Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
//
15:08 23 12 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

#DobrogeaDigitală Maestrul Nottara, la Constanța

ro

10 Mar, 2021 00:00 62913 Marime text
 
  • Vizita marelui actor Constantin I. Nottara la Constanța, reflectată în ziarul „Dobrogea Jună”
 
Actorul, regizorul şi profesorul Constantin I. Nottara, cel care este considerat unul dintre fondatorii teatrului românesc modern, era cunoscut și apreciat unanim de toți iubitorii de teatru ai României interbelice.

După o specializare la Paris, Nottara devine, în 1893, profesor la Conservatorul de Muzică şi Declamaţie din Bucureşti, unde avea să predea arta teatrală timp de 33 de ani. A format generaţii întregi de actori, printre care Tony Bulandra, Constantin Tănase, Lucia Sturdza Bulandra şi mulţi alţii.

A activat ca director de scenă la Teatrul Naţional din Bucureşti și a luptat pentru drepturile actorului, cariera lui confundându-se cu istoria primei scene a Bucureştiului.

În 60 de ani de teatru, a interpretat peste 800 de roluri, viața sa rămânând, până la sfârșit scena. Pentru teatru, și-a jertfindu-şi toate bunurile pământeşti. După ce a trăit toată viața în locuințe închiriate, colegii și elevii săi au pus mână de la mână și i-au cumpărat maestrului, în ultima parte a vieţii, o casă pe actualul bulevard Dacia. Întru veșnica sa memorie, teatrul din b-dul Magheru poartă și azi numele „Constantin I. Nottara”.

O dovadă a notorietății sale în epocă, descoperim în numărul din 10 martie 1925 al ziarului „Dobrogea Jună”, unde este prezentată vizita la Constanța a maestrului Nottara, întâmpinat cu muzică miliară și maxim entuziasm de publicul din orașul de la malul mării.

Articolul este indexat în volumul Dobrogea Jună. Caleidoscop”, unde autorii au antologat cele mai relevante materiale apărute, timp de patru decenii, în ziarul condus de marele jurnalist Constantin Sarry.
 

„Ieri după amiază a sosit în localitate Maestrul C. Nottara, decanul scenei româneşti, care cu ocazia aniversărei sale de 50 de ani de scenă, face un turneu în toată ţara cu tot ansamblul cu Apus de soare de B. Şt. Delavrancea, în care maestrul are o creaţie neîntrecută.
Un public imens a ţinut să primească în gară pe ilustrul oaspete şi în momentul intrării trenului în staţie, strigăturile de «ura» se amestecau cu sunetele muzicei militare venită şi ea în acest scop.
Oficialitatea a strălucit prin absenţă, ceea ce a reliefat cu mai multă tărie sinceritatea manifestaţiei cetăţeneşti la care au luat parte intelectuali, comercianţi, meseriaşi, studenţi cât şi un mare grup de elevi de liceu sub conducerea d-lui profesor Nicolae Constantinescu.
Discursuri nu s-au rostit, dar strigătele sincere de «Ura» şi «Bine ai venit» au impresionat pe cel sărbătorit mai mult decât vorbele serbede după calapod, pe care le-ar fi rostit vreunul din reprezentanţii oficialităţii noastre, care după cum am mai spus mai sus, au absentat pentru simplul motiv, că iniţiativa acestei sărbătoriri nu a fost zămislită în spelunca guvernamentală din colţul grădinii publice.
De la gară până la restaurantul Bristol din Piaţa Independenţei trăsura cu nr. 78 - cea mai rebegită dintre birjele Constanţei - a fost escortată triumfal de un public numeros şi muzică militară. Seara, la teatrul Elpis s-a oferit Maestrului din partea cetăţenilor o statuetă cumpărată de la Magazinul Şapira. Şi când te gândeşti, toată această manifestare cultural - naţională a fost organizată de ... Moritz Comet!”

 
#citeşte mai departe în „Dobrogea Jună. Caleidoscop
#„Dobrogea Jună. Caleidoscop”
#Autori Gelu Culicea, Alina Sin, Iuliana David
 
Dacă în urmă cu 122 ani pionierul culturii româneşti în Dobrogea, Petru Vulcan, inaugura prima bibliotecă publică la Constanţa, pe 23 noiembrie 2017, printr-o onorantă coincidenţă, cotidianul ZIUA de Constanţa, conştient de rolul său pe tărâmul cultural dobrogean, a inaugurat prima BIBLIOTECĂ DIGITALĂ - Fondul Documentar „Dobrogea de ieri şi de azi“. 
 
DREPTURI DE AUTOR
 
a) Toate informaţiile publicate pe site de către ZIUA de Constanţa (incluzând, dar fără a se limita la, articole, informaţii, fotografii, fişiere audio, bannere publicitare) sunt protejate de dispoziţiile legale incidente: Legea nr. 8/1996 privind dreptul de autor şi drepturile conexe, Legea nr. 84/1998 privind mărcile şi indicaţiile geografice şi Legea nr. 129/1992 privind protecţia desenelor şi modelelor), titulari ai drepturilor protejate de lege fiind ZIUA de Constanţa sau, după caz, furnizorii săi de informaţii.
 
b) Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, decompilarea, distribuirea, publicarea, afişarea, modificarea, crearea de componente sau produse sau servicii complete derivate, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului site-ului, cu excepţia afişării pe ecranul unui computer personal şi imprimarea sau descărcarea, în scop personal şi necomercial în lipsa unui acord scris din partea ZIUA de Constanţa.

Sursa foto : imagoromaniae.ro

Citește și:

#DobrogeaDigitală-„Dobrogea Jună. Caleidoscop”, de Gelu Culicea, Alina Sin și Iuliana David: Inaugurarea primului teatru din Constanța, marcată de prezența savantului Nicolae Iorga

#DobrogeaDigitală - „Dobrogea Jună. Caleidoscop”, de Gelu Culicea, Alina Sin și Iuliana David: „De la gazetăria de căpătuială până la cea de principiu e o distanţă ca de la vierme la un astru”  



 

Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Comentarii








Cele mai recente postari