#DobrogeaDigitală – „Visul Cavalerului”, de Pericle Martinescu  „Nu ne putem desprinde de trecut rîzînd”

Volumul „Visul cavalerului“ este un dialog între autor şi alter-egoul său, prilej cu care Pericle Martinescu trece în revistă spectacolul fascinant al propriei deveniri, marcate de credința în valori eterne precum libertatea, adevărul și dreptatea.
 
Asumându-și rolul de observator lucid și erudit al propriei existențe, contopite în istoria unui veac capricios, Pericle Martinescu evocă o serie întreagă de evenimente petrecute în țară și în lume, trecute prin filtrul trăirilor interioare.
În acelaşi spirit cu jurnalele sale intime, dialogul între ego-ul şi alter-ego-ul autorului impresionează prin autenticitate, prin auto-ironie și prin modul în care omul şi scriitorul şi-a gestionat decepţiile sau împlinirile, într-o epocă tumultoasă, plină de provocări ale istoriei.

„Făcând o incursiune în trecut şi comparând ceea ce a fost cu ceea ce ar fi putut să fie, constatăm că existenţa noastră, ca generaţie, s-a dovedit prea dramatică, a suferit prea multe zguduiri şi catastrofe (istorice, sociale, morale), pe care le-am trăit fără a fi câştigat ceva. Nu putem reţine din ele nici măcar părţile anecdotice. Asta ar fi o frivolitate! Chiar azi, când în lume primează, de la un capăt la altul al pământului, impostura, insolenţa şi băşcălia! Din contra, o biografie cu adevărat revelatoare din cadrul acestei sau acestor generaţii, n-ar putea avea decât un caracter polemic, justiţiar. Evenimentele prin care am trecut au devenit pentru generaţiile mai tinere subiecte tratate la lecţiile de istorie, pretexte pentru divagări literare, sau poveşti despre vremuri apuse - Dulce bellum inexpertis, cum spunea Erasmus din Rotterdam (cel care a scris Elogiul Nebuniei) - dar noi, care le-am trăit pe pielea noastră, le simţim şi le privim încă drept nişte componente ale biografiei proprii şi, deci, nu le putem trata nici oricum, nici cu uşurinţă. În ciuda unei faimoase aserţiuni, noi nu ne putem despărţi de trecut râzând (Marx).
 

„Un sfinx în mijlocul iarmarocului universal”

Alter-Ego: Generalităţi demne de consemnat, chiar dacă mai târziu nu vor mai prezenta interes! ... Limitându-ne acum la aspectul biografic strict personal, aş reţine faptul că, trăind în mijlocul sau alături de oamenii din generaţia ta, ai rămas totuşi un izolat, un singuratic, te-ai complăcut să fii un sfinx în mijlocul iarmarocului universal, o prezenţă pe care numai câţiva au cunoscut-o cu adevărat şi ale cărei anumite particularităţi mai puţin obişnuite i-au putut intriga sau chiar i-au intrigat pe cei mai mulţi dintre semenii tăi. Chiar între noi, între Mine şi Tine, s-au produs uneori discrepanţe adânci, ducând la distanţări irecuperabile între ceea ce te mulţumeai să fii ca moleculă socială şi ceea ce puteai sau făgăduiai a fi cu înzestrarea sufletească şi intelectuală de care dispuneai şi mă tem că vinovat de aceste discrepanţe interioare eşti numai tu, în detrimentul posibilităţilor sau realizărilor la care aspirai. Din punctul tău de vedere s-ar zice că n-ai consumat în zadar lumina soarelui şi că ai făcut, oricum, ceva în viaţă, dar din unghiul perspectivei mele găsesc că n-ai dus nimic până la capăt, şi aş folosi, de astă dată la concret, chiar cuvântul «ratat». Ce părere ai?

Ego: Aici, câteva «dezvăluiri» ar fi poate necesare pentru a lămuri unele ambiguităţi ce m-au urmărit toată viaţa, fără ca eu să fi făcut din ele un motiv de dramatizări acute. E adevărat, unii m-au întâmpinat cu elogii (de circumstanţă, mi se părea) şi mi-au acordat oarecare credit (din amabilitate poate) în timp ce alţii m-au privit cu răceală, indiferenţă sau compătimire. Dar n-am pus nimic la inimă. Eu ştiam cât sunt de fericit sau de nefericit, deoarece am gustat - atît cât era nevoie ca să-mi dau seama de valoarea lor - şi deşertăciunea succeselor şi amărăciunea înfrângerilor, astfel încât aş putea spune că am ajuns la o treaptă de înţelepciune pe marea scară a resemnării. Existenţa mea s-a desfăşurat sub două stindarde: Dezgust şi Extaz. Dezgust, văzând tot ce se întâmplă în lumea noastră omenească, ultracivilizată şi ultraculturalizată, dar căzută într-o stare de barbarie modernă, şi Extaz faţă de miracolul acesta atât de simplu şi atât de extraordinar care este fenomenul existenţial. Fiecare om numai odată - şi numai pentru o clipă - îl încearcă pe orbita Eternităţii. Mi-am permis libertatea să admir şi să iubesc ceea ce mă atrăgea, pe de altă parte să ignor şi să detest ceea ce nu-mi plăcea. N-am fost stăpânit de ambiţii exagerate şi nu m-am revoltat împotriva condiţiei mele fizice subnormale. […]

 

  DESCARCĂ GRATUIT CARTEA ÎN FORMAT PDF

 

Alter-Ego: Biografia ta, dacă o scrutăm sever, constatăm că nu e doar o «grămăjoară de secrete», cum declara Malraux, ci un maldăr de proiecte nerealizate. Şi dacă ar fi să se scrie istoria acestor rateuri ar ieşi un roman de toată anvergura. «Romanul scriitorului care promitea mereu» ...

Ego: Adevărul este că mi-am consumat şi eu o parte din viaţă scriind şi am cunoscut momente când, dacă nu scriam ceva, indiferent ce, chiar o scrisoare către un prieten, simţeam că mă îmbolnăvesc. Dar plăcerea se limita la actul de a scrie, fără a urmări mai departe efectul scrisului meu. Iar dacă în tinereţe am avut o perioadă mai activă pe plan publicistic, mai târziu mi-a lipsit voinţa sau ambiţia, de a mă zbate pentru a-mi cuceri un loc în spaţiul editorial. De fapt, am dorit totdeauna să mă exprim, nu să mă afirm. Am cedat altora locul pe care aş fi putut să-l ocup eu.
Alter-Ego: Vai, vai, ce sublim gest de samaritean!

Ego: Lăsând gluma la o parte, anumite împrejurări, foarte evidente pentru motivările ce le-aş pretexta, au contribuit ca voinţa sau intenţia de a produce cărţi să se reducă la un permanent deziderat. Factori de natură subiectivă au determinat înscrierea acestor rateuri, cum le spui tu.

Alter-Ego: Prin «factori de natură subiectivă» vrei să înţelegi o prea mare exigenţă etică şi artistică (ceea ce până la urmă duce la sterilitate), prea puţină râvnă, sau totala lipsă de vanitate?
Ego: Din fiecare câte ceva.

Alter-Ego: Nu cumva şi faptul că n-ai vrut sau ai refuzat să te manifestezi prin scris în anumite perioade?
Ego: Mi s-a oferit, în multe rânduri, posibilitatea să scriu, însă în condiţii ce nu corespundeau cu vederile mele, şi atunci m-am eschivat, ai dreptate. Am refuzat să-mi văd numele folosit de regimuri pe care nu le agream şi care ar fi vrut să-l vadă circulând în serviciul lor. De multe ori am simţit o satisfacţie (morală) mai mare să rămân «anonim», decât să fiu «celebru». Alter-Ego: Au fost cam multe regimurile pe care nu le agreai. Ego: Cam toate prin care am trecut. Încă din studenţie şi până la bătrâneţe am avut ocazia să cunosc (şi să mă lovesc) de multe dintre ele. La început, în perioada interbelică, erau cele impuse de guvernele politice, care veneau şi plecau de la putere foarte des, provocând perturbări în viaţa administrativă; apoi cele ideologice, de dreapta sau de stânga, care se concurau pe viaţă şi pe moarte. Nu m-am «angajat» în nici unul, deşi am activat în permamenţă sub diferite «programe». Dar în tot ce făceam păstram conştiinţa că trebuie să slujesc nu un partid sau un regim, care erau provizorii, ci ţara, poporul, naţiunea, care rămaneau neclintite în istorie. Şi ca orice bun român, am repudiat totdeauna regimurile extremiste, fie de dreapta, fie de stânga, menţinându-mă pe o linie de mijloc, linie ce păstra echilibrul între anti-tezele trecătoare. Între toate acestea, am avut şansa de a prinde şi o perioadă, de vreo zece ani, în deceniul al patrulea, când aveam libertatea să spun şi să scriu, fără restricţii, ceea ce simţeam şi gândeam. În tinereţea mea literară n-am suportat servituţile ideologice de mai târziu şi am rămas marcat de liberalităţile din acea vreme…”

#citește mai departe în „Visul Cavalerului”
 #„Visul Cavalerului”
#Autor Pericle Martinescu

Dacă în urmă cu 122 ani pionierul culturii românești în Dobrogea, Petru Vulcan, inaugura prima bibliotecă publică la Constanța, pe 23 noiembrie 2017, printr-o onorantă coincidență, cotidianul ZIUA de Constanța, conștient de rolul său pe tărâmul cultural dobrogean, a inaugurat prima BIBLIOTECĂ DIGITALĂ - Fondul Documentar „Dobrogea de ieri  și de azi“ .
 
DREPTURI DE AUTOR
 
a) Toate informațiile publicate pe site de către ZIUA de Constanța (incluzând, dar fără a se limita la, articole, informații, fotografii, fișiere audio, bannere publicitare) sunt protejate de dispozițiile legale incidente: Legea nr. 8/1996 privind dreptul de autor și drepturile conexe, Legea nr. 84/1998 privind mărcile și indicațiile geografice și Legea nr. 129/1992 privind protecția desenelor și modelelor), titulari ai drepturilor protejate de lege fiind ZIUA de Constanța sau, după caz, furnizorii săi de informații.
 
b) Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, decompilarea, distribuirea, publicarea, afișarea, modificarea, crearea de componente sau produse sau servicii complete derivate, precum și orice modalitate de exploatare a conținutului site-ului, cu excepția afișării pe ecranul unui computer personal și imprimarea sau descărcarea, în scop personal și necomercial în lipsa unui acord scris din partea ZIUA de Constanța.


Sursa foto: coperta „Visul Cavalerului”
 

Citește și:

#DobrogeaDigitală: Charles Baudelaire și parfumul cuceritor al „Florilor răului”

#DobrogeaDigitală - „Uraganul istoriei. Bombe și boemă. Pagini de jurnal intim (1941-1945)”, de Pericle Martinescu: Sfârșitul războiului și „noi angajamente”
 
#DobrogeaDigitală - „Figuri în filigran”, de Pericle Martinescu: În vizită la George Călinescu, „în laboratorul literar unde se făurește, zi de zi, marea istorie a literaturii române”

#DobrogeaDigitală - „7 ani cât 70. Pagini de jurnal (1948-1954)”, de Pericle Martinescu: În volumele epurate de comuniști ni se prezintă „un popor compus din escroci, semidocți și tot felul de lichele”
 
#DobrogeaDigitală - „7 ani cât 70. Pagini de jurnal (1948-1954)”, de Pericle Martinescu: Modificarea ortografiei limbii române, susținută de „filologii” improvizați

#DobrogeaDigitală - „Confesiune patetică. Pagini de jurnal intim (1936-1939). Vulcanul iubirii”, de Pericle Martinescu: Anton Holban, „suflet torturat” de amoruri răvășitoare