#DobrogeaDigitală Paul Tutungiu, spirit tutelat de zeii din vechea Dacie

Astăzi se împlinesc 79 de ani de la nașterea scriitorului Paul Tutungiu.
Venit pe lume la 6 mai 1941, la Cernavoda, în județul Constanța, termină liceul la Călărași (1959) și apoi, după câțiva ani de minerit, la Petroșani, devine student al Facultății de Filologie a Universității din București.
Lucrează ulterior ca redactor la câteva publicații din țară, printre care și revista „Teatrul”, aflată, cu câteva dintre edițiile sale, în Biblioteca Digitală ZIUA de Constanța.

Este pasionat de etnologie, de cultura dacă și medievală românească, întreaga sa creație fiind de altfel amprentată de ideea transfigurării esenței spațiului românesc, a fondului său arhaic, traco-dac.
Poetul iubește mitologia autohtonă și încearcă fundamentarea unei metafizici lirice românești, pornind de la elementele geografice (marea, Dunărea, Carpații), motivele folclorice sau culte. Paul Tutungiu este un spirit tutelat de zeii vechii Dacii,  lansând către entitățile ocrotitoare „colindele", „doinele", „baladele" sau invocațiile magice.
Ieșind din sfera lirică, Paul Tutungiu se reconfigurează complet, abordând, lucid și critic, cronica dramatică. În numărul 12 din 1974 al revistei „Teatrul” , găsim o intervenție semnată P.T., o cronică destul de severă la adresa premierei spectacolului „Răsplata”, pusă în scenă pe 31 octombrie 1974, la Teatrul de Dramă şi Comedie din Constanţa. Piesa aparținea dramaturgului Ghiţă Barbu, care debuta cu această ocazie, debuturi fiind și cel al regizorului Silviu Purcărete, precum și al tânărului absolvent de teatru, actorul Vasile Cojocaru.
Iată ce scria Paul Tutungiu, cu o peniță nu lipsită de talent și imperturbabil spirit critic:

„A deschide noua stagiune cu un spectacol inspirat din viaţa nemijlocită a cooperatorilor agricoli dobrogeni, iată o intenţie interesantă a oamenilor de teatru constănţeni; când un asemenea spectacol reprezintă virtual un triplu debut (al dramaturgului Ghiţă Barbu, al regizorului Silviu Purcărete şi al tânărului absolvent, actorul Vasile Cojocaru) promisiunile scenei devin aprioric o emblemă atrăgătoare. Aşadar, «Răsplata» este un text despre ţăranii contemporani. Autorul, după cum mărturiseşte în caietul program, este «veterinar, de meserie», fermier ; sunt asumate deci toate premizele unei documentări absolute, de zi cu zi: în mod cert, autorul se întâlneşte «în producţie» cu personajele sale prezumtive, le cunoaşte realitatea netransfigurată artistic, este bine acomodat cu problematica satului de azi. Numai că aceste elemente biografice nu «răzbat» din păcate, o spunem din capul locului, în spectacolul prezentat la Constanţa…

Să comentăm celălalt debut, pe care l-am fi dorit substanţial, cel al regizorului Silviu Purcărete. Pornind de la concepţia nestrămutatei fidelităţi faţă de text, Silviu Purcărete a mizat pe «realismul» textului, schematizând şi mai mult şabloanele lipsite de viaţă, de veridicitatea de care se vorbea în caietul program. Semnând şi scenografia, Silviu Purcărete şi-a luat în întregime răspunderea faţă de soarta spectacolul lui. Sigur că salvarea textului lui Ghiţă Barbu s-ar fi putut afla în eventualele iniţiative artistice care (dincolo sau paralele textului) ar fi fost în măsură să descopere o gândire creatoare a spectacolului. Dar Silviu Purcărete nu a intenţionat o viziune originală, un spectacol de regizor. Actorii «au mers» pe firul textului, refuzând ingeniozitatea, uneori şarjând jalnic. Pentru că se aplauda zgomotos, am fost martori, din cinci în cinci minute, adică atunci când în text, dramaturgul Ghiţă Barbu, care l-a citit pe Freud şi ştie ce detentă capătă eliberarea din conştiinţă a obsesiilor lubrice, a strecurat încă o «aluzie». Or, dacă actorul nu reuşea, rostind replicile, personajul a fost ofensat de fiecare dată.

I-a revenit lui Sandu Simionică, actor de o profesionalitate remarcată de atâtea ori, cu virtuţi cinematografice evidente, să echilibreze, într-o balanţă psihică de cea mai înaltă fineţe, întreg spectacolul, să reabiliteze astfel, într-un fel, prin singularitatea sa aptă să realizeze un realism scenic viabil, ceea ce autorul textului şi regizorul nu şi-au propus să salveze”.


Sursa foto: coperta volum Paul Tutungiu

 
Citește și:

#DobrogeaDigitală: „Eu mă simt compozitor pînă în măduva oaselor”