Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
15:22 16 11 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

#DobrogeaDigitală Maria Magiru, director Muzeul de Artă Populară, mesaj de Ziua Dobrogei

ro

19 Nov, 2020 00:00 4068 Marime text

M-am născut, am crescut și m-am dezvoltat profesional în Dobrogea. Pentru mine, Dobrogea înseamnă „acasă”. Mai mult decât atât, am avut bucuria de a cunoaște pământul dobrogean într-un sens profund. Ca etnograf, am străbătut satele dobrogene în căutarea de comori materiale și imateriale, vechi mărturii ale existenței elementului românesc pe acest pământ. În acest fel am luat contact cu spiritualitatea satului dobrogean, dar și cu multiculturalitatea sa, pentru că aici trăiesc în armonie români, aromâni, turci, tătari, armeni, greci, ruși lipoveni, bulgari.
 


Dacă cineva vrea să cunoască Dobrogea, ar trebui să vină aici să ia contact cu frumusețile sale naturale, să descopere locurile încărcate de istorie, oamenii. Consider că cele mai importante valori pe care le au dobrogenii sunt ospitalitatea, toleranța, pentru care suntem un exemplu pretutindeni în lume în acest sens, dar și puterea de a face față încercărilor.
 


Pentru mine, Dobrogea este unică, incomparabilă. Dobrogenii ar trebui să fie mândri că trăiesc pe acest pământ binecuvântat dintre Dunăre și Mare. Frumusețea Dobrogei cu formele sale de relief, cu Marea Neagră și Dunărea, inepuizabile resurse de viață și de energie, se reflectă în personalitatea oamenilor care viețuiesc pe aceste meleaguri încărcate de istorie și tradiție. Mărturii despre Dobrogea multiculturală se regăsesc nu doar în vestigiile arheologice întâlnite la tot pasul, ci și în dovezile de cultură materială și imateriale culese din gospodăriile tradiționale ale locuitorilor săi și tezaurizate de Muzeul de Artă Populară Constanța.
 

Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Comentarii








Cele mai recente postari