#DobrogeaDigitală Dobrogea, prima și ultima casă. Un preot tulcean „de poveste”

Părintele Alexandru Octavian Balaban nu este doar un simplu preot al parohiei Sfânta Parascheva din Dăeni, ci a făcut din satul tulcean unde slujește o oglindă a felului în care omul poate sfinți un loc.


Datorită tânărului paroh, născut în satul Ulmu din Brăila, Dăeni-ul are astăzi o corală de copii cu rezultate excepționale, o echipă de fotbal antrenată chiar de Părinte, un muzeu etnografic, o revistă și o monografie de aproape 400 de pagini a localității. Căci Alexandru Balaban a căpătat o veritabilă vocație de istoriograf și „scormonește” cu răbdare prin arhive, prin poduri sau cimitire, după date și documente vechi, îngălbenite de vremuri, cercetând și aducând la lumină istoria de secole a locurilor unde l-a trimis Dumnezeu să slujească. Preoți, învățători, primari, oameni de seamă ai Dobrogei, pierduți în negura timpului, sunt reînviați, prin efortul și pasiunea incredibilă a tânărului preot din Dăeni.

Nu știm cum și când reușește să le facă pe toate, el „doar își face datoria” (după cum afirmă, cu smerenie), fiind permanent în mișcare, cu proiecte și planuri care altora li s-ar părea irealizabile. Însă pentru el, nimic nu e imposibil – nici să facă rost de fonduri pentru a hrăni săptămânal 200 de copii, nici să ajute tinerii talentați să-și urmeze visele, nici să proiecteze un viitor centru de ajutor pentru copii şi mame singure, cu cabinet medical, sală de activităţi, sală de mese.



L-am invitat pe preotul „de poveste” de la Dăeni să ne transmită câteva gânduri despre vechea provincie transdunăreană, în aceste zile, când sărbătorim 142 de ani de Dobroge românească. A profitat de ocazie, pentru a evoca și rădăcinile vechi ale familiei sale, printre care au existat întemeietori de școală și oameni cu multă pasiune pentru carte și învățătură.
 

De prima oară am fost fascinat de acest tărâm apostolic

În anul 2004, am poposit în Dobrogea când am intrat la Seminarul Teologic Ortodox „Sfântul Ioan” din Tulcea.
De prima oară am fost fascinat de acest tărâm apostolic și am început să mă documentez de tradiții, obiceiuri, oameni și locuri.
De loc sunt din Ulmu, județul Brăila, născut în Bărăgăn pe data de 13 august 1989, din părinții Mihai și Mihaela. Străbunii mei erau proveniți din Ardeal cu transhumanța și am constatat că mulți din Dobrogea erau proveniți din Ardeal, inclusiv cei din Dăeni, cărora le-am studiat atent viețile.

Vă pot reda câteva rânduri despre familia noastră, ardeleni de fel, și despre străbunii noștri care au înființat prima școală din județul Brăila.
Câteva date legate de prima școală din comuna Ulmu, județul Brăila, care a fost înființată de strămoșii noștri în casa lui Ion Balaban, conform mărturiei găsită pe Mineiul Bisericii cu hramul Sfântul Nicolae din localitate, în anul 1796: „Am scris eu Toderașco, că eram la Ulmul și învățam copiii în casa lui Ion Balaban, leat 1796, sect 29, și am scris cu mâna de țărână, pentru că mâna putrezește, iar cine citește mă pomenește, pe acest Minei al Moș popii Mihai de la Ulmul le-am scris mai sus”. Semnează Toderașco log. sân. Paraschiv. Această școală avea caracter privat.

Referitor la acest Ion Balaban (în casa căruia se învăța carte în anul 1796), din cercetările pe care le-am făcut, vă pot împărtăși câteva date. Acesta era originar din părțile Brașovului. Alături de frații săi, a poposit pe meleagurile Bărăganului cu transhumanța. Au fost foarte bogați, au venit cu multe animale și au cumpărat foarte mult pământ. Erau știutori de carte, unii dintre frați erau absolvenți ai renumitei școli din Schei Brașovului (1760).  Au fost și cadre didactice la această școală din Ulmu, dar și la cea care s-a înființat mai târziu. Din păcate, ei nu mai sunt pomeniți, dar să luăm aminte că ei au pus bazele școlii din localitatea Ulmu. S-au așezat cu oile lângă  Călmățui, lângă un „ulm mare, umbros” și au înființat prima școală din localitate. Străbunicii mei aveau cărți de cult de pe la 1800 tipărite (străbunicul  avea o Cazanie de prin secolul XIX primită în dar de la bunica lui, dar și o Evanghelie veche). Acest Ion Balaban a avut mai mulți copii. Stanciu Balaban, nepotul lu' Ion Balaban a avut 7 copii, 2 fete Anica si Marioara si 5 baieți : Dinu, Ion, Tantel, Vasile mort pe front, plecat în concentrare în 1939 și Constantin (străbunicul meu) născut în 1913 și decedat pe 13 august 2003, chiar în ziua când am împlinit 14 ani.

A fost veteran de război, a luptat pe front în al Doilea Război Mondial. A fost luat în concentrare în 1939, a stat în concentrare doi ani și potcovea caii, lucra la fierărie. A venit pentru puțin timp acasă, dar l-au luat înapoi repede și l-au pus în linia întâi. Era  absolvent al Școlii de Arte Frumoase și Meserii din Brăila. S-a întors acasă definitiv, grav bolnav, în anul 1945. Din cauza obuzelor, a rămas cu sechele la auz și vedere. Acesta a fost căsătorit cu Gherghina, fiica lui Vasilica și Dumitru Perianu care au avut 26 de copii, după naștere, în viață au rămas 13 (astăzi toți decedați). Gherghina a fost pe  front în al Doilea Război Mondial, ajuta la infirmerie, a fost si ea rănită în urma unui bombardament. Fratele Gherghinei (străbunica), Vasile Perianu, a picat prizonier peste Prut și a facut pușcărie 4 ani la Auschwitz (în lagăr). A reușit să scape și a fost prigonit de regimul comunist pe motiv că e informatorul nemților, pentru că nu exista  motiv întemeiat să fi fost eliberat. Veneau noaptea tovarășii și îl controlau spunându-i „tâlharule, unde ții ascuns armamentul?”. Gheorghe a fost luat pe front în linia întâi și a fost împușcat în cap în munții Tatra din Cehoslovacia. E un cimitir acolo al eroilor.  
Copiii lui Stanciu Balaban aveau mult teren agricol și animale. În anii 1949-1950, li s-a confiscat toată averea, au fost încadrați la „chiaburi”, de către regimul comunist. Cei ce s-au opus, au fost prigoniți și închiși.
Străbunicul era fierar de meserie, mai există și astăzi în curtea acestuia vechea fierărie. Aveam in anul 2000 vârsta de 11 ani și mi-a povestit că a refuzat colectivizarea. Au venit  noaptea, i-au torturat, au încins jar la fierarie, pe vatra unde încălzea fierul pentru modelat, și i-au legat cu capul în jos și i-au fript la tălpi până au cedat pământul.
Magazinul mare de la Mohreanu e construit pe terenul lu' Constantin Balaban, acolo a fost o casă de locuit, casa morii, iar în 1950 a fost dărâmată și mai târziu s-a ridicat magazinul pe care îl vedem și în zilele noastre.
Înainte de a se ridica acea casă, exista pe acel loc o moară a lui Dumitru și Vasilica Perianu si astăzi mai este acolo postamentul acesteia.
Președintele Sfatului Popular era Istrate Vasile în acea vreme. Localitatea pentru o perioadă  a purtat numele eroului Stan Poetas, dar din considerente politice s-a revenit la vechea denumire  de Ulmu.
Eu am găsit aceste date în momentul  in care am încercat sa fac arborele genealogic al familiei Balaban. Proveniența numelui  de „Balaban” are o istorie foarte captivantă.
 

Am găsit un „tezaur prăfuit” despre Dobrogea si dobrogeni
 
Revenind la Dobrogea și propriile experiențe, după ce am absolvit Seminarul Teologic Ortodox „Sfântul Ioan Casian” din Tulcea, am fost admis în anul 2008 la Facultatea de Teologie Ortodoxă „Justinian Patriarhul” din București, pe care am absolvit-o în anul 2012, iar pe data de 14 octombrie 2012 am fost hirotonit preot de către P.S. Visarion, Episcopul Tulcii, pe seama Parohiei „Sfânta Cuvioasa Parascheva” Dăeni.

Din momentul acela am început un studiu mai aprofundat despre Dobrogea, în special despre Dăeni, pentru că rădăcinile se uită, tradițiile și obiceiurile se pierd. Am zis că e bine să văd de unde au venit cei din Dobrogea și să le scot in evidență faptele mărețe pentru că ei au pus umarul la clădirea acestei țări.

Pe unde întrebam despre oameni, locuri, documente, nimeni nu știa să îmi răspundă concret, toți îmi spuneau că e pierdere de timp, pe cine mai interesează ce s-a petrecut cu sute de ani in urmă „părinte, lumea s-a schimbat, lasă astea” și le răspundeam „S-o fi schimbat lumea, dar nu vreau să mă schimbe și pe mine, eu rămân naționalist și vreau să îmi știu rădăcinile, tradițiile și obiceiurile și să le ducem mai departe" .

Eu însă nu am renunțat, deși de multe ori îmi pierdeam nădejdea în fața colii albe de hârtie.
Am început să cercetez arhivele naționale, arhivele episcopilor și arhiepiscopiilor, cărți, reviste, am plecat prin cimitire, am scrijelit cruci și spre bucuria mea am găsit un „tezaur prăfuit” despre Dobrogea si dobrogeni.

În anul 2013, am început lucrările la biserică și la casa parohială și am căutat în fiecare colțișor și am dat de icoane vechi, cea mai veche Anghel T. Zugrav 1883 si altele plină de istorie. Am descoperit o arhivă "ascunsă" prin poduri cu date și documente interesante.

Am umblat din casă în casă, am strâns poze, obiecte vechi și am alcătuit o expoziție care pe viitor se va transforma într-un muzeu intr-o casă donată de o familie din sat și va dăinui peste veacuri pentru a evidenția românismul din străvechea așezare Dăeni.

Am intervievat dobrogenii si am aflat lucruri deosebite despre tradiții, obiceiuri și nu numai.
Cercetând istoria, am reușit să public o carte de 394 de pagini intitulată „Istoria necunoscută a Parohiei Daeni și oameni de seamă ai locului”, în anul 2019, unde i-am scos din anonimat pe cei ce nu mai sunt, dar care au avut un rol esențial în comunitate și în Dobrogea.

Dăeniul a dat lăutari renumiți, de exemplu cel mai renumit lăutar dobrogean era la 1973 Moș Iordache Trandafir, pe care l-am găsit în nunta filmată de TVR. Putem continua cu dascăli emeriți, evidențiind pe Cosma Dascălul, care avea o renumită școală la Dăeni, la jumătatea secolului XIX, și aducea cărți cu măgarul din Țara Românească, pentru a-i învăța pe copii buchia. Putem evidenția și un alt fiu al satului, Virgil Herda, provenit din Bran, născut la 1886, pe care, în anul 1920, îl regăsim ca director al Școalei Normale din Tulcea.

Cât privește tradițiile și obiceiurile, putem aduce în actualitate pe fiul satului Gheorghe C. Mihalcea, absolvent de Teologie si doctor în Filologie, culegător de folclor.
Despre localitatea Dăeni și despre oamenii locului pot scrie multe, în primul rând cum a fost înfrânt Radu Șerban în 1603, când localitatea avea 10.000 de locuitori și era un mic orășel, dar și despre tezaurul de la Dăeni, găsit în 1956, care datează din secolele IV-III înainte de Hristos și se păstrează la Muzeul din Istorie din Galați.

Mai putem evidenția activitatea preoților în vremurile de răstriște de la 1830 până astăzi, firul dascălilor și al primarilor, dar și al altor oameni de seamă care au avut un rol important în Dobrogea și puțini cunosc faptele acestora.

În prezent cercetez, am în lucru încă 3 cărți si un opis de 25000 de documente, marturii si poze adunate.

Pentru mine Dobrogea e totul, mulți consideră prima casă locul unde s-au născut și unde locuiesc a doua casă, dar o spun cu mâna pe inimă, prima casă a mea e Dobrogea, aici e sufletul meu, aici mă regăsesc, aici mă simt mai aproape de Dumnezeu, e o legătură minunată, greu de descris în cuvinte. Am fost, sunt și voi rămâne fascinat de tărâmul Dobrogei.

 

Citește și:

Portrete de preoți dobrogeni: Preotul Andrei Dumitru (galerie foto)
“Istoria necunoscută a Parohiei Dăeni și oameni de seamă ai locului“-Lansare de carte la Parohia Dăeni