Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
09:00 25 11 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Teren forestier şi apartament în capitală Averea şi interesele primarului municipiului Medgidia, Marian Iordache (documente)

ro

27 Feb, 2016 00:00 6922 Marime text
Aleşii locali, demnitarii, persoanele cu funcţii de conducere şi control, precum şi funcţionarii publici aveau obligaţia ca, până la data de 15 iunie 2015, să îşi depună sau să îşi actualizeze declaraţiile de avere aferente anului 2014. Cotidianul ZIUA de Constanţa prezintă averile şi interesele demnitarilor şi angajaţilor celor mai importante instituţii publice din judeţul Constanţa şi ai companiilor naţionale, aşa cum apar acestea fie pe site-urile instituţiilor, fie pe cel al Agenţiei Naţionale de Integritate.
 

Începând de astăzi, ZIUA de Constanţa vă prezintă averile şi interesele aleşilor locali de la Medgidia. Deschidem această serie de materiale cu primarul municipiului Medgidia, Marian Iordache.

Prima experienţă în administraţia publică locală a avut-o începând cu anul 1991, când a candidat pentru funcţia de viceprimar, pe care a ocupat-o preţ de trei mandate. În iunie 2008, în urma numărării voturilor, Marian Iordache este ales primar, fiind reales şi în 2012, din partea USL.
 
În anul 2008, când devenea pentru prima dată primarul municipiului Medgidia, Marian Iordache menţiona în declaraţia de avere că soţia sa moştenise, în 2006, ½ dintr-un teren forestier de 2.500 (probabil metri pătraţi) din satul Viişoara. De asemenea, acesta declara că a cumpărat, alături de consoarta sa, în anul 2001, un apartament de 79 de metri pătraţi în Medgidia şi altul de 50 de metri pătraţi, prin credit ipotecar, la Bucureşti, în 2007. Acesta mai avea şi un autoturism Fiat, fabricat în anul 2004.
 
Marian Iordache nu declară bunuri sub formă de metale preţioase, bijuterii, obiecte de artă sau de cult, colecţii de artă, numismatică, obiecte de patrimoniu sau altele asemenea a căror valoare însumată să depăşească 5.000 de euro. Şi rubrica „Active financiare“ este goală în declaraţia din 2008.
 
Edilul-şef avea, în schimb, datorii: un debit de 14.000 de euro, de la ABN Amro Bank, contractat în 2007 şi scadent în 2015, şi altul de 116.000 de franci elveţieni, din acelaşi an, scadent în 2025.
 
În ceea ce priveşte veniturile din salarii, acesta menţiona că, înainte de a fi ales primarul Medgidiei, a încasat 56.400 (probabil lei), salariu + indemnizaţie de la DRDP Constanţa şi de la Primăria municipiului Medgidia. Soţia sa avusese, de la SC IRV Constanţa, un salariu anual de 18.000 (probabil lei), iar fiica, de la Raiffeisen Bank, un salariu de 12.000 (probabil lei).
 
În declaraţia de interese, menţiona calitatea de membru neremunerat al Fundaţiei „Lucian Grigorescu“ şi al „FACSA“, precum şi pe cea de membru în Biroul Local al PNL Medgidia.

Citeşte şi

Lipsa de transparenţă de la Primăria municipiului Medgidia, sesizată la nivel înalt: Taxa pentru informaţiile de interes public va trebui să dispară (document) 
 
În anul 2012, atunci când a candidat şi a câştigat un nou mandat de primar, Marian Iordache menţiona că terenul forestier moştenit de soţia sa la Viişoara este de 2.800 de metri pătraţi (şi nu 2.500, cum menţionase în 2008). El declară că are aceeaşi maşină şi aceleaşi apartamente. De asemenea, datoriile menţionate erau către aceleaşi instituţii, doar că debitele ajunseseră la 8.093 de euro, respectiv 87.501 franci elveţieni.
 
Indemnizaţia de primar nu era mai competitivă, având un salariu de 37.692 de lei pe an. Soţia sa încasa, de la IRV Constanţa, 20.982 de lei, iar fiica, de la aceeaşi instituţie bancară - 21.610 lei.
 
În declaraţia de interese, menţionează aceeaşi calitate de membru al Fundaţiei „Lucian Grigorescu“, dar şi pe cea de membru în Asociaţia „Pro Medgidia“, ambele neretribuite. Nu mai puţin important, acesta declară calitatea de preşedinte al Organizaţiei Municipale a PNL Medgidia.
 

Citeşte şi

 
Primăria Medgidia trebuie să reanalizeze taxa pe informaţie: Prefectul Constanţei - „Valoarea de 5 lei/pagina este nejustificată“ (II) (document)
 
În cea mai recentă declaraţie de avere, completată în aprilie 2015, primarul Marian Iordache menţionează că mai are un singur credit de achitat (celălalt era scadent în 2015), cel în CHF (încă 76.364 de franci elveţieni).
 
Indemnizaţia de primar a mai crescut, între timp, la 43.704 lei, iar soţia sa a obţinut 12.414 lei salariu de la IRV Constanţa şi încă 84 de lei de la Forever Living. Acestor venituri li se adaugă salariul copilului, de 26.400 de lei, de la DHL România.
 
În ceea ce priveşte interesele, acesta apare ca fiind membru în asociaţiile „Pro Medgidia“, Crucea Roşie şi „Haralambie Teodoru“. De asemenea, declară că este membru inactiv în Asociaţia de Mediere Constanţa. Nu mai puţin important, pe lângă funcţia de preşedinte al Organizaţiei PNL Medgidia, acesta a devenit vicepreşedinte al Organizaţiei Judeţene a PNL Constanţa.
 
În secţiunea „Documente“, puteţi vizualiza declaraţiile de avere ale edilului-şef Marian Iordache din anii 2008, 2012 şi 2015.
Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii