Istoria Dobrogei - Bibliografie Mauricius (sec. VII) - „Arta militară” (II)

• Cea mai voluminoasă și importantă lucrare militară de până la începutul secolului VII a provocat ample polemici privind autorul și titlul. Patru dintre cele cinci manuscrise în limba greacă (Ambrosianus 139, Neapolitanus IIIC-26, Parisinus 2447 și Vaticanus 1164) dau ca autor pe Maurikios, iar al cincilea (Laurentianus LV, 4) pe Urbikios. În primul manuscris apare titlul Strategika, în ultimul Taktika-Strategika, iar în celelalte trei Strategikon. În cuprins a fost adăugat textul „Adaosul lui Urbicius” și, din greșeală, într-un manuscris numele lui Urbicius a ajuns din anexă la început. Numele autorului este Mauricius, care nu trebuie confundat cu împăratul omonim (582-602). Dintre cele trei titluri a fost mai mult în istoriografie cel scurt. Analiza textului arată că scrierea a fost redactată în primul sfert al secolului VII. (H. Mihăescu & Gh. Ștefan)

 
În capitolul 4 din Cartea XI, autorul răspunde la întrebarea „Cum să ne rânduim în lupta împotriva slavilor  și anților și celor deopotrivă cu dânșii?”.
 
În primele 15 paragrafe din capitolul 4 sunt descrise modul de viață și de luptă ale slavilor:
< 1.> Neamurile slavilor și anților au traiul și obiceiurile la fel și sunt slobode: ele nu rabdă nicidecum să fie robite sau stăpânite și mai cu seamă în țara lor.
<2.> Au mulți bărbați și sunt suferitoare, îndurând cu ușurință căldura, frigul, ploaia, goliciunea trupului și lipsa de hrană.
<3.> Sunt blânzi și binevoitori cu oaspeții și-i duc pe rând din loc în loc unde au nevoie. Dacă întâmplător străinul a fost păgubit din lipsa de grijă a celui care 1-a primit, vecinul acestuia pornește cu război împotriva lui, socotind drept o datorie sfântă să-și răzbune oaspetele.
<4.> Pe cei care se află prizonieri la ei nu-i țin ca sclavi până la nesfârșit [sclavaj patriarhal – nota editorilor români], ca celelalte neamuri, ci le hotărăsc un anumit timp și lasă în seama lor dacă doresc să se întoarcă în ținuturile de baștină, plătind o răscumpărare oarecare, sau rămân acolo slobozi și prieteni. <5.> Au o mulțime de animale de tot felul și de roade, care zac în grămezi, mai ales mei și părâng.
<6.> Femeile lor sunt de o cumințenie mai presus de firea omenească, așa încât multe din ele cred că moartea bărbaților e și moartea lor și se lasă sugrumate de bunăvoie, deoarece nu mai socotesc viață traiul petrecut în văduvie.
<7. > Locuiesc în păduri și pe lângă râuri, mlaștini și bălți greu de pătruns și își fac mai multe ieșiri din locuințele lor, de bună seamă din pricina împrejurărilor în care se află.
<8. > Lucrurile de trebuință le țin ascunse în pământ și nu agonisesc nimic de prisos, să se vadă.
<9. > Duc o viață de jaf și le place să-și încerce dușmanii în locuri încurcate, înguste și  stâncoase. Folosesc cu pricepere năvălirile repezi, înfruntările pe neașteptate și loviturile pe furiș, ziua și noaptea, născocesc multe căi de înfruntare.
<10. > Sunt iscusiți și în trecerea râurilor, mai mult ca toți, și se împotrivesc cu tărie în apă: de pildă, de multe ori unii dintre ei, când se află în locurile lor și sunt luați pe neașteptate de jur împrejur, se cufundă în apă, apucă în gură trestii mari, crescute în apă și goale peste tot, care se întind până deasupra apei, și stând la fund, cu fața în sus, răsuflă prin ele și ajung de le țin multe ceasuri, încât nici nu-i bănuiești ; cu toate că văd întâmplător trestiile, cei neștiutori le cred crescute în locurile acelea. Cei care se pricep la asta, cunosc trestiile după tăietură și așezare ; ei le înțeapă cu ele gurile sau le smulg din gură și-i scot afară, pentru că nu mai pot sta după aceea în apă [județul Vlașca (Giurgiu-Teleorman), cf. I. Donat, „Studii”, 20(1967), 6, p. 1155 – n. e. r.].
<11. > Se înarmează cu două suliți mici de fiecare bărbat, iar unii din ei cu scuturi temeinice, dar greu de purtat. Folosesc și arcuri de lemn cu săgeți mici, unse cu otravă, care e vătămătoare, dacă cel lovit de ele nu ia o băutură împotriva otrăvii sau alt ajutor scornit de mințile vracilor ori nu-și taie repede rana, ca să nu îmbolnăvească tot trupul.



<12. > Sunt nestăpâniți și răzbunători, nu cunosc rânduiala și nici nu caută să se prindă în luptă închegată sau să iasă în locuri descoperite și netede ; sau, dacă se întâmplă că au îndrăzneală în clipa încăierării, scot numai strigate și se mișcă puțin înainte. Dacă dușmanii rânduiți în față se trag îndărăt la strigătele lor, ei se avântă mai cu tărie ; daca nu, se întorc pe unde au venit și nu se grăbesc să încerce puterea dușmanilor, ci fug în păduri, deoarece acolo au multă îndemânare și ajutor și se pricep să lupte cu iscusință în locuri strâmte.
<13. > Și de multe ori aduc prăzi, pa care, cu oarecare tulburare, le lasă fără să le bage în seamă și fug în păduri, iar pe cei care rătăcesc și se îndreaptă spre prăzi îi înfruntă cu ușurință și le pricinuiesc pagube. Asemenea isprăvi sunt gata să facă în tot felul și de bună voie, ca să-și vatăme dușmanii.
<14. > Sunt cu totul fără credință și lipsiți de cuvânt față de înțelegerile făcute, urmându-le mai mult de teamă decât cu daruri, și se lasă duși când de un gând, când de altul: ori nu se înțeleg, ori se înțeleg, dar îndată vin alții și calcă în picioare hotărârile luate, deoarece fiecare gândește în alt chip și nimeni nu vrea să asculte de celălalt.
<15. > În lupte îi supără loviturile săgeților, înfruntările pe neașteptate, năvălirile din mai multe părți, încăierările pedestrașilor și mai cu seamă ale celor cu arme ușoare, ca și așezările în locuri descoperite și întinse.
 
Bibliografie
Mauricii Strategicon edidit, Dacoromanice vertit, prolegomenis instruxit H. Mihaescu, Bucuresti, 1970 (Scriptores Byzantini, VI).
Haralambie Mihăescu & Gheorghe Ștefan (redactori responsabili) / ACADEMIA DE STUDII SOCIAL POLITICE - INSTITUTUL DE ARHEOLOGIE – INSTITUTUL DE STUDII SUD-EST EUROPENE, Izvoarele istoriei României, vol. II. De la anul 300 până la anul 1000, Ed. Academiei R. S. R., București, 1970 (LXVI. Mauricius)
 
Sursa foto: ZIUA de Constanța - Exponate Muzeul de Istorie Națională și Arheologie Constanța


Despre Marius Teja

Marius Virgil Teja s-a născut în judeţul Constanţa, în anul 1969. A absolvit Facultatea de Istorie a Universităţii din Bucureşti şi are un master în Relaţii Internaţionale, absolvit la Facultatea de Istorie a Universităţii din Bucureşti. A fost profesor de Istorie şi Cultură Civică, muzeograf, voluntar afterschool, iar din 2020 editează blogul „Națiunea Armână“.
 

Citește și:

Istoria Dobrogei - Bibliografie Mauricius (sec. VII) - „Arta militară” (I)