#DobrogeaDigitală Despre Cernavodă - „Starea orașului în trecut și în prezent“ (II)

Prima monografie a localității Cernavodă, potrivit preotului T. Samoilă, este cea a ilustrului Ioan Mușat, „Istoricul orașului Cernavodă“. Structurată pe 14 capitole, volumul ne prezintă detaliat și bine structurat informații prețioase despre Cernavodă.

Documentarea lucrării începe în anul 1934, bazându-se şi pe discuţiile purtate cu bătrânii. Din prefață aflăm că în decursul adunării materialelor, Ioan Muşat a întâmpinat numeroase probleme. Preotul Samoilă explică: „greutăţi inerente oricărui debut şi mai ales greutăţile legate de cutezanţa de a merge pe un drum ce nu l-a mai străbătut nimeni. Un studiu monografic al Cernavodei nu s-a mai făcut până acum“.

Ioan Muşat precizează: „Am motive să cred că o monografie a oraşului nostru nu se va mai scrie în curând, iar dacă astăzi procurarea unei fotografii nu e cu putinţă, cu atât mai mult în viitor“. Probleme apar şi din punct de vedere financiar, după cum mărturiseşte autorul. Era nevoie de „peste 30 000 lei“ pentru tipărire. Iniţial, autorităţile locale nu au achiesat la finanţarea apariţiei acestei cărţi, dar schimbarea primarului, în persoana căpitanului Velicu Todor, a făcut posibilă publicarea volumului, abia în 1938, cu titlul Istoria oraşului Cernavoda.

Pe una din primele pagini sunt consemnate numele acelor cărora le este dedicat volumul: bunicului autorului, Banu Muşat - „veteran din 1877“ -, unchilor lui „Muşat Gheorghe - Mort în războiul pentru Întregirea Neamului, în luptele de la Doaga; Muşat Mihai - Mort în luptele de la Mărăşeşti; Muşat Constantin - Invalid, rănit grav în luptele de la Turtucaia“.

Prefaţa monografiei este semnată de colaboratorul său de la periodicul „Danubius“, preotul T. Samoilă, ce remarcă, privitor la importanţa monografiei pentru spaţiul dobrogean: „O monografie a Cernavodei, prin urmare, are darul să edifice asupra întregei provincii căci Cernavoda este adânc înrădăcinată şi unitar legată de soarta şi istoria ei“.

Primul capitol cupride informații despre geografia locului, iar al doilea prezintă „considerațiuni istorice“ despre Cernavodă. Aflăm detalii atât atestate prin documente, dar și prin poveștile spuse de bătrânii locului.



Așadar, după cum punctează autorul, „ să mergem şi să cercetăm istoria spre a vedea trecutul acestei localităţi“. După expunerea primelor patru capitole, continuăm cu prezentarea celui de-al cincilea capitol, „Starea orașului în trecut și în prezent“. În ediția trecută am trecut prin prima parte a acestui capitol, astăzi trecem mai departe cu prezentarea cuvintelor scrise de Nicolae Iorga în urma vizitării localității, parte integrată în lucrarea de față: 

„Printr'un amestec de terenuri și insule, se vede sus de tot, o trăsătură de fire, care pare că atârnă în văzduh. Apropierea demască stâlpii de piatră înfipți în Dunăre, pe care se reazimă acea înseilătură aeriană, înegrind pe albastru. Un capăt a marelui pod, impunător prin proporţii, dar ca toate podurile moderne prea puţin material ca să robiască privirile, se reazimă pe insula Borcea. 

De aci el urmează printr'un viaduct; de acolo un nou pod porneşte păzit de dorobanţi de bronz, iar alţi dorobanţi de bronz au paza la piciorul care apasă stăpânitor, făgăduind trăinicie şi civilizaţie, pe stânca Dobrogei cucerite.

De la debarcader, un drum prăfos (e praf galben, praf negru, unde trece trenul şi nisip cu care se mivelează în jurul clădirilor), duce spre târguşorul Cernavoda, pe care edilitatea locală îl numeşte, cu o pompă care pare cam veche şi foarte puţin la locul ei, «urbe».

Lăsând la o parte însă neajunsurile, care vor fi neapărat, în curând drese ale acestui drum, Cernavoda, cât este, multumeşte în două chipuri sufletul. 

Întâiu fiindcă aci am făcut ispravă. Iată, fabrica de lângă debarcader, iată cazănile de vânători, de artilerie (acestea terminate acum). Iată agenţia de navigaţie, înaintea căreia trec vagoanele şi-şi aşteaptă rândul mărfurile.

Iată stradele bine croite şi destul de curate, iată o biserică frumuşică, o primirie, o administraţie a pădurilor din acest «ocol», un număr de căsuţe plăcute, în care locuesc funcţionarii, ofiţerii noştri, iată câteva oteluri de piatră si de lemn. Printre pestriţii băştinaşi se mişcă vioi purtătorii unifor, melor noastre cu bonetele şi tunicile lor verzi şi cafenii. 

Copiii ce se întorc dela şcoală fugărind gâştele albe ce sburătăcesc prin aerul de seară, strigând de bucurie, vorbesc româneşte şi tot in româneşte se face haz de alţi copii în jurul căruţei grosolane în care a sosit în piaţă, acoperit de strujeni, un urât tătar înfişurat în cârpe. Dar, cu toate aceste noutăţi de clădiri , de porturi, de limbă, cât de mult s'a păstrat caracterul oriental, turcesc al Cernavodei, care în ciuda numelui ei slav, era un cuib de turcime. 

O strada comercială, cu firmile streine se înşiră cafenele, cu scaune afară pentru onoratul public care stă la taifas. lntr'una şed în jurul unei mese rotunde trei adolescenţi mahomedani cu fesuri, cămăşi colorate, şaluri la cingătoare şi papuci: unul are o frumoasă faţă de ţigancă visătoare.

Aiurea, un bătrân singur, cu cialmaua peste fruntea sbârcită, cu ochii ascunşi sub ochelarii daţi peste urechi cu nasul coroiat şi o barbă scurtă pe bărbia scoasă înainte, gândeşte la multe de toate şi la nimic, sorbind în gând cafeaua pe care nu este de unde s'o plătească.

De pe drumul dela gară vin legănându-se agale pe şolduri, o grupă de Turei somnoroşi. Turcoaice cu şaluri în spate care îolocuieşte aci hobotul alb din care să răsară numai scânteele ochilor, trec repede cu ochii în pământ, ca niște călugărițe, prin străduțe dominante de pe un minaret. 

Când urcăm iarăși pe șoseaua ce duce la gară de lângă pod în cazărmile de jos răsună goarnele de seară și sub cerul cuprins de întuneric se ridică fruntea mândră a podului peste care trece civilizația, fructificând în alea ei fulgerătoare.“ 

Va urma.

Sursă foto: „Istoricul orașului Cernavodă”, de Ioan I. Mușat