care cineva o fură şi ar putea s'o îmblânzească cu traiu bun şi mângâeri şi ar face-o să uite că ea n'a voit toate acestea, da! Dar uită-te la mine: sunt om, trăesc, simt. Eu nu voiu uita cine e alături de mine. De ce mi-aş face un chin din viaţa întreagă şi cuib de ură din inima mea?
Hagi Ibraim râmase gânditor, căutând parcă într'altă lume o deslegare.

Cât despre mine, conflictul mi se păru tragic şi sufletul meu, cu toată predica lui Hagi lbraim, luă partea fetei cu interes. Va fi fost sau nu, - această Nurie devenise frumoasă şi puternică; poruncea sufletului.

ln decorul verde al grădinei părea că personifică natura ce striga oamenilor să deschidă ochii, să n'o degradeze, amestecând ce nu poate fi amestecat, înjosind ce nu poate fi înjosit, până la meschinele lor ambiţii şi măruntele lor socoteli.

 Privii la ea atent. Totul era făcut pentru iubire; şi ochii negri sclipitori, acum noroşi şi sălbateci şi obrajii rotunzi şi buzele simpatic arcuite şi sânul din care isbucnia atâta furtună şi toată faptura ei, ce vibra atât de armonic cu sufletul în revoltă... Socoteam: ce-ar fi în iubire!

Hatip efendi, deschide ochii! intervenii eu. Trebue să vezi că orice încercare e zadarnică: ceva vital protestează în ea! Oare nu se poate interpreta altfel obiceiul acesta al răpirei? Te ştiu meşter ...

- Ai dreptate! Şi îndărătnicia poate veni dela Alah! ... șopti hatipul cu un zâmbet şiret.
Apoi întorcându-se şi prinzând într'o privire rece pe tânărul ce încă aştepta hotărârea, rosti ca din carte:
- Pentru că fără voia ei ai răpit fata, să ştii, nu te pot căsători cu ea. Pentru că fără voia ei ... Înţelegi?
Tânărul contrariat deschise ochii mari, apoi tăcut plecă murmurând ceva, o înjurătură sau amenințare. Fata, îşi ridică mâinele acoperindu-şi obrajii, și buzele ei înviorate şoptiră o rugă­ciune. Mi s'a părut că aud: Alah e mare ...

- Da, strigai eu, convins, repetând cuvintele hatipului: Alah e mare! ... Pentru el cei de azi sunt ca pulberea trecutului! El vrea un cuib liniştit pentru cei ce vin!...”
 
 
#citeşte mai departe în Analele Dobrogei https://www.ziuaconstanta.ro/fondul-documentar-dobrogea-de-ieri-si-de-azi/articol/analele-dobrogei-anii-5-si-6-1924-si-1925-1931.html

#Analele Dobrogei anul V și VI, 1924,1925
#D.Stoicescu

Mai multe numere ale publicaţiei Analele Dobrogei puteţi parcurge accesând Biblioteca Digitală.
 
Dacă în urmă cu 122 ani pionierul culturii româneşti în Dobrogea, Petru Vulcan, inaugura prima bibliotecă publică la Constanţa, pe 23 noiembrie 2017, printr-o onorantă coincidenţă, cotidianul ZIUA de Constanţa, conştient de rolul său pe tărâmul cultural dobrogean, a inaugurat prima BIBLIOTECĂ DIGITALĂ - Fondul Documentar „Dobrogea de ieri şi de azi“.
 
DREPTURI DE AUTOR
 
a) Toate informaţiile publicate pe site de către ZIUA de Constanţa (incluzând, dar fără a se limita la, articole, informaţii, fotografii, fişiere audio, bannere publicitare) sunt protejate de dispoziţiile legale incidente: Legea nr. 8/1996 privind dreptul de autor şi drepturile conexe, Legea nr. 84/1998 privind mărcile şi indicaţiile geografice şi Legea nr. 129/1992 privind protecţia desenelor şi modelelor), titulari ai drepturilor protejate de lege fiind ZIUA de Constanţa sau, după caz, furnizorii săi de informaţii.
 
b) Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, decompilarea, distribuirea, publicarea, afişarea, modificarea, crearea de componente sau produse sau servicii complete derivate, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului site-ului, cu excepţia afişării pe ecranul unui computer personal şi imprimarea sau descărcarea, în scop personal şi necomercial în lipsa unui acord scris din partea ZIUA de Constanţa.
  
Sursa foto: historia.ro   

 
Citeşte şi: 

#DobrogeaDigitală – revista „Analele Dobrogei: „A pune în dubiu stăpânirea românească asupra Dobrogei, înseamnă a clătina însăşi temelia ţării”

 #DobrogeaDigitală - revista Analele Dobrogei: „Iată ce poate face mintea omenească”  

#DobrogeaDigitală - revista Analele Dobrogei: Ignoranța, cea mai mare primejdie socială