#DobrogeaDigitală Dobrogea după Primul Război Mondial - Cu ce probleme s-au confruntat autoritățile române? (XIX)

Col. (r) Remus Macovei, un „împătimit al cercetării Primului Război Mondial şi a eroilor acestei conflagraţii“ - cum, în mod judicios, îl intitulează Lavinia Dumitrașcu - propune cititorilor o lucrare valoroasă intitulată „Ocupaţia militară a Dobrogei de către Puterile Aliate. Reinstalarea autorităţilor româneşti în Dobrogea. Noiembrie 1918 - decembrie 1919“, publicată în anul 2018, editura NeXT Book.
 
Excelenta lucrare a  colonelului Macovei este structurată în șase capitole, însoțite, în fine, de o generoasă galerie de fotografii și documente de arhivă. În edițiile ce urmează vom prezenta fiecare capitol al volumului.
 
Ab initio aducerii în atenție a capitolelor cărții, considerăm necesar să expunem contextul general al evenimentelor prezentate în lucrare. În luna noiembrie 1918 ia sfârșit ocupația Puterilor Centrale în Dobrogea, regiune devastată, urmare a acţiunilor militare desfăşurate pe teritoriul ei în perioada august-decembrie 1916 şi secătuită de distrugerile şi jaful fostei administraţie militară a Puterilor Centrale în perioada decembrie 1916 - noiembrie 1918.
 
Autorităţile centrale de la Bucureşti au depus eforturi considerabile pentru reinstalarea administrației în Dobrogea. Poate cel mai important rol le-a revenit tuturor chiar dobrogenilor, care, în multitudinea etnică specifică, au reuşit într-un timp scurt, să readucă Dobrogea la nivelul de dezvoltare economico - socială avut înaintea Marelui Război.
 

Lucrarea abordează în detaliu tocmai modul în care autorităţile româneşti, odată reîntoarse, au acţionat pentru a rezolva problemele deosebit de complexe cu care se confrunta populaţia: asigurarea necesarului de hrană, asigurarea minimului necesar pentru traiul refugiaţilor, orfanilor şi invalizilor de război, asigurarea unei minime asistenţe sanitare, etc. Concomitent s-a acţionat eficient pentru combaterea acţiunilor naţionalist - iredentiste bulgare şi anihilarea acţiunilor bolşevice.
 
Primul capitol este intitulat „Cronologia desfăşurării evenimentelor în perioada august 1916 - august 1920“. Autorul prezintă, într-o manieră clară și structurată, anii 1916, 1917, 1918, 1919, 1920, atât în plan local, național, cât și internațional.
 
Macovei începe cronologia anului 1916 cu decizia Consiliului de Coroană de a intra în război alături de Antanta. Aflăm, astfel, țările care au declarat război României, primele lupte, dar și primele învingeri. Continuă cu câteva evenimente din anul 1917.
 
Anul Marei Unirii, 1918, este detaliat de Remus Macovei. Deși cronologia începe din luna septembrie, evenimentele relatate sunt numeroase. Pe 11 noiembrie 1918 Germania capitulează, marcând astfel încheierea anilor de groază ai Marelui Război. Istoria a demonstrat că pacea nu a durat prea mult, în 1939 izbucnind al Doilea Război Mondial.
 
Semnatarul volumului continuă relatarea cronologiei anilor de după război, atât de importanți pentru destinul Dobrogei, insistând tocmai pe evenimentele referitoare la aceasta.
 
În continuarea introducerii generale a lucrării – cronologia structurată și sintetizată, prezentată în edițiile precedente – autorul deschide capitolul doi intitulat „Ocuparea Dobrogei de către Puterile Aliate“. Capitolul cuprinde mai multe subcapitole, după cum urmează: „Capitularea Bulgariei şi consecinţele acesteia“, „Evacuarea trupelor şi administraţiei bulgare din Dobrogea“, „Instalarea trupelor Puterilor Aliate în Dobrogea“.
 
„Capitularea Bulgariei şi consecinţele acesteia“ se întinde pe mai multe pagini. Aflăm, încă din primele rânduri, succesiunea de evenimente rezultate cu capitularea Bulgariei.
 
„Evacuarea trupelor şi administraţiei bulgare din Dobrogea“ prezintă întregul proces, destul de complex și cu obstacole, al evacuarii ocupanților bulgari din Dobrogea după capitularea Germaniei și începerea tratativelor de după Primul Război Mondial.
 
După ce primele rânduri din cel de-al doilea subcapitol menționează marile unități bulgare staționate în Dobrogea, la începutul anului 1918, expunerea continuă cu metoda stabilită pentru evacuare. Ultimele detalii alte acestui subcapitol surprind reacțiile bulgarilor de după evacuarea trupelor acestora din Dobrogea.
 
În mod cronologic, următorul subcapitol abordează „Instalarea trupelor Puterilor Aliate în Dobrogea“. Aflăm, încă de la început, contextul în care s-au instalat trupele Puterilor Aliate în Dobrogea. Astfel că, potrivit tratatelor semnate în Dobrogea ar fi trebuit să se instaleze administrația românească, dar istoria ne-a demonstrate că nu astfel s-au desfășurat evenimentele. Remus Macovei explică motivele pentru care administrația nu s-a instalat imediat. Explicațiile sunt însoțite de telegrame, documente etc. Remarcăm comportamentul Puterilor Aliate față de pretențiile României în raport cu Dobrogea. Ultima parte din rubrica antemenționată prezintă instrucțiunile date de Ministerul de război român pentru instalarea trupelor engleze în Cadrilater și a trupelor franceze în Dobrogea de Nord.
 
Capitolul III deschide subiectul „Reinstaurării administraţiei civile româneşti în Dobrogea“. Aflăm, astfel, încă din primele rânduri, datele exacte la care s-au întors autoritățile românești în Dobrogea. Succesiunea de evenimente este prezentată în continuare de autor. Din raportul înaintat Marelui Cartier General Român (Secţia Informaţiilor), la data de 16 decembrie 1918, de către locotenentul Popescu loan, aflăm aspectul inedit privind instalarea autorităţilor româneşti la Bazargic, unde ostilitatea bulgarilor a fost şi mai evidentă:
 
Capitolul IV abordează tema „Colaborarea autorităţilor româneşti cu militarii Puterilor Aliate“. Capitolul este structurat în trei subcapitole, după cum urmează: „Colaborarea cu trupele engleze“ , „Colaborarea cu trupele franceze“, „Colaborarea cu trupele italiene“,
 
Primul subcapitol „Colaborarea cu trupele engleze“ redă o generoasă descriere despre relațiile dintre autoritățile române și trupele engleze din timpul revenirii autorităților române în Dobrogea. Următorul subcapitol este dedicat „Colaborării cu trupele franceze“, ilustrând comportamentul, în general, echidistant al trupelor franceze în interacțiunea cu cele române. Ultimul subcapitol „Colaborarea cu trupele italiene“ prezintă o serie de evenimente între militarii români și cei italieni, surprinzând scene tensionate dintre aceștia și nu numai.
 
Capitolul V este intitulat „Rezolvarea problemelor curente de către autorităţile româneşti imediat după reinstalare“ este capitolul central al lucrării care abordează problemele cu care s-au confruntat autoritățile române reinstalate. De la problemele de salubritate, la haos administrativ, toate acestea sunt relatate în acest capitol. După relatarea notelor despre asigurărea alimentării populației, autorul aduce în atenția problema „asigurării protecţiei sociale pentru miile de copii orfani“.
 
O largă prezentare este dedicată problemei referitoare la „Sprijinirea revenirii refugiaţilor dobrogeni“. Aflăm că, odată cu începerea războiului, numeroși dobrogeni părăsesc localitatea pentru a se adăposti de ororile războiului. Autorul prezintă numeroase statistici, scrisori și documente, analizând în detaliu tema.
 
„Combaterea acţiunilor iredentiste bulgare“ este următoarea problemă pe care au întâmpinat-o autoritățile române după reinstalare și pe care o tratează pe larg autorul în lucrare. Aflăm că a existat o activitate intensă din partea bandelor de comitagii bulgari și a agitatorilor bulgari cu scopul revenirii Cadrilaterului la teritoriul statului bulgar. Autoritățile au inițiat mai multe acțiuni de stopare a fenomenului, in genere fiind vorba de arestări.
 
Următoarea problemă întâlnită în Dobrogea după încheierea Războiului a fost „Asigurarea asistenței sociale“. Deși nici înainte de război, Dobrogea nu beneficia de cele mai înalte dotări medicale, totuși situația medicală a locuitorilor putea fi gestionată în condiții normale. Anii războiului și revenirea refugiaților au dus la un colaps sanitar, dificil de gestionat. Macovei trece în revistă toate cele menționate.
 
Viața religioasă, una dintre principalele preocupări ale administrației românești
 
Amintim că toate capitolele menționate mai sus au fost prezentate și redate în întregime în edițiile precedente ale ziarului. Dobrogea, în toată splendoarea ei etnică, a avut mereu un profund simț pentru credință. Remus Macovei a considerat, astfel că trebuie tratată și problematica „vieții religioase“ de după reinstaurarea administrației românești în regiune. Acesta trece în revistă date despre numărul cultelor, numărul bisericilor, situația din timpul Războiului. Pentru a facilita lecturarea acestui subcapitol, am prezentat rândurile scrise în trei ediții, astăzi relatând ultima parte dintre acestea:
 
„Călugării și călugărițele de la mânăstirile dobrogene au contribuit la tratarea militarilor români în diferite spitale: 11 monahi de la mânăstirea Cocoș și 15 maici de la mânăstirea CelicDere.
 
Urmare a ocupării Dobrogei de către trupele germane, bulgare și turcești un mare număr de preoți și-au părăsit parohiile, refugiindu-se în Moldova, acțiunea lor fiind aspru criticată de membrii Sfântului Sinod din 2 iulie 1918, care au considerat că părăsirea enoriaşilor a constituit o mare greşeală. Printre cei mai vehemenți a fost Mitropolitul Pimen care a apreciat că«aceștia nu trebuiau să-și părăsească bisericile chiar dacă ar fi suferit moartea martirică». Discutând problema preoților refugiaţi, membrii Sfântului Sinod, în această adunare deosebit de încinsă, au considerat că ar fi normal, după Pacea de la București, chiar dacă Dobrogea a rămas sub condominium, acești preoți să revină acasă, asigurându-se astfel în regiune prezenţa unei preoțimi care să apere românismul. S-a solicitat guvenului Marghiloman să trateze cu ocupanții problema întoarcerii preoților români în Dobrogea să se întoarcă la parohiile lor în deplină siguranță. Desfășurarea evenimentelor nu a permis realizarea unei astfel de acțiuni.
 
Autoritățile bisericești bulgare au instalat un protopop bulgar la Tulcea, care ignora preoții români, obligați acum să slujeascăîn limba bulgară.
 
Pe timpul ocupației Dobrogei s-au despuiat bisericile ortodoxe românești de toate icoanele și odoarele, iar picturile de pe pereți au fost sluțite și mîzgălite cu inscripţii batjocoritoare. Preoţii bulgari au furat veşmintele preoțești și apoi îmbrăcaţi cu aceste odăjdi slujeau sfânta rugăciune.
 
Puținii preoți rămași în Dobrogea ocupată au avut de înfruntat din partea ocupantilor bulgari suferințe cumplite.
 
Opt preoți și călugări români au fost ucişi de militarii bulgari: preotul Vasile Aftenie, din Valea Nucarilor (împuşcat); Simion Foti, din Murighiol (torturat și decapitat); călugărul Agache Atanasiu, de la mânăstirea Cocoş (împuşcat); 6 călugări de la mânăstirea Cocoş au murit datorită condițiilor vitrege de trai pe timpul internării la mânăstirea lipovenească din Slava Rusă.
 
Preoţii rămași în Dobrogea ocupată«au fost internați idiferent de vârstă, purtați pe jos prin sate și orașe pânăîn fundul Bulgariei, fiind batjocoriți și scuipați în drum de populație, iar când au ajuns în Bulgaria, după ce au fost bătuți cu vâna de bou pe pielea goală, au fost tunși și rași, ştiind că aceasta este o necinstire pentru fețele bisericești oprită de canoane. Nu numai că erau lipsiți de hrană dar au îndurat cel mai rău tratament în tot timpul cât au fost ținuți în Bulgaria. » Au fost supuși unui astfel de tratament un număr de 7 preoți români: Marin Mărculescu (din Mereni), Marin Popescu (din Telița), Atanase Popescu (dinAgighiol). Gheorghe Oprescu (din Topalu). Constantin Ghinescu (din Măcin) și Petre Arbore (din Sarinasuf).
 
Ca urmare a luptelor desfășurate în Dobrogea și a măsurilor luate pe timpul ocupației bulgare au fost distruse sau avariate 12 biserici ortodoxe: 6 din Tulcea, câte una din Mangalia, Topraisar, satul Văcăreni, cătunul Rachel, Pietreni și mânăstirea Cocoş. În aceiași perioadă a fost distrusă și geamia din Tulcea.
 
După reinstalarea administrației românești în Dobrogea toate bisericile ortodoxe au reintrat sub jurisdicția și administrația de cult a Episcopiei Dunării de Jos. Limba română va fi utilizată din nou în bisericile ortodoxe dobrogene.
 
Protoiereul din Bazargicînaintează, prin Ministerul Cultelor și Instrucțiunii Publice, o telegramă către generalul Berthelot, prin care reclamă purtarea părtinitoare a militarilor englezi, care sprijină populația bulgară și în mod special preoții, provocând nemulțumiri:
 
«Trebuie să cunoașteți că la încorporarea Cadrilaterului, în urma războiului din 1913, România a primit ca cetățeni români toată populația bulgară cu școlile și bisericile ei și i-a plătit pe toți din bugetul său fără a face disfuncțiuneaîntre cei trimişi români și cei bulgari. Mai mult încă, au fost preoți bulgari internați în Moldova și am continuat a le plăti salariul ca și cum ar fi fost în funcțiune până la încetarea războiului actual.
 
Acum când Dobrogea și Cadarilaterul au revenit la vechea stăpânire, noi vom continua a-i considera ca și până acum, dar cerem ca și populațiunea să respecte personalul ce a fost trimis acolo, iar locurile de școli și biserici să fie pentru folosința întregii populații române și bulgare.
 
Cunoscând în detaliu toate aceste împrejurări și stări legale nu ne înndoim domnule general, că veți binevoi a prețui dreptatea ce are statul român și că veți dispune ca lucrurile să intre în starea normală convingând și comandamentul englez din localitate ca să binevoiască a da tot sprijinul autorităților române administrative, școlare și bisericești, pentru a-și putea îndeplini atribuțiile ce li s-au dat de guvern.»
 
În cursul anului 1919, din lipsa fondurilor, bisericile ortodoxe române au fost doar curățate, resfințite (cele pângărite de trupele bulgare) și îngrijite corespunzător.“
 
Va urma.
 
 
Descarcă gratuit lucrarea „Ocupaţia militară a Dobrogei de către Puterile Aliate. Reinstalarea autorităţilor româneşti în Dobrogea. Noiembrie 1918 - decembrie 1919“, de col. (r) Remus Macovei
 
 
 
Citește și:
 
 
#DobrogeaDigitală: Dobrogea după Primul Război Mondial - Cu ce probleme s-au confruntat autoritățile române? (XVIII)