#DobrogeaDigitală - „Uraganul istoriei. Pagini de jurnal intim. Anul 1940”, de Pericle Martinescu Tudor Vianu - un boem „refulat”

Volumul „Uraganul istoriei. Pagini de jurnal intim” conţine preţioase pagini de memorialistică, prezentând contextul socio-politic şi cultural al anului 1940, îngrijorările autorului cu privire la soarta României ameninţată de război şi de vântul nemilos al istoriei, dar şi întâlniri memorabile cu personalităţi importante din câmpul literar şi artistic, cu care Pericle Martinescu a fost contemporan.





Textul din care cităm mai jos ilustrează întâlnirea cu fostul său profesor, Tudor Vianu, căruia îi purta o recunoştinţă şi o simpatie specială, la Biblioteca Municipală din Bucureşti, unde autorul a lucrat o perioadă ca bibliotecar.
 

„Vizită plăcută la Bibliotecă: Tudor Vianu. Pe la ora 3.30 când veneam la serviciu, m-am întâlnit cu profesorul în capul străzii Batişte. El era cu o paporniţă strânsă în mână, căuta să cumpere ceva de la băcănie, dar părea că umblă fără rost pe stradă. Era soare, cald, plăcut. Când m-a văzut şi a auzit că vin la Bibliotecă, a renunţat la cumpărături şi m-a însoţit, să facă vizita pe care mi-o promisese mai de mult la Bibliotecă, să vadă şi el cum arată o Bibliotecă municipală (ştia că aceasta a fost pusă pe roate de Pompiliu Constantinescu), ce cărţi are, ce săli de lectură, ce fel de cititori. După ce i-am arătat sălile, fişierele, depozitul de cărţi, unde s-a mirat să vadă un fond atât de bogat de cărţi noi franţuzeşti («Este, desigur, şi meritul dumitale în achiziţionarea lor...»), l-am poftit în biroul d-nei R., unde am stat amândoi de vorbă aproape două ceasuri. Profesorul e foarte abătut, i se fac mizerii la Facultate, chiar de către foştii studenţi ai lui, iar situaţia actuală din lume îl îngrozeşte pur şi simplu. Îşi păstrează totuşi încrederea în viaţă, aşa cum se cuvine unui spirit superior care nu cedează în faţa atacurilor oarbe ale materiei, dar, spunea el, «vom trece prin momente grele, din care cine ştie câţi vom mai scăpa.» Avea un accent patetic, impresionant. Şi mi se părea dezarmat, dar nu înfrânt.

 

DESCARCĂ GRATUIT VOLUMUL ÎN FORMAT PDF!

 

Am trecut apoi la chestiuni mai puţin sumbre. l-am făcut o mărturisire, pe care de mult voiam să i-o împărtăşesc, dar n-avusesem prilejul, anume că dânsului personal îi păstrez o mare recunoştinţă, deoarece datorită unei împrejurări, decisivă pentru mine, pe care o patrona, am putut să rămân în Bucureşti şi să urmez studiile la Facultate. «- Cum aşa?!» a rostit el foarte curios. Şi i-am povestit cum, în toamna lui 1931, înscris la Facultatea de Litere si Filosofie, m-am prezentat la examenul pentru bursă, unde examinator era chiar dânsul - teză scrisă cu subiectul «Paralelă între Logică şi Psihologie» - şi am obţinut o bursă, constând din masă şi un pat la căminul studenţesc al Oficiului universitar, ceea ce pentru mine a fost providenţial, căci altfel nu ştiu ce s-ar fi întâmplat: poate aş fi rămas «fecior Ia plug», poate aş fi păzit şi astăzi oile.


Îşi amintea că ţinuse asemenea examene, dar nu-şi amintea de mine, cel de atunci. Mai târziu am devenit unul dintre studenţii lui preferaţi, dar nu străluciţi (dimpotrivă nu m-am evidenţiat prin nimic, iar la licenţă m-a trecut mai mult din ... simpatie). Urmărea însă activitatea mea publicistică şi-mi acorda credit, cu toate că nu era totdeauna de acord cu unele «extravaganţe» ale mele. Odată, la un seminar, am ţinut şi eu o lucrare despre Baudelaire, însă într-un spirit foarte degajat, făcând unele constatări şi afirmaţii ce-şi aveau locul într-o revistă de frondă, dar nu la un curs universitar; totuşi, el a suportat cu indulgenţă dizertaţia mea (cred că i-a plăcut chiar, însă, ca profesor, nu putea fi de acord).


La fel, când a apărut romanul meu Adolescenţii de la Braşov, i-am oferit cartea, şi după ce a citit-o mi-a spus doar că eroii mei sunt «prea teribili», lăsându-mă să înţeleg că nu putea admite răsvrătirea unor elevi faţă de dascălii lor. Temperament de boem, spirit larg, îngăduitor, inimă caldă, dornică de prietenie în sensul frumos al cuvântului, dar în acelaşi timp personalitate bine organizată, impunându-şi o disciplină riguroasă în viaţă şi în muncă, Vianu mi-a inspirat totdeauna respect şi a fost unul din profesorii pe care i-am simpatizat mult ca student. Am motive să cred că şi dânsul m-a simpatizat. (Am şi «colaborat» odată, atunci când a realizat cu studenţii din seria mea traducerile de texte estetice, prin 1934-1935. Mie mi-a dat să traduc textul din Alain, inclus, după ce l-a revăzut şi corectat el, ca de altfel pe toate celelalte traduceri, în volumul tipărit ulterior).

„El îl are ca idol pe Goethe, eu pe Baudelaire; iată ceea ce ne deosebeşte fundamental”

N-am să uit seara petrecută împreună acum vreo doi ani la Braşov, când am vrut să retrăim câteva clipe o viaţă «studenţească» frumoasă a cărei nostalgie o purtăm cu noi. Era preşedintele comisiei de bacalaureat şi-l luase ca secretar pe prietenul şi colegul meu de facultate Ion Ureche, care-l cultiva si spera să rămână asistentul său la Estetică. (În prezent e la Paris, unde s-a dus să-şi facă doctoratul la Sorbona şi unde l-au prins evenimentele). Ureche mi-a scris şi într-o duminică m-am dus la Braşov, m-am întâlnit cu ei, iar după examen ne-am urcat toţi trei pe Warte, am luat masa la restaurantul de acolo, unde am stat până noaptea târziu, când s-a închis localul. Profesorul a fost încântător. Se simţea bine în compania noastră, cadrul şi atmosfera de acolo îl dispuneau şi mai mult, am băut bere, am mâncat crenvurşti şi fripturi bine preparate, am admirat priveliştea ce se deschidea de sus, prin noapte, spre Ţara Bârsei, iar el ne-a depănat câteva amintiri de pe vremea când era student în Germania şi «oficia» des la asemenea agape romantice, pline de farmec. Atunci l-am cunoscut bine pe adevăratul Vianu.


Aş putea spune că e un boem «refulat» sau unul transformat în «Herr Doktor». Simt o mare afinitate între noi (ca structură sufletească - ceea ce nu există între el şi Ureche, dar acesta are alte însuşiri), însă şi o mare deosebire. Pe lângă faptul că provenim din medii cu totul diferite, facem pare din două generaţii nu prea depărtate (ca vârstă artistică) însă cu mari deosebiri de vederi. El a rămas la simbolism şi impresionism - în poezie, în critică, în stilul de viaţă - la care a adăugat un olimpianism ce i se potriveşte de minune şi-i e necesar în cariera universitară, fără să participe la neliniştea, revolta, anarhia şi dezaxarea oamenilor din generaţia mea. (Cred că nu l-a citit pe Malraux şi nici nu-l interesează). Afară de acestea, ştie să fie «doctoral» în tot ce face, pe când eu sunt un biet «poet naiv», ca să folosesc un termen pe care l-am auzit de multe ori la cursul său. El îl are ca idol pe Goethe, eu pe Baudelaire; iată ceea ce ne deosebeşte fundamental.


La plecarea de la Bibliotecă, l-am văzut totuşi pe acest falnic om, atât de sigur de el când apărea la catedră, atât de seducător prin expunerile sale, l-am văzut, zic, abătut, dezorientat, ca sub povara unei mari ameninţări. Căuta să braveze, dar nu-şi putea ascunde o anume spaimă interioară ce i se aşternea în priviri. Desigur, şi el se întreba, ca şi mine, păşind pragul Bibliotecii, ieşind din umbra iluzoriu-protectoare a cărţilor: ce se va întâmpla cu noi mâine, poimâine?”

#citeşte mai departe în „Uraganul istoriei. Pagini de jurnal intim. Anul 1940”, de Pericle Martinescu
#Uraganul istoriei. Pagini de jurnal intim. Anul 1940”
#Autor Pericle Martinescu

Dacă în urmă cu 122 ani pionierul culturii româneşti în Dobrogea, Petru Vulcan, inaugura prima bibliotecă publică la Constanţa, pe 23 noiembrie 2017, printr-o onorantă coincidenţă, cotidianul ZIUA de Constanţa, conştient de rolul său pe tărâmul cultural dobrogean, a inaugurat prima BIBLIOTECĂ DIGITALĂ - Fondul Documentar „Dobrogea de ieri şi de azi“.
 
DREPTURI DE AUTOR
 
a) Toate informaţiile publicate pe site de către ZIUA de Constanţa (incluzând, dar fără a se limita la, articole, informaţii, fotografii, fişiere audio, bannere publicitare) sunt protejate de dispoziţiile legale incidente: Legea nr. 8/1996 privind dreptul de autor şi drepturile conexe, Legea nr. 84/1998 privind mărcile şi indicaţiile geografice şi Legea nr. 129/1992 privind protecţia desenelor şi modelelor), titulari ai drepturilor protejate de lege fiind ZIUA de Constanţa sau, după caz, furnizorii săi de informaţii.
 
b) Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, decompilarea, distribuirea, publicarea, afişarea, modificarea, crearea de componente sau produse sau servicii complete derivate, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului site-ului, cu excepţia afişării pe ecranul unui computer personal şi imprimarea sau descărcarea, în scop personal şi necomercial în lipsa unui acord scris din partea ZIUA de Constanţa.
 
Sursa foto: captură YouTube/Arhivă TVR
 


Citeşte şi:

#DobrogeaDigitală - „Umbre pe pânza vremii“, de Pericle Martinescu: Martor al sublimei prietenii dintre Panait Istrati şi Nikos Kazantzakis

#DobrogeaDigitală - „Umbre pe pânza vremii“, de Pericle Martinescu: „George Enescu - frumoasă viaţă, fericit destin!”
  
#DobrogeaDigitală: Pericle Martinescu şi Emil Cioran, doi noctambuli filosofând într-un oraş adormit

#DobrogeaDigitală - „Uraganul istoriei. Bombe şi boemă. Pagini de jurnal intim (1941-1945)”, de Pericle Martinescu: Sfârşitul războiului şi „noi angajamente”
 
#DobrogeaDigitală - „Figuri în filigran”, de Pericle Martinescu: În vizită la George Călinescu, „în laboratorul literar unde se făureşte, zi de zi, marea istorie a literaturii române”

#DobrogeaDigitală - „7 ani cât 70. Pagini de jurnal (1948-1954)”, de Pericle Martinescu: În volumele epurate de comunişti ni se prezintă „un popor compus din escroci, semidocţi şi tot felul de lichele”
 
#DobrogeaDigitală - „7 ani cât 70. Pagini de jurnal (1948-1954)”, de Pericle Martinescu: Modificarea ortografiei limbii române, susţinută de „filologii” improvizaţi

#DobrogeaDigitală - „Confesiune patetică. Pagini de jurnal intim (1936-1939). Vulcanul iubirii”, de Pericle Martinescu: Anton Holban, „suflet torturat” de amoruri răvăşitoare