Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
//
21:43 20 12 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

#DobrogeaDigitală Personalități importante care au locuit în Constanța - Regina Maria, Regele Mihai I, familia Știrbey

ro

05 Jul, 2021 00:00 3766 Marime text
 
  • Regina Maria, prințesa Elena a României, Regele Mihai I, familia Știrbey sunt doar câteva dintre numele importante care au locuit în Constanța.   
„Dobrogea culturală între Constanța și Balcic“ este o „hartă modernă“ a istoriei de pe malul Mării Negre. La construcţia acestui volum au participat: Delia Bălăican, Wendy Laura Cînţa, Ştefania Dinu, Sebastian Ionescu, Oana Marinache, Alexandru Mexi, Diana Slav, Silvia Vrânceanu Nichita și Raluca Zaharia - specialiști din domenii diverse precum istorie, istoria artei, arhitectură, urbanism, peisagistică, jurnalism ș.a. Autorii aduc în fața publicului larg punctele turistice recunoscute atât din Constanța, cât și din Balcic, evenimente mai puțin cunoscute, monumente istorice uitate, dar și detalii despre traiul anilor 1800.


Un subiect de interes prezentat în „Dobrogea culturală între Constanța și Balcic“ sunt vilele din Mamaia. A început să se dezvolte din anul 1905 cu scopul de „băi de mare“.  Astfel, a devenit o zonă atractivă pentru vilele de vacanță. Însăși Regina Maria a primit aproximativ 35.000 de metri pătrați teren din partea Constanței. 
Acestea fiind spuse, a construit între 1923-1926 o reședință de vară, numită „Valul Negru“. Proiectul reședinței regale i se datorează prietenului prinţului Barbu Știrbey, arhitectul italian Mario Stoppa. Construcția a fost îngrijită de generalul Paul Angelescu, arhitectul Constantin D. Dobrescu, iar înteprinderea care s-a ocupat de lucrare a fost Carlo Actis.

„[...] a venit Barbu și a stat cu mine. El mi-a adus un minunat plan pentru casa de la Constanța, după o idee de-a mea, plan realizat de tânărul lor prieten arhitect, Stoppa. Este exact ceea ce vreau, numai că este foarte problematic să pot construi o asemenea casă frumoasă la prețurile actuale, dar dacă ni se construiește o casă la Constanța sau, mai degrabă, la Mamaia, nu pot suporta să fie una urâtă, ar fi o profanare a locului.“,a mărturist pe 30 ianuarie 1923, Regina Maria.


Stilul proiectului casei regale combina elemente din arhitectura mediteraneană cu cele regional-balcice, fiind vorba despre o construcție în terase, cu un turn-foișor. În 1927, Regina Maria a donat casa de vacanță de la malul mării prințesei Elena a României și Regelui Mihai I, preferând o vilă mai mică, în apropiere de prima sa casă, tot cu un turn-minaret.

Familia Știrbey a urmat gestul reginei și a cumpărat un teren în apropierea casei regale. Planurile vilei Știrbei regăsite în arhive o indică pe fiica cea mare a cuplului princiar Barbu și Nadeja Știrbey, Maria, ca proprietară- comanditară. Vila a fost structurată astfel: într-un plan pentagonal, accesul se făcea dintr-un hol amplu, iar pe cele două laturi se aflau sufrageria și un salonaș. La subsol erau bucătăria, spălătoria, camerele de servitori, iar la etaj dormitoarele și băile.  
 
Citește mai departe în „Dobrogea culturală între Constanța și Balcic. Istorie, patrimoniu, peisaj”

Sursa foto  „Dobrogea culturală între Constanța și Balcic. Istorie, patrimoniu, peisaj”

DREPTURI DE AUTOR
 
a) Toate informațiile publicate pe site de către ZIUA de Constanța (incluzând, dar fără a se limita la, articole, informații, fotografii, fișiere audio, bannere publicitare) sunt protejate de dispozițiile legale incidente: Legea nr. 8/1996 privind dreptul de autor și drepturile conexe, Legea nr. 84/1998 privind mărcile și indicațiile geografice și Legea nr. 129/1992 privind protecția desenelor și modelelor), titulari ai drepturilor protejate de lege fiind ZIUA de Constanța sau, după caz, furnizorii săi de informații.
 
b) Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, decompilarea, distribuirea, publicarea, afișarea, modificarea, crearea de componente sau produse sau servicii complete derivate, precum și orice modalitate de exploatare a conținutului site-ului, cu excepția afișării pe ecranul unui computer personal și imprimarea sau descărcarea, în scop personal și necomercial în lipsa unui acord scris din partea ZIUA de Constanța.
 
Citește și:

#DobrogeaDigitală: „În Dobrogea, fiecare cărare îți spune o poveste...“

 

Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Comentarii








Cele mai recente postari